Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ nr. 5 din 23 august 2018  privind instituirea unor măsuri pentru derularea  Programului naţional de dezvoltare locală etapa a II-a    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ nr. 5 din 23 august 2018 privind instituirea unor măsuri pentru derularea Programului naţional de dezvoltare locală etapa a II-a

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 735 din 24 august 2018
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. IV din Legea nr. 183/2018 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.
    ARTICOL UNIC
    (1) În anul 2018, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, aprobată prin Legea nr. 89/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se pot depune solicitări de finanţare de către unităţile administrativ-teritoriale din judeţele pentru care există credite de angajament neutilizate după încheierea contractelor de finanţare multianuale pentru obiectivele de investiţii incluse în lista aprobată în anul 2017 prin ordin al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, şi nu mai există solicitări de finanţare, depuse în termenul legal în anul 2017, care să se încadreze în criteriul de selectare prevăzut la pct. II din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 624/2015 pentru aprobarea criteriilor de selectare a obiectivelor de investiţii pentru finanţarea prin Programul naţional de dezvoltare locală, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013.
    (2) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice notifică unităţile administrativ-teritoriale din judeţele prevăzute la alin. (1) cu privire la posibilitatea de a depune solicitări de finanţare pentru obiective de investiţii care să se încadreze în domeniile specifice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013, aprobată prin Legea nr. 89/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe.
    (3) Solicitările de finanţare prevăzute la alin. (1) se depun în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (2).
    (4) Solicitărilor de finanţare depuse conform alin. (1)-(3) li se aplică prevederile art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013, aprobată prin Legea nr. 89/2015, cu modificările şi completările ulterioare.



                    PRIM-MINISTRU
                    VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
                    Contrasemnează:
                    Viceprim-ministru,
                    ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,
                    Paul Stănescu
                    Ministrul finanţelor publice,
                    Eugen Orlando Teodorovici

    Bucureşti, 23 august 2018.
    Nr. 5.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016