Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDONANTA DE URGENTA nr. 120 din 1 septembrie 2005 privind operationalizarea Directiei generale anticoruptie din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor
EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 6 septembrie 2005
Ţinând seama de prevederile <>Legii nr. 161/2005 privind stabilirea unor mãsuri pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin care s-a înfiinţat în subordinea ministrului administraţiei şi internelor Direcţia generalã anticorupţie, ca structurã specializatã pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu,
luând în considerare faptul cã accelerarea luptei împotriva corupţiei în administraţia publicã constituie una dintre sarcinile prioritare pe Capitolul 24 "Justiţie şi afaceri interne", a cãrei neîndeplinire poate sta la baza activãrii clauzei de amânare a aderãrii României la Uniunea Europeanã,
pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de ţara noastrã în cadrul procesului de integrare în Uniunea Europeanã, în contextul monitorizãrii stricte pe care Comisia Europeanã o aplicã,
se impune luarea unor mãsuri imediate, extraordinare pentru ca ofiţerii de poliţie judiciarã din cadrul Direcţiei generale anticorupţie sã fie abilitaţi sã efectueze activitãţi de descoperire a infracţiunilor de corupţie ce intrã în competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie, sãvârşite de personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi acordarea pentru personalul acestei structuri a unor sporuri specifice.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicatã,
Guvernul României adoptã prezenta ordonanţã de urgenţã.
ART. 1
Ofiţerii de poliţie judiciarã din cadrul Direcţiei generale anticorupţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt ofiţerii de poliţie judiciarã competenţi sã efectueze, în condiţiile prevãzute de lege, activitãţi de prevenire şi descoperire, precum şi actele de cercetare penalã dispuse de procurorul competent, privind infracţiunile prevãzute de <>Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sãvârşite de personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
ART. 2
Magistraţii, indiferent de funcţia pe care o deţin, detaşaţi în funcţii de conducere la Direcţia generalã anticorupţie şi la structurile subordonate acesteia, din Ministerul Administraţiei şi Internelor, beneficiazã, în mod corespunzãtor, de drepturile prevãzute pentru judecãtorii şi procurorii detaşaţi în funcţii de conducere în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, potrivit <>art. 18 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 347/2003 , cu modificãrile ulterioare.
ART. 3
La articolul 21 din <>Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 353/2003 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dupã alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu urmãtorul cuprins:
"(1^1) Poliţiştii care desfãşoarã activitãţi privind prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor beneficiazã de un spor lunar de 30% din salariul de bazã."
ART. 4
Articolul 23 din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 503/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 23. - Persoanele arestate preventiv în cauzele de competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie sunt deţinute în locuri anume stabilite în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, deservite de personal detaşat de la Administraţia Naţionalã a Penitenciarelor, sau, dupã caz, în secţiile de arest preventiv ale penitenciarelor ori în arestul Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor."
ART. 5
Acordarea drepturilor prevãzute la art. 2 şi 3 se face în limita bugetului aprobat Ministerului Administraţiei şi Internelor.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemneazã:
---------------
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
Ministrul muncii, solidaritãţii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlãdescu
Bucureşti, 1 septembrie 2005.
Nr. 120.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: