Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   PROCEDURA DE RESTITUIRE din 20 octombrie 2010  a sumelor aferente veniturilor incasate din activitatea desfasurata de autoritatile si institutiile publice reorganizate ca institutii publice finantate integral de la bugetul de stat, potrivit anexelor nr. 1 si 2 la Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

PROCEDURA DE RESTITUIRE din 20 octombrie 2010 a sumelor aferente veniturilor incasate din activitatea desfasurata de autoritatile si institutiile publice reorganizate ca institutii publice finantate integral de la bugetul de stat, potrivit anexelor nr. 1 si 2 la Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International

EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 27 octombrie 2010

    1. Prezenta procedurã reglementeazã modalitatea de restituire a sumelor încasate de autoritãţile şi instituţiile publice reorganizate ca instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, potrivit anexelor nr. 1 şi 2 la <>Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritãţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeanã şi Fondul Monetar Internaţional, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, reprezentând sume plãtite în plus faţã de obligaţia legalã ori sume plãtite în vederea realizãrii unei prestaţii care nu a mai fost efectuatã.
    2. Sumele prevãzute la pct. 1 se restituie la cerere, în conformitate cu prevederile <>Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, persoanelor care au drept de restituire, potrivit legii, denumite în continuare solicitanţi.
    3. Pentru certificarea dreptului de restituire, solicitanţii vor depune o cerere de certificare/restituire a sumelor plãtite în plus faţã de obligaţia legalã ori a sumelor plãtite în vederea realizãrii unei prestaţii care nu a mai fost efectuatã, la autoritatea sau instituţia publicã ce a încasat suma solicitatã la restituire, dupã caz. În situaţia în care, ca urmare a aplicãrii dispoziţiilor <>Legii nr. 329/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, autoritatea sau instituţia publicã a fost desfiinţatã sau comasatã, cererea de certificare a dreptului la restituire se adreseazã autoritãţii sau instituţiei publice care a preluat activitatea acesteia.
    4. Cererile de certificare/restituire reprezintã şi cereri de restituire a sumelor plãtite în plus faţã de obligaţia legalã ori a sumelor plãtite în vederea realizãrii unei prestaţii care nu a fost efectuatã, dupã caz. În cererea de certificare/restituire solicitantul va preciza urmãtoarele:
    a) suma de restituit şi natura acesteia;
    b) codul IBAN aferent contului în care se solicitã restituirea, în cazul în care nu se opteazã pentru restituirea sumei în numerar;
    c) banca la care este deschis contul în care se solicitã restituirea sumei;
    d) datele de identificare ale organului fiscal în a cãrui administrare se aflã acesta.
    5. Cererile de certificare/restituire depuse la autoritãţile ori instituţiile publice vor fi verificate de cãtre acestea sub aspectul realitãţii şi exactitãţii celor solicitate, precum şi al încadrãrii în termenul legal de prescripţie a dreptului de a cere compensarea sau restituirea sumelor în cauzã.
    6. În conformitate cu rezultatele verificãrilor, autoritatea sau instituţia publicã va emite, în termen de 15 zile, o dispoziţie de restituire a unor sume aferente veniturilor încasate din activitatea desfãşuratã de autoritãţile şi instituţiile publice reorganizate ca instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, denumitã în continuare dispoziţie de restituire.
    7. Modelul cererii de certificare/restituire şi modelul dispoziţiei de restituire sunt prevãzute în anexele nr. 2 şi 3 la ordin.
    8. Prin dispoziţia de restituire, aprobatã de conducãtorul autoritãţii sau instituţiei publice, se confirmã sumele plãtite în plus faţã de obligaţia legalã sau, dupã caz, faptul cã prestaţia pentru care s-a fãcut plata nu a mai fost realizatã. Dupã aprobare, originalul formularelor prevãzute la pct. 4 şi 6 se transmite, în termen de 3 zile, unitãţii Trezoreriei Statului la care este arondatã autoritatea sau instituţia publicã în cauzã.
    9. (1) Unitatea Trezoreriei Statului la care este arondatã autoritatea sau instituţia publicã verificã datele înscrise în dispoziţia de restituire şi în cererea de certificare/restituire în ceea ce priveşte existenţa urmãtoarelor elemente: numãrul şi data documentului prin care s-a plãtit suma la bugetul de stat, suma plãtitã, organul fiscal competent în administrarea solicitantului.
    (2) În cazul în care suma plãtitã de solicitant a fost viratã la bugetul de stat centralizat cu alte sume încasate de autoritatea sau instituţia publicã, în dispoziţia de restituire se va preciza documentul prin care a fost plãtitã suma care include şi suma primitã de la solicitant.
    (3) În cazul în care suma pentru care se dispune restituirea a fost viratã de solicitant anterior intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 329/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi aceasta nu a fost viratã la bugetul de stat, fiind utilizatã de autoritatea sau instituţia publicã potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli, se va face aceastã menţiune în dispoziţia de restituire.
    10. (1) Unitatea Trezoreriei Statului la care este arondatã autoritatea sau instituţia publicã în cauzã întocmeşte, în termen de 3 zile de la primirea documentelor, ordinul de platã prin care dispune transferul în format electronic al sumelor din contul de venituri ale bugetului de stat la care autoritatea sau instituţia publicã a virat iniţial sumele respective în contul de venituri ale bugetului de stat 20.36.01.21 "Venituri ale bugetului de stat - Sume restituite aferente veniturilor încasate din activitãţi desfãşurate de autoritãţile şi instituţiile publice reorganizate", codificat cu codul de identificare fiscalã al solicitantului, deschis la unitatea Trezoreriei Statului la care acesta este arondat.
    (2) În cazul în care dispoziţia de restituire nu cuprinde toate informaţiile solicitate, aceasta se restituie autoritãţii sau instituţiei publice, împreunã cu documentaţia anexatã, pentru corectare.
    11. Odatã cu întocmirea ordinului de platã pentru transferul sumelor în cauzã, unitatea Trezoreriei Statului prevãzutã la pct. 10 va transmite în sistem electronic unitãţii Trezoreriei Statului la care este arondat solicitantul formularele prevãzute la pct. 4 şi 6, scanate.
    12. Unitatea Trezoreriei Statului la care este arondat solicitantul va transmite organului fiscal competent, în termen de douã zile de la primire, formularul prevãzut la pct. 6, însoţit de o copie a celui prevãzut la pct. 4, şi va solicita acestuia informaţii cu privire la existenţa unor eventuale obligaţii fiscale neachitate stabilite în sarcina solicitantului.
    13. Organul fiscal competent va efectua verificarea documentaţiei depuse şi a datelor din evidenţa analiticã pe plãtitori, sub aspectul identificãrii eventualelor obligaţii fiscale înregistrate de cãtre solicitanţi.
    14. În cazul în care se constatã cã solicitantul nu înregistreazã obligaţii fiscale restante, cererea de certificare/restituire însoţitã de dispoziţia de restituire se transmit unitãţii Trezoreriei Statului la care este arondat solicitantul, care va efectua restituirea sumelor certificate.
    15. În cazul în care se constatã existenţa unor obligaţii fiscale restante ale solicitantului, cererea de certificare/restituire, însoţitã de dispoziţia de restituire, se înregistreazã la organul fiscal competent, iar sumele solicitate se restituie numai dupã efectuarea compensãrii cu obligaţiile bugetare existente în evidenţa analiticã pe plãtitori, întocmindu-se în acest sens Nota privind compensarea obligaţiilor fiscale - M.F.P. - A.N.A.F. cod 14.13.41.99.
    16. Cererea de certificare/restituire va fi soluţionatã în termenul prevãzut la <>art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, calculat de la data înregistrãrii acesteia de cãtre serviciul/compartimentul cu atribuţii în evidenţa analiticã pe plãtitori sau de cãtre unitatea Trezoreriei Statului care va efectua restituirea sumei certificate, dupã caz.
    17. În cazul în care suma de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligaţiile fiscale restante ale solicitantului, organul fiscal competent efectueazã compensarea pânã la concurenţa acestor obligaţii fiscale, iar diferenţa rezultatã o restituie acestuia.
    18. Restituirea de sume se face cu întocmirea deciziei de restituire prevãzute de <>Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depãşirea termenului legal, în 3 exemplare. În baza deciziei de restituire aprobate, organul fiscal competent va întocmi, în 3 exemplare, Nota privind restituirea/rambursarea unor sume - M.F.P. - A.N.A.F. cod 14.13.41.99/a.
    19. Nota privind compensarea obligaţiilor fiscale împreunã cu nota privind restituirea/rambursarea unor sume, dupã caz, se transmit la unitatea Trezoreriei Statului la care este arondat organul fiscal competent, în scopul efectuãrii operaţiunilor de compensare şi de restituire.
    20. Unitatea Trezoreriei Statului va efectua restituirea sumei rãmase dupã efectuarea operaţiunii de compensare, din contul de venituri ale bugetului de stat prevãzut la pct. 10.
    21. În cazul solicitanţilor persoane juridice, restituirea sumelor cuvenite se va efectua numai prin decontare bancarã, în contul indicat prin cererea de certificare/restituire, iar în cazul solicitanţilor persoane fizice, restituirea se va efectua fie în contul bancar indicat prin aceeaşi modalitate de aceştia, fie în numerar, pentru sume mai mici de 500 lei, la ghişeul unitãţii Trezoreriei Statului, în baza notei privind restituirea/rambursarea unor sume.
    22. În vederea efectuãrii restituirii în numerar, organul fiscal va transmite unitãţii Trezoreriei Statului, cu cel puţin 7 zile lucrãtoare înaintea împlinirii termenului legal de soluţionare a cererii de restituire, nota privind compensarea obligaţiilor fiscale şi/sau nota privind restituirea/rambursarea unor sume, împreunã cu "Înştiinţarea de restituire a unor sume aferente veniturilor încasate din activitatea desfãşuratã de autoritãţile şi instituţiile publice reorganizate ca instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat", al cãrei model este prevãzut în anexa nr. 4 la ordin.
    23. Programarea pe zile a solicitanţilor pentru care restituirea se face în numerar se va efectua de cãtre unitatea Trezoreriei Statului, cu încadrarea în termenul legal de soluţionare. Data la care a fost programat solicitantul în vederea ridicãrii în numerar a sumei va fi înscrisã de cãtre unitatea Trezoreriei Statului în înştiinţarea de restituire.
    24. Unitatea Trezoreriei Statului va transmite organului fiscal competent, în ziua imediat urmãtoare avizãrii acestora, douã exemplare ale înştiinţãrii de restituire şi ale notei de compensare, dupã caz.
    25. Organul fiscal competent, prin compartimentul cu atribuţii de compensare/restituire, va transmite solicitantului un exemplar al înştiinţãrii de restituire şi al notei privind compensarea obligaţiilor fiscale, dupã caz, cel târziu în ziua imediat urmãtoare primirii acestor documente de la unitatea Trezoreriei Statului.
    26. În situaţia în care solicitantul nu se prezintã la ghişeul unitãţii Trezoreriei Statului la data stabilitã, unitatea Trezoreriei Statului va efectua reprogramarea acestuia la o datã ulterioarã, la solicitarea sa.
    27. Dupã efectuarea compensãrii şi a restituirii, dupã caz, unitatea Trezoreriei Statului pãstreazã un exemplar al notei de compensare şi al notei de restituire şi le transmite pe celelalte douã organului fiscal competent, în termen de douã zile.
    28. Dupã primirea documentelor, organul fiscal competent va pãstra un exemplar al notei privind compensarea obligaţiilor fiscale şi al notei privind restituirea/rambursarea unor sume, pentru înregistrarea operaţiunilor în evidenţa analiticã pe plãtitori, şi îl va transmite pe celãlalt solicitantului, în termen de 7 zile.
    29. Concomitent, printr-o adresã, organul fiscal competent va informa autoritatea sau instituţia publicã emitentã a dispoziţiei de restituire cu privire la efectuarea operaţiunilor de compensare/restituire.
    30. Dosarele întocmite în vederea soluţionãrii solicitãrilor de restituire a sumelor aferente veniturilor încasate din activitatea desfãşuratã de autoritãţile şi instituţiile publice reorganizate ca instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat se arhiveazã la dosarul fiscal al solicitantului.
    31. Cererile de restituire a sumelor plãtite în plus faţã de obligaţia legalã ori a sumelor plãtite în vederea realizãrii unei prestaţii care nu a mai fost efectuatã, înregistrate de autoritãţile sau instituţiile publice reorganizate ca instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, potrivit anexelor nr. 1 şi 2 la <>Legea nr. 329/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi nesoluţionate pânã la data intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 329/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se soluţioneazã potrivit procedurii prevãzute la pct. 1-30.
    32. (1) Sumele prevãzute la art. 7 alin. (1) din Normele metodologice privind virarea la bugetul de stat a veniturilor obţinute de autoritãţile şi instituţiile publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, care s-au reorganizat ca instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat potrivit <>Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritãţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeanã şi Fondul Monetar Internaţional, aprobate prin <>Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.156/2009, sume virate eronat la bugetul de stat de cãtre instituţiile/autoritãţile publice în contul de venituri ale bugetului de stat 20.36.01.05 "Vãrsãminte din veniturile şi/sau disponibilitãţile instituţiilor publice", se restituie la cererea instituţiilor/autoritãţilor publice adresatã unitãţilor Trezoreriei Statului la care s-a efectuat plata eronatã, întocmitã potrivit modelului prevãzut în anexa nr. 5 la ordin. Restituirea sumelor se efectueazã de cãtre unitãţile Trezoreriei Statului, din contul de venituri ale bugetului de stat în care sumele respective au fost virate în conturile autoritãţilor sau instituţiilor publice care solicitã restituirea, prevãzute la art. 7 alin. (2) şi (3) din normele metodologice aprobate prin <>Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.156/2009, indicate în cererea de certificare/restituire.
    (2) Eventualele sume încasate dupã intrarea în vigoare a prevederilor <>Legii nr. 329/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care rãmân în continuare la dispoziţia autoritãţilor sau instituţiilor publice potrivit hotãrârilor Guvernului privind reorganizarea acestora şi care au fost virate la bugetul de stat de cãtre unitãţile Trezoreriei Statului conform prevederilor art. 8 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin <>Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.156/2009, se restituie la cererea autoritãţilor sau instituţiilor publice adresatã unitãţilor Trezoreriei Statului la care s-a efectuat plata eronatã, întocmitã potrivit modelului prevãzut în anexa nr. 5 la ordin. Restituirea sumelor se efectueazã de cãtre unitãţile Trezoreriei Statului, din contul de venituri ale bugetului de stat în care acestea au fost virate în contul de disponibilitãţi prin care se gestioneazã sumele care pot fi reţinute ca venituri proprii de autoritãţile sau instituţiile publice reorganizate, indicat în cererea de certificare/restituire.
    (3) În situaţia în care, ca urmare a aplicãrii dispoziţiilor <>Legii nr. 329/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, autoritãţile sau instituţiile publice au fost desfiinţate ori comasate, cererea de certificare/restituire care se depune la unitatea Trezoreriei Statului se întocmeşte de autoritatea sau instituţia publicã care a preluat activitatea acestora.
    33. Sumele aferente prefinanţãrii fondurilor externe nerambursabile postaderare care nu au fost deduse de autoritãţile de management din cererile de rambursare transmise de cãtre autoritãţile sau instituţiile publice beneficiare, virate de cãtre acestea în contul de venituri ale bugetului de stat prevãzut la art. 5 alin. (1) din normele metodologice aprobate prin <>Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.156/2009, se restituie la cererea acestora adresatã unitãţilor Trezoreriei Statului în contul prevãzut la art. 7 alin. (3) din aceleaşi norme metodologice. Autoritãţile sau instituţiile publice beneficiare se vor adresa în prealabil autoritãţii de management pentru avizarea cererilor respective şi au obligaţia de a returna sumele încasate, în termen de 5 zile de la primirea acestora, din contul prevãzut la art. 7 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin <>Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.156/2009, în care sumele respective au fost restituite, în contul autoritãţii de management/autoritãţii de certificare şi platã, dupã caz, de la care au fost primite sumele iniţial.
    34. Rãspunderea privind legalitatea restituirii sumelor prevãzute la pct. 32 şi 33 revine instituţiilor publice/autoritãţilor care solicitã restituirea.

                ___________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016