Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere cã, în calitatea sa de stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, României îi revine sarcina de a raporta Institutului European de Statisticã (EUROSTAT) date statistice în domeniul finanţelor publice, cu respectarea Sistemului european de conturi, la termene precise, respectiv cel mult 3 luni de la finele trimestrului la care se referã datele,
pentru a crea cadrul juridic privind termenele de transmitere a situaţiilor financiare de cãtre autoritãţile publice, ministere şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale, precum şi de direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru situaţiile financiare centralizate pe ansamblul judeţului şi al municipiului Bucureşti privind execuţia bugetelor prevãzute la <>art. 1 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
pentru a-i responsabiliza pe ordonatorii de credite în ceea ce priveşte prezentarea la termen a situaţiilor financiare asupra patrimoniului aflat în administrare şi a execuţiei bugetare,
pentru a preveni consecinţele negative ale nepromovãrii în regim de urgenţã a prezentului act normativ constând în sancţiuni financiare majore care pot fi aplicate României, respectiv o amendã calculatã ca procent din produsul intern brut, cheltuialã care ar greva bugetul statului,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicatã,
Guvernul României adoptã prezenta ordonanţã de urgenţã.
ART. I
<>Legea contabilitãţii nr. 82/1991 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 14 ianuarie 2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. La articolul 35, alineatul (3) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"(3) Autoritãţile publice, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii ai cãror conducãtori au calitatea de ordonator principal de credite, precum şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru situaţiile financiare centralizate pe ansamblul judeţului şi al municipiului Bucureşti privind execuţia bugetelor prevãzute la <>art. 1 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, depun la Ministerul Economiei şi Finanţelor un exemplar din situaţiile financiare trimestriale şi anuale, potrivit normelor emise de acesta, la urmãtoarele termene:
a) în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar;
b) în termen de 45 de zile de la încheierea trimestrului de referinţã."
2. La articolul 42, alineatul (4) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"(4) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de persoanele cu atribuţii de inspecţie fiscalã şi de cãtre comisarii Gãrzii Financiare, precum şi de alte persoane împuternicite din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, stabilite prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor."
3. La articolul 42, dupã alineatul (6) se introduc douã noi alineate, alineatele (7) şi (8), cu urmãtorul cuprins:
"(7) În situaţia în care în termen de 10 zile lucrãtoare de la aplicarea amenzii prevãzute la alin. (2) nu se depun situaţiile financiare prevãzute la art. 35 alin. (3), Ministerul Economiei şi Finanţelor va lua urmãtoarele mãsuri:
a) blocarea deschiderilor de credite bugetare pentru ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurãrilor sociale de stat, bugetului asigurãrilor pentru şomaj, bugetului Fondului naţional unic de asigurãri de sãnãtate şi ai bugetelor locale;
b) blocarea conturilor de disponibilitãţi deschise la unitãţile Trezoreriei Statului pe numele autoritãţilor şi instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii.
(8) Se excepteazã de la prevederile alin. (7) urmãtoarele operaţiuni:
a) plãţile din fonduri externe nerambursabile sau finanţãri primite de la instituţii ori organizaţii internaţionale pentru derularea unor programe şi proiecte, precum şi fondurile de cofinanţare şi prefinanţare aferente;
b) plata drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente, precum şi a drepturilor de asigurãri şi asistenţã socialã;
c) rambursãrile de credite interne şi externe, comisioanele şi alte costuri aferente;
d) contribuţii şi cotizaţii cãtre organizaţii internaţionale;
e) plãţile din Fondul de rezervã bugetarã la dispoziţia Guvernului şi din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, potrivit legii."
ART. II
<>Legea contabilitãţii nr. 82/1991 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 14 ianuarie 2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi cu modificãrile şi completãrile aduse prin prezenta ordonanţã de urgenţã, dupã aprobarea acesteia prin lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouã numerotare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemneazã:
---------------
Ministrul economiei
şi finanţelor,
Varujan Vosganian
Bucureşti, 4 octombrie 2007.
Nr. 102.
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: