Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANTA DE URGENTA nr. 102 din 14 iulie 2005 (*republicata*)  privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spatiului Economic European si a cetatenilor Confederatiei Elvetiene    Twitter Facebook
Cautare document

ORDONANTA DE URGENTA nr. 102 din 14 iulie 2005 (*republicata*) privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spatiului Economic European si a cetatenilor Confederatiei Elvetiene

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 774 din 2 noiembrie 2011
_________
    *) Republicatã în temeiul art. III din Legea nr. 80/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetãţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 24 iunie 2011, dându-se textelor o nouã numerotare.
    Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 102/2005 a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 21 iulie 2005, a fost aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 260/2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din 7 octombrie 2005, şi a mai fost modificatã şi completatã prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetãţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea , nr. 636 din 24 iulie 2006, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 500/2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.055 din 30 decembrie 2006.


    CAP. I
    Dispoziţii generale

    ART. 1
    Prezenta ordonanţã de urgenţã stabileşte condiţiile de exercitare a dreptului la liberã circulaţie, de rezidenţã şi de rezidenţã permanentã pe teritoriul României, precum şi limitele exercitãrii acestor drepturi din motive de ordine publicã, securitate naţionalã sau sãnãtate publicã ale urmãtoarelor categorii de persoane:
    a) cetãţenii Uniunii Europene şi ai statelor membre ale Spaţiului Economic European şi membrii acestora de familie, care îi însoţesc sau li se alãturã;
    b) cetãţenii Confederaţiei Elveţiene şi membrii acestora de familie, care îi însoţesc sau li se alãturã.
    ART. 2
    (1) În aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã, termenii şi expresiile de mai jos au urmãtorul înţeles:
    1. cetãţean al Uniunii Europene - orice persoanã care are cetãţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene, altul decât România;
    2. stat membru - stat membru al Uniunii Europene, altul decât România;
    3. membru de familie:
    a) soţul sau soţia;
    b) descendenţii în linie directã, indiferent de cetãţenie, care nu au împlinit vârsta de 21 de ani sau care se aflã în întreţinerea cetãţeanului Uniunii Europene, precum şi cei ai soţului/soţiei;
    c) ascendenţii în linie directã, indiferent de cetãţenie, care se aflã în întreţinerea cetãţeanului Uniunii Europene, precum şi cei ai soţului/soţiei;
    4. drept de rezidenţã - dreptul cetãţeanului Uniunii Europene de a rãmâne şi de a locui pe teritoriul României, în condiţiile legii;
    5. rezident - cetãţean al Uniunii Europene sau membrul de familie al acestuia care îşi exercitã dreptul la liberã circulaţie şi rezidenţã pe teritoriul României, în condiţiile legii;
    6. persoanã aflatã în întreţinere - orice alt membru de familie, indiferent de cetãţenie, care nu se încadreazã în definiţia prevãzutã la pct. 3 şi care, în ţara de origine ori de provenienţã, se aflã în întreţinerea sau gospodãreşte împreunã cu cetãţeanul Uniunii Europene ori se aflã în situaţia în care, din motive medicale grave, este necesarã asistenţa personalã a acestuia;
    7. partener - persoana care convieţuieşte cu cetãţeanul Uniunii Europene, dacã parteneriatul este înregistrat conform legii din statul membru de origine ori de provenienţã sau, în cazul în care parteneriatul nu este înregistrat, relaţia de convieţuire poate fi doveditã;
    8. asigurare de sãnãtate - asigurare de sãnãtate în sistemul asigurãrilor sociale de sãnãtate din România, în condiţiile legii, alte asigurãri de sãnãtate încheiate pe teritoriul statelor membre care produc efecte pe teritoriul României sau al statelor cu care România a încheiat documente internaţionale în domeniul sãnãtãţii, în condiţiile prevãzute de respectivele documente internaţionale, sau orice altã asigurare de sãnãtate care acoperã, pe teritoriul României, cel puţin riscurile acoperite de asigurãrile de sãnãtate în sistemul asigurãrilor sociale de sãnãtate din România;
    9. statut de lucrãtor - situaţia cetãţenilor Uniunii Europene care desfãşoarã pe teritoriul României activitãţi dependente sau activitãţi independente, în condiţiile legii.
    (2) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţã, sintagmele activitate dependentã şi activitate independentã sunt definite potrivit art. 7 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    ART. 3
    (1) Cetãţenii Uniunii Europene şi membrii acestora de familie care îşi exercitã dreptul de rezidenţã pe teritoriul României beneficiazã de egalitate de tratament cu cetãţenii români în domeniul de aplicare a tratatelor Uniunii Europene, sub rezerva prevederilor acestor tratate şi a dispoziţiilor adoptate în aplicarea lor.
    (2) Persoanele aflate în întreţinere, precum şi partenerul beneficiazã de drepturile membrilor de familie ai cetãţeanului Uniunii Europene privind intrarea şi rezidenţa pe teritoriul României, în condiţiile stabilite de prezenta ordonanţã de urgenţã.
    (3) Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei formalitãţi administrative de cãtre cetãţenii Uniunii Europene ori de cãtre membrii lor de familie nu este condiţionatã de posesia unui document eliberat de autoritãţile române în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţã, dacã, prin orice alt mijloc de probã, persoana interesatã dovedeşte cã este beneficiarã a acelui drept.
    ART. 4
    Pe timpul şederii în România cetãţenii Uniunii Europene, precum şi membrii familiilor lor sunt obligaţi sã respecte legislaţia românã.

    CAP. II
    Intrarea, rezidenţa şi ieşirea pe/de pe teritoriul României a cetãţenilor Uniunii Europene, precum şi a membrilor familiilor lor

    SECŢIUNEA 1
    Intrarea pe teritoriul României a cetãţenilor Uniunii Europene, precum şi a membrilor familiilor lor

    ART. 5
    (1) Intrarea cetãţenilor Uniunii Europene pe teritoriul României este permisã prin toate punctele de trecere a frontierei de stat deschise traficului de persoane, cu condiţia prezentãrii documentului naţional de identitate, a paşaportului sau a unui document eliberat în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţã pentru cetãţenii Uniunii Europene, valabil, fãrã a se aplica ştampila de intrare de cãtre organele poliţiei de frontierã în oricare dintre aceste documente.
    (2) Membrii de familie care nu sunt cetãţeni ai Uniunii Europene pot intra pe teritoriul României în baza unui paşaport valabil şi a vizei de intrare, cu excepţia cazurilor în care obligativitatea obţinerii vizei este desfiinţatã în condiţiile legii.
    (3) Viza de intrare pentru persoanele prevãzute la alin. (2) se acordã, la cerere, de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, cu aprobarea prealabilã a Centrului Naţional de Vize din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în termen de 48 de ore şi fãrã plata taxelor consulare. Documentele necesare pentru eliberarea vizei de intrare se stabilesc prin norme metodologice, aprobate prin hotãrâre a Guvernului.
    (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), membrul de familie care nu este cetãţean al Uniunii Europene este scutit de la obligativitatea obţinerii unei vize de intrare, dacã îndeplineşte, cumulativ, urmãtoarele condiţii:
    a) însoţeşte un cetãţean al Uniunii Europene sau se alãturã unui cetãţean al Uniunii Europene care îşi exercitã dreptul de rezidenţã pe teritoriul României;
    b) deţine un document valabil, care atestã rezidenţa pe teritoriul unui alt stat membru în calitate de membru de familie al cetãţeanului Uniunii Europene pe care îl însoţeşte sau cãruia i se alãturã pe teritoriul României.
    (5) Organele poliţiei de frontierã nu aplicã ştampila de intrare sau de ieşire în paşaportul persoanelor din categoria prevãzutã la alin. (4).
    ART. 6
    (1) Cetãţenilor Uniunii Europene, precum şi membrilor familiilor lor li se refuzã intrarea pe teritoriul statului român numai în urmãtoarele situaţii:
    a) dacã nu prezintã documentele corespunzãtoare prevãzute la art. 5 şi nu fac dovada, prin orice alt mijloc, cã beneficiazã de dreptul la libera circulaţie şi rezidenţã pe teritoriul României;
    b) dacã au fost declaraţi indezirabili, în condiţiile legii, sau dacã împotriva acestora a fost dispusã mãsura interzicerii intrãrii pe teritoriul României în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţã;
    c) existã indicii temeinice cã persoana în cauzã constituie o ameninţare realã şi prezentã la ordinea publicã, securitatea naţionalã sau sãnãtatea publicã.
    (2) În situaţia prevãzutã la alin. (1) lit. a), înainte de comunicarea refuzului intrãrii pe teritoriul României, persoanei i se acordã o perioadã de timp, pe care o considerã necesarã, în care sã dovedeascã îndeplinirea condiţiilor de intrare sau faptul cã beneficiazã de dreptul la liberã circulaţie şi rezidenţã pe teritoriul României. Organele poliţiei de frontierã asigurã tot sprijinul necesar pentru clarificarea situaţiei persoanei în cauzã, inclusiv prin acordarea, fãrã platã, a vizei de intrare pentru membrii de familie care nu sunt cetãţeni ai Uniunii Europene, dar care însoţesc sau se alãturã unui cetãţean al Uniunii Europene, dupã analizarea situaţiei fiecãrei persoane.
    (3) Refuzul permiterii intrãrii pe teritoriul României se comunicã de cãtre organele poliţiei de frontierã de îndatã, în scris, împreunã cu motivele care au stat la baza dispunerii acestei mãsuri, indicându-se instanţa competentã şi termenul în care mãsura poate fi atacatã.
    (4) Împotriva refuzului permiterii intrãrii pe teritoriul României se poate face acţiune la instanţa de contencios administrativ în a cãrei razã teritorialã se aflã sediul organului emitent al actului administrativ contestat. Instanţa soluţioneazã de urgenţã şi cu precãdere, pronunţându-se prin hotãrâre. Cererea se judecã în camera de consiliu, cu citarea pãrţilor. Hotãrârea instanţei este definitivã şi irevocabilã.
    (5) Introducerea acţiunii în contencios administrativ împotriva refuzului permiterii intrãrii pe teritoriul României nu suspendã executarea mãsurii.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Ieşirea de pe teritoriul României a cetãţenilor Uniunii Europene, precum şi a membrilor familiilor lor

    ART. 7
    Cetãţenii Uniunii Europene, precum şi membrii familiilor lor pot pãrãsi teritoriul României pe baza prezentãrii documentelor şi cu aplicarea corespunzãtoare a prevederilor privind aplicarea ştampilei de cãtre organele poliţiei de frontierã, prevãzute la art. 5.
    ART. 8
    (1) Cetãţenilor Uniunii Europene sau, dupã caz, membrilor familiilor lor nu li se permite ieşirea din ţarã în urmãtoarele situaţii:
    a) sunt învinuite sau inculpate într-o cauzã penalã şi a fost dispusã instituirea unei mãsuri preventive, în condiţiile Codului de procedurã penalã;
    b) au fost condamnate şi au de executat o pedeapsã privativã de libertate.
    (2) Refuzul permiterii ieşirii de pe teritoriul României se comunicã de cãtre organele poliţiei de frontierã în condiţiile prevãzute la art. 6 alin. (3). Împotriva refuzului permiterii ieşirii se poate face acţiune la instanţa de contencios administrativ competentã. Procedura prevãzutã la art. 6 alin. (4) se aplicã în mod corespunzãtor.
    (3) Mãsura de nepermitere a ieşirii înceteazã de drept dacã persoana aflatã în una dintre situaţiile prevãzute la alin. (1) lit. a) sau b) dovedeşte, cu documente emise de autoritãţile competente, potrivit legii, cã:
    a) s-a dispus scoaterea de sub urmãrire penalã, încetarea urmãririi penale, a fost achitatã sau s-a dispus încetarea procesului penal;
    b) a executat pedeapsa, a fost graţiatã, beneficiazã de amnistie sau a fost condamnatã, prin hotãrâre judecãtoreascã rãmasã definitivã, cu suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Rezidenţa pe teritoriul României a cetãţenilor Uniunii Europene, precum şi a membrilor familiilor lor

    ART. 9
    (1) Pe durata şederii în România, cetãţenii Uniunii Europene sau, dupã caz, membrii de familie ai acestora sunt obligaţi sã declare, la formaţiunea competentã teritorial a Oficiului Român pentru Imigrãri, în termen de 30 de zile de la producerea evenimentului, urmãtoarele:
    a) orice modificare intervenitã cu privire la nume, prenume, cetãţenie şi adresã;
    b) în cazul membrilor de familie care nu au cetãţenia Uniunii Europene, orice schimbare relevantã cu privire la starea civilã.
    (2) Furtul documentelor în baza cãrora se permite trecerea frontierei de stat a României, precum şi al celor eliberate de autoritãţile române, în baza prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã, se declarã la organul de poliţie competent teritorial, în termen de 48 de ore de la constatarea evenimentului.
    (3) Pierderea, deteriorarea sau distrugerea documentelor eliberate de autoritãţile române în baza prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã se declarã la formaţiunea competentã teritorial a Oficiului Român pentru Imigrãri, în termen de 48 de ore de la constatarea evenimentului.
    (4) Documentele eliberate de autoritãţile române în baza prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã, care sunt declarate pierdute, deteriorate, distruse sau furate, sunt nule de drept.
    (5) Persoana care a gãsit un document eliberat de autoritãţile române în baza prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã este obligatã sã îl depunã ori sã îl trimitã, în termen de 24 de ore, la cea mai apropiatã unitate de poliţie sau la cea mai apropiatã formaţiune a Oficiului Român pentru Imigrãri.
    (6) Documentele de stare civilã, cele care atestã legãtura de rudenie, precum şi cele care atestã sau dovedesc parteneriatul, emise de autoritãţile strãine, trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele condiţii:
    a) documentele eliberate de instituţii din statele semnatare ale Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizãrii actelor oficiale strãine, adoptatã la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999, aprobatã prin Legea nr. 52/2000, cu modificãrile ulterioare, se apostileazã;
    b) documentele eliberate de instituţii din statele cu care România a încheiat tratate de asistenţã judiciarã sunt scutite de supralegalizare, apostilare sau de orice altã formalitate;
    c) documentele care nu se încadreazã în categoriile prevãzute la lit. a) şi b) se supralegalizeazã în condiţiile prevãzute de art. 162 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    ART. 10
    Pe durata şederii în România, cetãţenii Uniunii Europene sau, dupã caz, membrii familiilor lor au obligaţia de a se supune controalelor de specialitate ale organelor competente române, efectuate în aceleaşi condiţii ca şi cele aplicabile cetãţenilor români.

    CAP. III
    Condiţiile exercitãrii dreptului de rezidenţã pe teritoriul României de cãtre cetãţenii Uniunii Europene, precum şi de membrii familiilor lor

    SECŢIUNEA 1
    Dispoziţii generale

    ART. 11
    (1) Cetãţenii Uniunii Europene care intrã pe teritoriul României beneficiazã de drept de rezidenţã pentru o perioadã de pânã la 3 luni de la data intrãrii în ţarã, fãrã îndeplinirea vreunei condiţii suplimentare.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), cetãţenii Uniunii Europene care intrã pe teritoriul României şi sunt în cãutarea unui loc de muncã beneficiazã de drept de rezidenţã pentru o perioadã de pânã la 6 luni de la data intrãrii, fãrã îndeplinirea vreunei condiţii suplimentare.
    (3) Membrii de familie ai cetãţenilor Uniunii Europene, indiferent de cetãţenie, care îi însoţesc sau li se alãturã ulterior beneficiazã de prevederile alin. (1).
    (4) Persoanele prevãzute la alin. (1) şi (3) pot beneficia de drept de rezidenţã pe teritoriul României pentru o perioadã mai mare de 3 luni în condiţiile prevãzute la secţiunea a 2-a a prezentului capitol.
    (5) Persoanele prevãzute la alin. (1) şi (3) pot beneficia de drept de rezidenţã permanentã pe teritoriul României în condiţiile prevãzute la secţiunea a 3-a a prezentului capitol.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Dreptul de rezidenţã pentru o perioadã de peste 3 luni

    ART. 12
    (1) Cetãţenii Uniunii Europene aflaţi în una dintre urmãtoarele situaţii au dreptul de rezidenţã în România pentru o perioadã mai mare de 3 luni:
    a) au statutul de lucrãtor;
    b) deţin mijloace de întreţinere pentru ei şi membrii lor de familie, de regulã cel puţin la nivelul venitului minim garantat în România, şi asigurare de sãnãtate;
    c) sunt înscrişi la o instituţie din România, acreditatã în condiţiile legii, având ca obiect principal de activitate desfãşurarea de activitãţi de învãţãmânt sau de perfecţionare a pregãtirii profesionale, au asigurare de sãnãtate şi asigurã autoritãţile competente, printr-o declaraţie pe propria rãspundere sau prin orice alt mijloc, cã deţin mijloace de întreţinere pentru ei şi membrii lor de familie, de regulã cel puţin la nivelul venitului minim garantat în România;
    d) sunt membri de familie ai unui cetãţean al Uniunii Europene care îndeplineşte una dintre condiţiile prevãzute la lit. a)-c) sau ai unui cetãţean român cu domiciliul ori reşedinţa în România.
    (2) Membrii de familie care nu sunt cetãţeni ai Uniunii Europene pot beneficia de dreptul de rezidenţã pentru o perioadã de peste 3 luni dacã însoţesc sau se alãturã ulterior cetãţeanului Uniunii Europene care îndeplineşte una dintre condiţiile prevãzute la alin. (1) lit. a)-c).
    (3) Dreptul de rezidenţã are o duratã determinatã de perioada în care titularul îndeplineşte condiţiile de exercitare a acestuia, prevãzute de prezenta ordonanţã de urgenţã.
    (4) Rezidentul care s-a aflat în situaţia prevãzutã la alin. (1) lit. a) pentru o perioadã mai mare de un an şi ulterior a devenit şomer, în condiţiile legii, îşi pãstreazã dreptul de rezidenţã şi statutul de lucrãtor pe perioada în care este şomer.
    (5) Rezidentul care a avut un contract de muncã cu o duratã determinatã mai micã de un an sau care s-a aflat în situaţia prevãzutã la alin. (1) lit. a) pentru o perioadã de cel mult 12 luni şi ulterior a devenit şomer, în condiţiile legii, îşi pãstreazã dreptul de rezidenţã şi statutul de lucrãtor pentru o perioadã de 6 luni de la data la care devine şomer.
    (6) Rezidentul care nu se mai aflã în situaţia prevãzutã la alin. (1) lit. a), dar care nu a devenit şomer şi urmeazã un program de pregãtire profesionalã la o instituţie dintre cele prevãzute la alin. (1) lit. c) îşi pãstreazã dreptul de rezidenţã şi statutul de lucrãtor, dacã pregãtirea are legãturã cu domeniul în care şi-a desfãşurat anterior activitatea.
    (7) Pe perioada în care rezidentul aflat în situaţia prevãzutã la alin. (1) lit. a) se aflã în incapacitate temporarã de muncã datoratã unei boli sau unui accident, acesta îşi menţine dreptul de rezidenţã şi statutul de lucrãtor.
    ART. 13
    În vederea luãrii în evidenţã şi eliberãrii certificatului de înregistrare, cetãţenii Uniunii Europene aflaţi în situaţiile prevãzute la art. 12 alin. (1) lit. a)-c) vor depune la sediul formaţiunii teritoriale competente a Oficiului Român pentru Imigrãri, în termen de 3 luni de la data intrãrii pe teritoriul României, o cerere însoţitã de documentul naţional de identitate sau paşaportul, valabile, precum şi de urmãtoarele documente, dupã caz:
    a) contractul de muncã sau o adeverinţã eliberatã de angajator, vizate în condiţiile legii, ori documente care sã ateste desfãşurarea de activitãţi independente, eliberate conform legii, în cazul în care solicitã înregistrarea pentru scopul prevãzut la art. 12 alin. (1) lit. a);
    b) dovada cã deţin mijloace de întreţinere pentru ei şi, dupã caz, pentru membrii lor de familie, de regulã cel puţin la nivelul venitului minim garantat în România, şi cã au asigurare de sãnãtate, în situaţia în care solicitã înregistrarea în cazul prevãzut la art. 12 alin. (1) lit. b);
    c) dovada cã sunt înscrişi la o instituţie de învãţãmânt acreditatã, dovada cã au asigurare de sãnãtate şi declaraţia pe propria rãspundere sau altã dovadã cã deţin mijloace de întreţinere pentru ei şi, dupã caz, pentru membrii lor de familie, de regulã cel puţin la nivelul venitului minim garantat în România, în cazul în care solicitã înregistrarea pentru scopul prevãzut la art. 12 alin. (1) lit. c).
    ART. 14
    (1) În vederea luãrii în evidenţã şi eliberãrii certificatului de înregistrare, cetãţenii Uniunii Europene prevãzuţi la art. 12 alin. (1) lit. d) trebuie sã depunã, la sediul formaţiunii teritoriale competente a Oficiului Român pentru Imigrãri, în termen de 3 luni de la data intrãrii pe teritoriul României, o cerere însoţitã de documentul naţional de identitate sau paşaportul, valabile, precum şi de urmãtoarele documente:
    a) actul de stare civilã care atestã cãsãtoria sau, dupã caz, documentele care atestã legãtura de rudenie cu rezidentul, în condiţiile art. 9 alin. (6), ori cu cetãţeanul român, în condiţiile legii, şi atunci când este cazul;
    b) cartea de identitate valabilã a cetãţeanului român al cãrui membru de familie este.
    (2) Cetãţeanul Uniunii Europene aflat în una dintre situaţiile prevãzute la art. 12 alin. (1) lit. b) şi c), cãruia i se alãturã membrii de familie prevãzuţi la art. 12 alin. (1) lit. d), este obligat sã facã dovada cã deţine mijloace de întreţinere pentru aceştia, de regulã cel puţin la nivelul venitului minim garantat în România, şi asigurare de sãnãtate.
    (3) Cetãţeanul Uniunii Europene, membru de familie al unui cetãţean român, este obligat sã facã dovada asigurãrii de sãnãtate.
    (4) Procedura stabilitã la alin. (1) şi (2) se aplicã persoanelor aflate în întreţinere şi partenerului, cetãţeni ai Uniunii Europene, situaţie în care aceştia vor prezenta documente eliberate de autoritatea competentã din statul membru de origine sau de provenienţã, care sã ateste aceste calitãţi, precum şi documentul prevãzut la alin. (1) lit. b).
    ART. 15
    (1) În baza documentelor depuse de persoanele prevãzute la art. 13 şi 14, organele competente elibereazã acestora certificatele de înregistrare în ziua depunerii cererii.
    (2) În cazul în care, pe baza documentelor depuse de persoanele prevãzute la art. 13 şi 14, organele competente constatã cã nu sunt întrunite condiţiile prevãzute la art. 12 alin. (1), solicitã persoanelor ca, într-un termen considerat necesar de acestea, dar nu mai mare de 30 de zile, sã prezinte eventualele documente care mai sunt necesare în vederea soluţionãrii cererii. Dacã dupã termenul stabilit se constatã în continuare cã nu sunt îndeplinite condiţiile, organele competente comunicã în scris refuzul eliberãrii certificatului de înregistrare, precum şi motivele care au stat la baza acestei decizii, indicându-se instanţa competentã şi termenul în care mãsura poate fi atacatã.
    (3) Împotriva refuzului eliberãrii certificatului de înregistrare se poate face acţiune la instanţa de contencios administrativ competentã.
    (4) Valabilitatea certificatului de înregistrare prevãzut la alin. (1) este de 5 ani de la data emiterii. La solicitarea cetãţeanului Uniunii Europene, certificatul de înregistrare poate fi emis pentru o perioadã mai micã de 5 ani, dar nu mai puţin de un an.
    (5) În situaţia continuãrii rezidenţei pe teritoriul României, înainte de expirarea valabilitãţii certificatului de înregistrare, titularul este obligat sã se prezinte la formaţiunea competentã teritorial a Oficiului Român pentru Imigrãri, în vederea eliberãrii unui nou certificat de înregistrare.
    ART. 16
    (1) În vederea luãrii în evidenţã şi eliberãrii cãrţii de rezidenţã, membrii de familie prevãzuţi la art. 12 alin. (2) trebuie sã depunã la sediul formaţiunii teritoriale competente a Oficiului Român pentru Imigrãri, în termen de 3 luni de la data intrãrii pe teritoriul României, o cerere însoţitã de urmãtoarele documente:
    a) paşaport valabil;
    b) actul de stare civilã care atestã existenţa cãsãtoriei sau, dupã caz, documentul care atestã legãtura de rudenie cu cetãţeanul Uniunii Europene, în condiţiile art. 9 alin. (6).
    (2) Cetãţeanul Uniunii Europene aflat în una dintre situaţiile prevãzute la art. 12 alin. (1) lit. b) şi c), cãruia i se alãturã membrii de familie prevãzuţi la alin. (1), este obligat sã facã dovada cã deţine mijloace de întreţinere pentru aceştia, de regulã cel puţin la nivelul venitului minim garantat în România, şi asigurare de sãnãtate.
    (3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplicã în mod corespunzãtor persoanelor aflate în întreţinere şi partenerului, care nu sunt cetãţeni ai Uniunii Europene, situaţie în care vor prezenta documente eliberate de autoritatea competentã din statul membru de origine sau de provenienţã, care sã ateste aceste calitãţi, precum şi documentele prevãzute la alin. (1) lit. a).
    (4) La depunerea cererii prevãzute la alin. (1) organele competente elibereazã solicitantului o adeverinţã care face dovada dreptului de rezidenţã pânã la eliberarea cãrţii de rezidenţã. Cartea de rezidenţã va fi eliberatã în cel mult 90 de zile de la depunerea cererii.
    (5) În termenul prevãzut la alin. (4), organele competente efectueazã toate verificãrile necesare pentru constatarea îndeplinirii condiţiilor pentru emiterea cãrţii de rezidenţã, inclusiv, dupã caz, cele referitoare la elementele pe baza cãrora se poate stabili faptul cã este o cãsãtorie de convenienţã, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Verificãri similare pot fi efectuate şi în cazul parteneriatului, pentru a se determina dacã acesta a fost încheiat sau este declarat cu scopul de a beneficia de drept de rezidenţã pe teritoriul României.
    (6) Dacã, pe baza verificãrilor prevãzute la alin. (5), organele competente care au primit cererea constatã cã sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de prezenta ordonanţã de urgenţã, elibereazã solicitantului "cartea de rezidenţã pentru membrul de familie al unui cetãţean al Uniunii Europene", în termenul prevãzut la alin. (4).
    (7) În cazul solicitãrilor ulterioare, dacã sunt îndeplinite prevederile prezentei ordonanţe de urgenţã, cartea de rezidenţã se elibereazã în cel mult 30 de zile de la data depunerii cererii.
    (8) În cazul în care se constatã cã nu sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de prezenta ordonanţã de urgenţã, organele competente comunicã în scris refuzul eliberãrii cãrţii de rezidenţã, motivele care au stat la baza acestei decizii, indicându-se instanţa competentã şi termenul în care mãsura poate fi atacatã.
    (9) Împotriva refuzului eliberãrii cãrţii de rezidenţã se poate face acţiune la instanţa de contencios administrativ competentã.
    ART. 17
    (1) Valabilitatea cãrţii de rezidenţã prevãzutã la art. 16 alin. (4) este de pânã la 5 ani de la data emiterii, dar nu mai mare decât perioada de rezidenţã a cetãţeanului Uniunii Europene al cãrui membru de familie este.
    (2) Cartea de rezidenţã prevãzutã la art. 16 alin. (4) îşi pierde valabilitatea în cazul absenţei temporare de pe teritoriul României a titularului pentru mai mult de 6 luni în decurs de un an, cu urmãtoarele excepţii:
    a) absenţa de pe teritoriul României pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu, indiferent de perioadã;
    b) absenţa de pe teritoriul României pentru motive întemeiate, precum starea de graviditate şi de naştere, boalã gravã, participarea la programe de învãţãmânt sau pregãtire profesionalã ori mutarea în interes de serviciu într-un alt stat membru sau o ţarã terţã, pentru o perioadã de maximum 12 luni consecutive.
    (3) Cu cel puţin 30 de zile înaintea expirãrii perioadei de valabilitate, titularul cãrţii de rezidenţã este obligat sã se prezinte la formaţiunea competentã teritorial a Oficiului Român pentru Imigrãri, în vederea eliberãrii unei noi cãrţi de rezidenţã, în condiţiile legii.
    ART. 18
    (1) Dreptul de rezidenţã al membrilor de familie care nu au cetãţenia Uniunii Europene este valabil pe toatã perioada pentru care cetãţeanul Uniunii Europene, ai cãrui membri de familie sunt, are rezidenţã în România, precum şi, pânã la împlinirea termenului la care pot beneficia de rezidenţã permanentã, în urmãtoarele situaţii:
    a) în cazul în care cetãţeanul Uniunii Europene al cãrui membru de familie este a decedat, dacã membrul de familie a avut o rezidenţã de cel puţin un an în aceastã calitate;
    b) dacã se desface sau se anuleazã cãsãtoria în oricare dintre urmãtoarele condiţii:
    (i) de la încheierea cãsãtoriei şi pânã la sesizarea instanţei de judecatã competente pentru desfacerea, declararea nulitãţii sau anularea cãsãtoriei au trecut cel puţin 3 ani, din care o perioadã de cel puţin un an pe teritoriul României;
    (ii) prin acordul soţilor ori prin hotãrâre judecãtoreascã, soţului/soţiei care nu are cetãţenia Uniunii Europene i-a fost încredinţat spre creştere şi educare copilul cetãţeanului Uniunii Europene;
    (iii) desfacerea cãsãtoriei se datoreazã unor circumstanţe deosebit de dificile, precum faptul cã soţul/soţia care nu are cetãţenia Uniunii Europene a fost victima violenţei domestice în timpul cãsãtoriei;
    (iv) în urma acordului soţilor ori prin hotãrâre judecãtoreascã, instanţa de judecatã stabileşte dreptul soţului/soţiei care nu are cetãţenia Uniunii Europene de a vizita copilul minor. În acest caz, instanţa de judecatã trebuie sã precizeze în dispozitivul hotãrârii judecãtoreşti cã vizitele se vor efectua pe teritoriul României, cu indicarea exactã a perioadei de timp pentru care acest drept este acordat.
    (2) Partenerul care nu are cetãţenia Uniunii Europene îşi pãstreazã dreptul de rezidenţã pânã la dobândirea dreptului de rezidenţã permanentã în cazul în care parteneriatul înregistrat se desface sau se anuleazã, cu aplicarea în mod corespunzãtor a condiţiilor prevãzute la alin. (1) lit. b).
    (3) În situaţiile prevãzute la alin. (1) şi (2), dobândirea ulterioarã a dreptului de rezidenţã permanentã este condiţionatã de continuarea şederii pe teritoriul României a persoanelor prevãzute la art. 12 alin. (2) în oricare dintre situaţiile prevãzute la art. 12 alin. (1) lit. a) şi b) sau în calitate de membru de familie al unei persoane care îndeplineşte una dintre aceste condiţii, dacã familia este deja constituitã pe teritoriul României.
    ART. 19
    (1) În situaţia în care cetãţeanul Uniunii Europene pãrãseşte România sau a decedat, dreptul de rezidenţã al copiilor acestuia şi al pãrintelui în îngrijirea cãruia copiii se aflã, indiferent de cetãţenie, rãmâne valabil pânã la terminarea studiilor, cu respectarea urmãtoarelor condiţii cumulative:
    a) copiii locuiesc în România;
    b) copiii sunt înscrişi la o instituţie de învãţãmânt din România.
    (2) Persoanele care se încadreazã în situaţiile prevãzute la alin. (1) şi la art. 18 îşi pãstreazã dreptul de rezidenţã, exclusiv cu titlu personal.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Dreptul de rezidenţã permanentã

    ART. 20
    (1) Cetãţenii Uniunii Europene care au o rezidenţã continuã şi legalã pe teritoriul României pentru o perioadã de cel puţin 5 ani beneficiazã de dreptul de rezidenţã permanentã.
    (2) Persoanele care nu au cetãţenia Uniunii Europene şi care au o rezidenţã continuã pe teritoriul României pentru o perioadã de cel puţin 5 ani, în calitate de membri de familie ai unui cetãţean al Uniunii Europene rezident sau rezident permanent, beneficiazã de prevederile alin. (1).
    (3) În înţelesul alin. (1) şi (2), rezidenţa continuã presupune exercitarea dreptului de rezidenţã, în condiţiile legii, în ultimii 5 ani anteriori soluţionãrii cererii de rezidenţã permanentã. Dovada continuitãţii rezidenţei cade în sarcina solicitantului şi poate fi fãcutã prin orice mijloc de probã.
    (4) În înţelesul alin. (1), rezidenţa legalã presupune exercitarea dreptului de rezidenţã pe teritoriul României, în condiţiile legii, fãrã a fi întreruptã de o mãsurã de limitare sau restrângere a dreptului de rezidenţã, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţã, ori de o mãsurã de îndepãrtare de pe teritoriul României, potrivit Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    (5) La stabilirea continuitãţii perioadei de rezidenţã nu sunt considerate întreruperi:
    a) absenţele temporare de pe teritoriul României care nu depãşesc 6 luni în decurs de un an;
    b) absenţa de pe teritoriul României pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu;
    c) absenţa de pe teritoriul României pentru motive întemeiate, precum starea de graviditate şi de naştere, boalã gravã, participarea la programe de învãţãmânt sau pregãtire profesionalã ori mutarea în interes de serviciu într-un alt stat membru sau o ţarã terţã, pentru o perioadã de maximum 12 luni consecutive;
    d) perioada în care a fost executatã o pedeapsã privativã de libertate pe teritoriul României, mai micã de 6 luni.
    (6) Dreptul de rezidenţã permanentã se pierde în cazul unei absenţe de pe teritoriul României pentru o perioadã mai mare de 2 ani consecutivi.
    ART. 21
    (1) Prin excepţie de la prevederile art. 20, rezidenţii beneficiazã de rezidenţã permanentã, anterior împlinirii perioadei continue de 5 ani de şedere, atunci când:
    a) au statutul de lucrãtor dacã, în momentul încetãrii activitãţii, au împlinit vârsta prevãzutã de legislaţia naţionalã în vederea pensionãrii pentru limitã de vârstã sau, în cazul în care contractul de muncã înceteazã cu drept de pensionare anticipatã în condiţiile legii, dacã au fost angajaţi în România cel puţin în ultimele 12 luni şi au avut o şedere continuã mai mare de 3 ani pe teritoriul României. Pentru rezidenţii care desfãşoarã profesii liberale, condiţia referitoare la vârsta de pensionare se considerã îndeplinitã în momentul împlinirii vârstei de 60 de ani, dacã legea nu prevede altfel;
    b) au statutul de lucrãtor şi o şedere continuã pe teritoriul României pentru o perioadã mai mare de 2 ani şi înceteazã munca din cauza pierderii totale sau a cel puţin jumãtate din capacitatea de muncã. Dacã aceastã incapacitate este rezultatul unui accident de muncã sau al unei boli profesionale, condiţia referitoare la durata şederii nu se aplicã;
    c) dupã o perioadã de 3 ani de rezidenţã, în situaţia prevãzutã la art. 12 alin. (1) lit. a), îşi desfãşoarã activitatea într-un alt stat membru, menţinându-şi, în acelaşi timp, reşedinţa pe teritoriul României, unde se întorc, regulat, în fiecare zi sau cel puţin o datã pe sãptãmânã. La acordarea drepturilor prevãzute la lit. a) şi b), perioadele de angajare petrecute în statul membru în care persoana în cauzã lucreazã vor fi considerate ca fiind petrecute pe teritoriul României.
    (2) Perioadele de şomaj, de concediu medical sau de încetare a activitãţii datorate îmbolnãvirii ori unui accident, precum şi orice alte perioade de încetare a activitãţii pentru motive neimputabile persoanei în cauzã se iau în calcul la stabilirea continuitãţii perioadelor prevãzute la alin. (1).
    (3) Condiţiile referitoare la durata rezidenţei şi angajãrii, stabilite la alin. (1) lit. a), şi condiţia referitoare la durata rezidenţei, stabilitã la alin. (1) lit. b), nu se vor aplica dacã persoana care este angajatã sau desfãşoarã activitãţi economice în mod independent este cãsãtoritã cu un cetãţean român.
    (4) În cazul în care cetãţeanul Uniunii Europene dobândeşte dreptul de rezidenţã permanentã în baza alin. (1), membrii de familie ai acestuia, indiferent de cetãţenie, au drept de rezidenţã permanentã numai dacã gospodãresc împreunã cu acesta pe teritoriul României.
    (5) În cazul în care cetãţeanul Uniunii Europene care avea statutul de lucrãtor decedeazã în perioada de activitate, dar anterior dobândirii dreptului de rezidenţã permanentã, membrii de familie care au gospodãrit împreunã cu acesta pe teritoriul României pot dobândi dreptul de rezidenţã permanentã, dacã se aflã în una dintre urmãtoarele situaţii:
    a) la data decesului cetãţeanul Uniunii Europene avea o rezidenţã continuã de cel puţin 2 ani pe teritoriul României;
    b) decesul a survenit în urma unui accident de muncã sau a unei boli profesionale.
    (6) Cetãţenilor Uniunii Europene sau membrilor de familie ai acestora care sunt de origine românã sau nãscuţi în România, precum şi celor a cãror rezidenţã este în interesul statului român li se poate acorda dreptul de rezidenţã permanentã fãrã îndeplinirea condiţiilor prevãzute la art. 20 alin. (1).
    (7) Minorul ai cãrui pãrinţi sunt titulari ai unui drept de rezidenţã permanentã poate beneficia de dreptul de rezidenţã permanentã fãrã îndeplinirea condiţiilor prevãzute la art. 20 alin. (1) şi (2), la cererea ambilor pãrinţi, a pãrintelui supravieţuitor, a pãrintelui cãruia i-a fost încredinţat prin hotãrâre judecãtoreascã rãmasã definitivã şi irevocabilã sau, dupã caz, a reprezentantului legal. În cazul în care numai unul dintre pãrinţi este titular al unui drept de rezidenţã permanentã pe teritoriul României, este necesar consimţãmântul celuilalt pãrinte, dat în faţa reprezentantului Oficiului Român pentru Imigrãri, cu ocazia depunerii cererii sau, dupã caz, în formã autenticã.
    (8) Cetãţenilor Uniunii Europene care fac dovada cã au efectuat investiţii de minimum 1.000.000 de euro sau au creat peste 100 de locuri de muncã cu normã întreagã li se poate acorda dreptul de rezidenţã permanentã, fãrã îndeplinirea condiţiilor prevãzute la art. 20 alin. (1).
    ART. 22
    (1) Persoanele care îndeplinesc condiţiile prevãzute la art. 20 şi 21 pot solicita formaţiunilor teritoriale competente ale Oficiului Român pentru Imigrãri eliberarea cãrţii de rezidenţã permanentã pentru cetãţenii Uniunii Europene, respectiv a cãrţii de rezidenţã permanentã pentru membrii de familie care nu sunt cetãţeni ai Uniunii Europene.
    (2) Valabilitatea documentelor prevãzute la alin. (1) este de 10 ani de la data emiterii, cu excepţia celor care se elibereazã persoanelor cu vârsta de pânã la 14 ani, a cãror valabilitate este de 5 ani de la data emiterii.
    (3) Dacã Oficiul Român pentru Imigrãri constatã îndeplinirea condiţiilor pentru emiterea documentelor prevãzute la alin. (1), elibereazã, în termen de 30 de zile de la depunerea cererii, cartea de rezidenţã permanentã pentru cetãţenii Uniunii Europene, respectiv, în termen de 90 de zile de la depunerea cererii, cartea de rezidenţã permanentã pentru membrii de familie care nu sunt cetãţeni ai Uniunii Europene.
    (4) În cazul în care se constatã cã nu sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de prezenta ordonanţã de urgenţã, organele competente comunicã în scris refuzul eliberãrii documentelor prevãzute la alin. (1), motivele care au stat la baza acestei decizii, indicându-se instanţa competentã şi termenul în care mãsura poate fi atacatã.
    (5) Împotriva refuzului eliberãrii documentelor prevãzute la alin. (1) se poate face acţiune la instanţa de contencios administrativ competentã.
    (6) Cu cel puţin 30 de zile înaintea expirãrii perioadei de valabilitate, titularul cãrţii de rezidenţã permanentã este obligat sã se prezinte la formaţiunea competentã teritorial a Oficiului Român pentru Imigrãri, în vederea preschimbãrii documentului.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Limitele menţinerii dreptului de rezidenţã

    ART. 23
    (1) Cetãţenii Uniunii Europene şi membrii de familie ai acestora beneficiazã de dreptul de rezidenţã prevãzut la art. 11 atât timp cât nu devin o sarcinã excesivã pentru sistemul naţional de asistenţã socialã.
    (2) Cetãţenii Uniunii Europene şi membrii de familie ai acestora beneficiazã de dreptul de rezidenţã prevãzut în secţiunea a 2-a atât timp cât îndeplinesc condiţiile prevãzute la art. 12 şi 18.
    (3) Atunci când existã date sau informaţii cu privire la nerespectarea cadrului legal care reglementeazã dreptul de rezidenţã, Oficiul Român pentru Imigrãri poate verifica îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea dreptului de rezidenţã de cãtre cetãţenii Uniunii Europene şi membrii de familie ai acestora. Asemenea verificãri nu se efectueazã în mod sistematic.
    ART. 24
    (1) Împotriva cetãţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora care nu îndeplinesc condiţiile de exercitare a dreptului de rezidenţã potrivit art. 23 alin. (1) şi (2) Oficiul Român pentru Imigrãri poate emite o decizie de pãrãsire a teritoriului României.
    (2) Documentul care atestã rezidenţa pe teritoriul României se anuleazã la data luãrii deciziei şi se retrage cel mai târziu la data la care aceastã decizie este adusã la cunoştinţa persoanei în cauzã.
    (3) Comunicarea deciziei se face în condiţiile prevãzute de normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţã.
    (4) Persoana împotriva cãreia a fost emisã decizia de pãrãsire a teritoriului are obligaţia de a pãrãsi România în termen de o lunã de la data comunicãrii deciziei.
    (5) Decizia de pãrãsire a teritoriului României poate fi contestatã în termen de 10 zile de la data comunicãrii la curtea de apel în a cãrei razã de competenţã se aflã structura emitentã. Instanţa soluţioneazã cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Contestaţia suspendã executarea deciziei de pãrãsire a teritoriului României. Hotãrârea instanţei prin care se soluţioneazã contestaţia este definitivã şi irevocabilã.
    (6) Cetãţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora care nu au pãrãsit teritoriul României în termenul prevãzut la alin. (4) le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu privire la îndepãrtarea sub escortã şi, atunci când se impune, luarea în custodie publicã şi tolerarea rãmânerii pe teritoriul României.
    ART. 25
    (1) Decizia de pãrãsire a teritoriului României nu poate fi emisã împotriva cetãţenilor Uniunii Europene şi a membrilor de familie ai acestora dacã:
    a) cetãţeanul Uniunii Europene are statutul de lucrãtor;
    b) cetãţeanul Uniunii Europene dovedeşte prin orice mijloc cã este în cãutarea unui loc de muncã şi cã are posibilitãţi reale de a fi angajat.
    (2) Decizia de pãrãsire a teritoriului României nu poate fi emisã ca o consecinţã automatã a unei solicitãri de asistenţã adresatã sistemului naţional de asistenţã socialã.
    (3) În cazul cetãţenilor Uniunii Europene şi al membrilor de familie ai acestora care nu mai deţin mijloace de întreţinere şi care beneficiazã de asistenţã socialã, o decizie de pãrãsire a teritoriului României poate fi emisã numai dacã, în urma unei anchete sociale, se constatã cã persoana în cauzã a devenit o povarã excesivã pentru sistemul naţional de asistenţã socialã.
    (4) Ancheta socialã se efectueazã de cãtre instituţia publicã specializatã a autoritãţii administraţiei publice locale competentã teritorial, fiind avute în vedere cel puţin urmãtoarele elemente:
    a) raportul dintre perioada de şedere pe teritoriul României şi perioada pentru care s-au acordat prestaţii sociale;
    b) posibilitatea ca, în perioada urmãtoare, persoana în cauzã sã nu mai aibã nevoie de prestaţii sociale;
    c) gradul de integrare în societate a persoanei în cauzã şi a familiei acesteia;
    d) existenţa unor circumstanţe personale, cum ar fi vârsta sau starea de sãnãtate, familiale sau de naturã economicã;
    e) cuantumul prestaţiilor sociale acordate şi ponderea acestora în totalul mijloacelor de întreţinere ale persoanei în cauzã.
    ART. 26
    (1) Oficiul Român pentru Imigrãri anuleazã, prin decizie motivatã, dreptul de rezidenţã în România, dacã ulterior înregistrãrii rezidenţei se constatã cã:
    a) la data înregistrãrii rezidenţei, calitatea de cetãţean al Uniunii Europene sau de membru de familie al unui cetãţean al Uniunii Europene a fost doveditã prin folosirea de informaţii false, documente false sau falsificate ori prin alte mijloace ilegale;
    b) dreptul de rezidenţã a fost înregistrat în baza unei cãsãtorii de convenienţã, constatate în condiţiile prevãzute de Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sau în baza unui parteneriat, dacã acesta a fost încheiat ori este declarat cu scopul de a beneficia de drept de rezidenţã pe teritoriul României.
    (2) Documentul care atestã rezidenţa pe teritoriul României se anuleazã la data luãrii deciziei şi se retrage cel mai târziu la data la care aceastã decizie este adusã la cunoştinţa persoanei în cauzã.
    (3) Decizia de anulare se comunicã:
    a) de cãtre Oficiul Român pentru Imigrãri, dacã persoana în cauzã se aflã pe teritoriul României, prin decizia de returnare emisã potrivit Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
    b) de cãtre Poliţia de Frontierã Românã, în momentul în care persoana în cauzã se prezintã la frontierã cu scopul de a intra în România, prin înmânarea deciziei de anulare emise de Oficiul Român pentru Imigrãri.

    CAP. IV
    Restrângerea dreptului la liberã circulaţie pe teritoriul României a cetãţenilor Uniunii Europene şi a membrilor familiilor lor

    SECŢIUNEA 1
    Dispoziţii generale

    ART. 27
    (1) Autoritãţile române competente pot restrânge exercitarea dreptului la liberã circulaţie şi rezidenţã pe teritoriul României de cãtre cetãţenii Uniunii Europene sau de cãtre membrii de familie ai acestora numai din raţiuni de ordine publicã, securitate naţionalã ori sãnãtate publicã. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice.
    (2) Împotriva cetãţenilor Uniunii Europene sau membrilor de familie ai acestora, indiferent de cetãţenie, care au drept de rezidenţã permanentã se pot dispune, în condiţiile legii, mãsuri specifice de restrângere a dreptului la liberã circulaţie numai dacã reprezintã un pericol iminent pentru ordinea publicã sau securitatea naţionalã.
    (3) Dreptul la libera circulaţie pe teritoriul României, în cazul urmãtoarelor categorii de cetãţeni ai Uniunii Europene, poate fi restrâns numai pentru motive imperative de securitate naţionalã:
    a) rezidenţii cu şedere continuã şi legalã pe teritoriul României în ultimii 10 ani;
    b) minorii, cu excepţia cazului în care îndepãrtarea este necesarã pentru interesul copilului, conform prevederilor Convenţiei Naţiunilor Unite privind Drepturile Copilului din 20 noiembrie 1989, ratificatã prin Legea nr. 18/1990, republicatã, cu modificãrile ulterioare.
    (4) Adoptarea de cãtre organele competente a oricãrei decizii de restrângere a dreptului la liberã circulaţie, în special a celor cu privire la îndepãrtarea de pe teritoriul României, dispuse în condiţiile legii, se face numai cu luarea în considerare a duratei efective a şederii persoanei în cauzã pe teritoriul României, a vârstei acesteia, a stãrii de sãnãtate, a situaţiei familiale şi economice, a gradului de integrare socialã şi culturalã în România şi a asigurãrii menţinerii legãturilor sale cu ţara de origine.
    (5) Dispunerea oricãrei mãsuri de restrângere a dreptului la liberã circulaţie pe teritoriul României al cetãţenilor Uniunii Europene şi al membrilor familiilor lor trebuie luatã numai cu respectarea principiului proporţionalitãţii şi trebuie sã aibã la bazã exclusiv comportamentul persoanei în cauzã. Acest comportament trebuie sã reprezinte o ameninţare realã, actualã şi suficient de gravã pentru valorile fundamentale ale societãţii. O astfel de mãsurã nu poate fi bazatã exclusiv pe existenţa unei condamnãri penale anterioare. Nu pot fi acceptate motivãri care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de consideraţii de prevenţie generalã.
    (6) Orice mãsurã de restrângere a dreptului la libera circulaţie pe teritoriul României a cetãţenilor Uniunii Europene şi a membrilor familiilor lor nu poate avea decât caracter temporar şi poate fi dispusã numai pentru o duratã de timp limitatã la perioada necesarã încetãrii motivelor care au stat la baza adoptãrii acesteia.
    (7) Decizia de restrângere a dreptului la liberã circulaţie se comunicã cetãţeanului Uniunii Europene sau membrului de familie al acestuia, în scris, de cãtre autoritatea care a dispus o astfel de mãsurã, în condiţiile legii. Decizia trebuie sã conţinã prezentarea precisã şi completã a tuturor motivelor de fapt şi de drept care au stat la baza dispunerii unei astfel de mãsuri, implicaţiile acesteia pentru persoana în cauzã, informaţii privind instanţa unde poate fi atacatã decizia, termenul de introducere a acţiunii şi termenul în care cetãţeanul Uniunii Europene sau membrul de familie al acestuia trebuie sã pãrãseascã teritoriul României.
    (8) Termenul în care cetãţeanul Uniunii Europene sau membrul de familie al acestuia trebuie sã pãrãseascã teritoriul României este de o lunã de la data comunicãrii deciziei de restrângere a dreptului la liberã circulaţie, cu excepţia acelor cazuri în care autoritatea competentã emitentã a deciziei de restrângere a dreptului la liberã circulaţie constatã cã acesta trebuie sã pãrãseascã teritoriul României de îndatã ori într-un termen mai scurt, în scopul evitãrii unui risc iminent şi grav de încãlcare a ordinii publice, sãnãtãţii publice sau securitãţii naţionale. În cazul expulzãrii care însoţeşte pedeapsa închisorii, termenul se calculeazã de la data executãrii pedepsei.
    (9) Instanţa care judecã acţiunea introdusã împotriva unei decizii de restrângere a dreptului la liberã circulaţie analizeazã legalitatea deciziei, respectarea principiului proporţionalitãţii mãsurii dispuse şi a condiţiilor stabilite la alin. (1)-(8), precum şi faptele şi circumstanţele care justificã mãsura dispusã.
    ART. 28
    (1) Deciziile de restrângere a dreptului la liberã circulaţie al cãror termen de pãrãsire a teritoriului României nu a fost respectat şi cele prin care se dispune pãrãsirea de îndatã a teritoriului României se pun în executare prin escortarea persoanei în cauzã pânã la frontierã sau pânã în ţara de origine de cãtre personalul specializat al Oficiului Român pentru Imigrãri.
    (2) Dacã escortarea prevãzutã la alin. (1) nu se poate efectua în 24 de ore, Oficiul Român pentru Imigrãri poate solicita luarea în custodie publicã a persoanei în cauzã, aplicându-se în mod corespunzãtor prevederile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu privire la luarea în custodie publicã şi, dupã caz, la tolerarea rãmânerii pe teritoriul României.
    ART. 29
    Modalitãţile prin care se poate restrânge exerciţiul liberei circulaţii pe teritoriul României a cetãţenilor Uniunii Europene şi a membrilor familiilor acestora sunt urmãtoarele:
    a) nepermiterea intrãrii pe teritoriul României;
    b) îndepãrtarea de pe teritoriul României pentru motive de sãnãtate publicã;
    c) declararea ca indezirabil;
    d) expulzarea.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Persoanele indezirabile

    ART. 30
    (1) Declararea ca indezirabil este o mãsurã care se dispune împotriva unui cetãţean al Uniunii Europene sau unui membru de familie al acestuia care a desfãşurat, desfãşoarã ori despre care existã indicii temeinice cã intenţioneazã sã desfãşoare activitãţi de naturã sã punã în pericol securitatea naţionalã sau ordinea publicã.
    (2) Mãsura prevãzutã la alin. (1) se dispune de Curtea de Apel Bucureşti, la sesizarea procurorului anume desemnat de la Parchetul de pe lângã Curtea de Apel Bucureşti. Procurorul sesizeazã instanţa de judecatã la propunerea instituţiilor cu competenţe în domeniul ordinii publice şi securitãţii naţionale care deţin date sau indicii temeinice în sensul celor prevãzute la alin. (1).
    (3) Datele şi informaţiile în baza cãrora se propune declararea ca indezirabil pentru raţiuni de securitate naţionalã se pun la dispoziţie instanţei de judecatã în condiţiile stabilite de actele normative care reglementeazã regimul activitãţilor referitoare la siguranţa naţionalã şi protejarea informaţiilor clasificate.
    (4) Sesizarea prevãzutã la alin. (2) se judecã în camera de consiliu, cu citarea pãrţilor. Instanţa de judecatã aduce la cunoştinţa persoanei în cauzã faptele care stau la baza sesizãrii, cu respectarea prevederilor actelor normative care reglementeazã regimul activitãţilor referitoare la siguranţa naţionalã şi la protejarea informaţiilor clasificate.
    (5) Curtea de Apel Bucureşti se pronunţã, prin hotãrâre motivatã, în termen de 10 zile de la sesizarea formulatã în condiţiile alin. (2) Hotãrârea instanţei este definitivã. Atunci când declararea strãinului ca indezirabil se întemeiazã pe raţiuni de securitate naţionalã, în conţinutul hotãrârii nu se menţioneazã datele şi informaţiile care au stat la baza motivãrii acesteia.
    (6) Hotãrârea se comunicã persoanei în cauzã, precum şi, dacã instanţa dispune declararea ca indezirabil, Oficiului Român pentru Imigrãri, pentru a fi pusã în executare.
    (7) Dreptul de rezidenţã al persoanei în cauzã înceteazã de la data pronunţãrii hotãrârii prin care aceasta a fost declaratã indezirabilã.
    (8) Perioada pentru care un cetãţean al Uniunii Europene sau membrul de familie al unui cetãţean al Uniunii Europene poate fi declarat indezirabil este de la 1 la 10 ani, cu posibilitatea prelungirii termenului pentru o nouã perioadã cuprinsã între aceste limite, în cazul în care se constatã cã nu au încetat motivele care au determinat luarea acestei mãsuri. Prelungirea termenului se face în condiţiile prevãzute la alin. (2). Termenul începe sã curgã de la data expirãrii termenului prevãzut la art. 27 alin. (8).
    (9) Persoanele declarate indezirabile vor fi comunicate de Oficiul Român pentru Imigrãri Direcţiei generale afaceri consulare.
    ART. 31
    (1) Hotãrârea prevãzutã la art. 30 alin. (5) poate fi atacatã cu recurs, în termen de 10 zile de la data comunicãrii, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa se pronunţã în termen de 5 zile de la data primirii cererii. Hotãrârea este definitivã şi irevocabilã.
    (2) Exercitarea cãii de atac prevãzute la alin. (1) nu are efect suspensiv de executare a hotãrârii prin care cetãţeanul Uniunii Europene sau membrul de familie a fost declarat indezirabil. În cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea de pagube iminente, persoana în cauzã poate cere instanţei sã dispunã suspendarea executãrii hotãrârii prin care a fost declaratã indezirabilã, pânã la soluţionarea cãii de atac. Instanţa va soluţiona cererea de suspendare de urgenţã, hotãrârea pronunţatã în acest caz fiind executorie de drept.
    (3) Exercitarea cãii de atac prevãzute la alin. (1) nu are efect suspensiv asupra mãsurii de luare în custodie publicã, dispusã în condiţiile art. 28 alin. (2).
    ART. 32
    (1) Dupã împlinirea a jumãtate din perioada interdicţiei dispuse în condiţiile art. 30 sau dupã 3 ani de la data dispunerii acesteia, persoana declaratã indezirabilã în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţã poate solicita ridicarea interdicţiei.
    (2) Ridicarea interdicţiei se poate dispune luându-se în considerare schimbãrile survenite faţã de împrejurãrile care au determinat dispunerea acesteia.
    (3) Cererea de ridicare a interdicţiei se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Cererea se judecã în camera de consiliu.
    (4) Instanţa soluţioneazã cauza de urgenţã şi cu precãdere.
    (5) Hotãrârea prevãzutã la alin. (4) este supusã recursului. Hotãrârea instanţei de recurs este definitivã şi irevocabilã.
    (6) Prezenţa procurorului este obligatorie la toate şedinţele de judecatã.
    (7) Hotãrârile rãmase definitive se comunicã Inspectoratului General al Poliţiei de Frontierã şi Oficiului Român pentru Imigrãri.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Expulzarea

    ART. 33
    (1) Împotriva cetãţeanului Uniunii Europene sau a membrului de familie al acestuia care a sãvârşit o infracţiune pe teritoriul României poate fi dispusã mãsura expulzãrii în condiţiile prevãzute de Codul penal şi Codul de procedurã penalã, cu respectarea prevederilor art. 27.
    (2) Mãsura prevãzutã la alin. (1) este pusã în executare de cãtre Oficiul Român pentru Imigrãri.
    (3) Instanţa poate dispune interzicerea intrãrii pe teritoriul României persoanei împotriva cãreia s-a dispus mãsura expulzãrii, pe o perioadã cuprinsã între 1 şi 5 ani. Perioada de interdicţie curge de la data expirãrii termenului prevãzut la art. 27 alin. (8).
    ART. 34
    (1) Cetãţeanul Uniunii Europene sau membrul de familie al acestuia nu poate fi expulzat într-un stat în care existã temeri justificate cã viaţa îi este pusã în pericol ori cã va fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante.
    (2) Interdicţia de expulzare dureazã pânã la dispariţia motivelor pe care a fost întemeiatã.
    (3) Constatarea situaţiilor prevãzute la alin. (1) este de competenţa instanţei de judecatã, în urma comunicãrii efectuate de cãtre Oficiul Român pentru Imigrãri.
    ART. 35
    (1) Dacã mãsura de expulzare, aşa cum este prevãzutã la art. 33 alin. (1), este pusã în aplicare dupã o perioadã mai mare de 2 ani de la data la care a fost dispusã, la cererea Oficiului Român pentru Imigrãri, instanţa de executare va verifica dacã persoana în cauzã mai reprezintã o ameninţare realã şi prezentã la ordinea publicã sau securitatea naţionalã ori dacã au intervenit schimbãri materiale în circumstanţele care au determinat dispunerea mãsurii de expulzare.
    (2) Instanţa se va pronunţa asupra menţinerii sau revocãrii mãsurii de siguranţã a expulzãrii în termen de 3 zile lucrãtoare de la data sesizãrii. La şedinţa de judecatã, prezenţa procurorului este obligatorie. Hotãrârea este definitivã şi irevocabilã.
    (3) Procedura prevãzutã la alin. (1) şi (2) nu se aplicã în situaţia în care, deşi i s-a adus la cunoştinţã posibilitatea parcurgerii acestei proceduri, persoana în cauzã îşi manifestã, în scris, intenţia de a pãrãsi în cel mai scurt timp teritoriul României.
    ART. 36
    (1) Dupã împlinirea a jumãtate din perioada interdicţiei dispuse în condiţiile art. 33 alin. (3), persoana expulzatã poate solicita ridicarea interdicţiei.
    (2) Ridicarea interdicţiei se poate dispune luându-se în considerare schimbãrile survenite faţã de împrejurãrile care au determinat dispunerea acesteia.
    (3) Cererea de ridicare a interdicţiei se depune la instanţa care a dispus aceastã mãsurã. Cererea se judecã în camera de consiliu.
    (4) Instanţa soluţioneazã cauza de urgenţã şi cu precãdere.
    (5) Hotãrârea prevãzutã la alin. (4) este supusã recursului. Hotãrârea instanţei de recurs este definitivã şi irevocabilã.
    (6) Hotãrârile rãmase definitive se comunicã Inspectoratului General al Poliţiei de Frontierã şi Oficiului Român pentru Imigrãri.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Îndepãrtarea de pe teritoriul României pentru motive de sãnãtate publicã

    ART. 37
    (1) Mãsura îndepãrtãrii de pe teritoriul României pentru motive de sãnãtate publicã a cetãţenilor Uniunii Europene sau a membrilor de familie ai acestora poate fi dispusã de Oficiul Român pentru Imigrãri, la solicitarea structurilor specializate ale Ministerului Sãnãtãţii, numai în cazul în care, pe baza analizelor medicale efectuate de cãtre persoana în cauzã la un interval de cel mult 3 luni de la intrarea pe teritoriul României, se constatã existenţa unei afecţiuni dintre cele stabilite potrivit prevederilor alin. (3).
    (2) Efectuarea analizelor prevãzute la alin. (1) de cãtre persoana în cauzã este scutitã de taxe şi poate fi dispusã de structurile specializate ale Ministerului Sãnãtãţii numai în cazul în care exista indicii temeinice cã, la data intrãrii pe teritoriul României, suferea de una dintre afecţiunile stabilite potrivit alin. (3).
    (3) Afecţiunile care justificã mãsura nepermiterii intrãrii sau a îndepãrtãrii de pe teritoriul României pe motiv de periclitare a sãnãtãţii publice sunt cele care au potenţial epidemiologic, astfel cum sunt prevãzute de documentele relevante ale Organizaţiei Mondiale a Sãnãtãţii, în mãsura în care acestea fac obiectul unor mãsuri de protecţie a sãnãtãţii publice prevãzute de legea românã, aplicabile cetãţenilor români.
    (4) Prin excepţie de la prevederile art. 28 alin. (1), mãsurile de îndepãrtare dispuse potrivit alin. (1) se pun în executare prin escortarea persoanei în cauzã pânã la frontierã de cãtre personalul Oficiului Român pentru Imigrãri. Structurile specializate ale Ministerului Sãnãtãţii competente teritorial pun la dispoziţie un mijloc de transport echipat corespunzãtor, precum şi personalul necesar, în astfel de situaţii.

    SECŢIUNEA a 5-a
    Contravenţii

    ART. 38
    (1) Neîndeplinirea oricãreia dintre obligaţiile stabilite la art. 9 alin. (1), (2), (3) şi (5), art. 13, 14, art. 15 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 17 alin. (3) şi la art. 22 alin. (6) constituie contravenţie şi se sancţioneazã cu amendã de la 25 lei la 50 lei.
    (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de cãtre lucrãtori anume desemnaţi din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
    (3) În cazul contravenţiilor prevãzute la alin. (1), contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, dupã caz, de la data comunicãrii acestuia jumãtate din minimul amenzii prevãzute la alin. (1), agentul constatator fãcând menţiune despre aceastã posibilitate în procesul-verbal.
    (4) Contravenţiei prevãzute la alin. (1) îi sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 180/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.

    CAP. V
    Dispoziţii tranzitorii şi finale

    ART. 39
    (1) Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţã cu privire la cetãţenii Uniunii Europene şi la membrii de familie ai acestora se aplicã şi cetãţenilor statelor membre ale Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, respectiv membrilor de familie ai acestora.
    (2) Pe data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã se abrogã Legea nr. 309/2004 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetãţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 1 iulie 2004.
    ART. 40
    (1) Forma şi conţinutul documentelor care se elibereazã cetãţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.
    (2) Materialele necesare producerii cãrţilor de rezidenţã eliberate cetãţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora sunt asigurate din stocurile achiziţionate de Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru confecţionarea cãrţilor de identitate pentru cetãţenii români, potrivit art. 23 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţã a persoanelor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 372/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    (3) Pentru aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţã, Ministerul Administraţiei şi Internelor va elabora norme metodologice, care vor fi aprobate prin hotãrâre a Guvernului.
    ART. 41
    (1) Fiecãrui cetãţean al Uniunii Europene, precum şi oricãrui membru de familie care a fost luat în evidenţele Oficiului Român pentru Imigrãri i se atribuie un cod numeric personal care se înscrie în documentul care atestã rezidenţa pe teritoriul României.
    (2) Cetãţenilor Uniunii Europene sau membrilor de familie ai acestora care fac dovada cã sunt lucrãtori frontalieri potrivit art. 1 lit. f) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socialã, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 166 din 30 aprilie 2004, li se atribuie cod numeric personal, fãrã eliberarea unui document care sã ateste rezidenţa pe teritoriul României.
    ART. 42
    Prezenta ordonanţã de urgenţã intrã în vigoare la data aderãrii României la Uniunea Europeanã.

                                 *

    Prezenta ordonanţã de urgenţã transpune Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţã a cetãţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE , 68/360/CEE , 72/194/CEE , 73/148/CEE , 75/34/CEE , 75/35/CEE , 90/364/CEE , 90/365/CEE şi 93/96/CEE , publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004.

    NOTÃ:
    Reproducem mai jos prevederile art. II din Legea nr. 80/2011, care nu sunt încorporate în forma republicatã a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 102/2005 şi care se aplicã, în continuare, ca dispoziţii proprii ale acesteia:
    "Art. II. - (1) Certificatele de înregistrare şi cãrţile de rezidenţã permanentã emise cetãţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European, în temeiul Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 102/2005, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 260/2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, au valabilitatea de 5 şi, respectiv, 10 ani de la data emiterii.
    (2) Înainte de expirarea termenului de valabilitate prevãzut la alin. (1), titularii acestor documente au obligaţia sã se prezinte la formaţiunea competentã teritorial a Oficiului Român pentru Imigrãri în vederea preschimbãrii acestora, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 102/2005, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 260/2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    (3) Oficiul Român pentru Imigrãri informeazã în scris titularii documentelor prevãzute la alin. (1) cu privire la stabilirea termenelor de valabilitate pentru documentele respective, cu cel puţin 3 luni înainte de împlinirea acestora."

                    _____________
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice