Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANTA DE URGENTA nr. 51 din 28 iunie 2006  pentru aprobarea Programului national privind sprijinirea construirii de locuinte proprietate personala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDONANTA DE URGENTA nr. 51 din 28 iunie 2006 pentru aprobarea Programului national privind sprijinirea construirii de locuinte proprietate personala

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 566 din 30 iunie 2006
Situaţia extraordinarã prevãzutã de art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicatã, se motiveazã prin necesitatea urgentã de corectare a prevederilor <>Legii nr. 62/2006 privind completarea <>Legii locuinţei nr. 114/1996 , care intrã în vigoare începând cu luna iulie 2006 şi care implicã alocarea unor sume foarte mari pentru subvenţionarea tuturor locuinţelor, sume ce nu pot fi susţinute de bugetul de stat. Pentru diminuarea presiunii asupra bugetului de stat şi cheltuirea cu eficienţã a banilor publici se au în vedere redimensionarea acestui efort şi dirijarea lui cãtre sprijinirea persoanelor la care starea locativã se degradeazã cu celeritate, conjugându-se şi cu efortul bugetar de reconstruire a caselor distruse în urma inundaţiilor produse în anul 2006 în localitãţile riverane fluviului Dunãrea, pe teritoriul României.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicatã,

Guvernul României adoptã prezenta ordonanţã de urgenţã.

ART. 1
(1) Se aprobã Programul naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personalã, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta ordonanţã de urgenţã, denumit în continuare Program.
(2) Prevederile Programului se aplicã pentru construcţiile de locuinţe prin credite ipotecare care se contracteazã dupã intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã.
ART. 2
În termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului împreunã cu Ministerul Administraţiei şi Internelor aprobã, prin ordin comun, norme metodologice privind procedura de acordare a subvenţiilor prevãzute în Program.
ART. 3
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã, <>Legea nr. 62/2006 privind completarea <>Legii locuinţei nr. 114/1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 24 martie 2006, se abrogã.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemneazã:
---------------
Ministrul transporturilor,
construcţiilor şi turismului,
Radu Mircea Berceanu

Ministrul delegat pentru lucrãri
publice şi amenajarea teritoriului,
Laszlo Borbely

p. Ministrul administraţiei şi internelor,
Paul Victor Dobre,
secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlãdescu

Bucureşti, 28 iunie 2006.
Nr. 51.

ANEXĂ

PROGRAM NAŢIONAL
privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personalã

ART. 1
(1) Statul sprijinã accesul la o locuinţã proprietate personalã prin acordarea unei subvenţii de la bugetul de stat de 20% din preţul pe mp suprafaţã construitã a locuinţei, în limita prevederilor bugetare anuale şi în limita a maximum 81 mp arie desfãşuratã construitã.
(2) Fondurile aferente subvenţiei prevãzute la alin. (1) se asigurã de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în limita prevederilor bugetare aprobate anual cu aceastã destinaţie.
ART. 2
(1) Pot beneficia de subvenţia prevãzutã la art. 1 alin. (1) urmãtoarele categorii de persoane fizice:
a) tineri cãsãtoriţi care la data contractãrii locuinţei au fiecare vârsta de pânã la 35 de ani;
b) persoane sau familii rãmase fãrã adãpost în urma avarierii grave sau distrugerii locuinţelor proprii, datoritã unor calamitãţi naturale sau unor dezastre ori accidente de care nu se fac vinovaţi;
c) persoane şi familii evacuate din locuinţe situate în construcţii expuse unui risc major, cum ar fi alunecãrile de teren, seismele, inundaţiile;
d) persoane sau familii evacuate şi chiriaşii din locuinţe ce fac obiectul unor legi de restituire cãtre foştii proprietari a imobilelor trecute în proprietatea statului.
(2) Subvenţia prevãzutã la art. 1 alin. (1) se acordã la finalizarea şi predarea locuinţelor cãtre beneficiari, pentru plata ratelor la creditul ipotecar contractat.
(3) Cuantumul subvenţiei nu poate depãşi valoarea creditului ipotecar contractat.
(4) Subvenţia care se acordã în condiţiile prezentului program se va raporta la costul pe mp arie desfãşuratã construitã, stabilit potrivit datelor din contractul de construire a locuinţei, dar nu mai mult decât o limitã de cost stabilitã periodic prin hotãrâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia preţurilor în construcţii, la propunerea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
(5) În stabilirea cuantumului subvenţiei se ia în calcul aria desfãşuratã construitã stabilitã potrivit datelor din proiectul de execuţie al lucrãrilor de construcţie. În cazul în care aria desfãşuratã construitã, stabilitã pe baza datelor din proiectul de execuţie al lucrãrilor de construcţie, depãşeşte limita maximã prevãzutã la art. 1 alin. (1), în stabilirea cuantumului subvenţiei se iau în calcul 81 mp.
(6) În aria desfãşuratã construitã nu se cuprind garajele, indiferent de locul de amplasare a acestora, precum şi anexele gospodãreşti nelegate structural de clãdire.
ART. 3
(1) De prevederile art. 2 beneficiazã o singurã datã persoanele fizice care au contractat credite ipotecare pentru construirea unei locuinţe, dacã întrunesc, în mod cumulativ, urmãtoarele condiţii:
a) titularul contractului de construire a locuinţei, respectiv membrii familiei acestuia - soţ/soţie şi/sau copii aflaţi în întreţinerea acestuia, nu au deţinut şi nu deţin o locuinţã în proprietate şi nu au primit sprijin de la bugetul de stat sub formã de subvenţii pentru o altã locuinţã;
b) este prima locuinţã pe care o construiesc prin credit ipotecar;
c) deţin un drept real asupra terenului pe care se realizeazã construcţia;
d) construcţia locuinţei se realizeazã prin antreprenori specializaţi.
(2) Sunt exceptate de la îndeplinirea condiţiilor prevãzute la alin. (1) lit. a) şi b) categoriile de persoane prevãzute la art. 2 alin. (1) lit. b) şi c), numai în cazul când titularul contractului de construire a locuinţei, respectiv membrii familiei acestuia - soţ/soţie şi/sau copii aflaţi în întreţinerea acestuia, nu deţin în proprietate o altã locuinţã decât cea afectatã în urma unor calamitãţi naturale sau a unor dezastre ori accidente de care nu se fac vinovaţi, respectiv decât cea din care sunt evacuaţi.
ART. 4
(1) Consiliile locale vor stabili mãsurile necesare pentru luarea în evidenţã şi analiza solicitãrilor de subvenţii în condiţiile prezentului program pentru construcţiile de locuinţe care se vor amplasa pe terenuri situate în raza administrativ-teritorialã în care îşi exercitã autoritatea. În acest scop vor stabili şi vor da publicitãţii locul de primire a solicitãrilor şi actele justificative necesare.
(2) Listele persoanelor care pot beneficia de subvenţii se afişeazã la sediul consiliilor locale.
ART. 5
(1) Alocaţiile de la bugetul de stat pentru acordarea subvenţiilor se fundamenteazã de cãtre consiliile locale, cu ocazia elaborãrii bugetului de stat, şi se transmit consiliului judeţean şi, respectiv, Consiliului General al Municipiului Bucureşti, dupã caz.
(2) Propunerile consiliilor locale de alocaţii de la bugetul de stat pentru acordarea subvenţiilor, centralizate pe fiecare judeţ şi municipiul Bucureşti, se transmit Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului de cãtre consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
(3) În execuţia bugetului de stat, alocaţiile pentru subvenţionarea prevãzutã la art. 1 alin. (1) se repartizeazã şi se acordã de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului prin intermediul consiliilor locale ale localitãţilor în care sunt amplasate locuinţele.
ART. 6
Înstrãinarea prin acte între vii a locuinţelor pentru realizarea cãrora s-au acordat subvenţii, înainte de achitarea creditului ipotecar contractat, se poate face numai în condiţiile stabilite prin contractul de creditare şi dupã restituirea integralã cãtre bugetul de stat a contravalorii subvenţiilor obţinute, actualizatã la zi prin aplicarea indicelui de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statisticã.
ART. 7
În vederea aplicãrii prevederilor prezentului program, consiliile locale sunt autorizate sã solicite, iar beneficiarii de locuinţe şi antreprenorii de specialitate prin care se realizeazã locuinţele sunt obligaţi sã le transmitã toate datele şi informaţiile necesare.
-------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016