Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANTA DE URGENTA nr. 49 din 20 mai 2009  privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii si libertatea de a furniza servicii in Romania    Twitter Facebook
Cautare document

ORDONANTA DE URGENTA nr. 49 din 20 mai 2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii si libertatea de a furniza servicii in Romania

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 366 din 1 iunie 2009

Având în vedere obligaţiile care revin României ca urmare a angajamentelor asumate în cadrul Tratatului de aderare la Uniunea Europeanã de a duce la îndeplinire obiectivul desãvârşirii pieţei interne, precum şi obligaţia de a transpune în timp util prevederile directivelor comunitare în legislaţia naţionalã,
vãzând importanţa strategicã şi impactul economic şi social semnificativ al Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind serviciile în cadrul pieţei interne, denumitã în continuare directiva;
date fiind complexitatea şi sfera largã de aplicabilitate ale directivei, eforturile considerabile şi resursele logistice, financiare şi umane pe care autoritãţile naţionale le vor investi în vederea punerii în aplicare a acesteia,
având în vedere necesitatea creãrii unui cadru juridic adecvat care sã fundamenteze mãsurile prealabile pe care autoritãţile competente trebuie sã le ia pentru punerea în aplicare a prevederilor directivei şi termenul foarte restrâns pânã la care administraţia publicã din România va trebui sã fie pregãtitã sã punã în aplicare prevederile acesteia, respectiv data de 28 decembrie 2009,
apreciind ca esenţialã estimarea în timp util a resurselor necesare îndeplinirii obligaţiilor care rezultã din prevederile directivei,
ţinând cont de faptul cã transpunerea directivei presupune şi implementarea unor mecanisme de cooperare administrativã, precum şi crearea unei platforme electronice integrate, care sã permitã prestatorilor de servicii din toate statele membre accesul la distanţã la îndeplinirea formalitãţilor administrative, realizarea acestora necesitând un interval de timp de cel puţin 6 luni şi un cadru juridic adecvat, astfel încât acestea sã fie funcţionale la data de 28 decembrie 2009,
considerând imperativã crearea în cel mai scurt termen a cadrului normativ necesar adoptãrii mãsurilor de pregãtire a implementãrii prevederilor directivei pânã la data reglementatã de actul comunitar,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicatã,

Guvernul României adoptã prezenta ordonanţã de urgenţã.

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
Prezenta ordonanţã de urgenţã reglementeazã cadrul general al libertãţii de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii pe teritoriul României.
ART. 2
În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţã, termenii şi expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificaţii:
a) stat membru - stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European;
b) serviciu - orice activitate economicã independentã, prestatã în mod obişnuit în schimbul unei remuneraţii;
c) prestator - orice persoanã fizicã, cetãţean al unui stat membru, sau orice persoanã juridicã stabilitã într-un stat membru, care oferã ori presteazã un serviciu;
d) beneficiar - orice persoanã fizicã, inclusiv consumatorul, aşa cum este acesta definit în <>Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cetãţean al unui stat membru sau care beneficiazã de drepturi conferite prin acte normative comunitare, sau orice persoanã juridicã stabilitã într-un stat membru, care, în scopuri profesionale ori nonprofesionale, utilizeazã sau intenţioneazã sã utilizeze un serviciu furnizat;
e) stat membru de stabilire - statul membru pe al cãrui teritoriu este stabilit prestatorul de servicii în cauzã;
f) stabilire - exercitarea efectivã de cãtre prestator, pe o perioadã nedeterminatã, a unei activitãţi economice cu caracter independent, având un sediu stabil, fãrã ca acesta sã fie în mod necesar un sediu statutar;
g) stat membru în care se presteazã serviciul - statul membru în care serviciul este oferit de cãtre un prestator stabilit într-un alt stat membru;
h) autoritate competentã - orice organism sau autoritate dintr-un stat membru cu rol de control ori de reglementare în ceea ce priveşte activitãţile de servicii, în special autoritãţile administrative, precum şi ordinele profesionale şi asociaţiile profesionale sau alte organisme profesionale care, în exercitarea competenţei de autoreglementare, creeazã cadrul legal pentru accesul la activitãţile de servicii ori exercitarea acestora;
i) regim de autorizare - orice procedurã care obligã prestatorul sau beneficiarul la efectuarea anumitor formalitãţi în vederea obţinerii unei decizii din partea unei autoritãţi competente pentru accesul la o activitate de servicii ori exercitarea acesteia;
j) cerinţã - orice obligaţie, interdicţie, condiţie sau limitare impusã prestatorilor ori beneficiarilor de servicii, care este prevãzutã în actele cu caracter normativ sau administrativ ale autoritãţilor competente ori care rezultã din jurisprudenţã, practici administrative, norme ale ordinelor profesionale sau norme colective ale asociaţiilor profesionale ori ale altor organizaţii profesionale, adoptate în exercitarea competenţei lor de autoreglementare; clauzele contractelor colective de muncã negociate de partenerii sociali nu sunt, în sine, considerate cerinţe în sensul prezentei ordonanţe de urgenţã;
k) motive imperative de interes general - ordinea publicã, siguranţa publicã, sãnãtatea publicã, pãstrarea echilibrului financiar al sistemului de securitate socialã, protecţia consumatorilor, beneficiarilor serviciilor şi a lucrãtorilor, loialitatea tranzacţiilor comerciale, combaterea fraudei, protecţia mediului, sãnãtatea animalelor, proprietatea intelectualã, conservarea patrimoniului naţional istoric şi artistic, obiectivele de politicã socialã şi de politicã culturalã, precum şi orice alte considerente calificate ca motive imperative de interes general de Curtea de Justiţie a Comunitãţilor Europene, în jurisprudenţa sa;
l) profesie reglementatã - orice activitate profesionalã, astfel cum aceasta este definitã în <>art. 3 alin. (1) din Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificãrilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
m) organizaţie caritabilã - organizaţie constituitã în condiţiile legii, care desfãşoarã activitãţi neremunerate constând în acordarea de ajutor persoanelor aflate în nevoie în mod permanent sau temporar;
n) registru - orice evidenţã sau bazã de date administratã de o autoritate competentã, în format electronic ori pe hârtie, cuprinzând informaţii cu privire la prestatorii de servicii în general sau prestatorii de servicii autorizaţi într-un domeniu specific;
o) Sistemul de informare în cadrul pieţei interne (SIPI) - platforma electronicã prin intermediul cãreia se realizeazã schimbul de informaţii şi comunicarea între autoritãţile competente, care decurg din obligaţiile de cooperare administrativã prevãzute în prezenta ordonanţã de urgenţã;
p) Interactive Policy Making (IPM) - platforma electronicã prin intermediul cãreia se realizeazã raportarea regimurilor de autorizare, a condiţiilor evaluate, a celor menţinute şi a celor eliminate, în urma transpunerii prevederilor Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind serviciile în cadrul pieţei interne în legislaţia sectorialã din domeniul serviciilor.
ART. 3
(1) În cazul în care dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţã contravin dispoziţiilor unui act normativ naţional care a transpus o directivã sau a creat cadrul juridic necesar aplicãrii directe a unui regulament şi care reglementeazã aspecte specifice ale accesului la o activitate de servicii ori la exercitarea acesteia în sectoare specifice sau pentru profesii specifice, în conformitate cu actul normativ comunitar transpus, dispoziţiile actului normativ special prevaleazã.
(2) Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţã nu vizeazã norme ale dreptului internaţional privat, în special norme care reglementeazã legislaţia aplicabilã obligaţiilor contractuale şi extracontractuale, inclusiv cele care garanteazã consumatorilor protecţia oferitã acestora prin normele de protecţie a consumatorilor din legislaţia cu privire la consumatori în vigoare.
ART. 4
(1) Prezenta ordonanţã de urgenţã se aplicã atât serviciilor furnizate de cãtre prestatorii stabiliţi în România, cât şi serviciilor furnizate transfrontalier, în România, de cãtre prestatori stabiliţi în alt stat membru.
(2) Nu intrã în domeniul de aplicare al prezentei ordonanţe de urgenţã:
a) serviciile financiare, precum serviciile bancare, de credit, asigurãri şi reasigurãri, pensii ocupaţionale şi personale, valori mobiliare, fonduri de investiţii, plãţi şi consultanţã pentru investiţii, inclusiv serviciile menţionate la <>art. 18 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 227/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
b) serviciile şi reţelele de comunicaţii electronice, precum şi resursele şi serviciile asociate, în ceea ce priveşte domeniile reglementate de <>Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociatã, precum şi interconectarea acestora, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 527/2002 , <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 591/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, <>Legea nr. 304/2003 pentru serviciul universal şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice, republicatã, <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.208/2007 privind condiţiile generale referitoare la interoperabilitatea serviciilor de televiziune digitalã interactivã, precum şi a echipamentelor de televiziune digitalã ale consumatorilor;
c) serviciile în domeniul transportului, inclusiv serviciile portuare;
d) serviciile de angajare ale agenţiilor de ocupare temporarã a forţei de muncã;
e) serviciile medicale, indiferent dacã sunt asigurate sau nu în cadrul unor unitãţi sanitare şi indiferent de modul în care sunt organizate şi finanţate ori dacã sunt de naturã publicã sau privatã;
f) serviciile audiovizuale, inclusiv serviciile cinematografice, indiferent de modul lor de producţie, distribuţie şi transmisie, precum şi serviciile de radiodifuziune;
g) activitãţile de jocuri de noroc care presupun pariuri cu o mizã cu valoare pecuniarã, inclusiv loterie, jocuri de cazinou şi tranzacţii referitoare la pariuri;
h) activitãţile asociate exercitãrii autoritãţii publice;
i) serviciile sociale privind locuinţele sociale, serviciile privind îngrijirea copiilor şi ajutorul acordat familiilor sau persoanelor aflate în nevoie în mod permanent ori temporar, care sunt furnizate de stat, de cãtre prestatori mandataţi de stat sau de cãtre organizaţii caritabile, aşa cum sunt ele definite la art. 2 lit. m);
j) serviciile de securitate privatã;
k) serviciile prestate de notari şi executori judecãtoreşti.
(3) Prezenta ordonanţã de urgenţã nu se aplicã în domeniul legislaţiei fiscale prescriptive şi cerinţelor administrative de punere în aplicare a legilor fiscale.

CAP. II
Simplificarea administrativã

ART. 5
(1) În cazul în care o autoritate competentã românã solicitã ca prestatorul sã prezinte un certificat, o atestare sau un alt document pentru a dovedi cã o anumitã cerinţã a fost îndeplinitã, aceasta acceptã orice document dintr-un stat membru întocmit într-un scop echivalent sau din care reiese clar cã cerinţa respectivã este îndeplinitã.
(2) Autoritãţile române nu pot solicita prezentarea unui document emis într-un alt stat membru în original, în copie certificatã pentru conformitate sau traducere certificatã, cu excepţia cazurilor prevãzute de alte acte normative care transpun acte comunitare ori creeazã cadrul pentru aplicarea directã a regulamentelor sau a cazurilor în care o astfel de cerinţã este justificatã printr-un motiv imperativ de interes general. Autoritãţile române pot solicita prezentarea unor traduceri necertificate ale unor documente în limba românã.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu se aplicã documentelor menţionate în actele normative prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta ordonanţã de urgenţã.
ART. 6
(1) Prin prezenta ordonanţã de urgenţã se înfiinţeazã Punctul de contact unic electronic, denumit în continuare PCU electronic.
(2) PCU electronic asigurã, pentru prestatori, posibilitatea îndeplinirii cu uşurinţã, de la distanţã şi prin mijloace electronice, a urmãtoarelor proceduri şi formalitãţi:
a) ansamblul procedurilor şi formalitãţilor necesare pentru accesul la activitãţile de servicii ale acestora, în special declaraţiile, notificãrile sau cererile necesare pentru obţinerea autorizãrii, inclusiv cererile de înscriere într-un registru;
b) orice cereri de autorizare necesare pentru exercitarea activitãţilor de servicii.
(3) Autoritãţile competente trebuie sã se înregistreze în sistemul PCU electronic în termen de maximum 30 de zile de la data la care acesta devine funcţional.
(4) Prevederile alin. (2) nu se aplicã în cazul controlului spaţiilor în care se presteazã serviciul sau al echipamentului utilizat de cãtre prestator ori în cazul examinãrii capacitãţii sau a integritãţii sãnãtãţii prestatorului ori a personalului sãu responsabil.
(5) PCU electronic are statut de sistem informatic de utilitate publicã, parte integrantã a Sistemului e-guvernare din Sistemul Electronic Naţional. Prevederile cãrţii I titlul II din <>Legea nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitãţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se aplicã în mod corespunzãtor.
(6) Se desemneazã Agenţia pentru Serviciile Societãţii Informaţionale (ASSI) ca autoritate responsabilã pentru realizarea, operaţionalizarea şi administrarea PCU electronic.
(7) Funcţionarea PCU electronic nu aduce atingere competenţelor autoritãţilor administraţiei publice din România, nici ale organismelor profesionale sau ale altor organe cu competenţã de reglementare, autorizare ori control în domeniul serviciilor.
(8) Limitele competenţei operatorului PCU electronic, detalierea mecanismelor de funcţionare şi a tuturor activitãţilor desfãşurate prin intermediul PCU electronic se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.
(9) PCU electronic va deveni funcţional pânã la data de 28 noiembrie 2009.
ART. 7
(1) Prin intermediul PCU electronic se asigurã accesul direct al prestatorilor la urmãtoarele informaţii:
a) cerinţele impuse prestatorilor stabiliţi pe teritoriul României, în special cele cu privire la procedurile şi formalitãţile care trebuie îndeplinite pentru a avea acces la activitãţile de servicii şi pentru a le exercita;
b) coordonatele autoritãţilor competente, necesare în vederea contactãrii directe a acestora, inclusiv coordonatele autoritãţilor responsabile în materie de exercitare a activitãţilor de servicii;
c) mijloacele şi condiţiile de acces la registrele publice cu privire la prestatori şi servicii;
d) cãile de atac disponibile în cazul unui litigiu între autoritãţile competente şi prestator sau beneficiar, între un prestator şi un beneficiar ori între prestatori;
e) datele de contact ale asociaţiilor şi organizaţiilor, altele decât autoritãţile competente, de la care prestatorii sau beneficiarii pot obţine asistenţã practicã.
(2) Prin intermediul PCU electronic se asigurã prestatorilor, la cerere, asistenţã din partea autoritãţilor competente, constând în informaţii asupra modului în care sunt interpretate şi aplicate cerinţele menţionate la alin. (1) lit. a). Obligaţia autoritãţilor competente de a oferi asistenţã nu implicã acordarea de consiliere juridicã în cazuri individuale, ci vizeazã doar furnizarea de informaţii generale asupra modului în care cerinţele sunt interpretate sau aplicate.
(3) Autoritãţile competente au obligaţia de a rãspunde, prin intermediul PCU electronic, în termen de maximum 5 zile lucrãtoare de la înregistrarea cererii, oricãrei cereri de informaţii sau asistenţã menţionate la alin. (1) şi (2) şi, în cazurile în care cererea este eronatã ori nefondatã, au obligaţia de a informa solicitantul în consecinţã, în cel mai scurt timp, dar nu mai mult de 3 zile lucrãtoare.
(4) ASSI este responsabilã pentru buna funcţionare, din punct de vedere tehnic, a PCU electronic. Autoritãţile competente rãspund pentru conţinutul informaţiilor şi documentelor colectate, transmise şi procesate prin intermediul PCU electronic.
(5) Autoritãţile competente au obligaţia de a actualiza informaţiile cu privire la autorizarea activitãţilor de servicii, precum şi a procedurilor de autorizare din domeniul lor de activitate, în cadrul PCU electronic.

CAP. III
Libertatea de stabilire a prestatorilor

SECŢIUNEA 1
Autorizaţii

ART. 8
(1) Accesul la o activitate de servicii sau exercitarea acesteia poate fi supus(ã) unui regim de autorizare numai dacã sunt îndeplinite urmãtoarele condiţii:
a) existenţa unui regim de autorizare este justificatã de un motiv imperativ de interes general;
b) obiectivul urmãrit nu poate fi atins printr-o mãsurã mai puţin restrictivã, în special din cauzã cã un control ulterior ar fi tardiv pentru a fi, în mod real, eficient;
c) regimul de autorizare este nediscriminatoriu în ceea ce priveşte prestatorii.
(2) Prezenta secţiune nu se aplicã acelor aspecte specifice ale regimurilor de autorizare care sunt reglementate direct sau indirect prin alte acte normative naţionale care transpun acte comunitare.
ART. 9
(1) Regimurile de autorizare au la bazã criterii de naturã a limita marja de apreciere a autoritãţilor competente, astfel încât acestea sã nu fie aplicate într-un mod arbitrar.
(2) Criteriile care stau la baza regimurilor de autorizare trebuie sã fie:
a) nediscriminatorii;
b) justificate printr-un motiv imperativ de interes general;
c) proporţionale în raport cu obiectivul de interes general urmãrit;
d) clare şi lipsite de ambiguitãţi;
e) obiective;
f) fãcute publice în prealabil;
g) transparente şi accesibile.
(3) Este interzisã impunerea unor condiţii de acordare a autorizaţiei pentru stabilire, prin care se dubleazã cerinţele şi controalele echivalente sau comparabile ca scop, la care prestatorul a fost supus deja în alt stat membru ori în România.
(4) Persoanele desemnate potrivit art. 31 alin. (2) şi prestatorul oferã sprijin autoritãţii competente prin furnizarea oricãror informaţii necesare cu privire la aceste cerinţe.
(5) Autorizaţia permite prestatorului accesul la activitatea de servicii sau exercitarea acelei activitãţi pe teritoriul României, inclusiv prin înfiinţarea de agenţii, filiale, sucursale, birouri.
(6) Autorizaţia poate fi limitatã la o anumitã parte a teritoriului numai dacã limitarea este justificatã de un motiv imperativ de interes general.
(7) Autorizaţia se acordã de îndatã ce se stabileşte, în urma unei examinãri corespunzãtoare, cã au fost îndeplinite condiţiile de autorizare, cu respectarea termenelor prevãzute la art. 12 alin. (2).
(8) Orice decizie a autoritãţilor competente, inclusiv refuzul sau retragerea unei autorizaţii, trebuie motivatã corespunzãtor şi poate fi atacatã în faţa instanţelor judecãtoreşti, potrivit dreptului comun. Decizia de acordare a autorizaţiei nu trebuie motivatã.
ART. 10
(1) O autorizaţie este acordatã unui prestator pe o duratã nelimitatã, cu excepţia cazurilor urmãtoare:
a) autorizaţia se reînnoieşte automat sau se supune condiţiei îndeplinirii continue a cerinţelor;
b) numãrul autorizaţiilor disponibile este limitat dintr-un motiv imperativ de interes general;
c) o duratã limitatã de autorizare poate fi justificatã printr-un motiv imperativ de interes general.
(2) Legislaţia specificã privind regimurile de autorizare poate prevedea termene maxime în care prestatorul trebuie sã îşi înceapã activitatea, ulterior obţinerii autorizaţiei.
(3) Prestatorii sunt obligaţi sã informeze autoritatea competentã, prin intermediul PCU electronic, cu privire la urmãtoarele schimbãri:
a) constituirea de filiale ale cãror activitãţi intrã în sfera de aplicare a regimului de autorizare;
b) schimbãri în urma cãrora condiţiile de acordare a autorizaţiei nu mai sunt îndeplinite.
(4) În situaţia în care prestatorul nu mai îndeplineşte condiţiile de autorizare, autoritatea competentã poate retrage autorizaţia acordatã prestatorului în cauzã.
ART. 11
(1) În cazul în care numãrul autorizaţiilor disponibile pentru o anumitã activitate este limitat din cauza cantitãţii reduse de resurse naturale sau din cauza unei capacitãţi tehnice reduse, autoritãţile competente trebuie sã instituie o procedurã de selecţie a candidaţilor bazatã pe imparţialitate şi transparenţã.
(2) Autoritãţile competente asigurã publicitatea adecvatã a deschiderii, desfãşurãrii şi închiderii procedurii de selecţie.
(3) La stabilirea normelor pentru procedura de selecţie, autoritãţile competente pot avea în vedere motive imperative de interes general, precum: sãnãtatea publicã, obiective de politicã socialã, sãnãtatea şi siguranţa angajaţilor sau a lucrãtorilor care desfãşoarã o activitate independentã, protecţia mediului, protejarea patrimoniului cultural, pãstrarea echilibrului financiar al sistemului de securitate şi loialitatea tranzacţiilor comerciale şi alte motive imperative de interes general, în conformitate cu legislaţia naţionalã, precum şi cu legislaţia comunitarã cu aplicabilitate directã.
(4) Autorizaţia prevãzutã la alin. (1) se acordã pentru o perioadã de timp limitatã, proporţional cu cantitatea de resurse naturale sau, dupã caz, cu capacitatea tehnicã. Aceasta nu se reînnoieşte automat şi nu oferã alte avantaje prestatorului a cãrui autorizaţie a expirat sau oricãrei persoane care are o relaţie specialã cu prestatorul în cauzã.
ART. 12
(1) Procedurile şi formalitãţile de autorizare trebuie sã fie clare şi uşor accesibile, sã fie fãcute publice în avans şi sã ofere solicitanţilor garanţia cã cererea lor este procesatã în mod obiectiv şi imparţial.
(2) Cererea solicitantului este procesatã în cel mai scurt termen, dar nu mai mult de 30 de zile calendaristice de la data depunerii documentaţiei complete. Termenul poate fi prelungit o singurã datã de cãtre autoritatea competentã, pentru o perioadã de maximum 15 zile calendaristice. Valabilitatea documentelor depuse iniţial nu este afectatã de prelungirea dispusã de autoritatea competentã. Prelungirea termenului de autorizare, precum şi durata acestei prelungiri trebuie motivate în mod corespunzãtor şi notificate solicitantului înainte de expirarea termenului iniţial.
(3) Autorizaţia se considerã acordatã în situaţia în care autoritãţile competente nu au rãspuns în termenul prevãzut la alin. (2). Cu toate acestea, se poate stabili un regim diferit în cazul în care acest lucru este justificat de motive imperative de interes general, inclusiv un interes legitim al unei terţe pãrţi.
(4) Autoritatea competentã transmite solicitantului o confirmare de primire a cererii, în termen de 5 zile calendaristice de la data primirii cererii. Confirmarea de primire a cererii trebuie sã precizeze urmãtoarele:
a) termenul de procesare a cererii;
b) cãile de atac disponibile;
c) dupã caz, menţiunea cã, în lipsa unui rãspuns în termenul specificat, autorizaţia se considerã acordatã.
(5) În cazul unei cereri sau al unei documentaţii incomplete, solicitantul este informat în cel mai scurt timp, dar nu în mai mult de 5 zile lucrãtoare de la primirea cererii, cu privire la necesitatea transmiterii de documente suplimentare, precum şi cu privire la consecinţele asupra termenului de procesare a cererii, prevãzut la alin. (2).
(6) În cazul în care o cerere este respinsã pentru motive de naturã proceduralã, solicitantul este informat în cel mai scurt termen, dar nu în mai mult de 5 zile lucrãtoare de la depunerea cererii.
(7) Taxele percepute solicitantului în legãturã cu cererea sa trebuie sã fie proporţionale cu costul procedurilor de autorizare în cauzã, fãrã a depãşi acest cost.

SECŢIUNEA a 2-a
Cerinţe interzise sau supuse evaluãrii

ART. 13
Nu pot fi incluse într-un regim de autorizare urmãtoarele cerinţe:
a) cerinţe discriminatorii bazate direct ori indirect pe cetãţenie sau, în cazul persoanelor juridice, pe situarea sediului social, în special: cerinţa de a deţine cetãţenia românã, impusã prestatorului, personalului acestuia, asociaţilor/acţionarilor sau membrilor consiliului de administraţie ori de supraveghere, sau cerinţa de a avea reşedinţa în România, impusã prestatorului serviciului, personalului acestuia, asociaţilor/acţionarilor sau membrilor consiliului de administraţie ori de supraveghere;
b) interdicţia de a fi stabilit sau de a fi înscris în registru în mai mult de un stat membru;
c) restricţii asupra libertãţii unui prestator de a alege între a se stabili cu titlu principal sau secundar pe teritoriul României;
d) restricţii asupra libertãţii unui prestator de a alege între stabilirea sub formã de agenţie, de sucursalã sau de filialã pe teritoriul României;
e) impunerea condiţiei de reciprocitate cu statul membru în care prestatorul este deja stabilit, cu excepţia condiţiilor de reciprocitate prevãzute de legislaţia naţionalã care transpune acte comunitare şi de actele comunitare cu aplicabilitate directã în domeniul energiei;
f) condiţionarea eliberãrii autorizaţiei de a presta un serviciu de efectuarea unei analize economice care sã demonstreze existenţa unei nevoi economice sau a unei cereri a pieţei, de evaluarea efectelor economice potenţiale ori curente ale serviciului furnizat sau de evaluarea adecvãrii serviciului în raport cu obiectivele planificãrii economice stabilite de cãtre autoritãţile competente; aceastã interdicţie nu se referã la cerinţele de planificare ce ţin de motive imperative de interes general şi care nu vizeazã obiective economice;
g) intervenţia directã sau indirectã a operatorilor economici concurenţi în procesul de acordare a autorizaţiei de prestare a unui serviciu ori în procesul de adoptare a unor decizii, cu excepţia ordinelor şi a asociaţiilor profesionale sau a altor organizaţii în calitate de autoritate competentã; aceastã interdicţie nu vizeazã consultarea organizaţiilor precum camere de comerţ sau parteneri sociali în alte aspecte decât cererile individuale de autorizare şi nici consultarea publicului larg;
h) obligaţia de a constitui sau de a participa la constituirea unei garanţii financiare ori de a încheia o asigurare la un prestator sau organism stabilit pe teritoriul României, în situaţia în care prestatorul este asigurat în alt stat membru;
i) obligaţia de a fi înscris, în prealabil, pentru o anumitã perioadã, în registre din România, în vederea prestãrii unui serviciu sau de a fi exercitat, în prealabil, o activitate pe teritoriul României, pentru o anumitã perioadã de timp.
ART. 14
(1) Autoritãţile competente române pot condiţiona accesul la o activitate de servicii sau exercitarea acesteia de oricare dintre urmãtoarele cerinţe:
a) restricţii cantitative sub forma limitãrilor stabilite în funcţie de populaţie sau restricţii teritoriale constând în stabilirea unei distanţe geografice minime între prestatori;
b) obligaţia unui prestator de a se constitui sub o anumitã formã juridicã;
c) cerinţe referitoare la deţinerea unui capital social minim;
d) cerinţe care rezervã accesul la anumite activitãţi de servicii anumitor prestatori, în temeiul specificului activitãţii, altele decât cerinţele referitoare la domeniile reglementate de <>Legea nr. 200/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
e) interdicţia de a avea mai mult de un loc de stabilire pe teritoriul României;
f) cerinţe care stabilesc un numãr minim de salariaţi;
g) tarife obligatorii minime şi/sau maxime pe care trebuie sã le respecte prestatorul;
h) obligaţia prestatorului de a oferi alte servicii împreunã cu serviciul sãu.
(2) Cerinţele menţionate la alin. (1) pot fi impuse numai dacã îndeplinesc cumulativ urmãtoarele condiţii:
a) nediscriminare - cerinţele sunt nediscriminatorii în cazul persoanelor fizice, în funcţie de cetãţenie sau de naţionalitate, iar în cazul persoanelor juridice, în funcţie de situarea sediului social;
b) necesitate - cerinţele sunt justificate printr-un motiv imperativ de interes general, astfel cum este definit acesta la art. 2 lit. k);
c) proporţionalitate - cerinţele sunt adecvate pentru a garanta îndeplinirea obiectivului urmãrit, ele nu depãşesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmãrit şi nu este posibilã înlocuirea acestor cerinţe cu alte mãsuri mai puţin restrictive care sã asigure atingerea aceluiaşi rezultat.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) sunt incidente serviciilor de interes economic general doar în mãsura în care aplicarea acestora nu împiedicã, în drept sau în fapt, îndeplinirea misiunii speciale care le-a fost încredinţatã.
(4) Începând cu data de 1 ianuarie 2010, autoritãţile competente notificã Comisiei Europene actele normative şi dispoziţiile cu caracter statutar sau administrativ care includ cerinţele prevãzute la alin. (1), precizând motivele pentru includerea acestor cerinţe în actele normative.
(5) În cazul în care Comisia Europeanã considerã cã actele normative şi dispoziţiile prevãzute la alin. (4) conţin bariere în calea liberei circulaţii a serviciilor şi a dreptului de liberã stabilire, autoritãţile competente iau mãsuri pentru a renunţa la adoptarea acestora sau pentru abrogarea lor, dupã caz.
(6) Obligaţia de notificare prevãzutã la alin. (4) se considerã îndeplinitã în cazul proiectelor de acte normative care parcurg procedura de notificare prevãzutã în <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.016/2004 privind mãsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementãrilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societãţii informaţionale între România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeanã, cu modificãrile ulterioare.
ART. 15
Autoritãţile competente au urmãtoarele obligaţii:
a) analizeazã legislaţia în baza cãreia autorizeazã prestarea serviciilor aflate în competenţa lor şi iniţiazã modificãri legislative, acolo unde este cazul, în vederea eliminãrii regimurilor de autorizare care nu respectã criteriile prevãzute la art. 8, pânã la data de 15 iunie 2009;
b) analizeazã regimurile de autorizare menţinute şi iniţiazã modificãri legislative, dupã caz, pentru eliminarea condiţiilor interzise, prevãzute la art. 13, sau pentru eliminarea condiţiilor evaluabile, prevãzute la art. 14 alin. (1), care contravin prevederilor art. 14 alin. (2) şi (3), pânã la data de 15 iunie 2009;
c) raporteazã prin intermediul platformei electronice Interactive Policy Making (IPM), pânã la data de 30 septembrie 2009, toate regimurile de autorizare prevãzute la lit.a) şi condiţiile de autorizare prevãzute la lit. b), care în urma evaluãrii au fost menţinute.

CAP. IV
Libera circulaţie a serviciilor

SECŢIUNEA 1
Libertatea de a furniza servicii şi derogãrile aferente

ART. 16
(1) Prestatorii stabiliţi într-un alt stat membru au dreptul de a furniza servicii pe teritoriul României.
(2) Accesul la furnizarea unui serviciu sau exercitarea acestuia pe teritoriul României poate fi condiţionat(ã) de îndeplinirea unor cerinţe, doar dacã acestea respectã cumulativ urmãtoarele principii:
a) principiul nediscriminãrii: cerinţele nu trebuie sã fie, direct ori indirect, discriminatorii în ceea ce priveşte cetãţenia sau, pentru persoanele juridice, în ceea ce priveşte statul membru în care acestea sunt stabilite;
b) principiul necesitãţii: cerinţele trebuie sã fie justificate pe baza unor raţiuni de ordine publicã, siguranţã publicã, sãnãtate publicã sau protecţia mediului;
c) principiul proporţionalitãţii: cerinţele trebuie sã fie adecvate pentru a garanta realizarea obiectivelor, fãrã a depãşi ceea ce este necesar pentru realizarea acestora.
(3) Libertatea de a furniza servicii în cazul unui prestator stabilit într-un alt stat membru nu poate fi restrânsã prin impunerea uneia dintre urmãtoarele cerinţe:
a) obligaţia de a fi stabilit pe teritoriul României;
b) obligaţia de a obţine o autorizaţie din partea unor autoritãţi competente, incluzând înscrierea într-un registru pe teritoriul României, în afara celor impuse prin prevederile prezentei ordonanţe de urgenţã, prin alte acte normative care transpun acte normative comunitare sau prin acte normative comunitare cu aplicabilitate directã;
c) interdicţia de a stabili pe teritoriul României o infrastructurã specificã, necesarã pentru prestarea serviciilor în cauzã;
d) aplicarea unui regim contractual special între prestator şi beneficiarul serviciului, care împiedicã sau restricţioneazã prestarea serviciilor în mod independent;
e) obligaţia de a deţine un document de identitate specific, emis de autoritatea competentã pentru prestarea serviciului respectiv;
f) cerinţe care restricţioneazã utilizarea echipamentelor şi a materialelor asociate prestãrii serviciilor, cu excepţia celor necesare pentru asigurarea sãnãtãţii şi a securitãţii muncii;
g) restricţii asupra libertãţii de a presta serviciile menţionate la art. 19.
(4) Autoritãţile administraţiei publice pot aplica, în conformitate cu legislaţia naţionalã armonizatã, propriile reguli în ceea ce priveşte condiţiile de angajare, inclusiv cele stabilite în contractele colective.
ART. 17
Prevederile art. 16 alin. (2) şi (3) nu se aplicã:
a) serviciilor de interes economic general, printre care: în sectorul poştal, serviciilor de natura celor reglementate prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 31/2002 privind serviciile poştale, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 642/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare; în sectorul electricitãţii, serviciilor reglementate prin <>Legea energiei electrice nr. 13/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare; în sectorul gazelor, serviciilor reglementate prin <>Legea gazelor nr. 351/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare; serviciilor de distribuţie şi alimentare cu apã şi serviciilor de canalizare şi tratare a apelor uzate sau reziduale reglementate prin <>Legea serviciului de alimentare cu apã şi de canalizare nr. 241/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare; serviciilor de tratare a deşeurilor; în sectorul energiei termice, serviciilor reglementate prin <>Legea serviciului public de alimentare cu energie termicã nr. 325/2006 ; serviciilor de salubrizare, reglementate prin <>Legea serviciului de salubrizare a localitãţilor nr. 101/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare; serviciilor de iluminat public, reglementate prin <>Legea serviciului de iluminat public nr. 230/2006 ; serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local;
b) domeniilor reglementate prin <>Legea nr. 344/2006 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestãrii de servicii transnaţionale;
c) domeniilor reglementate prin <>Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
d) serviciilor de asistenţã juridicã reglementate de <>Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
e) domeniilor reglementate prin <>cap. IV^1 din Legea nr. 200/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare; <>art. 24 şi 24^1 din Hotãrârea Guvernului nr. 860/2004 privind recunoaşterea calificãrii de medic veterinar şi reglementarea unor aspecte referitoare la exercitarea profesiei de medic veterinar, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; <>art. 11 alin. 2 din Legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, republicatã;
f) domeniilor reglementate prin Regulamentul (CEE) nr. 1.408/71 al Consiliului privind aplicarea regimurilor de securitate socialã în raport cu lucrãtorii salariaţi şi cu familiile acestora care se deplaseazã în cadrul Comunitãţii;
g) formalitãţilor administrative reglementate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetãţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 260/2005 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
h) în ceea ce priveşte cetãţenii ţãrilor terţe care se deplaseazã în România pentru prestarea sau pentru a li se furniza un serviciu, dreptului autoritãţilor române de a solicita vizã ori permis de şedere pentru resortisanţi din ţãri terţe cãrora nu li se aplicã regimul de recunoaştere reciprocã prevãzut la art. 21 din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptatã a controalelor la frontierele comune sau posibilitãţii de a obliga resortisanţii din ţãrile terţe sã se prezinte la autoritãţile competente din România la momentul intrãrii acestora pe teritoriul sãu ori la o datã ulterioarã;
i) în ceea ce priveşte transportul de deşeuri, domeniilor reglementate prin Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind transferurile de deşeuri;
j) drepturilor de autor şi drepturilor conexe, drepturilor sui-generis ale fabricanţilor bazelor de date, drepturilor de proprietate industrialã, inclusiv drepturilor reglementate prin <>Legea nr. 16/1995 privind protecţia topografiilor produselor semiconductoare, republicatã;
k) documentelor care, potrivit legislaţiei naţionale, necesitã intervenţia unui notar;
l) domeniilor reglementate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statuar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 278/2008 ;
m) procedurii de înmatriculare a vehiculelor achiziţionate în leasing dintr-un alt stat membru;
n) obligaţiilor contractuale şi extracontractuale, inclusiv forma contractelor, determinate în conformitate cu normele dreptului privat internaţional.
ART. 18
(1) Prin derogare de la prevederile art. 16 şi doar în cazuri excepţionale, autoritãţile competente pot lua mãsuri cu privire la un prestator stabilit într-un alt stat membru, pentru a garanta siguranţa serviciilor.
(2) Mãsurile prevãzute la alin. (1) pot fi adoptate numai cu respectarea procedurii de asistenţã reciprocã stabilitã la art. 40 şi numai dacã sunt îndeplinite urmãtoarele condiţii:
a) prevederile naţionale în conformitate cu care se adoptã mãsura respectivã nu au fãcut obiectul armonizãrii, la nivel comunitar, în domeniul siguranţei serviciilor;
b) mãsurile prevãd un nivel mai înalt de protecţie a beneficiarului decât cel prevãzut într-o mãsurã adoptatã de statul membru de stabilire în conformitate cu prevederile sale naţionale;
c) statul membru de stabilire nu adoptã nicio mãsurã sau adoptã mãsuri insuficiente în comparaţie cu cele prevãzute la art. 40;
d) mãsurile sunt proporţionale cu obiectivul garantãrii siguranţei serviciilor.

SECŢIUNEA a 2-a
Drepturile beneficiarilor de servicii

ART. 19
Utilizarea de cãtre un beneficiar a unui serviciu oferit de cãtre un prestator stabilit într-un alt stat membru nu poate fi restricţionatã, în special prin impunerea urmãtoarelor cerinţe:
a) obligaţia de a obţine o autorizaţie de la autoritãţile competente sau de a face o declaraţie cãtre acestea dacã doresc sã apeleze la serviciile unor prestatori stabiliţi în alt stat membru;
b) limite discriminatorii în acordarea asistenţei financiare pentru folosirea unui anumit serviciu pe motiv cã prestatorul este stabilit într-un alt stat membru sau din motive referitoare la locul unde se presteazã serviciul.
ART. 20
(1) Prestatorii nu pot include condiţii discriminatorii referitoare la cetãţenie sau la naţionalitate ori la locul de reşedinţã sau la sediul beneficiarului în condiţiile generale de acces la un serviciu puse la dispoziţia publicului.
(2) Prestatorii pot stabili condiţii de acces diferite în cazul în care acestea sunt justificate prin criterii obiective.
(3) Clauzele ori declaraţiile ce cuprind condiţii discriminatorii sunt nule de drept.
ART. 21
(1) Se desemneazã Centrul European al Consumatorilor din România ca organism competent pentru aspectele legate de informarea şi asistenţa oferite consumatorilor.
(2) Informaţiile puse la dispoziţia consumatorilor cuprind urmãtoarele:
a) informaţii generale referitoare la cerinţele din domeniul protecţiei consumatorilor;
b) informaţii generale cu privire la posibilitãţile de soluţionare a unui litigiu între un prestator şi un consumator, inclusiv cãile de atac disponibile în cazul unui litigiu între un prestator şi un consumator;
c) datele de contact ale asociaţiilor de la care consumatorii pot obţine asistenţã practicã.
(3) Informaţiile şi asistenţa se oferã într-o manierã clarã şi trebuie sã fie actualizate şi uşor accesibile de la distanţã, inclusiv prin mijloace electronice.
(4) În vederea îndeplinirii cerinţelor stabilite la alin. (2), atunci când este sesizat de cãtre un consumator, Centrul European al Consumatorilor din România contacteazã, în cazul în care este necesar, organismul competent al statului membru de stabilire al prestatorului în cauzã. Informaţiile primite de la organismul competent din statul membru de stabilire al prestatorului în cauzã vor fi transmise consumatorului.
(5) Centrul European al Consumatorilor din România va rãspunde solicitãrilor primite de la organismele competente din alte state membre ori din România, în cel mai scurt termen, dar nu mai mult de 20 de zile de la primirea solicitãrii.
ART. 22
În vederea aplicãrii prevederilor prezentului capitol, autoritãţile competente au urmãtoarele obligaţii:
a) analizeazã legislaţia în baza cãreia autorizeazã prestarea serviciilor aflate în competenţa lor şi iniţiazã modificãri legislative, acolo unde este cazul, în vederea eliminãrii cerinţelor care contravin prevederilor art. 16, pânã la data de 15 iunie 2009;
b) raporteazã prin intermediul platformei electronice Interactive Policy Making (IPM), pânã la data de 30 septembrie 2009, toate cerinţele menţinute potrivit prevederilor art. 16 alin. (4).

CAP. V
Calitatea serviciilor

ART. 23
(1) Prezenta ordonanţã de urgenţã nu aduce atingere dreptului autoritãţilor competente de a solicita prestatorilor ale cãror servicii prezintã un risc direct şi specific pentru sãnãtatea şi siguranţa beneficiarului sau a unei terţe persoane ori pentru securitatea financiarã a beneficiarului, încheierea unei asigurãri de rãspundere profesionalã, corespunzãtoare naturii şi gradului de risc, sau acordarea unei garanţii ori încheierea unui acord similar, echivalent sau comparabil în esenţã cu aceasta în ceea ce priveşte scopul.
(2) Atunci când un prestator se stabileşte în România, autoritãţile competente nu pot solicita o asigurare de rãspundere profesionalã sau o garanţie în cazul în care acesta este deja acoperit de o garanţie echivalentã ori comparabilã în esenţã în ceea ce priveşte scopul şi acoperirea pe care o oferã în privinţa riscului asigurat, a sumei asigurate sau a plafonului garanţiei, precum şi eventuale excluderi de la acoperire, într-un alt stat membru în care prestatorul este deja stabilit. În cazul în care echivalenţa este doar parţialã, autoritãţile competente române pot solicita o garanţie suplimentarã pentru a acoperi aspectele care nu sunt deja acoperite.
(3) În cazul în care autoritãţile competente române impun unui prestator stabilit în România sã încheie o asigurare de rãspundere profesionalã sau sã ofere o altã garanţie, acestea acceptã ca mijloace suficiente de probã dovada acoperirii asigurãrii, eliberatã de instituţiile de credit şi de asigurãtorii stabiliţi în alte state membre.
(4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) nu aduc atingere asigurãrilor profesionale sau sistemelor de garanţii prevãzute în acte normative naţionale care transpun directive ori care creeazã cadrul juridic necesar aplicãrii directe a unui regulament.
(5) În sensul prezentului articol:
a) risc direct şi specific înseamnã un risc care decurge direct din prestarea serviciului;
b) sãnãtatea şi siguranţa înseamnã, referitor la un beneficiar sau la o terţã persoanã, prevenirea decesului ori a unei vãtãmãri corporale grave;
c) securitatea financiarã înseamnã, referitor la un beneficiar, prevenirea unor pierderi importante în capital sau din valoarea unui bun;
d) asigurare de rãspundere profesionalã înseamnã o asigurare încheiatã de un prestator în vederea rãspunderii potenţiale faţã de beneficiari şi, dupã caz, faţã de terţi, pentru prejudicii cauzate prin furnizarea serviciului.
ART. 24
(1) Prestatorii nu pot fi supuşi unor cerinţe care îi obligã sã exercite o anumitã activitate specificã în mod exclusiv ori care limiteazã exercitarea, în comun sau în parteneriate, de activitãţi diferite.
(2) Fac excepţie urmãtoarele categorii de prestatori:
a) profesiile reglementate, în mãsura în care este necesar pentru asigurarea concordanţei cu regulile de eticã şi conduitã profesionalã, în scopul respectãrii independenţei şi a imparţialitãţii profesiei;
b) prestatorii de servicii de certificare, acreditare, monitorizare tehnicã, servicii de testare sau încercare, în mãsura în care este necesar pentru asigurarea independenţei şi a imparţialitãţii.
(3) În cazul în care sunt autorizate activitãţi multidisciplinare între prestatorii menţionaţi la alin. (2) autoritãţile competente trebuie sã se asigure cã se îndeplinesc urmãtoarele condiţii:
a) prevenirea conflictelor de interese şi a incompatibilitãţilor între activitãţi;
b) asigurarea independenţei şi a imparţialitãţii specifice activitãţilor desfãşurate;
c) asigurarea compatibilitãţii între regulile de eticã şi conduitã profesionalã, care guverneazã activitãţile, în special din raţiuni care ţin de secretul profesional.
(4) În vederea aplicãrii prevederilor alin. (1)-(3), autoritãţile competente au urmãtoarele obligaţii:
a) analizeazã legislaţia în baza cãreia autorizeazã prestarea serviciilor aflate în competenţa lor şi iniţiazã modificãri legislative, acolo unde este cazul, în vederea eliminãrii cerinţelor care contravin prevederilor alin. (1)-(3) pânã în data de 15 iunie 2009;
b) raporteazã prin intermediul platformei electronice Interactive Policy Making (IPM), pânã la data de 30 septembrie 2009, toate cerinţele menţinute în baza alin. (2).
ART. 25
(1) La solicitarea prestatorilor, Autoritatea Naţionalã pentru Protecţia Consumatorilor oferã acestora consultanţã în realizarea unor coduri de conduitã.
(2) Centrul European al Consumatorilor din România publicã pe pagina sa de internet informaţii cu privire la semnificaţia anumitor etichete, precum şi criteriile de aplicare a etichetelor şi a altor mãrci ale calitãţii referitoare la servicii.
(3) Asociaţiile profesionale trebuie sã facã uşor accesibile beneficiarilor şi prestatorilor informaţii cu privire la semnificaţia anumitor etichete, precum şi criteriile de aplicare a etichetelor şi a altor mãrci ale calitãţii referitoare la servicii.
(4) Autoritãţile cu responsabilitãţi în domeniu, în cooperare cu Comisia Europeanã, adoptã, dupã caz, mãsuri adiacente pentru a încuraja organizaţiile profesionale, camerele de comerţ, asociaţiile patronale, precum şi asociaţiile de consumatori sã promoveze furnizarea unor servicii de calitate, în special prin uşurarea evaluãrii competenţei prestatorului.
(5) Asociaţiile de consumatori şi asociaţiile profesionale sau patronale pot coopera, la nivel comunitar, pentru a promova furnizarea unor servicii de calitate.
(6) Centrul European al Consumatorilor din România coopereazã cu asociaţiile de consumatori şi cu asociaţiile profesionale, pentru a promova furnizarea unor servicii de calitate.
ART. 26
(1) Prestatorii au obligaţia de a pune la dispoziţia beneficiarilor urmãtoarele informaţii:
a) numele sau denumirea prestatorului, forma de organizare, adresa unde este stabilit, precum şi date care sã permitã contactarea rapidã şi comunicarea directã cu acesta, dupã caz, prin mijloace electronice;
b) în cazul în care prestatorul este înmatriculat într-un registru, numele acelui registru şi numãrul de înregistrare al prestatorului sau mijloacele de identificare echivalente în acel registru;
c) în cazul în care activitatea este supusã unui regim de autorizare, datele autoritãţii competente care a eliberat autorizaţia;
d) în cazul în care prestatorul exercitã o activitate care este supusã TVA, numãrul de identificare menţionat la <>art. 153, 153^1 şi 154 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
e) în cazul profesiilor reglementate, orice ordin profesional sau organism similar la care prestatorul este înscris, titlul profesional şi statul membru în care a fost acordat acest titlu;
f) condiţiile şi clauzele generale de prestare a serviciului, dacã existã, utilizate de cãtre prestator;
g) clauze contractuale cu privire la legea aplicabilã contractului şi/sau la instanţa competentã dacã sunt folosite de cãtre prestator;
h) existenţa unei garanţii postvânzare care nu este impusã prin lege;
i) preţul serviciului, în cazul în care acesta este stabilit, în prealabil, de cãtre prestator, pentru un anumit tip de serviciu;
j) principalele caracteristici ale serviciilor, în cazul în care acestea nu reies deja din context;
k) asigurarea de rãspundere civilã profesionalã sau garanţiile profesionale, dacã existã, şi, în special, datele de contact ale asigurãtorului sau ale garantului, precum şi teritoriul pe care este valabilã.
(2) La alegerea prestatorului, informaţiile menţionate la alin. (1):
a) sunt comunicate de cãtre prestator din proprie iniţiativã;
b) sunt uşor accesibile beneficiarului în locul prestãrii serviciului sau al încheierii contractului;
c) pot fi accesate cu uşurinţã de cãtre beneficiar, prin mijloace electronice, la o adresã oferitã de cãtre prestator;
d) sunt cuprinse în orice documente de informare oferite beneficiarului de cãtre prestator, documente care cuprind o descriere detaliatã a serviciului prestat.
(3) La cererea beneficiarului, prestatorii oferã urmãtoarele informaţii suplimentare:
a) preţul serviciului, în cazul în care acesta nu este stabilit, în prealabil, de cãtre prestator, sau, dacã nu poate fi comunicat un preţ exact, o metodã de calcul al preţului, astfel încât acesta sã poatã fi verificat de cãtre beneficiar, sau un deviz suficient de detaliat;
b) în ceea ce priveşte profesiile reglementate, o referire la normele profesionale aplicabile în statul membru de stabilire şi mijloacele prin care se poate obţine accesul la acestea;
c) informaţii cu privire la activitãţile conexe şi la parteneriatele prestatorilor, agreate pentru desfãşurarea acestor activitãţi, care sunt legate de serviciul în cauzã, precum şi cu privire la mãsurile luate pentru a se evita conflictele de interese. Aceste informaţii se includ în orice document informativ în care prestatorii oferã o descriere detaliatã a serviciilor lor;
d) codurile de conduitã la care a aderat prestatorul şi adresele de internet la care aceste coduri pot fi consultate, specificând limba în care sunt disponibile;
e) în cazul în care unui prestator îi este aplicabil un cod de conduitã sau este membru al unei asociaţii profesionale ori al unui organism profesional care instituie posibilitatea de a recurge la mecanisme de soluţionare pe cale extrajudiciarã a litigiilor, informeazã beneficiarii cu privire la posibilitatea utilizãrii acestora; prestatorul trebuie sã indice modalitatea prin care beneficiarii pot obţine informaţii detaliate cu privire la modalitãţile extrajudiciare de soluţionare a litigiilor.
(4) Prestatorul oferã informaţiile menţionate la alin. (1)-(3) în mod complet, corect, precis şi în timp util înainte de încheierea contractului sau, în absenţa unui contract scris, înainte de prestarea serviciului.
(5) Intervalul de timp de la furnizarea informaţiilor menţionate la alin. (1)-(3) pânã la contractarea sau prestarea efectivã a serviciului nu poate fi mai scurt de 5 zile. Cu acordul scris al beneficiarului, termenul de 5 zile poate fi redus.
(6) Prezentul articol nu aduce atingere altor dispoziţii legale prin care sunt reglementate cerinţele de informare.
ART. 27
(1) Pentru soluţionarea unor eventuale litigii, în afarã de informaţiile prevãzute la art. 26 alin. (1) lit. a), prestatorii vor furniza beneficiarilor, în special, adresa poştalã, numãrul de fax sau adresa de e-mail şi numãrul de telefon la care toţi beneficiarii, inclusiv cei care au reşedinţa sau sediul social întrun alt stat membru, le pot adresa o reclamaţie sau o solicitare de informaţii în legãturã cu serviciul prestat. Prestatorii pun la dispoziţie, de asemenea, adresa sediului social, în cazul în care aceasta nu este adresa obişnuitã pentru corespondenţã.
(2) Prestatorii trebuie sã facã dovada cã au rãspuns reclamaţiilor primite în cel mai scurt termen, care nu poate depãşi 30 de zile calendaristice, şi cã au depus eforturile necesare identificãrii unei soluţii satisfãcãtoare.
(3) Prestatorii trebuie sã facã dovada cã au furnizat complet, corect şi precis informaţiile prevãzute în prezenta ordonanţã de urgenţã.
(4) Prestatorii care sunt supuşi unui cod de conduitã sau sunt membri ai unei asociaţii ori ai unui organism profesional ale cãror norme prevãd recurgerea la modalitãţi extrajudiciare de soluţionare a litigiilor îi informeazã pe beneficiari în aceastã privinţã şi menţioneazã acest lucru în orice document în care sunt prezentate detaliat serviciile lor, indicând modul în care se pot accesa informaţii detaliate cu privire la acestea.
ART. 28
(1) Constituie contravenţii şi se sancţioneazã cu amendã contravenţionalã urmãtoarele fapte:
a) în cazul nerespectãrii de cãtre prestatori a obligaţiilor prevãzute la art. 20, cu amendã de la 1.000 lei la 5.000 lei;
b) în cazul nerespectãrii de cãtre prestatori a obligaţiilor prevãzute la art. 26 alin. (1)-(5), cu amendã de la 1.000 la 10.000 lei;
c) nerespectarea de cãtre prestatori a obligaţiilor prevãzute la art. 27, cu amendã de la 1.000 lei la 5.000 lei.
(2) Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, dupã caz, de la data comunicãrii acestuia, jumãtate din minimul amenzii prevãzute la alin. (1), agentul constatator fãcând menţiune despre aceastã posibilitate în procesul-verbal.
(3) Valoarea amenzilor prevãzute la art. 28 alin. (1) se va actualiza prin hotãrâre a Guvernului.
(4) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevãzute la alin. (1) se fac de cãtre reprezentanţii împuterniciţi ai Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în cazul în care, prin încãlcarea prevederilor legale, sunt sau pot fi afectate interesele consumatorilor.
(5) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţã se completeazã cu dispoziţiile <>Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.

CAP. VI
Cooperarea administrativã

ART. 29
Autoritãţile competente române coopereazã, prin intermediul SIPI, cu autoritãţile competente din celelalte state membre, în vederea asigurãrii controlului prestatorilor de servicii şi al serviciilor pe care aceştia le presteazã.
ART. 30
(1) Departamentul pentru Afaceri Europene este coordonatorul naţional al SIPI în domeniul serviciilor şi îndeplineşte urmãtoarele atribuţii:
a) propune Guvernului desemnarea, prin hotãrâre, dupã criteriul domeniului de activitate, a coordonatorilor delegaţi ai SIPI în domeniul serviciilor;
b) înregistreazã în SIPI coordonatorii delegaţi, în perioada prealabilã lansãrii de cãtre Comisia Europeanã a procesului de autoînregistrare;
c) modificã parametrii de înregistrare în SIPI ai coordonatorilor delegaţi, la solicitarea acestora, în perioada prealabilã lansãrii de cãtre Comisia Europeanã a procesului de autoînregistrare;
d) valideazã înregistrãrile în SIPI ale autoritãţilor competente dupã lansarea procesului de autoînregistrare;
e) asigurã asistenţã coordonatorilor delegaţi cu privire la utilizarea SIPI;
f) îndeplineşte funcţia de punct naţional de contact pentru Comisia Europeanã şi pentru celelalte state membre cu privire la implementarea şi gestionarea SIPI în România.
(2) Coordonatorii delegaţi ai SIPI în domeniul serviciilor îndeplinesc urmãtoarele atribuţii:
a) identificã autoritãţile competente şi le informeazã cu privire la obligaţia de a utiliza SIPI, de a solicita înregistrarea în SIPI sau de a se autoînregistra în SIPI, dupã caz;
b) înregistreazã în SIPI autoritãţile competente, în perioada prealabilã lansãrii de cãtre Comisia Europeanã a procesului de autoînregistrare;
c) se autoînregistreazã în SIPI şi opereazã în permanenţã modificãrile necesare dupã lansarea de cãtre Comisia Europeanã a procesului de autoînregistrare;
d) asigurã asistenţã autoritãţilor competente relevante pentru domeniul lor de activitate, cu privire la utilizarea SIPI.
ART. 31
(1) Autoritãţile competente sunt obligate sã solicite coordonatorilor delegaţi ai SIPI din domeniul lor de activitate înregistrarea în SIPI.
(2) Autoritãţile competente desemneazã cel puţin o persoanã din cadrul instituţiei în vederea transmiterii de solicitãri cãtre autoritãţile competente din alte state membre şi a formulãrii de rãspunsuri la solicitãrile acestora, prin intermediul SIPI.
(3) Solicitãrile privind înregistrarea în SIPI trebuie sã cuprindã informaţii privind:
a) denumirea autoritãţii competente şi descrierea sinteticã a activitãţii dacã acest lucru nu rezultã în mod clar din denumire;
b) datele de contact ale autoritãţii competente, respectiv adresa, numãrul de telefon/fax, adresa de e-mail, pagina de web;
c) limbile oficiale ale Uniunii Europene pe care le înţeleg lucrãtorii autoritãţii competente;
d) domeniul de activitate;
e) datele de contact ale persoanei care urmeazã a fi înregistratã în SIPI pentru autoritatea competentã.
(4) Autoritãţile competente au obligaţia de a notifica modificarea informaţiilor menţionate la alin. (3) coordonatorului delegat din domeniul propriu de activitate în perioada prealabilã lansãrii, de cãtre Comisia Europeanã, a procesului de autoînregistrare.
(5) Dupã lansarea procesului de autoînregistrare în SIPI, autoritãţile competente neînregistrate sunt obligate sã se înregistreze în SIPI şi sã solicite coordonatorului naţional al SIPI validarea înregistrãrii.
ART. 32
(1) Autoritãţile competente române transmit, prin intermediul SIPI, autoritãţilor competente din celelalte state membre, solicitãri de informaţii sau solicitãri privind efectuarea unor verificãri, inspecţii şi investigaţii cu privire la:
a) prestatorii stabiliţi pe teritoriul României, care presteazã servicii pe teritoriul statelor membre respective; sau
b) prestatorii stabiliţi pe teritoriul statelor membre respective, care presteazã servicii pe teritoriul României.
(2) În legãturã cu prestatorii stabiliţi pe teritoriul României, care presteazã servicii pe teritoriul altor state membre, autoritãţile competente române pot solicita efectuarea unor verificãri, inspecţii şi investigaţii necesare pentru a asigura controlul activitãţii prestatorilor în cauzã, pe teritoriul statelor membre respective.
(3) În legãturã cu prestatorii stabiliţi pe teritoriul altui stat membru, care presteazã servicii pe teritoriul României, autoritãţile competente române pot solicita informaţii, pe baza seturilor de întrebãri existente în sistem, inclusiv cu privire la:
a) desfãşurarea efectivã a unei activitãţi economice în mod legal pe teritoriul statului respectiv;
b) mãsurile disciplinare sau administrative şi hotãrârile de deschidere sau închidere a procedurii insolvenţei;
c) punerea în executare a unor sancţiuni la sediul prestatorului de servicii şi la punctele de lucru aflate pe teritoriul statului respectiv, în legãturã cu serviciile prestate de acesta pe teritoriul României.
(4) În cuprinsul solicitãrilor prevãzute la alin. (1)-(3) autoritãţile competente române menţioneazã motivele şi descrierea situaţiei de fapt care determinã efectuarea demersului.
(5) Informaţiile şi documentele obţinute în urma solicitãrilor prevãzute la alin. (1)-(3) se utilizeazã numai în scopul pentru care au fost solicitate.
ART. 33
(1) Autoritãţile competente române primesc, prin intermediul SIPI, de la autoritãţile competente din alte state membre, solicitãri de informaţii sau solicitãri privind efectuarea unor verificãri, inspecţii şi investigaţii, cu privire la prestatorii stabiliţi pe teritoriul României care presteazã servicii pe teritoriul statului membru respectiv sau cu privire la prestatorii stabiliţi pe teritoriul statului membru respectiv şi care presteazã servicii pe teritoriul României.
(2) Autoritãţile competente române acceptã solicitãrile prevãzute la alin. (1) dacã soluţionarea integralã sau parţialã a acestora intrã în competenţa lor legalã şi dacã în cuprinsul solicitãrilor se menţioneazã motivele şi descrierea situaţiei de fapt care a determinat efectuarea demersului.
(3) În cazul în care soluţionarea integralã sau parţialã a solicitãrilor prevãzute la alin. (1) nu intrã în competenţa sa legalã, autoritatea solicitatã o retransmite altei autoritãţi pe care o considerã competentã, precizând motivele care determinã acest demers.
(4) Atunci când, dupã acceptarea unei solicitãri, se constatã cã pentru realizarea verificãrilor, inspecţiilor sau investigaţiilor sunt necesare informaţii sau documente suplimentare, acestea se solicitã autoritãţilor care au iniţiat solicitarea.
(5) Rãspunsul conţine informaţiile cu privire la rezultatele verificãrilor, inspecţiilor şi investigaţiilor şi, atunci când este cazul, cu privire la mãsurile care au fost luate în urma desfãşurãrii acestor activitãţi.
(6) Autoritãţile competente române transmit rãspunsul prin intermediul SIPI în termenul precizat în cuprinsul solicitãrii sau în termenul necesar pentru realizarea activitãţilor respective, dacã termenul nu este precizat. Atunci când, din motive obiective, activitãţile nu pot fi realizate în termenul precizat în cuprinsul solicitãrii, autoritatea care a acceptat solicitarea informeazã autoritatea solicitantã cu privire la acest aspect.
(7) În cazul în care autoritatea care primeşte o solicitare nu este competentã a soluţiona solicitarea şi nu cunoaşte autoritatea competentã, aceasta înainteazã solicitarea cãtre coordonatorul delegat în vederea identificãrii autoritãţii competente.
(8) În cazul în care coordonatorul delegat nu poate identifica autoritatea competentã a soluţiona o solicitare, acesta redirecţioneazã solicitarea cãtre coordonatorul naţional în vederea stabilirii competenţei.
ART. 34
(1) Autoritãţile competente furnizeazã, potrivit competenţelor legale, în baza solicitãrilor primite prin intermediul SIPI, informaţii pe baza seturilor de întrebãri existente în sistem, inclusiv cu privire la:
a) desfãşurarea efectivã a unei activitãţi economice în mod legal pe teritoriul României de cãtre un prestator stabilit pe teritoriul României care presteazã servicii într-un alt stat membru;
b) mãsurile disciplinare sau administrative şi deciziile referitoare la deschiderea ori închiderea procedurii de insolvenţã luate de cãtre autoritãţile române împotriva unui prestator şi care privesc în mod direct competenţa prestatorului sau fiabilitatea profesionalã a acestuia.
(2) Autoritatea competentã care comunicã informaţiile prevãzute la alin. (1) lit. b) îl informeazã pe prestatorul în cauzã cu privire la aceastã comunicare, în termen de 5 zile lucrãtoare de la data transmiterii rãspunsului cãtre autoritatea solicitantã.
(3) Mãsurile disciplinare sau administrative prevãzute la alin. (1) lit. b) se comunicã numai dacã sunt definitive şi/sau irevocabile. Pentru celelalte decizii prevãzute la alin. (1) se menţioneazã în cuprinsul rãspunsului dacã hotãrârea este definitivã şi/sau irevocabilã sau dacã s-a introdus o cale de atac împotriva acesteia, precum şi data la care urmeazã a fi soluţionatã calea de atac.
(4) În cuprinsul rãspunsului cu privire la aspectele prevãzute la alin. (1) lit. b), se menţioneazã şi dispoziţiile de drept intern în temeiul cãrora prestatorul a fost sancţionat.
(5) Dacã schimbul de informaţii vizeazã date cu caracter personal, acesta se face cu respectarea prevederilor <>Legii nr. 677/2001 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 35
(1) Autoritãţile competente române efectueazã, inclusiv în baza solicitãrilor primite prin intermediul SIPI, activitãţi de control sau de punere în executare a unor sancţiuni, potrivit atribuţiilor legale, la sediul unui prestator stabilit în România şi la punctele de lucru aflate pe teritoriul României.
(2) Autoritãţile competente române informeazã autoritatea solicitantã cu privire la rezultatul activitãţilor de control şi la mãsurile luate, dacã este cazul, prin intermediul SIPI.
(3) Autoritãţile competente române nu se abţin sã adopte mãsuri de control ori de punere în executare pe teritoriul României pe motiv cã serviciul a fost prestat sau a cauzat prejudicii în alt stat membru.
(4) Autoritãţile competente române asigurã controlul prestatorilor stabiliţi în România, fãrã ca aceasta sã implice obligaţia de a efectua verificãri şi controale factuale pe teritoriul statelor membre unde se presteazã serviciul. Astfel de verificãri şi controale se efectueazã de cãtre autoritãţile competente din statul membru unde opereazã temporar prestatorul, la cererea autoritãţilor române.
ART. 36
(1) Autoritãţile competente române efectueazã controale, potrivit atribuţiilor legale, cu privire la activitatea desfãşuratã pe teritoriul României de cãtre prestatori stabiliţi în alte state membre, la solicitarea autoritãţilor competente din statele membre de stabilire, şi pot decide cu privire la mãsurile cele mai potrivite care trebuie luate în fiecare caz în parte, pentru a rãspunde solicitãrilor primite prin intermediul SIPI.
(2) Autoritãţile competente române sunt responsabile de controlul activitãţii prestatorului pe teritoriul sãu din punctul de vedere al respectãrii cerinţelor care pot fi impuse în temeiul art. 16 şi 17. Astfel, autoritãţile competente române:
a) adoptã toate mãsurile necesare pentru a asigura cã prestatorul îndeplineşte cerinţele legate de accesul la activitatea respectivã şi exercitarea acesteia;
b) efectueazã verificãri, inspecţii şi investigaţii necesare pentru controlul serviciului prestat.
(3) Autoritãţile competente române pot efectua activitãţi de control, potrivit atribuţiilor stabilite de lege, în alte cazuri decât pentru a rãspunde unor solicitãri primite prin intermediul SIPI, cu condiţia ca acestea sã nu fie discriminatorii, sã fie proporţionale şi sã nu fie motivate de faptul cã prestatorul este stabilit în alt stat membru.
ART. 37
Autoritãţile competente române permit autoritãţilor competente din celelalte state membre consultarea registrelor pe care le deţin, aşa cum sunt ele definite la art. 2 lit. n) şi în care sunt înregistrate informaţii cu privire la prestatorii stabiliţi pe teritoriul României, în aceleaşi condiţii în care este permisã consultarea respectivelor registre de cãtre autoritãţile române cu competenţe echivalente.
ART. 38
(1) Autoritãţile competente solicitã motivat, prin intermediul SIPI, intervenţia coordonatorului delegat al SIPI pentru domeniul de activitate respectiv în vederea obţinerii unui rãspuns, în oricare dintre urmãtoarele cazuri:
a) solicitãrile transmise prin intermediul SIPI nu au fost acceptate;
b) solicitãrile transmise prin intermediul SIPI au fost acceptate, însã nu s-a primit un rãspuns în termenul stabilit;
c) solicitãrile transmise prin intermediul SIPI au fost acceptate, însã rãspunsul primit nu este considerat satisfãcãtor.
(2) În situaţia în care considerã justificatã solicitarea de intervenţie, coordonatorul delegat al SIPI, sesizat potrivit alin. (1), transmite, prin intermediul SIPI, o cerere de intervenţie coordonatorului delegat pentru serviciul în cauzã al celuilalt stat membru.
(3) Dacã nu se primeşte un rãspuns satisfãcãtor, coordonatorul delegat al SIPI în cauzã propune coordonatorului naţional al SIPI transmiterea unei informãri cãtre Comisia Europeanã cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor de asistenţã de cãtre statul membru respectiv.
(4) În situaţia în care considerã justificatã propunerea coordonatorului delegat al SIPI, coordonatorul naţional al SIPI transmite o informare cãtre Comisia Europeanã cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor de asistenţã de cãtre statul membru respectiv.
ART. 39
(1) În cazul în care o autoritate competentã are cunoştinţã despre acte ori împrejurãri grave şi precise referitoare la o activitate de servicii care ar putea cauza prejudicii grave sãnãtãţii sau siguranţei persoanelor ori mediului, pe teritoriul României sau pe teritoriul altor state membre, aceasta propune coordonatorului delegat SIPI transmiterea unei alerte, prin intermediul SIPI, cãtre Comisia Europeanã, statul membru de stabilire şi statele membre în cauzã.
(2) În urma analizãrii informãrilor primite potrivit alin. (1), coordonatorul delegat al SIPI înainteazã coordonatorului naţional al SIPI propunerea de transmitere a alertei, dacã o considerã justificatã.
(3) Coordonatorul naţional al SIPI analizeazã propunerea din punctul de vedere al respectãrii procedurilor şi criteriilor pentru alertã şi, atunci când cazul întruneşte toate criteriile, transmite alerta cãtre Comisia Europeanã, statul membru de stabilire şi cãtre celelalte state membre cu privire la aspectele constatate şi la mãsurile luate de cãtre autoritãţile române.
ART. 40
(1) În cazul în care o autoritate competentã românã intenţioneazã sã adopte o mãsurã în conformitate cu art. 18, procedura stabilitã la alin. (2)-(8) se aplicã fãrã a aduce atingere procedurilor judiciare, inclusiv procedurilor preliminare şi actelor înfãptuite în cadrul unei cercetãri penale.
(2) Autoritatea competentã românã solicitã autoritãţii competente din statul membru de stabilire sã adopte mãsuri împotriva prestatorului respectiv, oferind toate informaţiile relevante cu privire la serviciul în cauzã şi la circumstanţele cauzei.
(3) În urma primirii rãspunsului de la autoritatea competentã din statul membru de stabilire cu privire la mãsurile adoptate ori avute în vedere sau, dupã caz, motivele pentru care nu a luat nicio mãsurã, autoritatea competentã românã poate solicita coordonatorului delegat al SIPI declanşarea procedurii de derogare.
(4) Coordonatorul delegat al SIPI verificã temeiul solicitãrii şi, în cazul în care aprobã transmiterea solicitãrii de derogare, transmite coordonatorului naţional al SIPI solicitarea de a notifica Comisiei Europene şi statului membru de stabilire intenţia de a adopta mãsuri, indicând urmãtoarele:
a) motivele pentru care considerã cã mãsurile adoptate sau avute în vedere de statul membru de stabilire sunt inadecvate;
b) motivele pentru care considerã cã mãsurile pe care intenţioneazã sã le adopte îndeplinesc cerinţele prevãzute la art. 18.
(5) Mãsurile nu pot fi adoptate decât dupã un termen de 15 zile lucrãtoare de la data notificãrii prevãzute la alin. (4).
(6) La solicitarea Comisiei Europene, autoritatea competentã românã are obligaţia de a nu adopta mãsurile propuse sau de a suspenda de urgenţã mãsurile iniţiate, în cazul în care se constatã cã acestea sunt incompatibile cu legislaţia comunitarã.
(7) Coordonatorul naţional al SIPI poate refuza transmiterea unei solicitãri de derogare dacã nu au fost respectate procedurile sau dacã aceasta nu îndeplineşte cumulativ criteriile pentru derogare.
(8) În caz de urgenţã, o autoritate competentã care intenţioneazã sã adopte o mãsurã poate deroga de la prevederile alin. (2)-(5) şi (7). În astfel de cazuri, mãsurile se notificã în cel mai scurt termen, prin intermediul şi cu acordul coordonatorului naţional al SIPI, Comisiei Europene şi statului membru de stabilire, fiind indicate motivele care justificã urgenţa.
(9) În cazul în care coordonatorul naţional al SIPI primeşte o comunicare din partea unei autoritãţi competente dintr-un alt stat membru cu privire la intenţia acesteia de a lua mãsuri împotriva unui prestator stabilit în România care presteazã servicii în statul respectiv, coordonatorul naţional al SIPI va transmite imediat comunicarea coordonatorului delegat al SIPI, acesta având obligaţia de a analiza cazul respectiv şi mãsurile luate de autoritatea competentã românã şi de a transmite coordonatorului naţional al SIPI poziţia sa cu privire la legitimitatea derogãrii solicitate.

CAP. VII
Dispoziţii finale

ART. 41
(1) Condiţiile de organizare şi funcţionare a punctelor de contact unic se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului, pânã la data de 1 iulie 2009.
(2) Normele şi procedurile de cooperare administrativã prin intermediul SIPI vor fi aprobate prin hotãrâre a Guvernului pânã la data de 1 iulie 2009.
ART. 42
Departamentul pentru Afaceri Europene notificã Comisiei Europene prezenta ordonanţã de urgenţã, precum şi actele normative prevãzute la art. 41.


Prezenta ordonanţã de urgenţã transpune prevederile Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne, publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 376 din 27 decembrie 2006.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC

Contrasemneazã:
-------------
Ministrul întreprinderilor mici şi mijlocii,
comerţului şi mediului de afaceri,
Constantin Niţã

Şeful Departamentului pentru Afaceri Europene,
Vasile Puşcaş

p. Ministrul justiţiei şi libertãţilor cetãţeneşti,
Alina Mihaela Bica,
secretar de stat

Ministrul economiei,
Adriean Videanu

Viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi internelor,
Dan Nica

Preşedintele Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor,
Bogdan Marcel Pandelicã

Ministrul comunicaţiilor şi societãţii informaţionale,
Gabriel Sandu

Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea

Bucureşti, 20 mai 2009.
Nr. 49.


ANEXĂ

LISTA

actelor normative care conţin prevederi referitoare la documentele
pentru care nu se aplicã prevederile art. 5 alin. (1) şi (2)

Prevederile art. 5 alin. (1) şi (2) din prezenta ordonanţã de urgenţã nu se aplicã documentelor menţionate în:
a) art. 18, <>art. 24 alin. (8) din Hotãrârea Guvernului nr. 860/2004 privind recunoaşterea calificãrii de medic veterinar şi reglementarea unor aspecte referitoare la exercitarea profesiei de medic veterinar, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
b) art. 34 alin. (2) şi <>art. 35^3 alin. (3) din Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificãrilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
c) art. 182, 183 şi în <>art. 191-196 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã, a contractelor de concesiune de lucrãri publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
d) <>art. 80^8 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
e) <>Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi <>Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în ceea ce priveşte formalitãţile de publicitate a comercianţilor.


-------

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice