Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANTA DE URGENTA nr. 297 din 30 decembrie 2000  pentru completarea   Legii nr. 133/1999 privind stimularea intreprinzatorilor privati pentru infiintarea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDONANTA DE URGENTA nr. 297 din 30 decembrie 2000 pentru completarea Legii nr. 133/1999 privind stimularea intreprinzatorilor privati pentru infiintarea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 30 decembrie 2000
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,

Guvernul României adopta prezenta ordonanta de urgenta.

ART. 1
<>Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzãtorilor privati pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 23 iulie 1999, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se completeazã dupã cum urmeazã:

1. Dupã articolul 14 se introduce articolul 14^1 cu urmãtorul cuprins:
"Art. 14^1. - (1) Guvernul, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi autoritãţile publice locale trebuie sa asigure creşterea ponderii întreprinderilor mici şi mijlocii în valoarea contractelor de achiziţii publice de bunuri materiale, lucrãri şi servicii, urmãrind ca aceasta pondere sa atinga un nivel comparabil cu contribuţia acestora la realizarea produsului intern brut.
(2) Întreprinderile mici şi mijlocii beneficiazã de reduceri cu 50% pentru criteriile legate de cifra de afaceri şi garanţiile cerute în achiziţiile publice de bunuri materiale, lucrãri şi servicii.
(3) Instituţiile publice, societãţile comerciale şi companiile naţionale cu capital majoritar de stat, precum şi regiile autonome au obligaţia sa organizeze prima licitaţie doar pentru întreprinderile mici şi mijlocii, dupã cum urmeazã:
a) cererile de oferta pentru procurari de materiale care nu depãşesc 500.000.000 lei;
b) cererile de oferta pentru procurari de echipamente care nu depãşesc 1.000.000.000 lei;
c) cererile de oferta pentru reparaţii care nu depãşesc 2.000.000.000 lei;
d) cererile de oferta pentru construcţii care nu depãşesc 3.000.000.000 lei.
(4) În situaţia neadjudecarii licitaţiei de cãtre întreprinderile mici şi mijlocii se va organiza o alta licitaţie cu acces liber, conform reglementãrilor în vigoare."

2. Dupã articolul 21 se introduc articolele 21^1-21^5 cu urmãtorul cuprins:
"Art. 21^1. - Întreprinderile mici şi mijlocii sunt scutite de la plata taxelor vamale pentru maşinile, instalaţiile, echipamentele industriale, know-how, care se importa în vederea dezvoltãrii activitãţilor proprii de producţie şi servicii şi care se achitã din fonduri proprii sau din credite obţinute de la bãnci româneşti sau strãine.
Art. 21^2. - Cota-parte din profitul brut reinvestit de cãtre întreprinderile mici şi mijlocii nu se impoziteazã.
Art. 21^3. - (1) Întreprinderile mici şi mijlocii vor beneficia de reducerea impozitului de profit în proporţie de 20% în cazul în care creeazã noi locuri de munca, dacã se asigura creşterea numãrului scriptic cu cel puţin 10% fata de anul financiar precedent.
(2) Prevederile alin. (1) se aplica în urmãtoarele condiţii:
a) reducerea impozitului pe profit se aplica în perioada în care forta de munca nou-angajata rãmâne în întreprindere şi nu se fac alte disponibilizari;
b) forta de munca nou-angajata sa fie de cel puţin 10% din forta de munca existenta în întreprindere în momentul angajãrii.
Art. 21^4. - Întreprinderile mici şi mijlocii sunt scutite de la plata taxelor vamale pentru importul de materii prime necesare pentru fabricarea produselor de cãtre acestea, în cazul în care aceste produse sunt la rândul lor scutite de la plata taxelor vamale de import. Lista cuprinzând produsele scutite se aproba anual prin hotãrâre a Guvernului.
Art. 21^5. - În vederea simplificarii sistemului de impozitare pe veniturile persoanelor fizice, ale asociaţiilor familiale şi ale întreprinderilor mici şi mijlocii se va aplica sistemul forfetar de impozitare stabilit în funcţie de cifra de afaceri din anul precedent."

ART. 2
În termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta Guvernul va aproba, pe baza propunerilor Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperatie şi Ministerului Dezvoltãrii şi Prognozei, norme metodologice de aplicare a <>Legii nr. 133/1999 , cu completãrile aduse prin prezenta ordonanta de urgenta.
ART. 3
<>Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzãtorilor privati pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, astfel cum a fost completatã prin prezenta ordonanta de urgenta, va fi republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, dupã aprobarea acesteia de cãtre Parlament, dându-se textelor o noua numerotare.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE

Contrasemneazã:
---------------
Ministru pentru întreprinderile
mici şi mijlocii şi cooperatie,
Silvia Ciornei

Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu

--------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016