Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 9 din 19 februarie 2021  pentru modificarea Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 9 din 19 februarie 2021 pentru modificarea Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 174 din 19 februarie 2021
    În considerarea faptului că printre efectele pandemiei de COVID-19 asupra mediului de afaceri se regăsesc reducerea cererilor şi dificultăţile în asigurarea fluxurilor de furnizare şi desfacere a bunurilor şi serviciilor, care au condus la blocaje financiare şi imposibilitatea operatorilor economici de a-şi îndeplini obligaţiile asumate,
    având în vedere consecinţele negative asupra angajatorilor, care au avut activităţile întrerupte sau reduse, ca urmare a pandemiei de COVID-19 şi a instituirii stării de urgenţă şi/sau a stării de alertă, situaţii care au condus la declanşarea procedurilor de insolvenţă, aceştia fiind astfel în imposibilitatea de a realiza venituri care să permită continuarea raporturilor de muncă şi plata salariilor,
    luând în considerare necesitatea identificării unor instrumente eficiente în vederea prevenirii creşterii ratei şomajului la nivel naţional, precum şi asigurarea unor măsuri pentru asigurarea unui nivel de protecţie adecvată a salariaţilor, inclusiv prin susţinerea plăţii salariilor acestora, în contextul insolvenţei angajatorilor, contribuind astfel la reducerea efectelor sociale negative determinate de pandemia de COVID-19,
    având în vedere necesitatea continuării măsurilor de sprijinire a angajatorilor aflaţi în insolvenţă şi a salariaţilor, în contextul determinat de efectele pandemiei de COVID-19, inclusiv prin promovarea urgentă de soluţii legislative menite să asigure simplificarea procedurii plăţii creanţelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă şi din contractele colective de muncă încheiate de salariaţi cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive de deschidere a procedurii insolvenţei,
    luând în considerare faptul că întârzierea implementării unor reglementări cu impact social la nivel naţional poate genera apariţia unor conflicte între salariaţi şi angajatorii aflaţi în procedură de insolvenţă, este necesară adoptarea, în regim de urgenţă, a modificărilor propuse prin prezentul act normativ.
    Ţinând cont de faptul că aceste elemente vizează interesele generale ale salariaţilor români şi constituie situaţii de urgenţă a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. I
    Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 25 mai 2006, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
    "ART. 2
    Din Fondul de garantare se asigură plata creanţelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă şi din contractele colective de muncă încheiate de salariaţi cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive de deschidere a procedurii insolvenţei, denumiţi în continuare angajatori în stare de insolvenţă."

    2. La articolul 15, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Perioada prevăzută la alin. (1) este perioada anterioară datei la care se solicită acordarea drepturilor."

    3. Articolul 17 va avea următorul cuprins:
    "ART. 17
    (1) În situaţia în care se pronunţă închiderea procedurii de insolvenţă, ca urmare a redresării angajatorilor, inclusiv în perioada de observaţie, definită la art. 5 alin. (1) pct. 42 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, aceştia sunt obligaţi să restituie sumele suportate din Fondul de garantare, în termen de 6 luni de la pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii.
    (2) Angajatorii prevăzuţi la alin. (1) au totodată obligaţia de a plăti dobândă la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, în vigoare la data efectuării plăţii creanţelor salariale cuvenite salariaţilor, pentru sumele suportate în plus din Fondul de garantare, în raport cu contribuţiile plătite de aceştia la Fondul de garantare, restituite în condiţiile prevăzute la alin. (1)."

    4. La articolul 19, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
    "(3) Cererile prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt însoţite de documente care atestă că împotriva angajatorului a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă de deschidere a procedurii insolvenţei."

    5. La articolul 22, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "ART. 22
    (1) În cazul în care angajatorii aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 17 nu restituie de bunăvoie sumele suportate din Fondul de garantare, agenţiile teritoriale vor proceda la acţiuni de executare silită."



    ART. II
    Cererile prevăzute la art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, depuse anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se soluţionează potrivit prevederilor legale în vigoare la momentul depunerii acestora.

    ART. III
    În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Guvernul va modifica, în mod corespunzător, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.850/2006, cu modificările şi completările ulterioare.



                    PRIM-MINISTRU
                    FLORIN-VASILE CÎŢU
                    Contrasemnează:
                    Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
                    Raluca Turcan
                    Ministrul afacerilor externe,
                    Bogdan Lucian Aurescu

    Bucureşti, 19 februarie 2021.
    Nr. 9.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016