Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 84 din 13 septembrie 2018  pentru completarea unor acte normative din domeniul construcţiilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 84 din 13 septembrie 2018 pentru completarea unor acte normative din domeniul construcţiilor

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 795 din 18 septembrie 2018
    Întrucât România are, potrivit acordului de parteneriat încheiat cu Uniunea Europeană şi Cărţii albe a transporturilor, obligaţia de a finanţa, inclusiv prin utilizarea fondurilor structurale nerambursabile, şi de a finaliza cu prioritate proiectele de infrastructură transeuropeană de transport situate pe reţeaua TEN-T Core şi pe reţeaua TEN-T Comprehensive,
    deoarece reţelele de transport TEN-T Core şi Comprehensive sunt interconexiuni transeuropene care contribuie la îmbunătăţirea liberei circulaţii a persoanelor, bunurilor, capitalurilor şi serviciilor şi la promovarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale şi contribuie la realizarea unei economii de piaţă sociale mai competitive,
    ţinând cont de faptul că reglementările actuale în domeniul construcţiilor, cu referire atât la calitatea acestora, cât şi la autorizarea lucrărilor de construcţii, nu acoperă toate situaţiile întâlnite în implementarea proiectelor de infrastructură de transport de interes naţional,
    având în vedere faptul că lucrările aferente proiectelor de investiţii în infrastructura de transport de interes naţional sunt realizate în baza contractelor încheiate în conformitate cu dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1/2018 pentru aprobarea condiţiilor generale şi specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziţie aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice sau ale Hotărârii Guvernului nr. 1.405/2010 privind aprobarea utilizării unor condiţii contractuale ale Federaţiei Internaţionale a Inginerilor Consultanţi în Domeniul Construcţiilor (FIDIC) pentru obiective de investiţii din domeniul infrastructurii de transport de interes naţional, finanţate din fonduri publice, acte normative care prevăd şi alte situaţii în care se poate realiza recepţia lucrărilor,
    luând în considerare faptul că, potrivit prevederilor în vigoare, lucrările de construcţii autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizaţie şi dacă s-a efectuat recepţia la terminarea lucrărilor,
    având în vedere că din practica implementării proiectelor de modernizare/reabilitare a infrastructurii de transport rutier/feroviar de interes naţional rezultă imposibilitatea recepţionării în vederea dării în folosinţă pe loturi, secţiuni, sectoare sau obiecte de lucrări incluse în autorizaţia de construire, prevăzute într-un contract sau în contracte de execuţie diferite, care fac parte din proiecte complexe pentru care s-a emis o singură autorizaţie de construire, în situaţia în care acestea pot fi utilizate separat, conform destinaţiei lor. Subliniem în acest context situaţiile în care executarea lucrărilor respective are în vedere menţinerea legăturilor rutiere/feroviare care asigură conexiunile majore în teritoriu şi care impun executarea lucrărilor sub trafic, pe câte un sens/linie de cale ferată, şi redeschiderea traficului după finalizarea lucrărilor la una dintre căi.
    Ţinând seama de particularităţile de organizare, finanţare şi implementare şi de faptul că natura complexă a proiectelor de investiţii în infrastructura de transport de interes naţional, desfăşurate de către companiile naţionale/societăţile comerciale aflate sub autoritatea/subordinea/coordonarea Ministerului Transporturilor, precum şi importanţa strategică a acestora determină ca pentru aceste obiective de investiţii să existe reglementări specifice privind recepţia lucrărilor,
    având în vedere că promovarea modificărilor/completărilor actelor normative sub forma iniţiativei legislative ar urma să întârzie în mod considerabil programele de lucrări de realizare a proiectelor de infrastructură transeuropeană de transport, iar implementarea proiectelor privind sectoarele situate pe teritoriul României din coridoarele europene de transport va fi mult întârziată, în cazul în care modificările legislative propuse nu vor fi adoptate şi nu vor intra în vigoare în cel mai scurt termen,
    întrucât întârzierea implementării proiectelor de infrastructură transeuropeană de transport are impact direct asupra pierderii de sume alocate României prin Programul operaţional Infrastructură mare estimate la aproximativ 6,8 miliarde euro, context în care se impune reglementarea în regim de urgenţă a unor măsuri pentru diminuarea acestei categorii de risc,
    având în vedere că neadoptarea prezentului act normativ ar putea conduce inclusiv la întârzierea în ceea ce priveşte respectarea acordurilor încheiate cu partenerii internaţionali privind creşterea mobilităţii şi interoperabilităţii infrastructurii de transport,
    luând în considerare disfuncţionalităţile existente în implementarea proiectelor aferente infrastructurii de transport de interes naţional din domeniul rutier şi feroviar ca obiective de utilitate publică, care au impact negativ asupra aşezărilor umane şi a obiectivelor economice prin neasigurarea conectării, fără întreruperi, a tuturor localităţilor ţării la reţeaua naţională şi la sistemele internaţionale de transport,
    ţinând cont de faptul că neaprobarea măsurilor preconizate poate conduce inclusiv la imposibilitatea diminuării emisiilor poluante existente, generate de transporturi cu efecte directe asupra sănătăţii populaţiei şi/sau mediului înconjurător,
    în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
    având în vedere că proiectele de infrastructură transeuropeană de transport vizează interesul public şi strategic şi sunt o prioritate a programului de guvernare şi măsurile pentru accelerarea implementării acestora constituie situaţie de urgenţă şi extraordinară,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. I
    După alineatul (2^2) al articolului 37 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (2^3), cu următorul cuprins:
    "(2^3) Se pot recepţiona ca fiind terminate loturi, secţiuni, sectoare sau obiecte de lucrări incluse în autorizaţia de construire, prevăzute într-un contract sau în contracte de execuţie diferite, în situaţia în care acestea pot fi utilizate separat, conform destinaţiei lor."


    ART. II
    După alineatul (1) al articolului 41 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 30 septembrie 2016, cu modificările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) pentru lucrările de infrastructură rutieră şi feroviară de interes naţional, Regulamentul privind recepţia construcţiilor se elaborează de Ministerul Transporturilor, se avizează de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului."




                    PRIM-MINISTRU
                    VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
                    Contrasemnează:
                    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,
                    Paul Stănescu
                    Ministrul transporturilor,
                    Lucian Şova

    Bucureşti, 13 septembrie 2018.
    Nr. 84.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016