Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   PROCEDURĂ din 21 aprilie 2016  privind solicitarea certificatelor de atestare fiscală de către secretariatul Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate şi de către structurile care asigură secretariatul comisiilor de autorizare a operatorilor de produse supuse accizelor armonizate constituite la nivelul structurilor teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 PROCEDURĂ din 21 aprilie 2016 privind solicitarea certificatelor de atestare fiscală de către secretariatul Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate şi de către structurile care asigură secretariatul comisiilor de autorizare a operatorilor de produse supuse accizelor armonizate constituite la nivelul structurilor teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 6 mai 2016

    ART. 1
    Scop
    Procedura stabileşte etapele şi regulile pentru solicitarea şi primirea de către direcţia de specialitate care asigură secretariatul Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) şi de structurile de specialitate care asigură secretariatul comisiilor de autorizare a operatorilor de produse supuse accizelor armonizate constituite la nivelul structurilor teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) a certificatului de atestare fiscală în format electronic, denumit în continuare CAF, emis de organele fiscale competente din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
    ART. 2
    Domeniu de aplicare
    (1) Procedura se aplică pentru solicitările privind autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate.
    (2) Procedura se aplică de către direcţia de specialitate care asigură secretariatul Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, respectiv Direcţia generală management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, denumită în continuare direcţie de specialitate, de către structurile de specialitate care asigură secretariatul comisiilor de autorizare a operatorilor de produse supuse accizelor armonizate constituite la nivelul structurilor teritoriale ale A.N.A.F., denumite în continuare autorităţi teritoriale, şi de către organele fiscale competente în eliberarea CAF-ului, din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, denumite în continuare organe fiscale.
    ART. 3
    Solicitarea eliberării CAF
    (1) După analiza documentaţiei de autorizare, în cazul în care se constată că aceasta este completă, titularul lucrării solicită persoanei desemnate din cadrul direcţiei de specialitate/autorităţii teritoriale sau înlocuitorului acesteia să se adreseze organului fiscal în vederea obţinerii CAF-ului pentru contribuabilul care a depus cererea de autorizare.
    (2) Pentru solicitarea CAF-ului, persoana desemnată în acest scop, denumită în continuare expeditor, accesează portalul Intranet MFP, macheta "Cerere de eliberare CAF", completând-o cu următoarele informaţii:
    a) denumirea direcţiei de specialitate sau a autorităţii teritoriale;
    b) motivul solicitării (de exemplu, autorizare destinatar înregistrat);
    c) codul unic de înregistrare (CUI) şi denumirea contribuabilului pentru care se solicită CAF-ul;
    d) numărul şi data de înregistrare la MFP a cererii de autorizare a contribuabilului;
    e) temeiul legal în baza căruia se solicită CAF-ul;
    f) adresa de poştă electronică a contribuabilului, pentru care se solicită CAF-ul, pentru expedierea CAF-ului;
    g) adresa de poştă electronică a expeditorului, pentru primirea CAF-ului de la organul fiscal;
    h) numele şi prenumele expeditorului, funcţia şi denumirea postului.
    (3) Informaţiile completate în machetă sunt direcţionate automat de către sistemul informatic prin poşta electronică internă către organul fiscal, ca mesaj cu subiectul "Cerere de eliberare a CAF pentru (CUI)", conform anexei A.
    (4) Mesajul este direcţionat conform datelor de arondare fiscală a contribuabililor existente în baza de date CUI.
    ART. 4
    Emiterea
    În baza cererii primite pe această cale, organul fiscal procedează astfel:
    a) tipăreşte mesajul care constituie cerere de eliberare a CAF-ului transmis de expeditor şi îl înregistrează;
    b) verifică respectarea tuturor condiţiilor de eliberare a CAF-ului;
    c) emite CAF-ul în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare privind aprobarea procedurii de eliberare a certificatului de atestare fiscală, a certificatului de obligaţii bugetare, precum şi a modelului şi conţinutului acestora;
    d) asigură semnarea CAF-ului de către conducătorul organului fiscal;
    e) aplică ştampila pe CAF;
    f) transpune CAF-ul, fără semnătură şi ştampilă, într-un fişier electronic de tip pdf.
    ART. 5
    Transmiterea
    (1) CAF-ul în fişier de tip pdf se transmite de persoana desemnată de către organul fiscal, prin intermediul sistemului informatic, la adresa de poştă electronică a expeditorului şi la adresa de poştă electronică a contribuabilului şi se ataşează la dosarul fiscal al contribuabilului.
    (2) Mesajul transmis la adresa de poştă electronică a expeditorului, al cărui conţinut este prezentat în anexa B, are ca subiect "Certificat de atestare fiscală pentru (CUI)" şi are ataşat CAF-ul.
    (3) Mesajul transmis la adresa de poştă electronică a contribuabilului, al cărui conţinut este prezentat în anexa C, are ca subiect "Certificat de atestare fiscală pentru (CUI)" şi are ataşat CAF-ul.
    ART. 6
    Responsabilităţi
    (1) În cadrul direcţiei de specialitate/autorităţii teritoriale, persoana desemnată cu aplicarea prezentei proceduri monitorizează jurnalul electronic ce conţine toate perechile de mesaje ce însoţesc solicitările/emiterile de CAF-uri, jurnalul fiind disponibil în sistem informatic.
    (2) Persoana desemnată de către organul fiscal are răspunderea verificării conformităţii şi autenticităţii datelor din mesajele electronice adresate expeditorului şi contribuabilului cu cele înscrise în CAF-ul tipărit, semnat de conducătorul organului fiscal şi arhivat la dosarul fiscal al contribuabilului.
    (3) Direcţia generală de tehnologia informaţiei, prin intermediul sistemului informatic, asigură arhivarea tuturor mesajelor care însoţesc solicitările/emiterile de CAF.
    (4) În situaţia în care apar defecţiuni în funcţionarea sistemului informatic, acestea se anunţă de către persoana care le-a sesizat, imediat, serviciului de suport tehnic din cadrul Direcţiei generale de tehnologia informaţiei, conform procedurii în vigoare.
    (5) Incidente de altă natură se raportează, după caz, direcţiei de specialitate/autorităţii teritoriale sau organului fiscal.
    ART. 7
    Anexe
    Anexele A-C fac parte integrantă din prezenta procedură.

    ANEXA A
    la procedură

                      CONŢINUTUL MESAJULUI
               care constituie cererea expeditorului
           de eliberare a certificatului de atestare fiscală

    MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
    Direcţia generală management al domeniilor reglementate specific/Autoritatea Teritorială ..............

          Cerere de eliberare a certificatului de atestare fiscală

    Ca urmare a cererii de autorizare ca ............ (de exemplu, destinatar înregistrat), înregistrată la .....(autoritatea teritorială/ Ministerul Finanţelor Publice).... cu nr. ........... din data de ........................., a contribuabilului cu denumirea ........................, CUI ............., având adresa de poştă electronică........., în temeiul art. 158 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, vă rugăm să ne transmiteţi certificatul de atestare fiscală al acestuia.

    Numele şi prenumele expeditorului ..........................
    Funcţia expeditorului ......................................
    Denumirea postului expeditorului ...........................

    ANEXA B
    la procedură

               Conţinutul mesajului care însoţeşte certificatul
                de atestare fiscală transmis de organul fiscal
           către direcţia de specialitate/autoritatea teritorială

    MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
    Denumirea organului fiscal ......................

    Către
    Direcţia generală management al domeniilor reglementate specific/Autoritatea Teritorială ................................................
    Referitor la solicitarea dumneavoastră întocmită ca urmare a cererii de autorizare ca ...... (de exemplu, destinatar înregistrat), înregistrată cu nr. ..... din data de .................., formulată de .....(contribuabilul cu denumirea/adresa de corespondenţă)..........., CUI ....................., înregistrată la organul fiscal sub numărul ................ din data de ............., vă transmitem ataşat certificatul de atestare fiscală.
    Atest că datele înscrise în fişierul ataşat sunt autentice şi identice cu cele înscrise în certificatul de atestare fiscală tipărit, semnat de conducătorul organului fiscal şi arhivat la dosarul fiscal al contribuabilului.

    Numele şi prenumele persoanei desemnate de organul fiscal ................
    Funcţia persoanei desemnate de organul fiscal ............................
    Denumirea postului persoanei desemnate de organul fiscal .................

    ANEXA C
    la procedură

               Conţinutul mesajului/documentului care însoţeşte
                 certificatul de atestare fiscală transmis de
                   organul fiscal către contribuabilul care
                     a solicitat autorizarea ca .........
                     (de exemplu, destinatar înregistrat)

    MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
    Denumirea organului fiscal ......................

    Către
    Denumirea contribuabilului ......................
    CUI .........................
    Ca urmare a solicitării Direcţiei generale management al domeniilor reglementate specific/Autorităţii Teritoriale ...................., înregistrată la organul fiscal cu nr. ............ din data de ............, de eliberare a certificatului de atestare fiscală, în vederea autorizării dumneavoastră ca ....................... (de exemplu, destinatar înregistrat), cerere înregistrată cu numărul ........ din data de ...................., vă transmitem, pentru informare, certificatul de atestare fiscală, astfel cum a fost transmis şi direcţiei/autorităţii teritoriale solicitante.
    Certificatul de atestare fiscală ataşat poate fi folosit numai în cadrul procedurii de autorizare ca ................................... .
    Atest că datele înscrise în fişierul ataşat sunt autentice şi identice cu cele înscrise în certificatul de atestare fiscală tipărit, semnat de conducătorul organului fiscal şi arhivat la dosarul fiscal al contribuabilului.

    Numele şi prenumele persoanei desemnate de organul fiscal .............
    Funcţia persoanei desemnate de organul fiscal .........................
    Denumirea postului persoanei desemnate de organul fiscal ..............

                                 -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016