Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   PROCEDURĂ din 4 octombrie 2016  privind recunoaşterea programelor de formare psihopedagogică finalizate în statele membre ale Uniunii Europene, în statele semnatare ale acordului privind Spaţiul Economic European sau în Confederaţia Elveţiană, în vederea continuării studiilor sau desfăşurării activităţii didactice în România    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 PROCEDURĂ din 4 octombrie 2016 privind recunoaşterea programelor de formare psihopedagogică finalizate în statele membre ale Uniunii Europene, în statele semnatare ale acordului privind Spaţiul Economic European sau în Confederaţia Elveţiană, în vederea continuării studiilor sau desfăşurării activităţii didactice în România

EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016
──────────
    Aprobată prin Ordinul nr. 5.415 din 4 octombrie 2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 18 octombrie 2016.
──────────


    ART. 1
    În sensul prezentei proceduri, recunoaşterea constă în evaluarea şi compatibilizarea nivelului, domeniului şi/sau a specializării programului de formare psihopedagogică finalizat în statele membre ale Uniunii Europene, în statele semnatare ale acordului privind Spaţiul Economic European sau în Confederaţia Elveţiană cu cel din sistemul naţional de învăţământ, cu luarea în considerare a cerinţelor de admitere la respectivul program de formare psihopedagogică şi care se poate finaliza cu eliberarea unui atestat prin care i se acordă titularului aceleaşi drepturi în vederea continuării programului de formare psihopedagogică şi/sau accesului la piaţa forţei de muncă, ca şi absolvenţilor programelor de formare psihopedagogică acreditate din România.
    ART. 2
    Prezenta procedură se aplică cetăţenilor din statele membre ale Uniunii Europene, statele semnatare ale acordului privind Spaţiul Economic European şi din Confederaţia Elveţiană, care solicită recunoaşterea, în România, a programelor de formare psihopedagogică finalizate în respectivele state în vederea continuării pregătirii psihopedagogice şi/sau accesului la piaţa forţei de muncă din România.
    ART. 3
    Atestatul de recunoaştere a programului de formare psihopedagogică reprezintă documentul care certifică faptul că titularul a absolvit un program de formare psihopedagogică într-un stat membru al Uniunii Europene, stat semnatar al acordului privind Spaţiul Economic European sau în Confederaţia Elveţiană.
    ART. 4
    Recunoaşterea poate fi solicitată de către următoarele categorii de cetăţeni:
    a) cetăţeni români, cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, statelor semnatare ale acordului privind Spaţiul Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;
    b) membrii de familie ai cetăţenilor europeni care provin din state terţe, aşa cum sunt definiţi la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    c) cetăţeni ai statelor terţe care au dobândit drept de şedere permanent pe teritoriul României sau drept de şedere pe termen lung acordat de către unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, state semnatare ale acordului privind Spaţiul Economic European sau Confederaţiei Elveţiene;
    d) cetăţeni ai statelor terţe ce beneficiază de o formă de protecţie internaţională pe teritoriul României.
    ART. 5
    (1) În procedura de evaluare a actelor de studii în vederea recunoaşterii programului/programelor de formare psihopedagogică, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice analizează şi verifică:
    a) condiţiile de acces;
    b) statutul instituţiei de învăţământ superior emitente;
    c) nivelul studiilor;
    d) durata studiilor;
    e) numărul de puncte/credite transferabile acumulate;
    f) domeniul de studiu/profilul/programul de studiu/ specializarea/forma de învăţământ;
    g) curriculumul;
    h) volumul de muncă/rezultatele învăţării.
    (2) În cazul în care evaluarea elementelor menţionate la alin. (1) evidenţiază diferenţe substanţiale, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice poate:
    a) recunoaşte, prin aplicarea de măsuri compensatorii, respectiv continuarea formării, susţinerea de examene de diferenţă şi/sau efectuarea de stagii de practică în departamentele de specialitate din unităţi/instituţii de învăţământ acreditate cu specializarea în cauză acreditată, în vederea armonizării diferenţelor dintre studiile efectuate în străinătate şi programele de formare psihopedagogică furnizate din sistemul de învăţământ superior din România;
    b) respinge motivat cererea de recunoaştere.
    ART. 6
    (1) Actele de studii nu se recunosc în următoarele situaţii:
    a) instituţia de învăţământ care a eliberat actul de studii şi/sau programul de studii nu este recunoscută în statul de origine;
    b) dacă înscrierea la programul de formare psihopedagogică pentru care se solicită recunoaşterea s-a realizat pe baza unei diplome obţinute la o instituţie de învăţământ neacreditată în statul de origine;
    c) dacă înscrierea la programul de studii pentru care se solicită recunoaşterea s-a realizat pe baza unei diplome care nu îndeplineşte condiţiile de acces;
    d) în cazul în care există suspiciuni cu privire la existenţa unor documente false de studii în dosar, caz în care se sesizează organele abilitate;
    e) dacă actul de studii nu face parte din categoria actelor de studii eliberate în sistemul de învăţământ superior din statul emitent.
    (2) Situaţiile prevăzute la alin. (1) nu sunt limitative, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice poate dispune respingerea motivată a cererii de recunoaştere şi în alte cazuri, cu respectarea legislaţiei naţionale şi a bunelor practici şi recomandări internaţionale.
    ART. 7
    Dosarul pentru recunoaşterea, în România, a programului/programelor de formare psihopedagogică finalizate într-un stat membru al Uniunii Europene, stat semnatar al acordului privind Spaţiul Economic European sau în Confederaţia Elveţiană în vederea continuării studiilor sau desfăşurării activităţii didactice, cuprinde următoarele documente:
    a) cererea-tip prin care se solicită eliberarea atestatului de recunoaştere a competenţelor pentru profesia didactică prin absolvirea unui program de formare psihopedagogică într-un stat membru al Uniunii Europene, stat semnatar al acordului privind Spaţiul Economic European sau în Confederaţia Elveţiană, conform anexei care face parte integrantă din prezenta procedură;
    b) actul de studii care atestă finalizarea programului de formare psihopedagogică ce urmează a fi supus recunoaşterii, în copie şi în traducere legalizată;
    c) actul de studii (diploma de bacalaureat/absolvire/ licenţă/master) şi suplimentul la diploma de bacalaureat/ absolvire/licenţă/master, în copie;
    d) atestatul de recunoaştere a studiilor, emis de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, în copie;
    e) programa analitică/planul de învăţământ a/al formării psihopedagogice finalizate într-un stat membru al Uniunii Europene, stat semnatar al acordului privind Spaţiul Economic European sau Confederaţia Elveţiană, în copie şi în traducere legalizată;
    f) certificatul de competenţe lingvistice, limba română, nivel C1, potrivit Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi Străine, eliberat de o instituţie de învăţământ superior acreditată care organizează cursul pregătitor pentru învăţarea limbii române, în copie; sunt exceptate de la obligaţia de a prezenta certificatul de competenţe lingvistice persoanele care prezintă acte de studii româneşti (diplome, certificate) sau acte de studii, situaţii şcolare atestând cel puţin patru ani de studii consecutivi, urmaţi într-o unitate şcolară din sistemul naţional din România;
    g) documente personale de identificare, precum şi dovada de schimbare a numelui, în copie.
    ART. 8
    (1) În vederea recunoaşterii programelor de pregătire psihopedagogică finalizate într-un stat membru al Uniunii Europene, stat semnatar al acordului privind Spaţiul Economic European sau în Confederaţia Elveţiană se înfiinţează, în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, prin ordin al ministrului, Comisia Specializată de Recunoaştere, formată din reprezentanţi desemnaţi ai unităţilor de învăţământ şi instituţiilor de învăţământ superior.
    (2) Comisia Specializată de Recunoaştere are drept scop recunoaşterea pregătirii psihopedagogice finalizate, alocarea de credite profesionale transferabile programelor de formare psihopedagogică finalizate, precum şi echivalarea numărului de credite profesionale transferabile obţinute de personalul din învăţământul preuniversitar în cadrul formării psihopedagogice finalizate într-un stat membru al Uniunii Europene, stat semnatar al acordului privind Spaţiul Economic European sau în Confederaţia Elveţiană.
    (3) Comisia Specializată de Recunoaştere are un regulament propriu de organizare şi funcţionare şi stabileşte procedurile proprii de recunoaştere.
    ART. 9
    Comisia Specializată de Recunoaştere are următoarele atribuţii:
    a) analizează şi evaluează documentaţia transmisă de Direcţia generală management şi resurse umane, în baza procedurilor proprii;
    b) evaluează programul/programele de formare psihopedagogică finalizată de solicitant într-un stat membru al Uniunii Europene, stat semnatar al acordului privind Spaţiul Economic European sau în Confederaţia Elveţiană;
    c) pronunţă o decizie cu privire la solicitarea de recunoaştere.
    ART. 10
    (1) Durata de soluţionare a dosarelor este de 45 de zile lucrătoare de la data înregistrării dosarului complet la Registratura Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
    (2) Termenul de soluţionare prevăzut la alin. (1) se poate prelungi în cazuri justificate, solicitantul fiind anunţat în scris, prin curier poştal sau poştă electronică.
    (3) Atestatul de recunoaştere a programului de formare psihopedagogică se eliberează titularului sau unei persoane împuternicite ori, la cererea scrisă a solicitantului, se transmite prin scrisoare recomandată la adresa indicată de acesta.
    (4) Atestatul de recunoaştere a programului de formare psihopedagogică neridicat se păstrează în arhiva Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice pentru o perioadă nedeterminată.
    (5) În cazul pierderii, distrugerii complete sau deteriorării parţiale a atestatului de recunoaştere a programului de formare psihopedagogică se poate elibera un duplicat al acestuia.
    (6) Pentru eliberarea duplicatului, solicitantul adresează, în scris, o cerere, însoţită de următoarele documente: copie a actului de studii care a fost recunoscut; copie a actului de identitate; declaraţie notarială cu privire la încadrarea în una din situaţiile menţionate la alin. (5).
    ART. 11
    (1) Decizia Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice poate fi contestată printr-o cerere motivată şi, după caz, în baza unui dosar întocmit şi depus în conformitate cu prezenta procedură.
    (2) Termenul de rezolvare a contestaţiilor este de 60 de zile lucrătoare de la data înregistrării lor la Registratura Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
    (3) Soluţia de respingere a contestaţiei poate fi atacată de solicitant în instanţă, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

    ANEXA
la procedură

                                CERERE
      privind eliberarea atestatului de recunoaştere a programului
       de formare psihopedagogică finalizat în statele membre ale
         Uniunii Europene, în statele semnatare ale acordului
                 privind Spaţiul Economic European sau în
          Confederaţia Elveţiană, în vederea continuării studiilor
             sau desfăşurării activităţii didactice în România

    a) Solicitant
    Date personale
    Numele şi prenumele: ........................................
    Cetăţenia: ..................................................
    Domiciliul: .................................................
    Telefon: ....................................................
    E-mail: .....................................................
    b) Certific includerea în dosar a următoarelor documente:
    [] actul de studii care atestă finalizarea programului de formare psihopedagogică ce urmează a fi supus recunoaşterii, în copie şi în traducere legalizată;
    [] actul de studii (diploma de bacalaureat/absolvire/licenţă/master) şi suplimentul la diploma de bacalaureat/ absolvire/licenţă/master, în copie;
    [] atestatul de recunoaştere a studiilor, emis de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, în copie, pentru cetăţenii care nu au absolvit studiile în România;
    [] copie "conform cu originalul" a documentului emis de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, privind recunoaşterea diplomei de studii licenţă şi a diplomei de master obţinute în străinătate, eliberată de instituţia de învăţământ superior în care studiază solicitantul, după caz;
    [] programa analitică/planul de învăţământ a/al pregătirii psihopedagogice finalizate într-un stat membru al Uniunii Europene, stat semnatar al acordului privind Spaţiul Economic European sau Confederaţia Elveţiană, în copie şi în traducere legalizată;
    [] certificatul de competenţe lingvistice, limba română, nivel C1, eliberat de o instituţie de învăţământ superior acreditată care organizează cursul pregătitor pentru învăţarea limbii române, în copie; sunt exceptate de la obligaţia de a prezenta certificatul de competenţe lingvistice persoanele care prezintă acte de studii româneşti (diplome, certificate) sau acte de studii, situaţii şcolare atestând cel puţin patru ani de studii consecutivi, urmaţi într-o unitate de învăţământ din sistemul naţional din România;
    [] documente personale de identificare, precum şi dovada de schimbare a numelui, în cazul în care numele înscris pe diplomă/actul de studii nu mai coincide cu cel din actul de identitate, în copie.
    c) Doresc eliberarea atestatului de recunoaştere a programului de formare psihopedagogică de nivel I/nivel II:
    [] prin ridicare de la sediul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, personal sau prin împuternicit;
    [] transmitere prin poştă, la următoarea adresă: .........................
    d) Declar pe propria răspundere că informaţiile prezentate în această cerere şi documentele incluse în dosar corespund realităţii.

    Data ..................................
    Semnătura .............................

    Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, str. G-ral Berthelot nr. 28-30, 010168, sectorul 1, Bucureşti

                          ----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016