Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANTA DE URGENTA nr. 38 din 4 iulie 2012  pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale    Twitter Facebook

ORDONANTA DE URGENTA nr. 38 din 4 iulie 2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 4 iulie 2012


    Având în vedere dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 177/2010, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedurã civilã şi a Codului de procedurã penalã al României, în sensul cã la competenţa Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra constituţionalitãţii regulamentelor Parlamentului s-au adãugat şi hotãrârile Camerei Deputaţilor, ale Senatului, precum şi ale plenului celor douã Camere reunite,
    luând în considerare faptul cã hotãrârile Parlamentului nu sunt adoptate în exercitarea competenţei legislative conferite de Constituţie, ci se vizeazã alte activitãţi, precum cele de numiri în funcţii sau cele care ţin de activitatea curentã a Parlamentului,
    având în vedere cã modificarea adusã în anul 2010 şi conferirea competenţei Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra hotãrârilor Parlamentului este de naturã sã creeze disfuncţionalitãţi în activitatea Parlamentului,
    ţinând cont de faptul cã motivele expuse mai sus cã neadoptarea de urgenţã a unor mãsuri de ordin legislativ care sã confere cadrul legal necesar desfãşurãrii în bune condiţii a instituţiilor fundamentale, în acord cu atribuţiile acestora, reglementate de Constituţia României, republicatã, constituie o situaţie extraordinarã, a cãrei reglementare nu poate fi amânatã,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicatã,

    Guvernul României adoptã prezenta ordonanţã de urgenţã.

     ARTICOL UNIC
    Alineatul (1) al articolului 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 27. - (1) Curtea Constituţionalã se pronunţã asupra constituţionalitãţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor douã camere, a unui grup parlamentar sau a unui numãr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori."

                                 PRIM-MINISTRU
                              VICTOR-VIOREL PONTA

                                Contrasemneazã:
                                ---------------
                              Ministrul justiţiei,
                                Titus Corlãţean

    Bucureşti, 4 iulie 2012.
    Nr. 38.

                                ---------

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email




Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Ordonanta de Urgenta, Guvernul Romaniei, ORDONANTA DE URGENTA nr. 38 din 4 iulie 2012

Comentarii



Nume
Email
Comentariu

Maximum 3000 caractere.
Cod securitate:
Cod de securitate
Fii primul care comenteaza.
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5