Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   PROCEDURA DE CODIFICARE din 11 septembrie 2006  a atentionarilor si avertizarilor meteorologice care se emit in cazul producerii de fenomene meteorologice periculoase la scara nationala sau regionala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

PROCEDURA DE CODIFICARE din 11 septembrie 2006 a atentionarilor si avertizarilor meteorologice care se emit in cazul producerii de fenomene meteorologice periculoase la scara nationala sau regionala

EMITENT: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 21 septembrie 2006

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
(1) Prezenta procedurã se aplicã pentru fenomenele atmosferice prognozate pe scurtã şi medie duratã şi a cãror evoluţie potenţial periculoasã va începe în cel puţin 12 ore şi poate dura pânã la 3-4 zile, în medie.
(2) Acelaşi cod de culori (verde, galben, portocaliu şi roşu) se foloseşte şi în cazul fenomenelor atmosferice prognozate pe foarte scurtã duratã (anticipaţie de la una pânã la 6 ore).
ART. 2
În situaţiile în care sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase, Administraţia Naţionalã de Meteorologie emite atenţionare sau avertizare meteorologicã, dupã caz, în care se prezintã succint fenomenul, intensitatea, zonele care pot fi afectate, momentul probabil al începerii acestuia şi durata.
ART. 3
Atenţionãrile şi avertizãrile meteorologice de tip "nowcasting" se emit în cazul fenomenelor atmosferice prognozate pe foarte scurtã duratã (anticipaţie de la una pânã la 6 ore) şi se referã în general la vânt puternic, ploi importante cantitativ, descãrcãri electrice frecvente şi cãderi de grindinã.
ART. 4
(1) Atenţionãrile şi avertizãrile meteorologice constau într-un mesaj de tip text, însoţit de o hartã la nivel naţional, cu menţionarea regiunilor/judeţelor ce urmeazã sã fie posibil afectate, cu precizarea intensitãţii fenomenului pentru fiecare regiune/judeţ, precum şi a intervalului de prognozã.
(2) Fiecare judeţ va fi colorat în verde, galben, portocaliu sau roşu, dupã nivelul de avertizare necesar.
(3) Actualizarea culorilor se va face zilnic, în funcţie de durata şi de severitatea fenomenului meteorologic semnalat.
ART. 5
Fenomenele meteorologice ce intrã sub incidenţa acestui cod sunt:
a) vânt puternic (cu intensificãri);
b) ploi importante cantitativ;
c) ninsori abundente şi polei;
d) descãrcãri electrice frecvente;
e) caniculã (valori de temperaturã egale sau mai mari de 35°C);
f) ger (valori de temperaturã sub -10°C).
ART. 6
(1) Codul verde nu indicã nicio precauţie particularã pentru perioada imediat urmãtoare, dar nu implicã o vreme frumoasã sau neapariţia în urmãtoarele zile a unor fenomene meteorologice periculoase ce pot perturba diverse activitãţi.
(2) Codul galben se va folosi pentru fenomene meteorologice temporar periculoase pentru anumite activitãţi, dar altfel obişnuite pentru perioada respectivã sau zona specificatã. Se recomandã urmãrirea periodicã a evoluţiei fenomenelor meteorologice pentru detalii cu privire la intensitatea fenomenelor în zilele urmãtoare.
(3) Codul portocaliu se aplicã acelor fenomene meteorologice prevãzute a fi periculoase, cu un grad de intensitate mare.
(4) Codul roşu se aplicã acelor fenomene meteorologice prevãzute a fi periculoase, cu un grad de intensitate foarte mare şi cu efecte dezastruoase.
ART. 7
(1) Codul galben este similar unei atenţionãri meteorologice.
(2) Codul portocaliu şi codul roşu vor fi similare unei avertizãri meteorologice, iar buletinele meteorologice emise de douã ori pe zi (dimineaţa şi la prânz) expliciteazã fenomenele atmosferice de la codurile portocaliu şi roşu, precizând evoluţia fenomenelor specificate, acoperirea spaţialã a acestora, intensitatea şi durata lor.

CAP. II
Conţinutul şi semnificaţia mesajelor de avertizare meteorologicã în cazul producerii de fenomene meteorologice periculoase la scarã naţionalã sau regionalã
ART. 8
Consecinţele (efectele) posibile ale mesajelor de avertizare în cazul vântului puternic pot fi urmãtoarele*):

NOTĂ(CTCE)
*) Mesajul de avertizare în cazul vântului puternic este reprezentat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 795 din 21.09.2006, la pagina 13 (a se vedea imaginea 19ã).

1. Cod portocaliu:
a) întreruperi ale curentului electric şi ale legãturilor de comunicaţii pe durate relativ importante;
b) acoperişurile şi coşurile caselor pot fi avariate;
c) se pot rupe ramuri, crengi de copaci;
d) circulaţia rutierã poate fi perturbatã, îndeosebi pe rutele secundare şi în zonele forestiere;
e) funcţionarea infrastructurii zonelor de schi şi transport pe cablu poate fi perturbatã.
2. Cod roşu:
a) avertizare de furtunã foarte puternicã;
b) întreruperile de electricitate şi de comunicaţii pot fi de lungã duratã;
c) se pot aştepta pagube numeroase şi importante pentru locuinţe, parcuri şi zone agricole;
d) zonele împãdurite pot fi puternic afectate;
e) circulaţia rutierã poate deveni foarte dificilã pe zone extinse;
f) transportul aerian, feroviar şi maritim poate fi serios perturbat;
g) funcţionarea infrastructurii zonelor de schi şi transport pe cablu poate fi complet perturbatã.
ART. 9
Consecinţele (efectele) posibile ale mesajelor de avertizare în cazul ploilor importante cantitativ pot fi urmãtoarele*):

NOTĂ(CTCE)
*)Mesajul de avertizare în cazul ploilor importante cantitativ este reprezentat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 795 din 21.09.2006, la pagina 13 (a se vedea imaginea asociatã).

1. Cod portocaliu:
a) se prevãd precipitaţii intense ce pot afecta activitãţile socioeconomice;
b) sunt posibile inundaţii importante în zone cu risc ridicat de inundaţie, în bazinele hidrografice ale zonelor respective;
c) se pot produce cantitãţi importante de precipitaţii în timp scurt, ce pot local provoca viituri pe râurile mici şi scurgeri pe versanţi;
d) risc de deversare a reţelelor de canalizare;
e) condiţiile de circulaţie rutierã pot deveni dificile pe drumurile secundare şi se pot produce perturbãri ale transportului feroviar;
f) se pot produce întreruperi ale alimentãrii cu energie electricã.
2. Cod roşu:
a) se anticipeazã precipitaţii foarte intense ce pot afecta activitãţile socioeconomice pe o duratã de câteva zile;
b) sunt posibile inundaţii deosebit de importante, inclusiv în zonele cu risc scãzut de inundaţii şi în bazinele hidrografice ale zonelor respective;
c) se pot produce acumulãri foarte importante de precipitaţii pe intervale scurte de timp, ce pot provoca local viituri rapide pe râurile mici şi scurgeri pe versanţi;
d) condiţiile de circulaţie rutierã pot deveni foarte dificile;
e) risc ridicat de deversare a reţelei de canalizare;
f) se pot produce întreruperi de duratã ale alimentãrii cu energie electricã.
ART. 10
Consecinţele (efectele) posibile ale mesajelor de avertizare în cazul fenomenelor de ninsori abundente şi polei pot fi urmãtoarele*):

NOTĂ(CTCE)
*)Mesajul de avertizare în cazul fenomenelor de ninsori abundente şi polei este reprezentat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 795 din 21.09.2006, la pagina 13 (a se vedea imaginea asociatã).

1. Cod portocaliu:
a) sunt aşteptate cãderi de zãpadã sau depuneri de polei în cantitãţi importante pentru regiunea respectivã;
b) circulaţia poate deveni rapid foarte dificilã în întreaga reţea, dar mai ales în sectorul forestier, unde arborii dezrãdãcinaţi pot accentua dificultãţile semnalate;
c) riscurile de accidente sunt mari;
d) unele distrugeri pot afecta reţelele de electricitate şi de telefonie.
2. Cod roşu:
a) sunt aşteptate cãderi importante de zãpadã sau depuneri masive de polei, ce pot afecta grav activitãţile umane şi viaţa economicã;
b) circulaţia riscã sã devinã rapid impracticabilã în întreaga reţea (rutierã, feroviarã şi maritimã);
c) distrugeri importante pot afecta reţelele de electricitate şi de telefonie, timp de mai multe zile;
d) existã posibilitatea producerii de perturbãri foarte grave ale transportului aerian şi feroviar.
ART. 11
Consecinţele (efectele) posibile ale mesajelor de avertizare în cazul caniculei pot fi urmãtoarele*):

NOTĂ(CTCE)
*) Mesajul de avertizare în cazul caniculei este reprezentat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 795 din 21.09.2006, la pagina 13 (a se vedea imaginea asociatã).

1. Cod portocaliu:
a) creşterea temperaturii poate pune în pericol persoanele în vârstã, persoanele cu handicap, persoanele care suferã de maladii cronice sau tulburãri mentale, persoanele care iau medicamente cu regularitate, precum şi persoanele izolate;
b) atenţie suplimentarã pentru sportivi şi copii, dar şi pentru persoanele care lucreazã în aer liber.
2. Cod roşu:
a) sunt afectate toate persoanele, chiar şi cele cu o stare de sãnãtate bunã;
b) creşterea temperaturii poate pune în mare pericol persoanele în vârstã, persoanele cu handicap, persoanele care suferã de maladii cronice sau tulburãri mentale, persoanele care iau medicamente cu regularitate, precum şi persoanele izolate;
c) atenţie maximã pentru sportivi şi copii, dar şi pentru persoanele care lucreazã în aer liber.
ART. 12
Consecinţele (efectele) posibile ale mesajelor de avertizare în cazul descãrcãrilor electrice pot fi urmãtoarele*):

NOTĂ(CTCE)
*)Mesajul de avertizare în cazul descãrcãrilor electrice este reprezentat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 795 din 21.09.2006, la pagina 13 (a se vedea imaginea asociatã).

1. Cod portocaliu:
a) furtunile intense însoţite de descãrcãri electrice pot provoca local pagube importante;
b) locuinţele şubrede şi instalaţiile improvizate pot suferi pagube importante;
c) în situaţii de furtuni asociate cu descãrcãri electrice, subsolurile şi punctele joase ale locuinţelor pot fi inundate rapid;
d) trãsnetele neînsoţite de precipitaţii pot provoca incendii de pãdure.
2. Cod roşu:
a) fenomenele electrice numeroase şi foarte violente pot provoca local pagube importante;
b) pericolul este maxim pentru locuinţe, parcuri, zone agricole şi plantaţii (pomi fructiferi, viţã-de-vie etc.);
c) zonele forestiere pot suferi local pagube foarte importante şi pot izbucni incendii spontane ca urmare a trãsnetelor frecvente;
d) locuinţele şubrede şi instalaţiile improvizate pot fi puse în real pericol şi pot fi uşor distruse;
e) în situaţii de furtuni asociate cu descãrcãri electrice, subsolurile şi punctele joase ale locuinţelor pot fi inundate rapid în zonele râurilor mici şi mijlocii.
ART. 13
Consecinţele (efectele) posibile ale mesajelor de avertizare în cazul gerului pot fi urmãtoarele*):

NOTĂ(CTCE)
*)Mesajul de avertizare în cazul gerului este reprezentat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 795 din 21.09.2006, la pagina 13 (a se vedea imaginea asociatã).

1. Cod portocaliu:
a) gerul (frigul puternic) poate pune în pericol persoanele vulnerabile sau izolate, mai ales persoanele în vârstã, cele cu handicap, cele care suferã de boli cardiovasculare, respiratorii, endocrine sau de diferite patologii oculare, persoanele care au probleme ale sistemului nervos sau sindromul Raynaud;
b) este necesarã o supraveghere specialã a copiilor;
c) în cazuri cu sensibilitate ridicatã la ger (zona buzelor şi a mâinilor), trebuie consultat un farmacist;
d) unele tipuri de medicamente pot avea contraindicaţii de a fi luate în caz de frig puternic şi este necesar sã se consulte medicul;
e) sportivii şi unele persoane care lucreazã în aer liber trebuie sã acorde atenţie sporitã hipotermiei şi agravãrii simptomelor preexistente.
2. Cod roşu:
a) orice persoanã este ameninţatã, chiar şi persoanele cu o stare de sãnãtate bunã;
b) pericolul este mai mare şi poate fi major pentru persoanele vulnerabile sau izolate, mai ales pentru cele în vârstã, cele cu handicap, cele ce suferã de boli cardiovasculare, respiratorii, endocrine sau de diferite patologii oculare, persoanele care au probleme ale sistemului nervos sau sindromul Raynaud;
c) este necesarã o supraveghere specialã a copiilor;
d) în cazuri de sensibilitate ridicatã la ger (zona buzelor şi a mâinilor), trebuie consultat de urgenţã un farmacist;
e) unele tipuri de medicamente pot avea contraindicaţii de a fi luate în caz de frig puternic şi, în consecinţã, este necesar sã se cearã sfatul medicului;
f) sportivii şi persoanele care lucreazã în aer liber trebuie sã acorde atenţie sporitã hipotermiei şi agravãrii simptomelor preexistente, astfel frisoanele şi amorţirea extremitãţilor constituie semne de alarmã.


--------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016