Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   PROCEDURĂ din 14 septembrie 2015  privind alegerea reprezentantului elevilor în consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ preuniversitar din România    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 PROCEDURĂ din 14 septembrie 2015 privind alegerea reprezentantului elevilor în consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ preuniversitar din România

EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 17 septembrie 2015

    CAP. I
    Dispoziţii generale

    ART. 1
    Prezenta procedură reglementează alegerea reprezentantului elevilor, care a împlinit vârsta de 18 ani, în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar, numit în continuare reprezentantul elevilor.
    ART. 2
    (1) Reprezentantul elevilor este ales prin vot secret de către toţi elevii unităţii de învăţământ.
    (2) Reprezentantul elevilor în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar are mandat de un an şcolar.
    ART. 3
    (1) Procesul de alegere a reprezentantului elevilor se desfăşoară la începutul anului şcolar, conform prevederilor metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar.
    (2) Directorul unităţii de învăţământ transmite consiliului elevilor solicitarea de desemnare a reprezentantului elevilor în consiliul de administraţie în prima zi de cursuri a semestrului întâi.
    (3) Procesul de alegere a reprezentantului elevilor se desfăşoară astfel încât să fie respectat termenul de desemnare a reprezentantului elevilor în consiliul de administraţie prevăzut în metodologia-cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar.

    CAP. II
    Organizarea alegerii reprezentantului elevilor

    ART. 4
    (1) Alegerile pentru reprezentantul elevilor sunt organizate de către consiliul elevilor din respectiva unitate de învăţământ, numit în continuare consiliul elevilor.
    (2) Pentru organizarea alegerii reprezentantului elevilor, consiliul elevilor desemnează o comisie de organizare şi desfăşurare a alegerii reprezentantului elevilor în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, denumită în continuare comisie.
    (3) Comisia se compune dintr-un număr impar de persoane, după cum urmează:
    a) preşedinte - de regulă, preşedintele consiliului elevilor;
    b) secretar - de regulă, secretarul consiliului elevilor;
    c) 1-3 membri - vicepreşedinţi sau responsabili ai departamentelor prevăzute în regulamentul propriu al consiliului elevilor.
    (4) În cazul în care unul dintre elevii care ocupă funcţiile nominalizate la alin. (3) doreşte să candideze pentru a fi ales ca reprezentant al elevilor, acesta va fi înlocuit în comisie de un alt elev, desemnat de consiliul elevilor.
    ART. 5
    (1) Comisia poate decide invitarea unor observatori care să participe la organizarea şi desfăşurarea alegerii reprezentatului elevilor.
    (2) Consiliile judeţene ale elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor din Bucureşti, Consiliul Naţional al Elevilor sau organizaţii nonguvernamentale cu activitate relevantă în domeniul educaţiei îşi pot desemna observatori în cadrul comisiei.
    (3) Desemnarea observatorilor de către organizaţiile menţionate la alin. (2) se face prin transmiterea unei adrese către consiliul elevilor din unitatea de învăţământ.
    (4) Comisia are obligaţia de a invita observatorii desemnaţi la şedinţa de validare a dosarelor şi la şedinţa de numărare a voturilor. Invitaţia se transmite cu cel puţin 24 de ore înainte de şedinţa respectivă.
    ART. 6
    (1) Comisia menţionată la art. 4 răspunde de buna organizare şi desfăşurare a alegerii reprezentantului elevilor.
    (2) Calendarul alegerilor şi modalitatea de prezentare a candidaţilor prin întâlniri şi dezbateri cu elevii şcolii se stabilesc de consiliul elevilor, după consultarea şi cu acordul conducerii unităţii de învăţământ.
    ART. 7
    (1) Conducerile unităţilor de învăţământ sprijină desfăşurarea alegerii reprezentantului elevilor în consiliul de administraţie, prin punerea la dispoziţia comisiei a logisticii şi a materialelor necesare.
    (2) Directorul unităţii de învăţământ desemnează un reprezentant al consiliului profesoral care sprijină comisia în buna organizare şi desfăşurare a alegerii reprezentantului elevilor.

    CAP. III
    Depunerea dosarelor

    ART. 8
    (1) Elevii care doresc să candideze pentru a fi desemnaţi ca reprezentanţi ai elevilor în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ trebuie să aibă, la data alegerilor, vârsta de 18 ani împliniţi.
    (2) Nu pot fi aleşi ca reprezentanţi ai elevilor elevii care se află în unul dintre următoarele cazuri de incompatibilitate:
    a) au rude sau afini până la gradul IV inclusiv desemnaţi ca membri în acelaşi consiliu de administraţie;
    b) au primit sancţiuni disciplinare în ultimii 3 ani.
    ART. 9
    (1) Candidaţii care doresc să fie desemnaţi ca reprezentanţi ai elevilor depun un dosar la comisia menţionată la art. 4.
    (2) Dosarul conţine următoarele documente:
    a) scrisoare de intenţie;
    b) copia cărţii de identitate;
    c) declaraţie pe propria răspundere a candidatului că nu se află în situaţiile de incompatibilitate prevăzute la art. 8 alin. (2).

    CAP. IV
    Desfăşurarea alegerilor

    ART. 10
    Alegerea reprezentantului elevilor se desfăşoară astfel:
    a) Comisia anunţă public calendarul acţiunilor desfăşurate pentru alegerea reprezentantului elevilor, componenţa comisiei de organizare şi desfăşurare a alegerilor şi documentele ce trebuie depuse la dosar, prin afişarea la avizier, pe site-ul unităţii de învăţământ sau utilizând alte mijloace de comunicare disponibile.
    b) Candidaţii depun la comisie dosarele, în termen de două zile de la primirea solicitării transmise de director de desemnare a reprezentantului elevilor în consiliul de administraţie.
    c) Comisia analizează validitatea dosarelor depuse, prin verificarea respectării condiţiilor menţionate la art. 8 şi 9 şi anunţă public, în ziua următoare încheierii depunerii dosarelor, numele candidaţilor care îndeplinesc condiţiile pentru a participa la alegeri.
    d) Candidaţii care îndeplinesc condiţiile pentru a participa la alegeri se prezintă în cadrul unor întâlniri şi dezbateri cu elevii şcolii, organizate într-o perioadă de 4 zile, care se încheie în ziua premergătoare alegerilor.
    e) Comisia pregăteşte buletinele de vot, care sunt semnate de către preşedintele şi secretarul comisiei, în preziua alegerilor.
    f) În ziua stabilită prin calendar pentru alegeri, elevii din unitatea de învăţământ îşi exprimă opţiunea prin vot secret, universal şi liber exprimat.
    ART. 11
    (1) După încheierea procesului de votare, comisia se întruneşte în plen, pentru numărarea voturilor.
    (2) Alegerile sunt considerate valabile dacă se prezintă la vot cel puţin jumătate plus unu din numărul total al elevilor.
    (3) Sunt considerate valide doar buletinele de vot pe care a fost exprimată o singură opţiune.
    ART. 12
    (1) În urma numărării voturilor, secretarul comisiei întocmeşte procesul-verbal privind rezultatele alegerii reprezentantului elevilor în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ.
    (2) Este declarat câştigător candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi din totalul voturilor valide.
    (3) În cazul în care pe primul loc se află doi sau mai mulţi candidaţi cu acelaşi număr de voturi, consiliul decide organizarea unui al doilea tur, la care participă doar candidaţii aflaţi pe primul loc după primul tur.
    (4) Organizarea celui de al doilea tur se face cel mai târziu în a treia zi de la primul tur.
    (5) La al doilea tur de alegeri este declarat câştigător candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi din totalul voturilor valide.
    ART. 13
    (1) În cazul în care se prezintă la vot mai puţin de jumătate plus unu din numărul total al elevilor, se va proceda la organizarea unor noi alegeri.
    (2) Organizarea noilor alegeri se face cel mai târziu în a treia zi de la primul tur.
    (3) La noul tur de alegeri, organizat în situaţia menţionată la alin. (1), este declarat câştigător candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi din totalul voturilor valide, indiferent de numărul elevilor care se prezintă la vot.

    CAP. V
    Comunicarea rezultatului alegerilor

    ART. 14
    Consiliul elevilor transmite, în scris, directorului unităţii de învăţământ numele candidatului ales ca reprezentant cu drept de vot al elevilor în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, în termen de 24 de ore de la data alegerilor.
    ART. 15
    Consiliul elevilor transmite consiliului judeţean al elevilor, spre informare, numele candidatului ales ca reprezentant cu drept de vot al elevilor în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ.

    CAP. VI
    Dispoziţii finale şi tranzitorii

    ART. 16
    În cazul în care reprezentantul elevilor îşi pierde calitatea de membru în consiliul de administraţie în timpul anului şcolar, de drept sau prin revocare, adunarea generală a consiliului elevilor decide calendarul pentru desfăşurarea alegerii noului reprezentant conform prevederilor prezentei proceduri.
    ART. 17
    Este interzisă implicarea cadrelor didactice sau a conducerii unităţii de învăţământ în desemnarea unui candidat, în susţinerea unuia sau mai multor candidaţi, înainte sau în perioada alegerilor, sau în desemnarea reprezentantului elevilor, sub sancţiunea anulării procesului electoral.
    ART. 18
    Sunt interzise:
    a) distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a listelor electorale, a platformelor-program afişate, a afişelor ori anunţurilor elaborate de către membrii comisiei;
    b) implicarea membrilor comisiei în campania electorală şi purtarea, pe durata votării, de către membrii comisiei, de ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală;
    c) împiedicarea prin orice mijloace a exercitării dreptului de a alege sau de a fi ales;
    d) fraudarea alegerilor.
    ART. 19
    (1) Încălcarea prevederilor prezentei proceduri poate fi sesizată de către orice elev sau de către observatorii invitaţi ori desemnaţi, comisiei din unitatea de învăţământ sau, după caz, consiliului judeţean al elevilor sau Consiliului Naţional al Elevilor.
    (2) Consiliul elevilor poate decide excluderea din comisie a membrilor acesteia care încalcă prevederile prezentei proceduri.
    (3) Consiliul elevilor poate decide excluderea din rândul candidaţilor a acelor elevi care încalcă prevederile prezentei proceduri.
    (4) Consiliul elevilor, consiliul judeţean al elevilor sau Consiliul Naţional al Elevilor, după caz, pot decide anularea rezultatului alegerilor dintr-o unitate de învăţământ, în cazul nerespectării procedurii.
    ART. 20
    În situaţiile în care la nivelul unităţii de învăţământ nu există elevi care au împlinit vârsta de 18 ani, reprezentantul elevilor este desemnat de consiliul elevilor şi participă cu statut de observator la şedinţele consiliului de administraţie.
    ART. 21
    Pentru anul şcolar 2015-2016, alegerea reprezentanţilor elevilor în consiliul de administraţie, în conformitate cu prevederile prezentei proceduri, se face conform unui calendar stabilit de consiliul elevilor, după consultarea şi cu acordul conducerii unităţii de învăţământ, astfel încât desemnarea reprezentantului elevilor să fie finalizată până la data de 15 octombrie 2015.

                             ----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016