Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   PROCEDURĂ din 9 iunie 2020  privind modalitatea de derulare online a activităţilor de evaluare externă în vederea acordării autorizaţiei de funcţionare provizorie şi a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular, pe perioada stării de alertă    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 PROCEDURĂ din 9 iunie 2020 privind modalitatea de derulare online a activităţilor de evaluare externă în vederea acordării autorizaţiei de funcţionare provizorie şi a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular, pe perioada stării de alertă

EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 519 din 17 iunie 2020
──────────
    Aprobată prin ORDINUL nr. 4.488 din 9 iunie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 17 iunie 2020.
──────────
    ART. 1
    Pe perioada stării de alertă, instaurată pe teritoriul României, în baza prevederilor art. 37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, cu modificările ulterioare, activităţile de evaluare externă în vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare provizorie şi a acreditării vor fi realizate prin corespondenţă şi în modul online pentru toţi descriptorii prevăzuţi în Hotărârea Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar.

    ART. 2
    Activităţile de evaluare externă menţionate la art. 1 se vor derula la acele unităţi de învăţământ preuniversitar de stat şi particular, respectiv la persoanele juridice solicitante care îşi exprimă expres acordul în acest sens.

    ART. 3
    Derularea activităţilor de evaluare externă presupune următoarele acţiuni principale:
    a) stabilirea, împreună cu reprezentanţii organizaţiei evaluate, a programului activităţilor de evaluare externă în modul online;
    b) furnizarea de către reprezentanţii organizaţiei evaluate a accesului membrilor comisiilor de evaluare externă, respectiv al reprezentantului inspectoratului şcolar desemnat observator la platforme de învăţare şi/sau la întâlniri online;
    c) utilizarea unor aplicaţii/platforme de videoconferinţă stabilite de comun acord cu reprezentanţii organizaţiei evaluate, pentru asistenţa la activităţi didactice online, respectiv pentru realizarea eşantionată de interviuri online;
    d) aplicarea eşantionată de chestionare online elevilor, părinţilor, cadrelor didactice, absolvenţilor;
    e) vizionarea în format online/virtual sincron a spaţiilor deţinute;
    f) înregistrarea, cu acordul participanţilor, a tuturor întâlnirilor/interviurilor realizate prin sistemul de videoconferinţă;
    g) înregistrarea tuturor vizitelor virtuale online;
    h) transmiterea către membrii comisiilor de evaluare externă a tuturor dovezilor care probează îndeplinirea descriptorilor prevăzuţi în Hotărârea Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar.


    ART. 4
    Raportul de evaluare externă va fi transmis la ARACIP împreună cu toate dovezile care probează îndeplinirea descriptorilor prevăzuţi în Hotărârea Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar, inclusiv toate înregistrările menţionate în prezenta procedură.

    ART. 5
    În organizarea şi desfăşurarea activităţilor de evaluare externă în modul online se asigură respectarea cerinţelor privind protecţia datelor cu caracter personal, conform prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE.


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016