Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ nr. 35 din 26 august 2015  privind reorganizarea activităţii de inspecţie pentru clasificarea carcaselor, funcţionarea sistemului de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine, monitorizarea şi raportarea preţurilor acestora    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ nr. 35 din 26 august 2015 privind reorganizarea activităţii de inspecţie pentru clasificarea carcaselor, funcţionarea sistemului de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine, monitorizarea şi raportarea preţurilor acestora

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 27 august 2015

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. III.6 din Legea nr. 182/2015 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

    ART. 1
    (1) Activitatea de inspecţie pentru clasificarea carcaselor se reorganizează prin preluarea acesteia de către Direcţia monitorizare, inspecţii, verificare şi control din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de la Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Prof. dr. G. K. Constantinescu", cu personalul şi posturile aferente.
    (2) Salarizarea personalului aferent activităţii de inspecţie pentru clasificarea carcaselor, care se preia de la Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Prof. dr. G. K. Constantinescu" de către Direcţia monitorizare, inspecţii, verificare şi control din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, se face potrivit legislaţiei în vigoare privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
    ART. 2
    Patrimoniul aferent activităţii de inspecţie pentru clasificarea carcaselor se preia de către Direcţia monitorizare, inspecţii, verificare şi control din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de la Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Prof. dr. G. K. Constantinescu", prin protocol de predare-primire încheiat în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
    ART. 3
    Direcţia monitorizare, inspecţii, verificare şi control din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie "Prof. dr. G. K. Constantinescu", aferente activităţii de inspecţie pentru clasificarea carcaselor.
    ART. 4
    Aplicarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
    ART. 5
    Funcţionarea sistemului de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine, monitorizarea şi raportarea preţurilor acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în conformitate cu prevederile regulamentelor europene şi cu deciziile autorităţii competente din acest domeniu, respectiv Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
    ART. 6
    În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 1.188/2014 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie "Prof. dr. G. K. Constantinescu" se modifică potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.

                                 PRIM-MINISTRU
                              VICTOR-VIOREL PONTA

                                Contrasemnează:
                                 --------------
                 Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
                               Daniel Constantin

                         Ministrul finanţelor publice,
                           Eugen Orlando Teodorovici

                     Ministrul muncii, familiei, protecţiei
                       sociale şi persoanelor vârstnice,
                                  Rovana Plumb

                         Ministrul afacerilor externe,
                             Bogdan Lucian Aurescu

    Bucureşti, 26 august 2015.
    Nr. 35.


                                   -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016