Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   PROCEDURĂ din 11 iunie 2014  de emitere a acordului pentru exceptare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 PROCEDURĂ din 11 iunie 2014 de emitere a acordului pentru exceptare

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 4 iulie 2014

    ART. 1
    Pot beneficia de exceptări, în baza schemei de ajutor de stat, întreprinderile care îndeplinesc cumulativ, la data solicitării, următoarele criterii de eligibilitate:
    a) sunt înregistrate conform Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) activitatea principală sau una dintre activităţile secundare se încadrează în codurile CAEN prevăzute în anexa nr. 1 din "Orientările privind ajutoarele pentru mediu şi energie pentru perioada 2014-2020", elaborate de Comisia Europeană, denumită în continuare Orientări;
    c) nu înregistrează debite restante la bugetele componente ale bugetului general consolidat;
    d) asigură realizarea în mod independent, de către experţi acreditaţi, a activităţii de auditare energetică, anterior aplicării măsurilor de eficienţă energetică şi ulterior realizării acestora. Auditul iniţial reflectă stadiul implementării măsurilor de eficienţă energetică şi/sau planul de măsuri de eficientizare a consumului de energie electrică rezultate din respectivul audit şi asumate de beneficiar. Ulterior, auditul energetic se realizează cu o periodicitate de 4 ani, cu excepţia auditului energetic final, care se realizează în ultimul an de valabilitate a schemei;
    e) pe durata schemei, menţin activitatea în România şi eventualele disponibilizări nu depăşesc 25% din numărul angajaţilor la momentul calificării în schema de sprijin;
    f) încheie parteneriate cu instituţii de învăţământ pentru realizarea de specializări în domeniul de activitate precum: şcoli profesionale, calificare la locul de muncă, burse de studii etc., finanţează dotări de laboratoare din învăţământul liceal şi universitar, programe de pregătire profesională pentru elevi şi profesori, în vederea reducerii decalajului între teorie şi practică şi creşterii nivelului profesional şi atragerii de personal calificat.
    ART. 2
    (1) În vederea obţinerii acordului pentru exceptare, solicitantul transmite Ministerului Economiei o cerere de emitere a acordului pentru exceptare, însoţită de următoarele documente justificative:
    a) certificat constatator, în original, emis de oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde este înregistrată societatea solicitantă, în care să se menţioneze următoarele informaţii: datele de identificare, codul unic de înregistrare, asociaţii şi reprezentanţii legali ai întreprinderii, domeniul de activitate principal şi toate domeniile secundare de activitate, punctele de lucru ale întreprinderii, data ultimei menţiuni înscrise în registru şi obiectul acesteia;
    b) certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea obligaţiilor de plată către bugetul general consolidat al statului, în original sau în copie legalizată, eliberat în condiţiile legii, inclusiv pentru punctele de lucru;
    c) certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea obligaţiilor de plată către bugetul local, în original sau în copie legalizată, eliberat în condiţiile legii, inclusiv pentru punctele de lucru;
    d) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al întreprinderii că întreprinderea asigură din surse proprii, pe perioada derulării schemei, plata sumei prevăzute la art. 2 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 495/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie;
    e) dovada contractării auditului energetic iniţial prevăzut la art. 1 lit. d).
    (2) Cererea de emitere a acordului pentru exceptare, prevăzută la alin. (1), include şi angajamentul solicitantului de a prezenta anual Ministerului Economiei stadiul implementării măsurilor de eficienţă energetică în conformitate cu recomandările auditurilor energetice prevăzute la art. 1 lit. d).
    (3) În vederea emiterii acordului pentru exceptare, Ministerul Economiei va verifica încadrarea în unul dintre sectoarele eligibile pentru acordarea ajutorului de stat, în baza domeniului principal sau/şi domeniului secundar de activitate menţionate în certificatul constatator prezentat conform alin. (1) lit. a).
    (4) Cererea de acord pentru exceptare se completează în limba română prin tehnoredactare şi poartă ştampila şi semnătura în original a reprezentantului legal al întreprinderii.
    ART. 3
    (1) Prin ordin al ministrului economiei, emis şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe site-ul Ministerului Economiei în termen de 5 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 495/2014, se desemnează direcţia responsabilă ca unitate de implementare a schemei de ajutor de stat, pe perioada de valabilitate a acesteia.
    (2) Cererea de acord pentru exceptare completată, însoţită de documentele justificative, se depune la registratura generală a Ministerului Economiei, menţionându-se pe plic "Schema de ajutor de stat sub formă de reduceri ale sprijinului financiar pentru energia electrică din surse regenerabile".
    (3) Cererea de acord pentru exceptare este înregistrată în Registrul special al schemei de ajutor de stat, menţionându-se data şi numărul de înregistrare a cererii.
    (4) Înregistrarea cererilor de acord pentru exceptare începe după intrarea în vigoare a ordinului ministrului economiei prevăzut la alin. (1).
    (5) Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat finalizează procesul de evaluare a cererii de acord pentru exceptare în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.
    (6) În urma procesului de evaluare a cererii de acord pentru exceptare, Ministerul Economiei transmite întreprinderilor solicitante, după caz:
    a) acordul pentru exceptare, la prezenta procedură, în cazul întreprinderilor solicitante selectate pentru finanţare;
    b) o înştiinţare prin care se precizează că cererea pentru exceptare este incompletă, nu conţine informaţii corecte, nu este însoţită de toată documentaţia necesară sau că există neconcordanţe între informaţiile furnizate. În acest caz, termenul de evaluare de acord pentru exceptare curge de la data la care cererea este considerată completă în sensul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 495/2014. Întreprinderea solicitantă transmite completarea documentaţiei în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea înştiinţării;
    c) o scrisoare de respingere a cererii de acord pentru exceptare în cazul în care nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 495/2014 sau a expirat perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat în care se pot emite acorduri pentru exceptare.

                                     -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016