Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   PROCEDURĂ din 23 iulie 2025  privind recunoaşterea oficială a practicării unei noi ramuri de sport pe teritoriul României    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 PROCEDURĂ din 23 iulie 2025 privind recunoaşterea oficială a practicării unei noi ramuri de sport pe teritoriul României

EMITENT: Agenţia Naţională pentru Sport
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 743 din 8 august 2025
──────────
    Aprobată prin ORDINUL nr. 639 din 23 iulie 2025, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 8 august 2025.
──────────
    CAP. I
    Comisia de analiză şi verificare a cererilor de recunoaştere oficială a practicării unei noi ramuri de sport pe teritoriul României
    ART. 1
    (1) Comisia de analiză şi verificare a cererilor de recunoaştere oficială a practicării unei noi ramuri de sport pe teritoriul României, denumită în continuare Comisia, funcţionează în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Sport şi este constituită prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport.
    (2) Comisia este formată din personal angajat al Agenţiei Naţionale pentru Sport, al Centrului Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor şi al Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport.
    (3) Comisia este compusă din 7 membri cu drept de vot şi un secretar, după cum urmează:
    a) preşedinte, din cadrul direcţiei de specialitate a Agenţiei Naţionale pentru Sport;
    b) 2 membri din cadrul direcţiei de specialitate a Agenţiei Naţionale pentru Sport;
    c) 1 membru din cadrul Compartimentului juridic al Agenţiei Naţionale pentru Sport;
    d) 1 membru din cadrul Compartimentului relaţii internaţionale al Agenţiei Naţionale pentru Sport;
    e) 1 membru din cadrul Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport;
    f) 1 membru din cadrul Centrului Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor;
    g) 1 secretar din cadrul direcţiei de specialitate a Agenţiei Naţionale pentru Sport, cu atribuţii exclusive de secretariat.


    ART. 2
    Comisia îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) analizează şi verifică cererea transmisă de către solicitant la registratura Agenţiei Naţionale pentru Sport şi stabileşte dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 884/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) asigură, prin intermediul direcţiei de specialitate din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Sport, corespondenţa cu solicitanţii, în vederea completării cererii, a programului demonstraţiilor şi stabilirii graficului de vizionări;
    c) solicită puncte de vedere şi/sau precizări de la federaţiile sportive naţionale, recunoscute în condiţiile legii, cu scop şi obiect de activitate asemănător;
    d) întocmeşte procesele-verbale ale vizionărilor, care se anexează la raportul final. Vizionările pot fi efectuate cu prezenţa fizică a membrilor Comisiei la locul de desfăşurare a demonstraţiei sau prin analiză audio-video la sediul Agenţiei Naţionale pentru Sport;
    e) se întruneşte pentru analiza proceselor-verbale întocmite în urma vizionării demonstraţiilor propuse de către solicitanţi şi elaborarea raportului final de acordare sau respingere, după caz, a recunoaşterii oficiale a practicării unei noi ramuri de sport pe teritoriul României;
    f) prezintă în raportul final concluziile privind caracteristicile activităţii respective, interesul la nivel naţional, valenţele sale sociale şi instructiv-educative şi necesitatea recunoaşterii oficiale;
    g) asigură, prin secretariatul său, arhivarea întregii documentaţii privind recunoaşterea oficială a practicării unei noi ramuri de sport pe teritoriul României.


    ART. 3
    Preşedintele Comisiei are următoarele atribuţii:
    a) convoacă şedinţele de lucru;
    b) deleagă membrii Comisiei pentru analiza documentaţiei şi participarea la vizionările demonstraţiilor;
    c) semnează corespondenţa Comisiei, prin intermediul direcţiei de specialitate;
    d) semnează alături de membrii Comisiei rapoartele de propunere sau respingere a recunoaşterii oficiale a practicării unei noi ramuri de sport pe teritoriul României, cu respectarea legislaţiei în vigoare.


    CAP. II
    Funcţionarea Comisiei
    ART. 4
    (1) Comisia îşi desfăşoară activitatea în şedinţe stabilite pentru:
    a) analiza cererilor de recunoaştere oficială a practicării unei noi ramuri de sport pe teritoriul României, conform prevederilor legale;
    b) întocmirea graficului de vizionări ale demonstraţiilor;
    c) dezbateri în vederea elaborării raportului final de propunere a recunoaşterii sau respingerii, după caz.

    (2) Comisia deliberează în prezenţa tuturor membrilor cu drept de vot.
    (3) Hotărârile Comisiei se adoptă cu jumătate plus unu din voturile membrilor cu drept de vot.
    (4) Graficul vizionărilor se stabileşte în funcţie de specificul activităţii, programul demonstraţiilor propus de către solicitanţi şi de programul Comisiei.
    (5) Vizionările demonstraţiilor se efectuează pe teritoriul României.
    (6) Programul demonstraţiilor transmis de către solicitant va cuprinde locul, data şi ora desfăşurării acestora. În cazul în care, din motive întemeiate, solicitantul nu poate respecta programul demonstraţiilor propus, acesta poate solicita Comisiei reprogramarea vizionărilor.
    (7) Pe parcursul studierii şi analizării cererii, precum şi al vizionărilor şi dezbaterilor, membrii Comisiei sunt obligaţi să asigure confidenţialitatea.
    (8) După finalizarea ultimei vizionări, Comisia se va reuni în şedinţă de lucru în vederea elaborării raportului final.
    (9) Raportul final al Comisiei, de acordare sau de respingere, după caz, a recunoaşterii oficiale a practicării unei noi ramuri de sport pe teritoriul României, va fi înaintat conducerii Agenţiei Naţionale pentru Sport. În cazul în care sunt întrunite toate elementele legale în vigoare se va emite ordinul de recunoaştere oficială a practicării unei noi ramuri de sport pe teritoriul României.

    ART. 5
    Criteriile de determinare a unicităţii activităţii propuse sunt următoarele:
    a) existenţa unui cadru competiţional sportiv între două sau mai multe echipe sau indivizi;
    b) existenţa unui ansamblu de exerciţii fizice complexe sau de probe sportive specializate printr-o tehnică distinctă şi un profil propriu de efort;
    c) existenţa unor reguli de concurs specifice şi a unei performanţe de un anumit gen, evaluată după un anumit cod şi printr-un sistem de unităţi de măsură proprii;
    d) existenţa unor probe sportive având aceleaşi elemente şi procedee tehnice, structură motrică, tip de efort, condiţii şi mod asemănător de reglementare, alcătuire şi evaluare, pe acelaşi aparat sau cu acelaşi obiect de întrecere, pe acelaşi spaţiu de joc;
    e) existenţa unui profil internaţional.



    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016