Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   PROCEDURĂ din 20 ianuarie 2020  privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 PROCEDURĂ din 20 ianuarie 2020 privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii

EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 44 din 22 ianuarie 2020
──────────
    Aprobată prin ORDINUL nr. 147 din 20 ianuarie 2020, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 44 din 22 ianuarie 2020.
──────────
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    1. (1) Potrivit dispoziţiilor art. 123^1 şi 130 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii.
    (2) Opţiunea poate fi exercitată pentru una sau mai multe entităţi.

    2. În funcţie de natura venitului, opţiunea se exercită prin completarea şi depunerea la organul fiscal central competent a următoarelor formulare, după caz:
    a) „Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice“;
    b) 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat“.

    3. Prezenta procedură se aplică de către compartimentul cu atribuţii de gestiune registru contribuabili şi declaraţii fiscale persoane fizice, din cadrul organului fiscal central competent, denumit în continuare compartiment de specialitate.
    4. Prin organ fiscal central competent se înţelege:
    a) organul fiscal central în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde îşi are domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România;
    b) organul fiscal central competent, potrivit legii, pentru administrarea contribuabililor persoane fizice, fără domiciliu fiscal în România.

    5. În sensul prezentei proceduri, termenii de mai jos au următoarea semnificaţie:
    a) cerere reprezintă Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice sau Cererea privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat (formularul 230), după caz;
    b) impozitul anual datorat reprezintă impozitul anual, impozitul datorat pe venitul/câştigul net anual impozabil, impozitul datorat pe venitul anual, după caz.

    CAP. II
    Organizarea evidenţei cererilor şi procesarea acestora
    6. Compartimentul de specialitate organizează o evidenţă, în format electronic, a cererilor primite.
    7. Evidenţa cererilor conţine, în mod obligatoriu, cel puţin următoarele elemente:
    a) numele şi prenumele contribuabilului;
    b) domiciliul fiscal al contribuabilului;
    c) codul numeric personal/numărul de identificare fiscală;
    d) numărul de înregistrare a cererii la organul fiscal;
    e) perioada de valabilitate a opţiunii;
    f) modul de depunere a formularului 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat“, dacă este cazul;
    g) numărul de înregistrare la organul fiscal a borderoului de predare-primire cu care a fost depus formularul 230, dacă este cazul;
    h) datele de identificare ale reprezentantului legal sau ale împuternicitului entităţii nonprofit/unităţii de cult care a depus formularul 230 la organul fiscal, în format hârtie pe bază de borderou, dacă este cazul;
    i) datele de identificare ale entităţii/entităţilor nonprofit/unităţii/ unităţilor de cult înscrise în cerere;
    j) numărul şi data notificării privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult, dacă este cazul;
    k) motivul notificării contribuabilului, dacă este cazul;
    l) data comunicării notificării privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult, dacă este cazul;
    m) numărul şi data adresei de răspuns a contribuabilului, dacă este cazul;
    n) răspunsul contribuabilului pentru care formularul 230 a fost depus în format hârtie pe bază de borderou, ca urmare a primirii notificării privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult;
    o) suma stabilită de organul fiscal reprezentând până la 3,5% din impozitul anual, pentru susţinerea entităţii nonprofit/unităţii de cult;
    p) numărul şi data borderoului care se transmite unităţii de trezorerie.

    8. (1) Compartimentul de specialitate înregistrează în evidenţă datele prevăzute la pct. 7 lit. a)-i) în termen de o zi lucrătoare de la primirea cererilor.
    (2) La pct. 7 lit. e) se înscrie în evidenţă perioada pentru care contribuabilul a solicitat distribuirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venitul datorat, respectiv un an sau 2 ani, după caz.
    (3) La pct. 7 lit. f), compartimentul de specialitate înregistrează în evidenţă următoarele date privind modalitatea de transmitere a formularului 230, după caz:
    a) prin poştă, în mod individual;
    b) prin poştă, pe bază de borderou;
    c) direct la registratura organului fiscal, în mod individual;
    d) direct la registratura organului fiscal, pe bază de borderou;
    e) prin intermediul serviciului Spaţiul privat virtual.

    (4) La pct. 7 lit. g), compartimentul de specialitate înregistrează în evidenţă numărul şi data borderoului de predare-primire, în cazul în care formularul 230 a fost depus în format hârtie pe bază de borderou de către reprezentantul entităţii nonprofit/unităţii de cult beneficiare a sumei.
    (5) La pct. 7 lit. i), compartimentul de specialitate înregistrează în evidenţă următoarele date privind entitatea nonprofit/unitatea de cult înscrisă în cerere:
    a) denumirea entităţii beneficiare;
    b) codul de identificare fiscală;
    c) contul bancar.
    Compartimentul de specialitate preia în evidenţă şi entităţile nonprofit/unităţile de cult pentru care contribuabilii au solicitat, în anul anterior, distribuirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual, pentru aceiaşi beneficiari pentru o perioadă de 2 ani.


    9. (1) Compartimentul de specialitate prelucrează cererile în termen de maximum 15 zile de la primirea acestora.
    (2) Cererile depuse peste termenul legal prevăzut de lege nu vor fi prelucrate de către compartimentul de specialitate, iar contribuabilii vor fi notificaţi în acest sens.

    CAP. III
    Notificarea contribuabililor pentru care formularul 230 a fost depus în format hârtie pe bază de borderou de către reprezentantul entităţii nonprofit/unităţii de cult beneficiare a sumei
    10. Pe baza datelor din evidenţa constituită conform pct. 7, compartimentul de specialitate identifică contribuabilii pentru care formularul 230 a fost depus în format hârtie pe bază de borderou.
    11. (1) În cazul contribuabililor pentru care formularul 230 a fost depus în format hârtie pe bază de borderou, compartimentul de specialitate emite şi transmite contribuabililor „Notificarea privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult“, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, completată în mod corespunzător.
    (2) Nu se emite notificarea prevăzută la alin. (1) în cazul în care contribuabilul a depus individual un formular 230, prin poştă, direct la registratura organului fiscal sau prin intermediul serviciului Spaţiul privat virtual.

    12. (1) Notificarea prevăzută în anexa nr. 3 la ordin se emite şi se transmite contribuabilului în termen de 5 zile de la procesarea cererilor.
    (2) După emiterea notificării prevăzute în anexa nr. 3 la ordin, compartimentul de specialitate înregistrează în evidenţă datele prevăzute la pct. 7 lit. j) şi k).
    (3) La pct. 7 lit. k), compartimentul de specialitate înregistrează în evidenţă motivul notificării contribuabilului, respectiv faptul că formularul 230 a fost depus în format hârtie pe bază de borderou.

    13. Notificarea se comunică potrivit prevederilor art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
    14. (1) După comunicarea notificărilor, compartimentul de specialitate înregistrează în evidenţă la pct. 7 lit. l) data comunicării acestora.
    (2) Data comunicării notificării se înscrie în evidenţă:
    a) în ziua următoare termenului de 15 zile de la data punerii la dispoziţia persoanei fizice a documentului comunicat prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual“ (SPV);
    b) în termen de 24 de ore de la primirea informaţiei privind data comunicării notificării.


    15. Pentru notificările comunicate, compartimentul de specialitate aşteaptă răspunsul contribuabilului 30 de zile de la data comunicării notificării, dar nu mai mult de 45 de zile.
    16. (1) În termen de o zi lucrătoare de la primirea răspunsului de la contribuabil, compartimentul de specialitate înregistrează în evidenţă datele prevăzute la pct. 7 lit. m) şi n).
    (2) La pct. 7 lit. n), compartimentul de specialitate înregistrează în evidenţă răspunsul contribuabilului ca urmare a primirii notificării privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult, respectiv:
    a) da - recunoaşte opţiunea;
    b) nu - comunică faptul că nu a făcut opţiunea.


    17. (1) Zilnic, compartimentul de specialitate întocmeşte lista contribuabililor pentru care formularul 230 a fost depus în format hârtie pe bază de borderou, în cazul cărora s-a împlinit termenul de 45 de zile de la data comunicării notificării prevăzute în anexa nr. 3 la ordin, precum şi a contribuabililor care au depus cererea în mod individual.
    (2) Din listă sunt eliminate acele entităţi pentru care contribuabilii au comunicat în scris organului fiscal faptul că nu şi-au exercitat opţiunea.
    (3) La pct. 7 lit. e), compartimentul de specialitate actualizează în evidenţă perioada de valabilitate a opţiunii, conform răspunsului primit de la contribuabil.

    CAP. IV
    Stabilirea bazei de calcul al sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat
    18. (1) Compartimentul de specialitate stabileşte baza de calcul al sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, pe baza datelor din evidenţa fiscală, având în vedere următoarele, după caz:
    a) impozitul anual pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor din formularul 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“ şi/sau formularul 224 „Declaraţie privind veniturile sub formă de salarii şi asimilate salariilor din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România“;
    b) impozitul anual pe veniturile din drepturi de proprietate intelectuală sau din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă din formularul 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“ sau din „Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice“;
    c) impozitul anual pe veniturile din pensii din formularul 205 „Declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă şi câştigurile/pierderile din investiţii, pe beneficiari de venit“;
    d) impozitul datorat pe venitul/câştigul net anual impozabil, realizat din România, din „Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice“;
    e) impozitul anual datorat în România pe venitul realizat din străinătate, după deducerea creditului fiscal, din „Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice“.

    (2) În cazul veniturilor din salarii şi asimilate salariilor, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală sau veniturilor din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă, realizate din România, compartimentul de specialitate verifică în evidenţa fiscală constituită pe baza formularului 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“ dacă contribuabilul a optat la angajator/plătitorul de venit pentru calcularea, reţinerea şi plata de către acesta a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul lunar datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, potrivit legii.
    (3) În situaţia în care în urma verificărilor efectuate organul fiscal constată că persoana fizică a optat pentru calcularea, reţinerea şi plata de către angajator/plătitorul de venit a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul lunar datorat, la stabilirea de către organul fiscal a bazei de calcul al sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private nu se ia în calcul impozitul aferent sursei de venit pentru care angajatorul/plătitorul a efectuat calculul, reţinerea şi plata sumei reprezentând până la 3,5%.

    CAP. V
    Stabilirea cheltuielilor admise cu bursele private
    19. În vederea stabilirii cheltuielilor admise cu bursele private, compartimentul de specialitate verifică datele înscrise de contribuabili în cerere, precum şi documentele prezentate (de exemplu: contractul încheiat între părţi, documentele de plată), şi în cazul în care se constată erori sau documentele depuse nu sunt suficiente, compartimentul de specialitate notifică contribuabilii în vederea clarificării situaţiei.
    20. Compartimentul de specialitate stabileşte plafonul admis de lege prin aplicarea cotei de 3,5% asupra bazei de calcul determinate potrivit pct. 18.
    21. Compartimentul de specialitate verifică dacă suma plătită pentru bursa privată se încadrează în plafonul admis de lege şi stabileşte cheltuielile admise cu bursa privată astfel:
    a) în situaţia în care suma plătită este mai mare decât plafonul admis de lege, cheltuielile admise cu bursele private se stabilesc la nivelul acestui plafon;
    b) în situaţia în care suma plătită este mai mică decât plafonul admis de lege, cheltuielile admise cu bursele private se stabilesc la nivelul sumei plătite.

    22. În situaţia contribuabililor care dispun asupra destinaţiei sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult şi pentru acordarea de burse private, în vederea stabilirii cheltuielilor admise cu bursele private, acordate potrivit legii, compartimentul de specialitate verifică dacă suma înscrisă în cerere pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult, cumulată cu suma plătită pentru bursa privată, depăşeşte plafonul admis de lege reprezentând 3,5% din impozitul anual datorat. În situaţia în care plafonul admis de lege este depăşit, suma totală luată în calcul este limitată la nivelul acestui plafon, având prioritate cheltuielile efectuate în cursul anului de raportare cu bursa privată.
    23. (1) Compartimentul de specialitate stabileşte cheltuielile admise cu bursele private, acordate potrivit legii, pe baza documentelor prezentate de contribuabil, precum şi a datelor existente în evidenţa fiscală şi emite decizia privind stabilirea cheltuielilor admise cu bursele private (formular 255), prevăzută în anexa nr. 6 la ordin.
    (2) Comunicarea deciziilor de impunere privind stabilirea cheltuielilor admise cu bursele private se efectuează de către compartimentul de specialitate, potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
    (3) În termen de 24 de ore de la primirea informaţiei privind data comunicării deciziilor privind stabilirea cheltuielilor admise cu bursele private, compartimentul de specialitate înregistrează în evidenţa fiscală data comunicării acestora, urmând ca ulterior să fie transmise automat, prin sistemul informatic, către aplicaţiile informatice utilizate de compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori persoane fizice.

    CAP. VI
    Stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult
    24. Stabilirea plafonului admis de lege se realizează de compartimentul de specialitate prin aplicarea cotei de 3,5% asupra bazei de calcul determinate potrivit pct. 18.
    25. În vederea stabilirii sumelor de virat pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult, compartimentul de specialitate are în vedere următoarele:

    (1) În situaţia contribuabililor care nu au completat în cerere rubrica „Suma“, referitoare la susţinerea unei entităţi nonprofit/unităţi de cult, suma de virat se stabileşte la nivelul plafonului admis de lege.

    (2) În situaţia contribuabililor care au completat în cerere rubrica „Suma“ pentru susţinerea unei entităţi nonprofit/unităţi de cult, compartimentul de specialitate verifică încadrarea acesteia în plafonul admis de lege şi stabileşte suma de virat entităţii beneficiare astfel:
    a) în situaţia în care suma completată în cerere este mai mare decât plafonul admis de lege, suma de virat se stabileşte la nivelul acestui plafon;
    b) în situaţia în care suma completată în cerere este mai mică decât plafonul admis de lege, suma de virat se stabileşte la nivelul sumei înscrise în cerere.


    (3) În situaţia în care persoana fizică optează pentru virarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, pentru susţinerea mai multor entităţi nonprofit/unităţi de cult, şi nu a completat în cerere rubrica „Suma“, suma de virat se stabileşte la nivelul plafonului admis de lege şi se distribuie, în mod egal, entităţilor nonprofit/unităţilor de cult beneficiare.

    (4) În situaţia în care persoana fizică optează pentru virarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, pentru susţinerea mai multor entităţi nonprofit/unităţi de cult, şi a completat în cerere rubrica „Suma“, compartimentul de specialitate verifică încadrarea în plafonul admis de lege a sumei totale înscrise în cerere şi stabileşte sumele de virat astfel:
    a) în situaţia în care suma totală completată în cerere este mai mică decât plafonul admis de lege, sumele de virat fiecărei entităţi nonprofit/unităţi de cult se stabilesc la nivelul fiecărei sume înscrise în cerere;
    b) în situaţia în care suma totală completată în cerere este mai mare decât plafonul admis de lege, suma totală de virat se stabileşte la nivelul plafonului admis de lege şi se distribuie, proporţional cu ponderea sumelor completate, fiecărei entităţi nonprofit/unităţi de cult beneficiare.


    (5) În situaţia în care persoana fizică optează pentru virarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, pentru susţinerea mai multor entităţi nonprofit/unităţi de cult, şi a completat în cerere rubrica „Suma“ numai pentru o parte din entităţile beneficiare, compartimentul de specialitate verifică încadrarea în plafonul admis de lege a sumei totale înscrise în cerere şi stabileşte sumele de virat astfel:
    a) în situaţia în care suma totală completată în cerere este mai mică decât plafonul admis de lege, sumele de virat fiecărei entităţi nonprofit/unităţi de cult se stabilesc la nivelul fiecărei sume înscrise în cerere, iar diferenţa se distribuie în mod egal celorlaltor entităţi nonprofit/unităţi de cult beneficiare;
    b) în situaţia în care suma totală completată în cerere este mai mare decât plafonul admis de lege, suma totală de virat se stabileşte la nivelul plafonului admis de lege şi se distribuie proporţional fiecărei entităţi nonprofit/unităţi de cult beneficiare. Pentru entităţile nonprofit/unităţile de cult pentru care nu este completată rubrica „Suma“, suma solicitată se consideră, în mod convenţional, ca fiind rezultatul împărţirii plafonului admis de lege la numărul de entităţi nonprofit/unităţi de cult beneficiare.


    26. (1) În vederea virării sumelor reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult, compartimentul de specialitate verifică datele înscrise în cerere şi, în cazul în care constată erori, transmite contribuabilului o notificare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin.
    (2) Notificarea se comunică potrivit prevederilor art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Termenul de soluţionare a cererilor care conţin erori se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data notificării contribuabilului şi data prezentării informaţiilor solicitate.
    (4) În cazul în care constată erori sau modificări privind datele de identificare ale entităţii nonprofit/unităţii de cult (denumirea, codul de identificare fiscală, contul bancar - IBAN) şi poate identifica elementele necesare stabilirii sumei de virat, direct de la entitatea nonprofit/unitatea de cult sau din alte surse, compartimentul de specialitate efectuează corecţia datelor, fără notificarea contribuabilului.

    27. (1) Virarea sumelor reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult se realizează în maximum 90 de zile de la data depunerii cererii.
    (2) În cazul în care contribuabilul a optat pentru distribuirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult pentru o perioadă de 2 ani, pentru cel de-al doilea an virarea sumelor se efectuează în anul următor depunerii cererii, în termen de 90 de zile de la expirarea termenului legal de exercitare a opţiunii, potrivit legii.

    28. (1) Înainte de transmiterea borderoului către unitatea de trezorerie în vederea virării sumelor pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult, compartimentul de specialitate are obligaţia să verifice dacă entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară figurează în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, potrivit legii. În situaţia în care entitatea beneficiară nu îndeplineşte această condiţie, compartimentul de specialitate informează contribuabilul că organul fiscal nu poate efectua transferul sumei în contul entităţii nonprofit/unităţii de cult, precum şi motivul pentru care nu poate efectua transferul sumei.
    (2) În vederea virării sumelor pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult, compartimentul de specialitate editează cu ajutorul aplicaţiei informatice un borderou, care se transmite unităţii de trezorerie, cu următoarele informaţii:
    a) numărul/data borderoului;
    b) denumirea entităţii nonprofit/unităţii de cult;
    c) codul de identificare fiscală al entităţii nonprofit/unităţii de cult;
    d) simbol cont bancar (IBAN);
    e) suma.

    (3) Borderoul se aprobă de către conducătorul unităţii fiscale, cu menţiunea „Bun de plată“, şi se transmite unităţii de trezorerie cel târziu în termen de 80 de zile de la data depunerii formularelor.

    29. Compartimentul de specialitate înregistrează în evidenţă datele prevăzute la pct. 7 lit. o) şi p).
    CAP. VII
    Recuperarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, virată în mod necuvenit entităţilor nonprofit/unităţilor de cult
    30. În situaţia în care contribuabilii aduc la cunoştinţa organului fiscal competent, în scris, faptul că nu şi-au exercitat opţiunea pentru virarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pe venit în contul entităţii nonprofit/unităţii de cult menţionate în notificarea primită, iar viramentul sumelor în contul entităţilor beneficiare a fost realizat, organele fiscale vor efectua demersurile necesare în vederea recuperării sumelor virate în mod necuvenit.
    31. Compartimentul cu atribuţii de gestiune registru contribuabili şi declaraţii fiscale persoane fizice din cadrul organului fiscal central competent pentru primirea şi procesarea formularului 230 întocmeşte „Referatul de stabilire a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, virată în mod necuvenit entităţilor nonprofit/unităţilor de cult“, prevăzut în anexa nr. 4 la ordin, denumit în continuare referat.
    32. Referatul se întocmeşte atât pe baza informaţiilor din borderourile de predare-primire a formularelor 230 depuse la organul fiscal de către entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară a sumei, cât şi pe baza informaţiilor existente în evidenţa fiscală şi cuprinde următoarele date:
    a) datele de identificare a entităţii nonprofit/unităţii de cult;
    b) numărul, data borderoului de predare-primire depus de entitatea nonprofit/unitatea de cult şi poziţia din borderou;
    c) suma virată entităţii nonprofit/unităţii de cult în mod necuvenit;
    d) contul bancar - IBAN în care a fost virată suma în mod necuvenit;
    e) data virării sumei.

    33. Referatul se avizează de şeful compartimentului cu atribuţii în gestionarea declaraţiilor fiscale persoane fizice şi se aprobă de către conducătorul unităţii fiscale.
    34. Compartimentul prevăzut la pct. 31 transmite lunar referatele către compartimentul cu atribuţii de gestiune registru contribuabili, declaraţii fiscale, bilanţuri persoane juridice din cadrul organului fiscal în a cărui evidenţă fiscală este înregistrată entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară a sumei virate în mod necuvenit.
    35. Pe baza referatelor primite, compartimentul cu atribuţii de gestiune registru contribuabili, declaraţii fiscale, bilanţuri persoane juridice din cadrul organului fiscal în a cărui evidenţă fiscală este înregistrată entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară a sumei emite şi comunică formularul 258 „Decizie privind recuperarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, virată în mod necuvenit entităţilor nonprofit/unităţilor de cult“, prevăzut în anexa nr. 5 la ordin.
    36. Decizia se emite până la data de 10 a lunii următoare celei în care au fost primite referatele prevăzute la pct. 31.
    37. Decizia se comunică entităţii nonprofit/unităţii de cult prin modalităţile prevăzute la art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
    38. În termen de 24 de ore de la primirea informaţiei privind data comunicării deciziilor, compartimentul prevăzut la pct. 35 înregistrează în evidenţa fiscală data comunicării acestora.
    39. (1) După înregistrarea în evidenţa fiscală a datei comunicării deciziilor, în termen de 24 de ore, compartimentul prevăzut la pct. 35 transmite automat, prin sistemul informatic, datele privind sumele stabilite prin decizii şi data comunicării acestora către compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori persoane juridice din cadrul organului fiscal care administrează entitatea nonprofit/unitatea de cult.
    (2) Sumele de recuperat care au fost transferate în mod necuvenit entităţilor nonprofit/unităţilor de cult se stabilesc în termenul de prescripţie prevăzut la art. 110 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Dispoziţiile art. 9 din Codul de procedură fiscală se aplică corespunzător.

    40. Decizia împreună cu referatul se arhivează la dosarul fiscal al entităţii nonprofit/unităţii de cult.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016