Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   PROCEDURĂ din 30 aprilie 2015  pentru emiterea autorizaţiei de explorare în vederea stocării geologice a dioxidului de carbon    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 PROCEDURĂ din 30 aprilie 2015 pentru emiterea autorizaţiei de explorare în vederea stocării geologice a dioxidului de carbon

EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 18 mai 2015


    CAP. I
    Prevederi generale

    ART. 1
    (1) Autorizaţia de explorare se emite de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 114/2013, cu respectarea dispoziţiilor aplicabile din Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ale normelor lor specifice şi ale prezentei proceduri pentru emiterea autorizaţiei de explorare în vederea stocării geologice a dioxidului de carbon.
    (2) Autorizaţia de explorare în vederea stocării geologice a dioxidului de carbon este denumită autorizaţie de explorare în tot cuprinsul procedurii.
    (3) Autorizaţia de explorare se emite câştigătorului selecţiei de oferte organizate de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.
    ART. 2
    (1) Termenii şi expresiile utilizate în cuprinsul prezentei proceduri au înţelesul prevăzut la art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 114/2013.
    (2) Termenii, abrevierile şi expresiile utilizate în cuprinsul prezentei proceduri, alţii/altele decât cele reglementate potrivit alin. (1), se definesc după cum urmează:
    a) A.N.R.M. - Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale;
    b) CO(2) - dioxid de carbon;
    c) estimarea impactului asupra mediului - o suită de informaţii privind modul în care explorarea în perimetrul propus poate afecta mediul (apă, aer, sol, biodiversitate etc.), în zona respectivă;
    d) F.G.N. - Fondul Geologic Naţional;
    e) ofertant - persoana care, în urma publicării ordinului preşedintelui A.N.R.M. prevăzut la art. 7 alin. (1), depune oferta în vederea participării la selecţia de oferte;
    f) O.U.G. nr. 64/2011 - semnifică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 114/2013;
    g) perimetru de explorare - arie corespunzătoare proiecţiei în plan a conturului suprafeţei din scoarţa terestră, în interiorul căreia, pe un interval de adâncime determinat, se desfăşoară lucrările de explorare în vederea stocării geologice a CO(2);
    h) procedura de emitere - semnifică prezenta procedura pentru emiterea autorizaţiei de explorare în vederea stocării geologice a CO(2);
    i) solicitant - persoană care solicită A.N.R.M., printr-o cerere, analiza de oportunitate a explorării unui perimetru, în vederea stocării geologice a CO(2);
    j) tip de stocare - categoria de depozit (zăcăminte de hidrocarburi epuizate/acvifere saline/straturi de cărbune neexploatabile/zăcăminte de hidrocarburi la care se utilizează injectarea de CO(2) pentru creşterea gradului de recuperare/altele) aleasă pentru a fi caracterizată şi evaluată conform art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 64/2011;
    k) zona - porţiune de suprafaţă, delimitată geografic sau administrativ-teritorial pe baza unor caracteristici distinctive sau unor destinaţii determinate, în cadrul căreia pot fi delimitate unul sau mai multe perimetre de explorare.
    ART. 3
    În scopul păstrării evidenţei documentelor şi informaţiilor cu privire la organizarea şi desfăşurarea selecţiilor de oferte, A.N.R.M. stabileşte conţinutul registrului, completează şi păstrează următoarele:
    a) Registrul privind autorizaţiile de explorare emise;
    b) dosarele cu exemplarele în copie certificată a fiecărei oferte;
    c) documentele referitoare la/sau în legătură cu ofertanţii/ofertele.

    CAP. II
    Cererea de autorizare a explorării

    SECŢIUNEA 1
    Iniţierea analizei de oportunitate a explorării perimetrelor

    ART. 4
    Oportunitatea explorării unor perimetre în vederea stocării geologice a CO(2) se analizează de către A.N.R.M., conform prezentei proceduri.
    ART. 5
    (1) În vederea analizării oportunităţii explorării, persoanele interesate înaintează către A.N.R.M. o cerere, însoţită de memoriul justificativ şi fişa perimetrului, conform modelului-cadru prevăzut în anexele nr. 1A-1C.
    (2) Cererea şi anexele, redactate în limba română, în format electronic şi pe suport hârtie, se depun la A.N.R.M. sau pot fi transmise acesteia prin corespondenţă poştală cu confirmare de primire.
    ART. 6
    (1) A.N.R.M. verifică şi stabileşte suprafaţa perimetrului de explorare, coordonatele topogeodezice ale acestuia şi decide asupra oportunităţii explorării perimetrului propus.
    (2) Rezultatul analizei de oportunitate se comunică în scris solicitantului/solicitanţilor, în termen de 60 de zile de la înregistrarea cererii.
    (3) Analiza de oportunitate va lua în considerare:
    a) existenţa unor cauze de excludere a perimetrului sau a unor suprafeţe din cadrul perimetrului (în situaţia unor restricţii privind monumentele istorice, culturale, religioase, siturile arheologice de interes deosebit, rezervaţiile naturale, zonele de protecţie meteorologică absolută, zonele de protecţie sanitară şi perimetrele de protecţie hidrogeologică ale surselor de alimentare cu apă existente în perimetrul de explorare propus);
    b) tipul de stocare preconizat;
    c) riscul de utilizare conflictuală a complexului de stocare;
    d) riscul de litigiu transfrontalier;
    e) existenţa zonelor cu regim special legal instituite, aferente lucrărilor inginereşti, în perimetrul de explorare propus;
    f) distribuţia populaţiei în regiunea de deasupra complexului de stocare şi în zonele adiacente;
    g) topografia complexului de stocare;
    h) cantitatea de CO(2) estimată a fi stocată;
    i) distanţa şi metodele de transport a CO(2);
    j) zonele cu grad ridicat de seismicitate;
    k) existenţa şi utilizarea rezervelor de ape subterane potabile;
    l) apropierea faţă de resurse naturale importante;
    m) existenţa şi utilizarea acviferelor geotermale;
    n) siturile Natura 2000 din perimetru şi/sau din zonele adiacente şi distanţa faţă de acestea;
    o) ariile naturale protejate, declarate la nivel naţional/internaţional;
    p) existenţa unor eventuale riscuri semnificative identificate anterior conform O.U.G. nr. 64/2011.
    (4) În urma analizei, A.N.R.M. stabileşte:
    a) explorarea perimetrului solicitat este oportună;
    b) explorarea perimetrului solicitat este oportună, cu modificarea limitelor şi a suprafeţei perimetrului şi/sau a limitei în adâncime a acestuia;
    c) explorarea perimetrului solicitat nu este oportună, nefiind îndeplinite condiţiile pentru autorizarea explorării.
    (5) În cazul în care A.N.R.M. stabileşte, în urma analizei de oportunitate, modificarea perimetrului, acest lucru se comunică în scris şi justificat solicitantului în vederea obţinerii acordului său.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Punerea la dispoziţia publicului

    ART. 7
    (1) Lista cu perimetrele considerate oportune pentru explorare în vederea stocării geologice a CO(2), stabilite conform art. 6 alin. (4) lit. a) şi b), se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.R.M. şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de internet a A.N.R.M.
    (2) Ordinul preşedintelui A.N.R.M. prevăzut la alin. (1) cuprinde următoarele:
    a) denumirea şi sediul A.N.R.M.;
    b) denumirea perimetrelor propuse pentru explorare, cu datele de identificare şi de delimitare;
    c) cerinţele privind modul în care trebuie prezentată şi depusă oferta în vederea participării la selecţia de oferte;
    d) termenul şi locul de depunere a ofertelor;
    e) data, ora şi locul de deschidere a ofertelor;
    f) termenul de analiză şi evaluare a ofertelor;
    g) termenul de comunicare a deciziei privind stabilirea ofertantului câştigător;
    h) termenele de depunere şi soluţionare a contestaţiilor;
    i) documentele şi informaţiile solicitate ofertanţilor;
    j) modul în care pot fi obţinute datele şi informaţiile geologice necesare elaborării programului de explorare propus şi necesitatea încheierii unui acord de confidenţialitate cu privire la acestea;
    k) alte date şi informaţii considerate necesare bunei desfăşurări a selecţiei de oferte.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Depunerea ofertelor în vederea selecţiei

    ART. 8
    (1) În vederea formulării ofertelor, A.N.R.M. pune la dispoziţia ofertanţilor date şi informaţii geologice existente în F.G.N.
    (2) Accesul la datele şi informaţiile geologice se face, conform legii, în baza solicitării scrise, cu respectarea condiţiilor impuse de legislaţia privind informaţiile clasificate, a acordului de confidenţialitate şi în condiţiile achitării de către ofertant a tarifelor stabilite de către A.N.R.M., conform prevederilor legale.
    ART. 9
    Termenul de depunere a ofertei, întocmită conform anexei nr. 2, însoţită de Fişele sintetice privind oferta, întocmite conform anexei nr. 2A, este prevăzut în ordinul preşedintelui A.N.R.M., potrivit art. 7 alin. (2) lit. d), care intră în vigoare de la data publicării lui în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    ART. 10
    (1) Pentru fiecare perimetru un ofertant poate depune o singură ofertă.
    (2) Ofertele se depun la sediul A.N.R.M., în plic sigilat, însoţite de o adresă de înaintare, şi vor fi înregistrate în ordinea primirii acestora.
    (3) Ofertele se depun atât pe suport hârtie, semnate şi ştampilate, cât şi în format electronic.
    (4) Ofertele sunt redactate în limba română, în două exemplare, unul original şi altul în copie certificată în conformitate cu originalul, pe care se vor menţiona "Exemplar original/Copie", "Datele de identificare ale ofertantului - Perimetrul..." şi un exemplar în format electronic, anexat exemplarului original, care se vor depune la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, bd. Dacia, nr. 59, sectorul 1, cod 010407, Bucureşti, România.
    (5) Documentele depuse în cadrul ofertelor, numerotate şi semnate de către reprezentantul ofertantului, vor fi însoţite de un opis.
    (6) Ofertele depuse în vederea participării la selecţia de oferte sunt păstrate de către A.N.R.M., sigilate, până în momentul deschiderii acestora de către comisia de selecţie a ofertelor, asigurându-se deplina confidenţialitate.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Comisia pentru selecţia ofertelor şi negociere

    ART. 11
    (1) Deschiderea, selecţia ofertelor şi negocierea se realizează de către o comisie pentru selecţia ofertelor şi negociere, denumită în continuare comisie, aprobată prin ordin al preşedintelui A.N.R.M. şi alcătuită dintr-un număr de 5 membri titulari şi 2 membri supleanţi, desemnaţi de către A.N.R.M. pe baza propunerilor din cadrul direcţiilor tehnice.
    (2) Conducerea comisiei este asigurată de preşedintele comisiei, numit de preşedintele A.N.R.M. dintre membrii titulari.
    (3) Consemnarea activităţii comisiei este asigurată de un secretar numit de preşedintele A.N.R.M., care nu are calitatea de membru al acesteia.
    (4) Secretarul comisiei pentru selecţia ofertelor are obligaţia convocării membrilor titulari/supleanţi la şedinţa pentru selecţia ofertelor şi confirmării prezenţei acestora.
    ART. 12
    (1) Membrii comisiei nu pot avea calitatea de soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul IV inclusiv cu asociaţii, cu acţionarii care deţin poziţii de control în structurile ofertanţilor ori cu administratorii sau cenzorii acestora.
    (2) După împlinirea termenului de depunere, dar nu mai târziu de şedinţa publică de deschidere a ofertelor, membrii comisiei vor da o declaraţie pe propria răspundere privind situaţia lor în raport cu prevederile alin. (1).
    (3) Dacă situaţia de incompatibilitate intervine după data şedinţei de deschidere a ofertelor, persoanele în cauză vor înştiinţa de îndată preşedintele comisiei, care va lua măsurile necesare înlocuirii acestora.
    (4) Situaţiile de incompatibilitate pot fi sesizate preşedintelui comisiei şi de către oricare altă persoană interesată, prevederile alin. (3) aplicându-se corespunzător.
    ART. 13
    (1) Comisia se consideră legal întrunită numai în prezenţa a 5 membri.
    (2) Lipsa unor membri titulari va fi suplinită, prin decizia preşedintelui de comisie, prin înlocuirea acestora cu membrii supleanţi, astfel încât comisia să fie legal întrunită.
    (3) Hotărârile comisiei se adoptă în mod autonom, cu votul majorităţii membrilor săi, opiniile separate fiind consemnate în procesul-verbal al şedinţei.
    (4) Comisia are următoarele atribuţii principale:
    a) verifică îndeplinirea cerinţelor privind depunerea şi conţinutul ofertelor şi consemnează într-un proces-verbal, semnat de toţi membrii comisiei şi de către secretar, situaţia privind conţinutul ofertelor;
    b) hotărăşte descalificarea ofertanţilor în cazurile prevăzute în prezenta procedură;
    c) desemnează ofertantul câştigător, conform prezentei proceduri, printr-un proces-verbal pe care îl prezintă preşedintelui A.N.R.M.;
    d) negociază cu ofertantul declarat câştigător programul de lucrări suplimentare şi planul de refacere a mediului;
    e) îndeplineşte orice alte sarcini specifice, necesare bunei desfăşurări a selecţiei de oferte.
    (5) Procesul-verbal de desemnare a ofertantului câştigător se transmite către ofertanţi şi către structura de specialitate din cadrul A.N.R.M., competentă pentru emiterea autorizaţiei de explorare.
    (6) Preşedintele comisiei are următoarele atribuţii principale:
    a) decide convocarea comisiei şi transmite datele de convocare secretarului comisiei;
    b) înlocuieşte membrii titulari ai comisiei cu membri supleanţi, dacă este cazul, în scopul asigurării legalităţii întrunirii comisiei;
    c) înlocuieşte oricare membru al comisiei, care intră în situaţia de incompatibilitate în perioada de desfăşurare a lucrărilor comisiei, cu un membru supleant;
    d) îndeplineşte orice alte sarcini specifice, necesare bunei desfăşurări a selecţiei de oferte.
    (7) Secretarul comisiei are următoarele atribuţii principale:
    a) primeşte ofertele şi asigură depozitarea acestora în condiţii de securitate şi confidenţialitate;
    b) convoacă membrii comisiei, la solicitarea preşedintelui acesteia;
    c) întocmeşte, redactează şi semnează, alături de ceilalţi membri ai comisiei, procesele-verbale ale şedinţelor comisiei şi documentaţia specifică activităţii comisiei;
    d) asigură transmiterea documentelor comisiei către ofertanţi şi către structura de specialitate din cadrul A.N.R.M.;
    e) redactează adresele de informare către ofertanţi şi către structura de specialitate din cadrul A.N.R.M.;
    f) îndeplineşte orice alte sarcini specifice, necesare bunei desfăşurări a selecţiei de oferte şi a negocierii.
    (8) Membrii comisiei şi secretarul acesteia sunt obligaţi să păstreze confidenţialitatea datelor şi informaţiilor cuprinse în oferte.
    ART. 14
    Termenul pentru analiza şi evaluarea ofertelor va fi stabilit prin ordinul preşedintelui A.N.R.M., prevăzut la art. 7 alin. (2) lit. f).

    SECŢIUNEA a 5-a
    Selecţia ofertelor

    ART. 15
    (1) Descalificarea ofertantului, fără a se mai proceda la analiza ofertei, se face în următoarele situaţii:
    a) depăşirea termenului de depunere a ofertei;
    b) oferta nu este în conformitate cu cerinţele art. 7 alin. (2) şi ale anexei nr. 2;
    c) pentru documentele necesare întocmirii ofertei, ofertantul nu poate face dovada legalităţii deţinerii datelor şi informaţiilor incluse în F.G.N., a respectării condiţiilor impuse de legislaţia privind informaţiile clasificate, a acordului de confidenţialitate şi a achitării tarifelor stabilite conform legii.
    (2) În toate situaţiile de mai sus se informează în scris ofertantul.
    ART. 16
    (1) Selecţia ofertelor se face de către comisie, prin acordarea unui număr de puncte din punctajul maxim prevăzut pentru fiecare criteriu prevăzut în anexa nr. 3 şi prin însumarea punctajelor obţinute de către fiecare ofertant.
    (2) Punctarea fiecărui criteriu se face regresiv, prin scăderea din punctajul maxim atribuit.
    (3) Fiecare membru al comisiei acordă un punctaj pentru fiecare criteriu de evaluare.
    (4) Punctajele pentru fiecare criteriu de evaluare şi punctajul total, acordate de către fiecare membru al comisiei fiecărui ofertant, vor fi înscrise în fişa de evaluare din anexa nr. 3 (coloana 2).
    (5) Media punctajelor totale acordate de către fiecare membru al comisiei fiecărei oferte constituie punctajul obţinut de către fiecare ofertant.
    (6) Punctarea ofertelor cu mai puţin de 50% din punctajul maxim însumat pentru toate criteriile ori obţinerea unui punctaj mai mic de 50% din punctajul maxim al oricărui criteriu conduc la descalificarea acestora.
    (7) La punctaje totale egale va fi declarat câştigător ofertantul cu punctaj mai mare la criteriul "Program de explorare propus".
    (8) Punctajele acordate pentru fiecare criteriu, fiecărui ofertant, de către fiecare membru al comisiei, precum şi media punctajelor totale obţinute de către fiecare ofertă se consemnează într-un proces-verbal semnat de către toţi membrii comisiei şi de către secretar.
    (9) Ofertantul care obţine cea mai mare medie totală este declarat câştigător.
    ART. 17
    (1) Procesul-verbal de desemnare a ofertantului câştigător este înaintat preşedintelui A.N.R.M. şi structurii de specialitate din cadrul A.N.R.M., competentă pentru emiterea autorizaţiei de explorare.
    (2) A.N.R.M. notifică în scris ofertanţilor rezultatul selecţiei şi îl publică pe pagina proprie de internet.
    (3) Notificarea este înmânată reprezentantului fiecărui ofertant sau este transmisă prin corespondenţă poştală cu confirmare de primire.

    SECŢIUNEA a 6-a
    Depunerea şi soluţionarea contestaţiilor

    ART. 18
    (1) Ofertanţii pot formula contestaţii privind modul de respectare a prevederilor prezentei proceduri şi/sau a selecţiei realizate de către membrii comisiei, în termen de 15 zile de la primirea notificării prevăzute la art. 17 alin. (2).
    (2) A.N.R.M. soluţionează contestaţiile şi comunică răspunsul său ofertanţilor, în termen de 30 de zile de la primirea acestora.
    ART. 19
    (1) Soluţionarea contestaţiilor se realizează de către o comisie pentru soluţionarea contestaţiilor formată din reprezentanţi ai A.N.R.M., numită prin ordin al preşedintelui A.N.R.M. şi alcătuită dintr-un număr de 3 membri titulari şi 2 membri supleanţi.
    (2) Conducerea lucrărilor comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor este asigurată de către preşedintele comisiei, numit de către preşedintele A.N.R.M. dintre membrii titulari.
    (3) Activităţile comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor sunt consemnate de către un secretar, în procesele-verbale ale şedinţelor, semnate de către toţi membrii comisiei.
    (4) Secretarul comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor nu are calitatea de membru al acesteia.
    ART. 20
    (1) Nu va putea fi membru al comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor niciunul dintre membrii comisiei de selecţie a ofertelor.
    (2) Membrii comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor nu pot avea calitatea de soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul IV inclusiv, cu asociaţii, cu acţionarii care deţin poziţii de control în structurile ofertanţilor ori cu administratorii sau cenzorii acestora, şi nici cu membrii comisiei de selecţie a ofertelor.
    (3) Dacă situaţia de incompatibilitate intervine după numirea în comisia pentru soluţionarea contestaţiilor, persoanele în cauză vor înştiinţa de îndată preşedintele comisiei, care va lua măsurile necesare înlocuirii acestora.
    (4) Situaţiile de incompatibilitate pot fi sesizate preşedintelui comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor şi de către oricare altă persoană interesată, prevederile alin. (3) aplicându-se corespunzător.
    ART. 21
    (1) Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor se consideră legal întrunită numai în prezenţa a 3 membri.
    (2) Lipsa unor membri titulari va fi suplinită, prin decizia preşedintelui comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor, cu membri supleanţi, astfel încât aceasta să fie legal întrunită.
    (3) Atribuţiile preşedintelui şi ale secretarului comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor sunt similare cu cele ale preşedintelui şi ale secretarului comisiei pentru selecţia ofertelor, aşa cum sunt specificate la art. 13 alin. (6) şi (7).
    (4) Hotărârile comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor se adoptă în mod autonom, cu votul majorităţii membrilor, opiniile separate fiind consemnate în procesul-verbal al şedinţei.
    ART. 22
    (1) Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor analizează toate aspectele contestate, toate documentele emise de către comisia pentru selecţia ofertelor şi verifică respectarea prezentei proceduri, întocmind un raport prin care propune soluţionarea contestaţiei.
    (2) Raportul comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor, care cuprinde admiterea sau respingerea motivată a contestaţiilor, se comunică preşedintelui A.N.R.M., ofertanţilor şi se publică pe pagina de internet a A.N.R.M.
    (3) În cazul în care comisia pentru soluţionarea contestaţiilor apreciază contestaţia ca fiind întemeiată, aceasta propune preşedintelui A.N.R.M. următoarele:
    a) revocarea hotărârii de descalificare a ofertanţilor;
    b) revocarea hotărârii de desemnare a ofertantului câştigător;
    c) reevaluarea ofertelor de către o altă comisie.
    (4) Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor nu face şi reevaluarea ofertelor.
    (5) În cazul în care comisia pentru soluţionarea contestaţiilor hotărăşte ca fiind necesară revocarea hotărârii de descalificare a ofertanţilor sau revocarea hotărârii de desemnare a ofertantului câştigător şi reevaluarea ofertelor, ca urmare a admiterii contestaţiei, este numită o comisie pentru reevaluarea ofertelor, prin ordin al preşedintelui A.N.R.M.
    (6) În cazul respingerii contestaţiei sau în cazul unei nemulţumiri privind modul în care aceasta a fost soluţionată, ofertantul contestatar poate recurge la instanţa judecătorească competentă, potrivit legii, după ce primeşte Raportul comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor.
    (7) Contestarea, inclusiv în faţa instanţei, suspendă procedura de emitere a autorizaţiei de explorare, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă.
    ART. 23
    (1) Termenul pentru reevaluarea ofertelor va fi stabilit prin ordinul preşedintelui A.N.R.M. prevăzut la art. 22 alin. (5).
    (2) Comisia pentru reevaluarea ofertelor, aprobată prin ordin al preşedintelui A.N.R.M., este alcătuită dintr-un număr de 5 membri titulari şi 2 membri supleanţi, desemnaţi de către A.N.R.M. pe baza propunerilor din cadrul direcţiilor tehnice.
    (3) Nu pot face parte din comisia pentru reevaluarea ofertelor membrii comisiei pentru evaluarea ofertelor şi membrii comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor.
    (4) Conducerea comisiei pentru reevaluarea ofertelor este asigurată de preşedintele comisiei, numit de către preşedintele A.N.R.M. dintre membrii titulari.
    (5) Consemnarea activităţii comisiei pentru reevaluarea ofertelor este asigurată de către un secretar care nu are calitatea de membru al acesteia.
    (6) Organizarea şi atribuţiile comisiei pentru reevaluarea ofertelor sunt cele prevăzute la art. 12 şi 13 din secţiunea a 4a, iar reevaluarea şi punctarea ofertelor se face în conformitate cu art. 16.
    (7) Comisia pentru reevaluarea ofertelor întocmeşte un proces-verbal privind desemnarea ofertantului câştigător, pe care îl comunică preşedintelui A.N.R.M. şi structurii de specialitate din cadrul A.N.R.M., competentă pentru emiterea autorizaţiei de explorare.

    SECŢIUNEA a 7-a
    Notificarea rezultatului sesiunii de selecţie a ofertelor

    ART. 24
    (1) A.N.R.M. notifică ofertanţilor rezultatul final al selecţiei şi îl publică pe pagina de internet a A.N.R.M.
    (2) Notificarea este înmânată reprezentantului fiecărui ofertant sau este transmisă prin corespondenţă poştală cu confirmare de primire.

    SECŢIUNEA a 8-a
    Negocierea programului de lucrări suplimentare şi a planului de refacere a mediului

    ART. 25
    (1) Elementele care se negociază în vederea stabilirii condiţiilor cuprinse în autorizaţia de explorare, precum şi termenele pentru finalizarea negocierilor şi pentru refacerea documentaţiilor sunt stabilite de către comisie şi de către structura de specialitate şi aprobate prin ordin al preşedintelui A.N.R.M.
    (2) Comisia prevăzută la art. 11 sau la art. 23, după caz, negociază cu ofertantul declarat câştigător programul de lucrări suplimentare şi planul de refacere a mediului.
    (3) Condiţiile convenite în urma negocierii nu pot fi inferioare celor propuse prin oferta depusă pentru participarea la selecţia de oferte, atât din punctul de vedere al volumului de lucrări, cât şi al costurilor bugetate.
    ART. 26
    (1) Rezultatul negocierii este consemnat într-un proces-verbal de negociere, semnat de membrii comisiei, de secretar şi de ofertantul declarat câştigător, în cel puţin două exemplare originale.
    (2) Ofertatul declarat câştigător primeşte un exemplar original al procesului-verbal de negociere.
    (3) Procesul-verbal de negociere este înaintat preşedintelui A.N.R.M. şi se transmite către structura de specialitate din cadrul A.N.R.M. competentă pentru emiterea autorizaţiei de explorare.
    ART. 27
    (1) Imposibilitatea finalizării negocierii din culpa ofertantului declarat câştigător, în termenul stabilit conform art. 25 alin. (1), atrage descalificarea acestuia.
    (2) Descalificarea propusă de comisie şi aprobată de preşedintele A.N.R.M. se comunică de îndată ofertantului.
    (3) Decizia de descalificare poate fi contestată în condiţiile secţiunii a 6-a, care se aplică corespunzător.
    (4) În situaţia în care ofertantul descalificat a fost singurul participant la selecţia de oferte, atunci se organizează o nouă selecţie, în baza unui ordin al preşedintelui A.N.R.M.
    (5) În situaţia în care la selecţia de oferte s-au prezentat cel puţin 2 ofertanţi, ofertantul clasat pe locul următor este declarat câştigător, dacă acesta a îndeplinit condiţiile de calificare, iar procedura de negociere se reia.
    ART. 28
    (1) Documentaţiile refăcute în urma negocierii se vor depune la sediul A.N.R.M. în plic sigilat, atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic, însoţite de o adresă de înaintare.
    (2) Documentaţiile refăcute în urma negocierii vor fi depuse în două exemplare, unul original şi altul în copie certificată în conformitate cu originalul, pe care se vor menţiona: "Exemplar original" sau "Exemplar copie", "Datele de identificare ale ofertantului declarat câştigător - Perimetrul... - Documentaţie refăcută în urma negocierii" şi un exemplar în format electronic, inclus în exemplarul original, care se vor depune la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, bd. Dacia nr. 59, sectorul 1, cod 010407, Bucureşti, România.
    (3) Documentaţiile refăcute în urma negocierii, numerotate şi semnate de către reprezentantul ofertantului declarat câştigător, vor fi însoţite de un opis.

    CAP. III
    Emiterea autorizaţiei de explorare

    ART. 29
    (1) A.N.R.M. întocmeşte proiectul autorizaţiei de explorare, după conţinutul-cadru din anexa nr. 4, prin care se autorizează explorarea şi se precizează condiţiile în care aceasta se poate desfăşura, în termen de 60 zile de la data semnării procesului-verbal de negociere, conform art. 26 alin. (1).
    (2) Proiectul autorizaţiei de explorare se pune la dispoziţia publicului pe pagina de internet a A.N.R.M., pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea consultării publice.
    (3) Propunerile şi sugestiile cetăţenilor şi asociaţiilor legal constituite, cu privire la proiectul autorizaţiei de explorare, pot fi adresate în scris atât prin poştă, cât şi prin fax sau e-mail, utilizând datele de contact menţionate pe pagina de internet a A.N.R.M., cel târziu până în ultima zi a perioadei de consultare publică.
    (4) În perioada de consultare publică, propunerile şi sugestiile formulate vor fi înscrise într-un registru, menţionându-se data primirii, persoana care a făcut propunerea şi datele de contact de la care s-a primit propunerea, numai după validarea acestora de către persoana desemnată.
    (5) Persoana desemnată să valideze propunerile şi sugestiile este salariatul A.N.R.M. numit de către conducătorul structurii de specialitate, care gestionează şi asigură selectarea şi înscrierea în registrul de propuneri a propunerilor şi sugestiilor formulate de către cetăţenii şi asociaţiile legal constituite.
    (6) Nu vor fi validate propunerile şi sugestiile care nu sunt în legătură directă cu conţinutul proiectului de autorizaţie de explorare, care nu sunt formulate adecvat şi clar sau care conţin cuvinte injurioase ori aprecieri privind iniţiatorul acestuia.
    (7) Validarea sau invalidarea propunerilor şi sugestiilor formulate cu privire la proiectul de autorizaţie de explorare se va transmite, motivat, inclusiv către iniţiator.
    (8) Propunerile validate şi înscrise în registrul de propuneri vor fi discutate şi analizate în cadrul structurii de specialitate, competentă pentru emiterea autorizaţiei de explorare, în vederea includerii sau nu a acestora în proiectul de autorizaţie de explorare, în termen de 15 zile de la data încheierii perioadei de consultare publică.
    (9) Proiectul de autorizaţie de explorare, astfel modificat, va fi publicat pe pagina de internet a A.N.R.M., cu menţiunea "Forma finală".
    (10) Autorizaţia de explorare se emite, după îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (2)-(9), sub semnătura preşedintelui A.N.R.M. şi se înregistrează în Registrul privind autorizaţiile de explorare emise.
    (11) Ofertantul câştigător este invitat la sediul A.N.R.M. în vederea înmânării autorizaţiei de explorare.
    (12) Exemplarele originale ale ofertelor se returnează ofertanţilor, cu excepţia ofertantului declarat câştigător, căruia i se returnează exemplarul depus în copie.
    ART. 30
    (1) Autorizaţia de explorare intră în vigoare la data publicării deciziei preşedintelui A.N.R.M. de aprobare a acesteia, în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (2) Valabilitatea autorizaţiei de explorare nu poate depăşi perioada necesară realizării explorării pentru care A.N.R.M. a avizat programul de lucrări propus de ofertantul câştigător.
    (3) În situaţia în care explorarea realizată conform autorizaţiei de explorare nu este suficientă pentru evaluarea capacităţii formaţiunilor geologice din perimetru de a fi utilizate ca sit de stocare şi pentru caracterizarea acestuia, titularul autorizaţiei de explorare poate solicita prelungirea valabilităţii acesteia, printr-o notificare transmisă A.N.R.M., cu cel puţin 60 de zile înainte de expirarea valabilităţii sale, însoţită de un memoriu justificativ şi de un program de lucrări suplimentare.
    (4) Valabilitatea autorizaţiei de explorare se poate prelungi cu maximum 2 ani, în condiţiile aprobate.

    CAP. V
    Dispoziţii finale

    ART. 31
    Anexele nr. 1A, 1B, 1C, 2, 2A, 3 şi 4 fac parte din prezenta procedură.
    ART. 32
    Prezenta procedură este aprobată prin decizia preşedintelui A.N.R.M. şi intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    ANEXA 1A
    la procedură


                                    CERERE
               privind analiza de oportunitate a explorării în
                     vederea stocării geologice a CO(2)

                                   (model)

    Persoana juridică/Persoana fizică: .....................
    Sediul/Domiciliul: .....................................
    Persoana de contact: ...................................
    Telefon: ...............................................
    Nr. de înregistrare: ........../........................

    Către,

                   Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale

    Subsemnatul(a) ...................., domiciliat(ă) în judeţul ..............., oraşul/comuna .................., str. ................... nr. ......, în calitate de persoană fizică/reprezentant al S.C. ....................................................................................., cu sediul în ................................................................, str. ............................................................... nr. .........., având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 114/2013, şi ale Procedurii pentru emiterea autorizaţiei de explorare în vederea stocării geologice a dioxidului de carbon, aprobată prin Decizia preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 5/2015, prin prezenta, solicit analiza de oportunitate a explorării în vederea stocării geologice a CO(2), pentru perimetrul ......................... .
    Pentru susţinerea prezentei cereri anexez următoarele:
    a) memoriu justificativ;
    b) documente emise de autorităţile competente în domeniile stabilite prin art. 28 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 114/2013;
    c) fişa de localizare a perimetrului de explorare propus.

    Data Semnătura şi ştampila
    ................ ................


    ANEXA 1B
    la procedură

                                     CERINŢE
            privind anexele Cererii privind analiza de oportunitate a
                 explorării în vederea stocării geologice a CO(2)

    a) Memoriul justificativ va trebui să cuprindă cel puţin următoarele informaţii:
    - prezentarea succintă a solicitantului, a activităţii sale şi a scopului solicitării;
    - denumirea/specificarea zonei în care se află perimetrul de explorare propus, denumirea perimetrului propus şi criteriile care au condus la această propunere;
    - date privind localizarea geografică a perimetrului, descrierea reliefului şi a vegetaţiei;
    - denumirea şi coordonatele punctelor de sprijin din reţeaua geodezică de stat în sistemul de referinţă "Stereografic 1970", folosite la măsurătorile topografice, precum şi coordonatele punctelor care delimitează perimetrul pentru care se solicită analiza de oportunitate a explorării;
    - suprafaţa şi limita în adâncime a perimetrului de explorare propus;
    - informaţii referitoare la formaţiunea geologică avută în vedere pentru stocarea CO(2) (adâncime, vârstă, litologie, alte informaţii, după caz);
    - siturile Natura 2000 din perimetru şi/sau din zonele adiacente şi distanţa faţă de acestea;
    - ariile naturale protejate, declarate la nivel naţional/internaţional;
    - date şi informaţii privind existenţa zonelor cu regim special legal instituite, aferente lucrărilor inginereşti, în perimetrul de explorare propus;
    - distribuţia spaţială a populaţiei în regiunea de deasupra complexului de stocare şi în zonele adiacente;
    - localizarea sursei/surselor de CO(2) avută/avute în vedere pentru captare, precum şi tipul sau tehnologia de captare preconizată a fi folosită;
    - distanţa şi metodele de transport avute în vedere;
    - tipul de stocare prevăzut;
    - cantitatea estimată de CO(2) care urmează să fie injectat şi stocat, precum şi caracteristicile acestuia;
    - durata maxima estimată a operării sitului de stocare;
    - o descriere succintă a lucrărilor de explorare propuse şi durata de execuţie a acestora.

    b) Documente emise de autorităţile competente în domeniile stabilite prin art. 28 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 114/2013 privind existenţa, în cuprinsul perimetrului de explorare propus, a unor monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale, zonele de protecţie meteorologică absolută, zonele de protecţie sanitară şi perimetre de protecţie hidrogeologică ale surselor de alimentare cu apă.

    c) Fişa de localizare a perimetrului de explorare, conform modelului din anexa nr. 1C la procedură, la scara adecvată.
    Pe fişa de localizare a perimetrului de explorare propus se vor figura cel puţin:
    - caroiajul rectangular corespunzător sistemului de proiecţie "Stereo '70";
    - conturul perimetrului de explorare propus;
    - delimitarea unităţilor administrativ-teritoriale;
    - construcţiile inginereşti din perimetru;
    - reţeaua hidrografică.
    În cazul în care numărul punctelor de delimitare a perimetrului, înscrise în ordinea închiderii poligonului, depăşeşte spaţiul rezervat, acestea se vor înscrie pe verso.


    ANEXA 1C
    la procedură


           Fişa de localizare a perimetrului de explorare propus

                                  (model)

┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ │
│ │
│ │
│ │
│ │
│ │
│ │
│ │
│ │
│ │
│ │
│ │
│ Scara 1: ....... │
├────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┤
│1. Localizarea perimetrului │2. Date privind perimetrul │
├────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│1.1. Coordonatele de delimitare a │ │
│perimetrului │2.1. Denumirea perimetrului: │
├────────────┬─────────────┬─────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ Pct. │ X │ Y │2.2. Număr TOPO: │
├────────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ 1 │ │ │2.3. Tip de stocare a CO(2) prevăzut:│
├────────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ 2 │ │ │2.4. Faza lucrărilor: │
├────────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ 3 │ │ │2.5. Numărul autorizaţiei: │
├────────────┼─────────────┼─────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ 4 │ │ │3. Observaţii │
├────────────┴─────────────┴─────────────┤ │
│1.2. Sistem de referinţă: │ │
│ │ │
│ "Stereografic 1970" │ │
├────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│1.3. Limita în adâncime Z = ... m │ │
├────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│1.4. Suprafaţa S = ... km² │ │
├────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│1.5. Localizarea administrativ- │ │
│teritorială: │ │
└────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┘



    ANEXA 2
    la procedură

                                     CERINŢE
        privind conţinutul ofertei pentru obţinerea autorizaţiei de
             explorare în vederea stocării geologice a CO(2)


    Oferta se prezintă în două volume, care sunt etichetate clar cu datele ofertantului şi însoţite de suporturi magnetice distincte, cuprinzând:

    VOLUMUL I
    1. Date şi informaţii privind ofertantul
    1.1. Date generale
    - denumirea, sediul social, codul unic de înregistrare sau codul fiscal, dacă astfel de coduri se aplică ofertantului, capitalul social, asociaţii sau acţionarii, precum şi orice alte informaţii relevante privind datele ofertantului;
    - obiectul principal de activitate;
    - numele, funcţia, adresa de e-mail, numărul de telefon şi numărul de fax al reprezentantului ofertantului, locul unde se vor face comunicările, precum şi orice alte informaţii relevante privind reprezentantul ofertantului;
    - copii certificate pentru conformitate, de pe actul constitutiv şi de pe certificatul de înregistrare ale ofertantului, pentru persoana juridică română sau documentele echivalente, traduse în limba română şi legalizate, în cazul persoanelor juridice din spaţiul Uniunii Europene sau din state terţe;
    - certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului, în termenul de valabilitate, pentru persoanele juridice române sau, în cazul ofertanţilor persoane juridice din spaţiul Uniunii Europene ori din state terţe, un document echivalent, tradus în limba română şi legalizat.
    1.2. Capabilitate financiară
    - situaţia financiară anuală din anul precedent, auditară; ultimul raport financiar semestrial al ofertantului persoană juridică, dacă este cazul;
    - scrisoare de bonitate din partea băncii ofertantului sau a altor instituţii şi organizaţii la care acesta este înregistrat ori cu care lucrează, inclusiv opinia de la auditorii sau contabilii autorizaţi independenţi ai acestuia, care oferă raport de audit ori expertiză, cuprinzând situaţia indicatorilor financiari relevanţi privind cifra de afaceri, profitul brut sau profitul net, rata profitului net, rata lichidităţii globale, rata solvabilităţii generale, indicatorii de risc etc.;
    - în cazul în care ofertantul este o persoană juridică nou-înfiinţată, se vor furniza date similare privind acţionarul/acţionarii sau asociatul/asociaţii principali al/ai ofertantului, până la nivel de persoană fizică;
    - în cazul în care ofertantul este o firmă străină fără activitate anterioară în România, se va prezenta ultimul raport financiar anual auditat al acestuia sau, după caz, al acţionarului/acţionarilor ori al asociatului/asociaţilor principali al/ai acestuia;
    - certificate de atestare fiscală emise de autorităţile sau instituţiile publice care administrează bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi bugetul local, din care să reiasă situaţia executării de către ofertant a obligaţiilor fiscale.
    1.3. Capabilitate tehnică
    - memoriu privind capacitatea tehnică a ofertantului sau a executantului/operatorului planului de lucrări, care va cuprinde, după caz:
    1. prezentarea operaţiunilor de explorare şi/sau stocare de CO(2) derulate până în prezent, în România sau în alte ţări, cu precizarea zonelor pe care şi-a desfăşurat sau îşi desfăşoară această activitate;
    2. prezentarea activităţilor de explorare/exploatare/ înmagazinare pentru hidrocarburi derulate, dacă ofertantul a desfăşurat sau desfăşoară astfel de activităţi;
    3. personalul de specialitate, atestat de către A.N.R.M., care va desfăşura operaţiunile de explorare prevăzute în ofertă, cu precizarea raporturilor contractuale ale acestuia cu ofertantul sau cu executantul/operatorul;
    4. dotarea tehnică existentă a ofertantului sau a executantului/operatorului, care să ateste capacitatea de a desfăşura operaţiunile de explorare din programul de lucrări propus pe baza recomandărilor din cele mai bune tehnici disponibile.
    Prezentarea operaţiunilor/activităţilor menţionate la pct. 1 şi 2 nu reprezintă cerinţe obligatorii pentru depunerea ofertelor, ci criterii de evaluare a acestora, conform anexei nr. 3 la procedură.
    În cazul în care ofertantul nu are capacitate tehnică proprie, respectiv o dotare tehnică şi personal de specialitate, pentru toate lucrările din programul de explorare propus sau numai pentru o parte a acestora, urmând ca lucrările de explorare să fie făcute în parte sau în totalitate de o persoană juridică atestată de către A.N.R.M., se vor specifica detaliat sarcinile şi obligaţiile care revin acesteia în calitate de executant/operator şi se va depune contractul prin care s-a convenit în mod ferm executarea lucrărilor de explorare, în cazul în care ofertantul va câştiga selecţia de oferte.
    Pentru certificarea competenţei tehnice şi a experienţei ofertantului sau a executantului/operatorului în explorarea petrolieră, stocarea geologică a dioxidului de carbon, înmagazinarea gazelor şi/sau în domeniile conexe, vor fi anexate copii ale actelor doveditoare (atestate, licenţe, diplome etc.).

    2. Oferta
    Oferta va cuprinde, în principal, programul de lucrări necesare pentru conturarea, caracterizarea şi evaluarea potenţialului complex de stocare.
    În ofertă se vor prezenta:
    - lista cu datele şi informaţiile geologice disponibile în F.G.N. şi utilizate la elaborarea programului de explorare propus, iar în cazul utilizării de date şi informaţii geologice publice se va indica sursa din care provin acestea;
    - dovada privind deţinerea legală a datelor şi informaţiilor geologice disponibile în F.G.N., respectiv factura emisă de către A.N.R.M. şi ordinul de plată sau chitanţa corespunzătoare.
    Rezumatul ofertei se va prezenta în fişele sintetice privind oferta, conform anexei nr. 2A la procedură, în scopul evaluării comparative a ofertelor.
    Programul de lucrări propus se va prezenta defalcat pe etape şi pe tipuri de activităţi, cu precizarea perioadelor de timp în care se vor desfăşura acestea şi va cuprinde cel puţin:
    2.1. Colectarea datelor pentru caracterizarea şi evaluarea complexului de stocare şi a zonelor înconjurătoare
    Datele colectate trebuie să fie suficiente pentru a construi un model structural geologic static 3D şi se referă cel puţin la:
    - geologie şi geofizică;
    - hidrogeologie, în special existenţa apelor subterane potabile;
    - ingineria de rezervor şi petrofizică, inclusiv calcule volumetrice ale volumului poros permeabil în care se va face injectarea de CO(2) şi capacitatea finală de stocare;
    - geochimie, inclusiv viteza de dizolvare şi viteza de mineralizare;
    - geomecanică, inclusiv permeabilitatea şi presiunea de fracturare;
    - seismicitate;
    - prezenţa şi starea căilor de scurgere naturale şi a celor create de om, inclusiv puţuri şi foraje care ar putea constitui căi de scurgere;
    - studii topografice şi căile de acces la complexul de stocare;
    - distribuţia spaţială a populaţiei în regiunea de deasupra complexului de stocare şi în zonele adiacente;
    - apropierea faţă de resursele naturale importante, inclusiv ariile naturale protejate, siturile Natura 2000, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, apele subterane potabile şi hidrocarburi;
    - interacţiunea posibilă cu alte activităţi din jurul perimetrului în care se face explorarea, de exemplu explorarea, exploatarea şi stocarea de hidrocarburi, utilizarea geotermală a acviferelor şi utilizarea rezervelor de apă subterană;
    - distanţa faţă de sursa potenţială sau sursele potenţiale de CO(2) şi faţă de reţelele de transport adecvate;
    - estimări ale cantităţii totale de CO(2) care ar fi disponibilă din punct de vedere economic pentru stocare;
    - analiza procesului din care provine CO(2) capturat;
    - influenţa procesului industrial asupra compoziţiei fluxului de CO(2) (capturare precombustie sau postcombustie, procese industriale etc.).
    2.2. Crearea modelului structural geologic static 3D
    Cu ajutorul datelor colectate în etapa anterioară, se construieşte un model structural geologic static tridimensional sau un set de astfel de modele ale complexului de stocare propus, incluzând roca protectoare din acoperiş, zonele care comunică din punct de vedere hidrodinamic şi fluidele.
    Modelul structural geologic static sau setul de modele va caracteriza complexul de stocare din punctul de vedere al:
    - structurii geologice a capcanei fizice;
    - caracteristicilor geomorfologice şi structurale ale rezervorului;
    - proprietăţilor geomecanice, geochimice şi de curgere ale rezervorului, ale secvenţelor sedimentare ce acoperă rezervorul (roca protectoare din acoperiş) şi ale formaţiunilor înconjurătoare;
    - caracterizării sistemului de fracturi, precum şi privind prezenţa unor căi de scurgere potenţială create de om;
    - extinderii în suprafaţă şi în plan vertical a complexului de stocare;
    - datelor sedimentologice, petrografice şi mineralogice;
    - datelor privind porozitatea şi distribuţia porozităţii, a permeabilităţii, precum şi a volumului poros-permeabil;
    - caracteristicilor privind heterogenitatea de rezervor/omogenitatea/continuitatea şi caracteristicile fluxului de fluid;
    - distribuţiei de fluide de formaţiune din faza iniţială;
    - siguranţei închiderii rezervorului, precum şi din punctul de vedere al extinderii şi capacităţii acestuia;
    - căilor de migrare identificate;
    - oricăror alte caracteristici relevante.
    Incertitudinea asociată fiecărui parametru utilizat pentru construirea modelului este evaluată prin elaborarea unei serii de scenarii pentru fiecare parametru şi prin calcularea limitelor corespunzătoare de încredere.
    2.3. Caracterizarea comportamentului dinamic al stocării, caracterizarea sensibilităţii, evaluarea riscurilor
    2.3.1. Caracterizarea comportamentului dinamic al stocării
    Sunt luaţi în considerare cel puţin următorii factori:
    - debitele posibile de injectare şi proprietăţile fluxului de CO(2);
    - producţiile istorice realizate ale fluxurilor de fluide (în zonele cu petrol şi gaze);
    - eficienţa modelării cuplate a procesului, şi anume modul în care interacţionează diversele efecte individuale din simulator/simulatoare;
    - procesele reactive (şi anume modul în care se integrează în model reacţiile CO(2) injectat cu mineralele in situ);
    - simulatorul de rezervor utilizat (pot fi necesare mai multe simulări, cu aplicaţii de simulare diferite, pentru validarea anumitor observaţii);
    - simulări pe termen scurt şi pe termen lung (pentru a stabili evoluţia şi comportamentul CO(2) de-a lungul deceniilor şi mileniilor, inclusiv rata dizolvării CO(2) în apă);
    - recalibrarea modelării bazată pe date operaţionale şi din monitorizare.
    Modelarea dinamică furnizează informaţii referitoare la:
    - presiunea şi temperatura formaţiunii de stocare în funcţie de debitul de injectare şi de volumul de injectare stocat de-a lungul timpului;
    - extinderea în suprafaţă şi pe verticală a CO(2) injectat, dea lungul timpului;
    - natura fluxului de CO(2) în rezervor, inclusiv comportamentul şi starea de fază;
    - mecanismele de captare şi debitele CO(2), inclusiv punctele de revărsare/pierdere şi formaţiunile de etanşare laterale şi verticale;
    - sisteme secundare de reţinere în ansamblul complexului de stocare;
    - capacitatea de depozitare/stocare şi gradienţii de presiune în situl de stocare;
    - caracterizarea riscurilor:
    - riscul de fracturare a formaţiunii sau formaţiunilor geologice în care se face stocarea şi a rocii protectoare din acoperiş;
    - riscul pătrunderii CO(2) în roca protectoare din acoperiş;
    - riscul de scurgere din situl de stocare pe diferite căi;
    - rata de migrare (în rezervoare deschise, care nu au toate limitele determinate);
    - vitezele de colmatare a fracturilor;
    - modificări ale chimiei fluidelor şi reacţiile ulterioare intervenite la nivelul formaţiunii/formaţiunilor (de exemplu: schimbarea pH-ului sau a compoziţiei mineralogice) şi includerea modelării reactive pentru evaluarea efectelor;
    - dislocarea fluidelor din formaţiune;
    - seismicitatea crescută şi ridicarea la nivelul suprafeţei.
    2.3.2. Caracterizarea sensibilităţii
    - se folosesc metode iterative de modelare a procesului, cu scenarii multiple şi analize de sensibilitate, actualizate cu datele noi achiziţionate şi cu modul de interacţionare al diverselor efecte individuale din simulatoare;
    - simulările se bazează pe modificarea parametrilor din modelul structural geologic static sau din seturile de modele, pe schimbarea funcţiilor debitului şi a ipotezelor aferente exerciţiului de modelare dinamică;
    - la evaluarea riscurilor se ţine seama de orice sensibilitate semnificativă.
    2.3.3. Evaluarea riscurilor
    Evaluarea riscurilor cuprinde:
    a) Caracterizarea pericolelor
    Caracterizarea pericolelor se realizează prin caracterizarea potenţialului de scurgere din complexul de stocare, după cum s-a stabilit prin modelarea dinamică şi prin caracterizarea securităţii prezentate mai sus, luându-se în considerare, cel puţin:
    - căile potenţiale de scurgere;
    - gravitatea potenţială a scurgerilor pentru căile de scurgere identificate (viteza şi debitul fluxului);
    - parametrii critici care influenţează scurgerea potenţială (cum ar fi: presiunea maximă din rezervor, debitul maxim de injectare, temperatura, sensibilitatea la diferite ipoteze din modelul structural geologic static sau din seturile de modele);
    - efectele secundare ale stocării de CO(2), inclusiv fluidele de formaţiune dislocate şi substanţele nou-create prin stocarea CO(2);
    - abordări privind traseele posibile ale conductelor şi privind reducerea riscurilor potenţiale asociate, provocate de scurgeri pe traseul acestora;
    - orice alţi factori care ar putea pune în pericol sănătatea umană sau mediul, cum ar fi structurile fizice asociate proiectului.
    b) Evaluarea expunerii
    - se face pe baza caracteristicilor mediului şi a distribuţiei şi activităţilor populaţiei umane pe suprafaţa de deasupra complexului de stocare şi pe baza comportamentului potenţial şi a evoluţiei potenţiale a CO(2) care se scurge prin căile potenţiale identificate la etapa "caracterizarea pericolelor".
    c) Evaluarea efectelor
    - se face pe baza sensibilităţii unor anumite specii, comunităţi sau habitate legate de scurgerile potenţiale identificate la etapa 2.3.3. a);
    - acolo unde este relevant, evaluarea cuprinde efecte ale expunerii la concentraţii ridicate de CO(2) din biosferă, inclusiv în soluri, sedimente marine şi ape bentonice (efecte privind asfixierea, hipercapnia şi pH-ul redus din aceste medii ca urmare a scurgerilor de CO(2));
    - se include şi o evaluare a efectelor altor substanţe care pot fi prezente în fluxurile de CO(2) scurs, fie impurităţi prezente în fluxul injectat, fie substanţe nou-formate prin stocarea de CO(2);
    - aceste efecte se examinează la scara temporală şi la scară spaţială, în legătură cu o serie de evenimente de scurgeri de gravităţi diferite.
    d) Caracterizarea riscurilor
    - aceasta cuprinde o evaluare a siguranţei şi integrităţii sitului pe termen scurt şi pe termen lung, inclusiv o evaluare a riscului de scurgere în condiţiile de utilizare propuse şi cu efecte asupra mediului şi sănătăţii de proporţiile celui mai pesimist scenariu;
    - caracterizarea riscurilor se va face pe baza evaluării pericolelor, a expunerii şi a efectelor;
    - aceasta include o evaluare a surselor de incertitudine identificate în timpul etapelor caracterizării şi evaluării sitului de stocare şi, dacă acest lucru este posibil, o descriere a posibilităţilor de reducere a riscurilor.
    2.3.4. Monitorizarea injectării, a efectelor acesteia şi măsurile corective
    - se face în cazul efectuării unor teste de injectare, pentru integrarea în obligaţiile instituite prin art. 6 alin. (4), coroborat cu art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 114/2013;
    - planul de monitorizare şi testare cuprinde, pentru etapa iniţială, etapa de operare şi pentru cea de post-închidere, cel puţin următoarele elemente:
    - parametrii monitorizaţi;
    - locaţiile de monitorizare, frecvenţa monitorizării şi justificarea alegerii acestora;
    - metodele de monitorizare, tehnologiile şi limitările lor şi justificarea alegerii acestora;
    - parametrii monitorizaţi, continuu sau discontinuu, sunt cel puţin pentru:
    - emisiile fugitive de CO(2) la instalaţiile de injectare;
    - fluxul volumetric, presiunea şi temperatura CO(2) la gura puţului de injectare;
    - analiza chimică a materialului injectat, inclusiv privitor la respectarea prevederilor art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 114/2013;
    - temperatura şi presiunea în rezervor, pentru determinarea comportamentului şi a stării de fază;
    - calitatea apelor subterane potabile;
    - coroziunea instalaţiilor şi a materialelor care intră în contact permanent cu fluxul de CO(2);
    - integritatea forajului de injecţie, a forajelor de monitorizare şi a forajelor abandonate;
    - scăpările la suprafaţă, pe căi structurale sau create de om, distribuţia CO(2) în sol şi dispersia sa în atmosferă;
    - microseismicitatea şi transferul la suprafaţă;
    - imaginea zonei invadate, distribuţia în suprafaţă şi pe verticală a penei de CO(2);
    - datele colectate din monitorizare sunt aplicate modelării dinamice 3D, utilizând modelul structural geologic tridimensional static actualizat, pentru a se putea compara comportamentul preconizat al sitului de testare cu cel observat prin monitorizare;
    - atunci când există devieri semnificative între comportamentul observat şi cel preconizat al modelului dinamic 3D, modelul 3D va fi recalibrat pentru a reflecta comportamentul observat;
    - atunci când modelarea dinamică, în urma aplicării datelor reale din monitorizare, generează noi scenarii privind unele sensibilităţi semnificative ale evaluărilor anterioare, se va face o nouă revizuire a evaluării riscurilor şi o actualizare a planului de măsuri corective;
    - atunci când modelarea dinamică, în urma aplicării datelor reale din monitorizare, sugerează existenţa a noi surse de CO(2), căi de scurgere, rate de flux anormale sau alte abateri semnificative, se va reface planul de monitorizare şi testare, urmărind să se obţină date suplimentare privind aceste comportamente;
    - se precizează scopul şi formatul planului de măsuri corective, cu exemple de măsuri corective;
    - se precizează metodologia măsurilor corective, respectiv sumarul metodelor, situaţiile şi limitările tehnologice, consideraţii asupra duratei măsurilor corective;
    - plan de implementare, activitatea de management şi raportări.

    VOLUMUL II
    Volumul II va cuprinde:
    1. prezentarea sistemului de management pentru sănătate şi securitate ocupaţională;
    2. o estimare a impactului asupra mediului şi programul de lucrări propus pentru evitarea riscului asupra mediului;
    3. planul de refacere a mediului, care cuprinde măsurile de refacere şi reabilitare a mediului afectat de lucrările propuse, în perimetrul de explorare;
    4. documentele emise de autorităţile competente în domeniile stabilite prin art. 28 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 114/2013 privind existenţa, în cuprinsul perimetrului de explorare, a unor monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale, zone de protecţie meteorologică absolută, zone de protecţie sanitară şi perimetre de protecţie hidrogeologică ale surselor de alimentare cu apă.

    NOTĂ:
    Ofertantul îşi asumă răspunderea pentru corectitudinea şi completitudinea datelor şi informaţiilor furnizate la A.N.R.M., autoritatea responsabilă pentru emiterea autorizaţiei de explorare.


    ANEXA 2A
    la procedură


                        Fişe sintetice privind oferta

┌────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┐
│Anexa nr. 2A, Partea 1 │ Fişa cu datele de contact │
├────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┤
│1.1. Date cu privire la ofertant │
├─────┬──────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┤
│ A │Numele societăţii │ │
├─────┼──────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ B │Reprezentant autorizat │ │
├─────┼──────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ C │Adresa de contact │ │
├─────┼──────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ D │Telefon fix │ │
├─────┼──────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ E │Telefon mobil │ │
├─────┼──────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ F │Număr de fax │ │
├─────┼──────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ G │E-mail │ │
├─────┼──────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ H │Alte informaţii relevante │ │
├─────┼──────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┤
│1.2. Date cu privire la persoana desemnată de către ofertant ca persoană │
│de contact │
├─────┬──────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┤
│ A │Persoana de contact │ │
├─────┼──────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ B │Funcţia │ │
├─────┼──────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ C │Adresa de contact │ │
├─────┼──────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ D │Telefon fix │ │
├─────┼──────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ E │Telefon mobil │ │
├─────┼──────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ F │Număr de fax │ │
├─────┼──────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ G │E-mail │ │
├─────┼──────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ H │Alte informaţii relevante │ │
└─────┴──────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┘


┌────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┐
│Anexa nr. 2A, Partea a 2-a │ Fişa perimetrului de explorare │
├────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┤
│ Se va prezenta fişa de localizare a perimetrului de explorare, conform │
│ anexei nr. 1C la procedură. │
│ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Se vor prezenta, cel puţin: │
│ - harta geologică a zonei în care se încadrează perimetrul de explorare; │
│ - harta geologică a perimetrului de explorare, cu amplasarea lucrărilor │
│ propuse; │
│ - profile geologice. │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘


┌────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┐
│Anexa nr. 2A, Partea a 3-a │ Fişa programului de lucrări │
│ │ propuse în ofertă (rezumat) │
├────────────────────────────────────────┴─────────────────────────┬───────────┤
│ Lucrări propuse │ Cantitatea│
├──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│Număr de foraje │ │
│Pentru fiecare foraj se vor specifica localizarea şi adâncimea │ │
│minimă. │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│Teste de injectare │ │
│Se vor specifica forajul în care se vor efectua testele, │ │
│cantităţile de CO(2) ce se vor injecta şi durata testelor. │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│Achiziţie profile seismice 2D (km) │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│Achiziţie profile seismice 3D (km²) │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│Profile seismice 2D existente (km) │ │
│Obţinere, din care pentru reprelucrare: │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│Profile seismice 3D existente (km²) │ │
│Obţinere, din care pentru reprelucrare: │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│Alte lucrări şi studii propuse în următoarele domenii: │ │
│a) geologie şi geofizică; │ │
│b) hidrogeologie, în special existenţa apelor subterane potabile; │ │
│c) inginerie de rezervor şi petrofizică, inclusiv calcule │ │
│volumetrice ale volumului poros permeabil în care se va face │ │
│injectarea de CO(2) şi capacitatea finală de stocare; │ │
│d) geochimie, inclusiv viteze de dizolvare, viteze de │ │
│mineralizare; │ │
│e) geomecanică, inclusiv permeabilitatea şi presiunea de │ │
│fracturare; │ │
│f) seismicitate; │ │
│g) identificarea şi evaluarea riscului prezenţei şi stării căilor │ │
│de scurgere naturale şi a celor create de om, inclusiv puţuri şi │ │
│foraje; │ │
│h) studii topografice; │ │
│i) alte lucrări care să ofere informaţii esenţiale privind │ │
│capacitatea rezervorului de a reţine CO(2) stocat în mod complet │ │
│şi permanent. │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│Lucrări de refacere şi reabilitare a mediului afectat de │ │
│lucrările propuse (m²) │ │
│Se va specifica suprafaţa care va fi refăcută şi reabilitată. │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│NOTĂ: Elementele înscrise trebuie să constituie angajamente ferme.│ │
│Dacă depind unele de altele, trebuie explicat/reformulat. │ │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────────┘

┌───────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────┐
│Anexa nr. 2A, Partea a 4-a │ Grafic de execuţie pentru programul de │
│ │ lucrări propus şi pentru activităţile │
│ │ prevăzute pentru caracterizarea şi evaluarea │
│ │ potenţialului complex de stocare │
├───────────────────────────────┴──────────────────────────────────┬───────────┤
│ Activităţi │ Durata │
│ │activităţii│
├──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│Etapa 1: Colectarea datelor pentru caracterizarea complexului de │ │
│stocare şi a zonelor înconjurătoare │ │
│Enumerarea activităţilor │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│Etapa 2: Crearea modelului structural geologic static │ │
│tridimensional │ │
│Enumerarea activităţilor │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│Etapa 3: Caracterizarea comportamentului dinamic al stocării, │ │
│caracterizarea sensibilităţii, evaluarea riscurilor │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│Etapa 3.1: Caracterizarea comportamentului dinamic al stocării │ │
│Enumerarea activităţilor │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│Etapa 3.2: Caracterizarea sensibilităţii │ │
│Enumerarea activităţilor │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│Etapa 3.3: Evaluarea riscurilor │ │
│Enumerarea activităţilor │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│Etapa 4: Monitorizarea injectării, a efectelor acesteia şi │ │
│măsurile corective │ │
│Enumerarea activităţilor │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│Etapa 5: Refacerea şi reabilitarea mediului │ │
│Enumerarea activităţilor │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│Etapa 6: Întocmirea şi prezentarea raportului final │ │
│Enumerarea activităţilor │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│NOTĂ: │ │
│Durata prevăzută a activităţilor va include şi durata obţinerii │ │
│acordurilor/avizelor necesare, după caz. │ │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────────┘

    Data Semnătura şi ştampila
    ............... ....................



    ANEXA 3
    la procedură


                          CRITERIILE DE EVALUARE
         privind selecţia ofertelor şi punctajele corespunzătoare

    Ofertant .........................................

┌───────────────────────────────────────────────────────────┬────────┬────────┐
│ Criteriu │Punctaj │Punctaj │
│ │ maxim │ primit │
├───────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │
├───────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┤
│A. Capabilitatea financiară şi tehnică a ofertantului │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┤
│a) Capabilitatea financiară: │ │ │
│1. Situaţie financiară anuală din anul precedent, auditată;│ │ │
│ultimul raport financiar semestrial al ofertantului │ │ │
│persoană juridică, dacă este cazul; │ │ │
│2. Scrisoare de bonitate din partea băncii ofertantului sau│ │ │
│a altor instituţii şi organizaţii la care acesta este │ │ │
│înregistrat sau cu care lucrează, inclusiv de la auditorii │ │ │
│sau contabilii autorizaţi independenţi ai acestuia, care │ │ │
│oferă raport de audit sau expertiză, cuprinzând situaţia │ │ │
│indicatorilor privind cifra de afaceri, profitul brut/net, │ │ │
│rata profitului net, rata lichidităţii globale, rata │ │ │
│solvabilităţii generale, indicatori de risc; │ │ │
│3. Certificate de atestare fiscală emise de autorităţile/ │ │ │
│instituţiile publice care administrează bugetul de stat, │ 15 │ │
│bugetul asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, precum│ │ │
│şi bugetul local, din care să reiasă situaţia executării │ │ │
│de către ofertant a obligaţiilor fiscale; │ │ │
│4. Este depunctat ofertantul român care are datorii la │ │ │
│bugetul de stat, la bugetul asigurărilor sociale şi │ │ │
│fondurilor speciale sau la bugetele locale şi ofertantul │ │ │
│străin care nu probează, printr-un document emis de o │ │ │
│autoritate competentă din ţara de origine, că nu are │ │ │
│datorii la bugetele acestei ţări; │ │ │
│5. Obţine punctaj suplimentar ofertantul care demonstrează │ │ │
│că dispune de surse de finanţare proprii (profit │ │ │
│reinvestit, conturi bancare etc.) faţă de ofertantul care │ │ │
│îşi fundamentează viitoarele investiţii pe împrumuturi │ │ │
│bancare. │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┤
│b) Capabilitatea tehnică: │ │ │
│1. Operaţiuni de explorare şi/sau stocare de CO(2), │ │ │
│derulate până în prezent; │ │ │
│2. Operaţiuni de explorare/exploatare/înmagazinare pentru │ │ │
│hidrocarburi, derulate până în prezent; │ │ │
│3. Personal de specialitate, atestat de Agenţia Naţională │ │ │
│pentru Resurse Minerale, care va desfăşura operaţiunile de │ │ │
│explorare prevăzute în ofertă; │ │ │
│4. Dotarea tehnică existentă a ofertantului sau a │ 15 │ │
│executantului/operatorului, care atestă capacitatea de a │ │ │
│desfăşura operaţiunile din programul de lucrări propus; │ │ │
│5. Competenţa tehnică/Experienţa ofertantului sau a │ │ │
│executantului/operatorului în explorarea petrolieră, │ │ │
│stocarea geologică a CO(2), înmagazinarea gazelor şi/sau │ │ │
│în domeniile conexe (atestate, licenţe, diplome etc.); │ │ │
│6. Tehnologia utilizată aparţine celor mai bune tehnici │ │ │
│disponibile în domeniu. │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┤
│Total lit. A │ 30 │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┤
│B. Programul de lucrări propus │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┤
│a) Calitatea programului de lucrări propus: │ │ │
│1. Strategia de explorare propusă şi condiţionarea │ │ │
│execuţiei lucrărilor, dacă este cazul; │ │ │
│2. Studiul preliminar/Studiile preliminare realizat/ │ │ │
│realizate pentru stabilirea programului de lucrări, cu │ │ │
│justificarea necesarului de execuţie a unor noi lucrări sau│ │ │
│reprelucrări ale datelor şi informaţiilor existente; │ │ │
│3. Lucrările şi activităţile propuse (scopul, necesarul de │ │ │
│date şi informaţii, metodologia, livrabilele). │ 30 │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┤
│b) Durata/Graficul de execuţie al programului de lucrări │ │ │
│propus │ 20 │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┤
│Total lit. B │ 50 │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┤
│C. Estimarea impactului şi planul de refacere a mediului: │ │ │
│1. Estimarea impactului asupra mediului şi programul de │ │ │
│lucrări propus pentru evitarea riscului asupra mediului; │ │ │
│2. Planul de refacere a mediului şi măsurile de refacere şi│ │ │
│reabilitare a mediului afectat de lucrările propuse, în │ │ │
│perimetrul de explorare. │ 15 │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┤
│D. Sistemul de management pentru sănătate şi securitate │ │ │
│ocupaţională │ 5 │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┤
│TOTAL GENERAL │ 100 │ │
└───────────────────────────────────────────────────────────┴────────┴────────┘

    Data Membrii comisiei
                                        Numele şi semnătura
    ................ ....................



    ANEXA 4
    la procedură

                             CONŢINUTUL-CADRU*1)
                   al autorizaţiei de explorare în vederea
                  stocării geologice a dioxidului de carbon

──────────
    *1) Acest conţinut-cadru al autorizaţiei de explorare în vederea stocării geologice a dioxidului de carbon este un document orientativ menit să ofere un model de abordare, precum şi principalele prevederi ale autorizaţiei de explorare care vor trebui să fie adaptate fiecărui caz în parte.
    Diferenţele majore dintre diferitele abordări vor fi date, în principal, de tipurile de lucrări din programul de lucrări aprobat, de cantitatea de dioxid de carbon utilizat în testele de injectare [vezi art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 114/2013], de tipul de stocare preconizat (în zăcăminte de hidrocarburi epuizate/acvifere saline/straturi de cărbune neexploatabile/zăcăminte de hidrocarburi la care se utilizează injectarea de CO(2) pentru creşterea gradului de recuperare/altele) şi de situarea perimetrului pe uscat sau pe mare.
    Anexele A - I se vor întocmi pe baza planurilor şi programelor propuse de operator.
──────────


    I. Autorizaţia
    II. Condiţiile şi termenii autorizaţiei

                                   ROMÂNIA
                                    STEMA

    AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE
    Bd. Dacia nr. 59, sectorul 1, Bucureşti, cod 010407
    Telefon: 0213.170.094; fax: 0213.170.780

               I. AUTORIZAŢIA Nr. ........./.............

    Având în vedere că, potrivit prevederilor Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. ..........., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. ..........., a fost iniţiat un concurs de oferte pentru explorarea în vederea stocării geologice a dioxidului de carbon în perimetrul ..............................;
    ţinând cont că oferta depusă de către .......................................................... pentru acest perimetru a fost declarată câştigătoare, după cum s-a consemnat în procesul-verbal de adjudecare întocmit de Comisia pentru selecţia ofertelor şi negociere, constituită prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse minerale nr. ...........;
    Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, cu sediul în Bucureşti, bd. Dacia nr. 59, sectorul 1, cod 010407, România, cod fiscal RO4192790, care reprezintă interesele statului român în domeniul resurselor de petrol, al resurselor minerale şi al stocării geologice a dioxidului de carbon, care este autoritatea desemnată să aplice dispoziţiile Legii petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 114/2013, organizată în subordinea Guvernului României prin Hotărârea Guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, cu modificările şi completările ulterioare, şi care este reprezentată legal prin domnul/doamna .................., preşedinte, denumită în cele ce urmează A.N.R.M.,
    autorizează
    S.C. .........................................., societate comercială legal constituită şi funcţionând în baza legilor din ................, cu sediul în .........................., înregistrată cu nr. ....................... în registrul companiilor din .............................., reprezentată prin ......................., denumită în cele ce urmează operator,
    să execute lucrări de explorare în vederea stocării geologice a dioxidului de carbon în perimetrul ......................., judeţul ............., România.
    Coordonatele de delimitare a perimetrului sunt:

┌─────┬─────────────────┬─────────────────┐
│ │ X │ Y │
├─────┼─────────────────┼─────────────────┤
│ 1 │ │ │
├─────┼─────────────────┼─────────────────┤
│ 2 │ │ │
├─────┼─────────────────┼─────────────────┤
│ 3 │ │ │
├─────┼─────────────────┼─────────────────┤
│ 4 │ │ │
└─────┴─────────────────┴─────────────────┘


    Limita în adâncime (Z): ...... m
    Suprafaţa (S): ............. km²
    Tipul de stocare a CO(2) prevăzut: .........................................
    Perioada de valabilitate: ............... ani

    Prezenta autorizaţie este valabilă şi se prezintă numai însoţită de "II. CONDIŢIILE ŞI TERMENII AUTORIZAŢIEI" şi de anexele A-I, care fac parte integrantă din aceasta.

                 Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale
                                 Preşedinte,
                        ....................


    II. CONDIŢIILE ŞI TERMENII AUTORIZAŢIEI
    CUPRINS
    1. Definiţii .................................................
    2. Anexele autorizaţiei ......................................
    A. Fişa de localizare a perimetrului de explorare
    B. Harta geologică a perimetrului de explorare, cu amplasarea lucrărilor propuse
    C. Programul de lucrări
    D. Planurile de construcţie a sondelor
    E. Planul de monitorizare şi testare
    F. Planul de măsuri corective
    G. Planul provizoriu pentru închiderea sondelor şi pentru etapa postînchidere
    H. Programul de lucrări pentru evitarea riscului asupra mediului
    I. Planul de refacere a mediului
    3. Obiectul autorizaţiei .............................................
    4. Perimetrul de explorare ...........................................
    5. Durata ........................................................
    6. Acţiuni asupra autorizaţiei: modificarea, renunţarea, suspendarea, încetarea, anularea, prelungirea, transferul şi eliberarea duplicatului autorizaţiei ..................................................
    6.1. Modificarea autorizaţiei
    6.2. Renunţarea la autorizaţie
    6.3. Suspendarea autorizaţiei
    6.4. Încetarea autorizaţiei
    6.5. Anularea autorizaţiei
    6.6. Prelungirea autorizaţiei
    6.7. Eliberarea duplicatului
    7. Conducerea şi executarea lucrărilor de explorare ..................
    8. Drepturile şi obligaţiile titularului ................................
    8.1. Drepturile titularului
    8.2. Obligaţiile titularului
    9. Drepturile şi obligaţiile Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale ...............
    10. Responsabilitatea financiară ........................................
    10.1. Garanţia financiară
    10.2. Actualizarea garanţiei financiare
    11. Dreptul de folosinţă a terenurilor necesare explorării .......
    12. Dreptul de proprietate ..............................................
    13. Programul de lucrări ................................................
    14. Construcţia sondelor ................................................
    14.1. Criterii de amplasare
    14.2. Coloanele de tubare şi cimentarea, specificaţii
    15. Testele de preinjectare şi testele de injectare .....................
    15.1. Studii, teste şi măsurători în faza de pretestare a injectării
    15.2. Începerea testelor de injectare
    15.3. Testele de injectare
    15.4. Sistemul de alarmare şi de închidere automată
    15.5. Încetarea testelor de injectare
    16. Monitorizarea, testarea şi măsurile corective .......................
    16.1. Planul de monitorizare şi testare
    16.2. Teste şi analize ale fluxului de CO(2)
    16.3. Monitorizarea continuă
    16.4. Monitorizarea coroziunii instalaţiilor
    16.5. Monitorizarea calităţii apei subterane
    16.6. Monitorizarea gazelor de la suprafaţă şi/sau din sol
    16.7. Teste speciale
    16.8. Monitorizarea suplimentară
    16.9. Planul de măsuri corective
    17. Închiderea sondelor, măsuri postinjectare ...........................
    17.1. Planul provizoriu pentru închiderea sondelor şi pentru etapa postînchidere
    17.2. Avizul de închidere şi de abandonare
    17.3. Abandonarea temporară
    17.4. Măsurile postinjectare şi închiderea sitului de testare
    18. Raportarea şi păstrarea documentelor ................................
    18.1. Modalităţi de raportare
    18.2. Raportarea anuală
    18.3. Raportarea semestrială
    18.4. Raportarea la cererea autorităţilor
    18.5. Raportarea în 24 de ore
    18.6. Rapoarte suplimentare
    18.7. Păstrarea informaţiilor şi documentelor
    19. Protecţia mediului, sănătatea şi securitatea ocupaţională .......
    19.1. Măsuri de siguranţă şi protecţia mediului
    19.2. Sistemul de management pentru sănătate şi securitate ocupaţională
    20. taxe şi impozite ....................................................
    21. Forţa majoră ........................................................
    21.1. Efect şi definiţie
    21.2. Proceduri
    21.3. Efectul asupra acestei autorizaţii
    22. Confidenţialitatea ..................................................
    23. Legea care guvernează autorizaţia şi soluţionarea disputelor
    23.1. Legea care guvernează autorizaţia
    23.2. Soluţionarea disputelor
    24. Sediul şi notificări ................................................
    24.1. Sediul, sucursala sau filiala
    24.2. Notificări
    25. Prevederi generale ..................................................

                                     --------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016