Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   PROCEDURĂ din 4 septembrie 2014  de înregistrare a domeniilor SETRE    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 PROCEDURĂ din 4 septembrie 2014 de înregistrare a domeniilor SETRE

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 664 din 10 septembrie 2014


    ART. 1
    În vederea înregistrării domeniului SETRE în Registrul SETRE, autoritatea care impune tarifele rutiere depune la A.R.R., cu cel puţin 3 luni înainte de începerea activităţii de tarifare pe domeniul SETRE aflat în responsabilitatea sa, un dosar care conţine informaţiile prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a) din hotărâre.
    ART. 2
    Dosarul prevăzut la art. 1 trebuie să conţină următoarele documente:
    a) cerere de înregistrare a domeniului SETRE în Registrul SETRE;
    b) declaraţie privind tarifele rutiere impuse, în original;
    c) declaraţia privind domeniul SETRE;
    d) lista furnizorilor SETRE care deţin contracte cu autoritatea care impune tarifele rutiere şi care îşi desfăşoară activitatea în sfera lor de competenţă.
    ART. 3
    (1) Modelul cererii de înregistrare a domeniului SETRE, prevăzută la art. 2 lit. a), se publică pe site-ul A.R.R., în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a hotărârii.
    (2) Declaraţia privind tarifele rutiere impuse, prevăzută la art. 2 lit. b), trebuie să conţină următoarele informaţii:
    a) datele de identificare ale autorităţii care impune tarifele rutiere şi informaţiile de contact ale acesteia;
    b) baza legală privind aplicarea tarifelor rutiere pentru domeniul SETRE;
    c) descrierea domeniului SETRE, care să includă întinderea geografică şi tipul de infrastructură care face obiectul tarifelor;
    d) natura tarifului şi principiile de percepere a acestuia;
    e) categoriile de vehicule supuse tarifării, categoriile de vehicule exceptate de la obligativitatea achitării tarifelor, utilizatorii exceptaţi de la obligativitatea achitării tarifelor şi/sau reduceri ale tarifelor aplicate;
    f) corespondenţa dintre setul de parametri de clasificare a vehiculelor şi clasele tarifare pentru fiecare schemă tarifară aplicată în domeniul SETRE aflat sub responsabilitatea autorităţii care impune tarifele rutiere, conform prevederilor anexei VI la Decizia Comisiei 2009/750/CE;
    g) tehnologiile utilizate pentru tarifarea rutieră electronică, inclusiv cerinţele tehnice care trebuie îndeplinite de echipamentele de bord.
    (3) Declaraţia privind domeniul SETRE, prevăzută la art. 2 lit. c), trebuie să conţină următoarele informaţii:
    a) o secţiune privind cerinţele aplicate furnizorilor SETRE, care include, după caz, următoarele informaţii:
      (i) taxele fixe impuse furnizorilor SETRE, care reprezintă costurile suportate de autoritatea care impune tarifele rutiere pentru punerea la dispoziţie, operarea şi întreţinerea unui sistem SETRE compatibil în domeniul său de tarifare;
      (ii) o garanţie bancară sau un instrument financiar echivalent, care nu depăşeşte valoarea medie a tranzacţiilor aferente tarifului rutier plătit lunar de furnizorul SETRE pentru domeniul de tarifare respectiv. Această valoare este determinată pe baza sumei totale a tranzacţiilor aferente tarifului rutier plătit de furnizorul SETRE pentru acest domeniu de tarifare în anul anterior. Pentru furnizorii SETRE noi, valoarea se determină în baza mediei lunare a tranzacţiilor aferente tarifului rutier prevăzut a fi plătită de către furnizorul SETRE pentru acest domeniu de tarifare, în funcţie de numărul de contracte şi de tariful mediu per contract estimat în planul de afaceri al furnizorului SETRE;
    b) o secţiune privind condiţiile procedurale, care include, după caz, următoarele informaţii:
      (i) politica tranzacţiilor aferente tarifului rutier;
      (ii) procedurile şi acordul privind nivelul serviciilor;
      (iii) politica de facturare;
      (iv) politica de plată;
      (v) condiţiile comerciale convenite prin negocieri bilaterale între autoritatea care impune tarifele rutiere şi furnizorul SETRE, inclusiv cerinţele privind nivelul serviciilor;
      (vi) informaţii suplimentare.
    (4) Informaţiile privind politica tranzacţiilor aferente tarifului rutier, prevăzută la alin. (3) lit. b) pct. (i), cuprind următoarele:
    a) descrierea procesului pentru fiecare fază/etapă a acestuia;
    b) interfaţa de date între furnizorul SETRE şi autoritatea care impune tarife rutiere;
    c) parametrii autorizaţiei;
    d) listele de exceptări - listele negre;
    e) listele utilizatorilor - listele albe;
    f) obligaţia de cooperare a utilizatorilor SETRE în relaţia cu furnizorii SETRE privind transmiterea în mod corect a informaţiilor necesare pentru funcţionarea sistemului.
    (5) Informaţiile privind procedurile şi acordul privind nivelul serviciilor, prevăzute la alin. (3) lit. b) pct. (ii), cuprind următoarele:
    a) parametri de calitate privind tranzacţiile: rata tranzacţiilor eronate, rata tranzacţiilor lipsă, modalitatea de determinare a calităţii tranzacţiilor, sistem nefuncţional/defect;
    b) măsuri în cazul în care calitatea tranzacţiilor este insuficientă: măsurarea şi managementul calităţii, măsuri în cazul în care parametrii de calitate sunt insuficienţi, măsuri pentru probleme temporare, măsuri pentru nefuncţionarea/ defectarea sistemului;
    c) calitatea datelor stocate în echipamentele de bord;
    d) calitatea serviciului privind interfaţa de date între furnizorul SETRE şi autoritatea care impune tarife rutiere;
    e) monitorizarea furnizorului SETRE de către autoritatea care impune tarife rutiere;
    f) serviciu clienţi/relaţia cu publicul;
    g) proceduri de testare/adecvarea pentru utilizare.
    (6) Informaţiile privind politica de facturare, prevăzută la alin. (3) lit. b) pct. (iii), cuprind următoarele:
    a) frecvenţă;
    b) monedă;
    c) datele efective pentru efectuarea operaţiunilor;
    d) condiţii pentru acceptarea liniilor de facturare.
    (7) Informaţiile privind politica de plată, prevăzută la alin. (3) lit. b) pct. (iv), cuprind următoarele:
    a) mijloace de plată/proceduri generale privind plata tarifelor rutiere;
    b) taxe de penalizare aplicate;
    c) mijloace/proceduri de plată în caz de penalizări.
    (8) Informaţiile privind condiţiile comerciale convenite prin negocieri bilaterale între autoritatea care impune tarifele rutiere şi furnizorul SETRE cuprind următoarele:
    a) procedura pentru iniţierea şi semnarea contractului între părţi;
    b) condiţii pentru remunerarea furnizorului SETRE;
    c) penalităţi aplicate în funcţie de nivelul serviciului;
    d) procedura în caz de litigii între părţi.
    (9) Informaţiile suplimentare cuprind în principal următoarele:
    a) cooperarea între furnizorii SETRE şi autoritatea care impune tarifele rutiere în scopul aplicării legislaţiei specifice în vigoare şi a prevederilor contractuale;
    b) modalitatea de lucru în cazul efectuării de către autoritatea care impune tarifele rutiere a unor teste neanunţate;
    c) arhivarea datelor de către furnizorii SETRE;
    d) procedurile pentru actualizarea şi îmbunătăţirea sistemului;
    e) alte informaţii considerate relevante de către autoritatea care impune tarifele rutiere.
    ART. 4
    (1) În termen de 60 de zile de la data depunerii dosarului de către autoritatea care impune tarifele rutiere, A.R.R. evaluează dosarul şi transmite o notificare scrisă către aceasta prin care o informează dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru înregistrarea în Registrul SETRE a domeniului SETRE aflat în responsabilitatea sa.
    (2) În cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru înregistrarea domeniului SETRE respectiv, notificarea va cuprinde motivele care au stat la baza respingerii dosarului de înregistrare şi, după caz, termenul-limită până la care solicitantul poate completa dosarul în conformitate cu datele prevăzute în notificare.
    (3) În cazul prevăzut la alin. (2), A.R.R. reevaluează dosarul cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor alin. (1).
    ART. 5
    În cazul în care intenţionează să introducă noi parametri de clasificare a vehiculelor sau o nouă schemă de tarifare rutieră, autoritatea care impune tarifele rutiere trebuie să respecte prevederile aplicabile din anexa VI la Decizia Comisiei 2009/750/CE.
    ART. 6
    (1) A.R.R. anulează înregistrarea unui domeniu SETRE din Registrul SETRE, prin decizie motivată a conducătorului instituţiei, în următoarele cazuri:
    a) autoritatea care impune tarifele rutiere a furnizat informaţii/date eronate/false la momentul depunerii dosarului de înregistrare în Registrul SETRE;
    b) autoritatea care impune tarifele rutiere nu mai are în responsabilitatea sa domeniul SETRE în cauză;
    c) autoritatea care impune tarifele rutiere îşi încetează activitatea;
    d) la solicitarea scrisă a autorităţii care impune tarifele rutiere.
    (2) Decizia privind anularea înregistrării, prevăzută la alin. (1), se comunică autorităţii care impune tarifele rutiere în termen de 3 zile lucrătoare de la data aplicării măsurii.
    (3) Împotriva măsurii de anulare a înregistrării domeniului SETRE, autoritatea care impune tarifele rutiere şi care are în responsabilitatea sa domeniul SETRE în cauză se poate adresa cu plângere instanţelor de contencios administrativ, conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.


                          ____________

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016