Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANTA DE URGENTA nr. 30 din 12 aprilie 2006  privind functia de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achizitie publica    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDONANTA DE URGENTA nr. 30 din 12 aprilie 2006 privind functia de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achizitie publica

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 26 aprilie 2006


Având în vedere necesitatea adoptãrii unor mãsuri urgente pentru stabilirea unui sistem de control ex-ante în
domeniul achiziţiilor publice, în contextul angajamentelor asumate de România în cadrul capitolului 21 "Politica regionalã şi coordonarea instrumentelor structurale" şi al recomandãrilor Comisiei Europene,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicatã,

Guvernul României adoptã prezenta ordonanţã de urgenţã.

ART. 1
(1) Se desemneazã Ministerul Finanţelor Publice ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale responsabil pentru îndeplinirea funcţiei de verificare a aspectele procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor care intrã sub incidenţa legislaţiei privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã.
(2) În sensul prevederilor alin. (1), fac obiectul verificãrii aspectele procedurale aferente procesului de atribuire a urmãtoarelor contracte:
a) contractele de lucrãri şi contractele de concesiune de lucrãri cu valoare estimatã, fãrã TVA, mai mare sau egalã cu 250.000 euro;
b) contractele de servicii şi contractele de concesiune de servicii cu valoare estimatã, fãrã TVA, mai mare sau egalã cu 40.000 euro;
c) contractele de furnizare cu valoare estimatã, fãrã TVA, mai mare sau egalã cu 40.000 euro;
d) acordurile-cadru încheiate în vederea atribuirii contractelor prevãzute la lit. a)-c).
(3) Verificarea priveşte etapele procesului de achiziţie publicã, dupã publicarea anunţului de participare pânã la atribuirea şi semnarea contractului. În situaţiile excepţionale reglementate de lege, în care este permisã încheierea contractului fãrã publicarea prealabilã a anunţului de participare, verificarea priveşte etapele procesului de achiziţie începând cu transmiterea invitaţiei de participare la negociere pânã la atribuirea şi semnarea contractului.
ART. 2
Ministerul Finanţelor Publice, prin structurile sale specializate de la nivel central şi teritorial, efectueazã verificarea procesului de atribuire a contractelor în mod selectiv, pe baza analizei de risc.
ART. 3
Obiectivul funcţiei de verificare a achiziţiilor publice este de a contribui la asigurarea conformitãţii cu legislaţia din domeniu a procedurilor derulate în vederea atribuirii contractelor de achiziţie publicã şi a documentelor întocmite în cadrul acestor proceduri.
ART. 4
Atribuţiile Ministerului Finanţelor Publice în vederea îndeplinirii funcţiei de verificare sunt urmãtoarele:
a) urmãrirea derulãrii procedurilor în legãturã cu procesul de atribuire a contractelor prevãzute la art. 1 alin. (2);
b) analiza documentaţiei întocmite de autoritatea contractantã în scopul atribuirii contractelor prevãzute la art. 1 alin. (2);
c) elaborarea de rapoarte de activitate pentru fiecare procedurã de atribuire a contractelor de achiziţii publice care a fost supusã verificãrii;
d) emiterea de avize cu caracter consultativ în situaţia în care se constatã neconcordanţe în aplicarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice.
ART. 5
(1) La data iniţierii procedurii de atribuire a contractelor prevãzute la art. 1 alin. (2), autoritãţile contractante au obligaţia de a înştiinţa Ministerul Finanţelor Publice asupra procedurii ce urmeazã a fi derulatã.
(2) În vederea îndeplinirii atribuţiilor prevãzute în prezenta ordonanţã de urgenţã, structurile specializate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice vor desemna observatori care participã în procesul de atribuire a contractelor selectate conform prevederilor art. 2.
(3) În exercitarea atribuţiilor lor de serviciu, observatorii elaboreazã rapoarte de activitate pentru fiecare procedurã de achiziţie publicã la care au participat, pe care le transmit autoritãţii contractante.
(4) În situaţia în care, în exercitarea funcţiei de verificare, constatã neconcordanţe în aplicarea legislaţiei din domeniul achiziţiilor publice, structurile specializate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice au dreptul sã consulte Autoritatea Naţionalã pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice înainte de a emite avizul consultativ prevãzut la art. 4 lit. d).
(5) Structurile specializate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice au obligaţia de a transmite avizul consultativ autoritãţii contractante, Autoritãţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice şi, dupã caz, organului ierarhic superior al autoritãţii contractante.
(6) Pe baza avizului consultativ al structurilor specializate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, autoritatea contractantã poate dispune suspendarea procesului de atribuire a contractului de achiziţie publicã, modificarea, încetarea, revocarea şi anularea actelor în legãturã cu care s-a emis avizul, precum şi orice alte mãsuri corective pentru remedierea neconformitãţilor semnalate de observator sau poate decide continuarea procesului de atribuire a contractului de achiziţie publicã, informând de îndatã autoritãţile prevãzute la alin. (4).
ART. 6
Responsabilitatea pentru deciziile adoptate pe parcursul procesului de atribuire a contractelor care intrã sub incidenţa legii privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã revine autoritãţii contractante.
ART. 7
În cazul proiectelor finanţate din fonduri europene, avizele consultative şi rapoartele de activitate se transmit şi autoritãţii de management competente.
ART. 8
Observatorii desemnaţi în procesul de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publicã se supun dispoziţiilor legale referitoare la situaţiile de incompatibilitate sau conflict de interese, aplicabile persoanelor implicate în procesul de verificare sau evaluare a candidaţilor sau ofertanţilor prevãzute în cadrul legal privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã.
ART. 9
Observatorii care vor verifica procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publicã beneficiazã de salarii de bazã majorate cu 75% faţã de cele prevãzute de lege.
ART. 10
(1) Constituie contravenţii şi se sancţioneazã urmãtoarele fapte:
a) încãlcarea prevederilor art. 5 alin. (1), cu amendã de la 3.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON);
b) netrimiterea în termen de 3 zile a documentelor şi informaţiilor referitoare la procesul de atribuire a contractului care face obiectul verificãrii, solicitate de observatori desemnaţi potrivit prevederilor art. 5 alin. (2), cu amendã de la 5.000 lei (RON) la 7.000 lei (RON).
(2) Constatarea şi aplicarea sancţiunilor sunt de competenţa observatorilor desemnaţi pentru verificarea aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor.
ART. 11
Prevederile art. 10 referitoare la contravenţii se completeazã cu dispoziţiile <>Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 12
Ministerul Finanţelor Publice elaboreazã norme de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţã, pe care le supune spre adoptare Guvernului în termen de 60 de zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanţe de urgenţã.
ART. 13
În termen de 30 de zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanţe de urgenţã, Ministerul Finanţelor Publice prezintã spre aprobare propuneri de modificare a <>Hotãrârii Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 14
Prezenta ordonanţã de urgenţã intrã în vigoare la data de 30 iunie 2006, cu excepţia art. 1 alin. (1), art. 12 şi 13 care intrã în vigoare la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemneazã:
---------------
p. Ministrul finanţelor publice,
Claudiu Doltu,
secretar de stat

Ministrul integrãrii europene,
Anca Daniela Boagiu

Preşedintele Autoritãţii Naţionale pentru
Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice,
Alexandru Ştefan Cojocaru

Bucureşti, 12 aprilie 2006.
Nr. 30.

-----------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016