Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 89 din 19 august 2021  pentru completarea art. 46 al Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 89 din 19 august 2021 pentru completarea art. 46 al Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 804 din 20 august 2021
    Având în vedere că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2013 pentru completarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, aprobată prin Legea nr. 134/2015, a fost reglementată situaţia de excepţie în care, din diferite motive, plenul camerelor reunite ale Parlamentului nu se poate întruni în cvorumul prevăzut de lege pentru numirea conducerii Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor numesc un director general interimar, pe o perioadă de 60 de zile,
    având în vedere că Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu reglementează situaţia în care, la încetarea mandatului de 60 de zile a directorului general interimar numit de către birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, nu sunt efectuate demersurile necesare pentru numirea conducerii Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune sau pentru o nouă numire a unui director general interimar,
    având în vedere că Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune sunt servicii publice autonome de interes naţional, independente editorial, care au obligaţia să asigure, prin întreaga lor activitate, pluralismul, libera exprimare a ideilor şi opiniilor, libera comunicare a informaţiilor, precum şi informarea corectă a opiniei publice,
    ţinând cont de faptul că în lipsa acestor măsuri legislative luate în regim de urgenţă, impuse de o situaţie extraordinară, există riscul unor consecinţe deosebit de grave asupra funcţionării Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune,
    în considerarea faptului că acestea constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, deoarece pot conduce la imposibilitatea furnizării acestui serviciu de interes public şi, implicit, la încălcarea dreptului constituţional de informare,
    luând act de faptul că, în prezent, nu există cadru legal primar pentru asigurarea continuităţii conducerii interimare a celor două servicii publice de radio şi televiziune în cazul încetării mandatelor stabilite prin hotărâre a birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ARTICOL UNIC
    La articolul 46 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (10), cu următorul cuprins:
    "(10) În cazul în care desemnarea conducerii Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv a Societăţii Române de Televiziune nu este realizată până la data la care mandatul directorului general interimar numit în condiţiile prevăzute la alin. (8) încetează ca urmare a ajungerii la termen în timpul vacanţei parlamentare, în lipsa convocării în acest scop a Parlamentului în sesiune extraordinară, mandatul directorului general interimar se prelungeşte de drept pentru maximum două perioade succesive de maximum 45 de zile, până la numirea consiliului de administraţie, dar fără a depăşi cu mai mult de 30 de zile prima zi a următoarei sesiuni ordinare a Parlamentului."




                    PRIM-MINISTRU
                    FLORIN-VASILE CÎŢU
                    Contrasemnează:
                    Secretarul general al Guvernului,
                    Tiberiu Horaţiu Gorun

    Bucureşti, 19 august 2021.
    Nr. 89.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016