Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 69 din 29 iunie 2021  pentru suspendarea aplicării prevederilor Legii nr. 5/2021 privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul serviciilor civile care asigură asistenţă publică medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 69 din 29 iunie 2021 pentru suspendarea aplicării prevederilor Legii nr. 5/2021 privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul serviciilor civile care asigură asistenţă publică medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 644 din 30 iunie 2021
    Având în vedere intrarea în vigoare a Legii nr. 5/2021 privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul serviciilor civile care asigură asistenţă publică medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat, care stabileşte o serie de drepturi şi obligaţii pentru personalul aflat în compunerea Sistemului naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat,
    raportat la faptul că Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat, la care face trimitere Legea nr. 5/2021, este alcătuit din personal civil care încadrează serviciile publice de ambulanţă, unităţile de primiri urgenţe, serviciile publice judeţene şi locale Salvamont şi serviciile publice judeţene Salvaspeo,
    ţinând cont de faptul că serviciile publice sus-menţionate asigură asistenţa medicală de urgenţă în regim continuu şi permanent, atât în spital, prin unităţile de primiri urgenţe, cât şi în prespital, prin serviciile publice de ambulanţă, serviciile publice judeţene şi locale Salvamont şi serviciile publice judeţene Salvaspeo,
    în condiţiile în care sistemul sanitar se confruntă cu o lipsă acută de personal medical, inclusiv în specialităţile care asigură asistenţă medicală de urgenţă,
    întrucât menţinerea aplicabilităţii prevederilor Legii nr. 5/2021 creează premisele pierderii unui segment extrem de important de forţă de muncă specializată din unităţile de primiri urgenţe (UPU) fie prin interzicerea desfăşurării activităţii medicilor rezidenţi de medicină de urgenţă sau de anestezie terapie intensivă (ATI) de anul I, II şi III semestrul I, fie prin pensionare ca urmare a reducerii vârstei standard de pensionare, la 57 de ani, fără penalizare,
    având în vedere periclitarea funcţionării Sistemului naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat prin ieşirea din sistem, într-o singură etapă, a unui procent semnificativ din personalul profesionist din UPU şi ambulanţă, care din analiza efectuată de acesta este de 18,39% la serviciile de ambulanţă şi de 17,80% la UPU - Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD)/UPU/compartimente de primire a urgenţelor (CPU),
    întrucât neadoptarea măsurilor propuse afectează sănătatea şi interesul public, iar reglementarea acestora nu poate fi amânată întrucât, în caz contrar, nu se poate asigura continuitatea acordării asistenţei medicale de urgenţă,
    întrucât Legea nr. 5/2021 necesita, anterior adoptării, o corelare cu întregul sistem al legislaţiei cu care se află în conexiune ce reglementează Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat, iar fără un astfel de demers aplicarea în momentul de faţă a prevederilor acestei legi este de natură a avea un impact negativ asupra sistemului de urgenţă, măsurile stabilite nefiind armonizate cu celelalte prevederi care reglementează componentele acestui sistem,
    având în vedere necesitatea unei abordări unitare între structurile din cadrul sistemului de urgenţă, în ceea ce priveşte regulile aplicabile privind accesul în profesie, obligaţiile, precum şi modalităţile de modificare a raporturilor de muncă, dar şi referitor la alte drepturi, cum ar fi, de exemplu, asigurarea echipamentului de protecţie, drept care este reglementat doar pentru serviciile de ambulanţă, nu şi pentru serviciile SMURD,
    ţinând cont de contextul epidemiologic actual, respectiv de declararea şi prelungirea stării de alertă la nivel naţional ca urmare a pandemiei de COVID-19, iar efectele pe care aceasta le poate produce nu pot fi anticipate şi nici încadrate într-un anumit interval de timp, iar în situaţia apariţiei unor noi tulpini ale coronavirusului SARS-CoV-2 mult mai contagioase şi mai agresive este imperios necesar ca sistemul medical, în special cel de urgenţă, să fie pregătit pentru a face faţă unei asemenea ameninţări,
    având în vedere impactul imediat şi pe termen mediu pe care aplicarea prevederilor Legii nr. 5/2021 poate să îl determine asupra funcţionării sistemului de urgenţă şi, implicit, asupra vieţii şi sănătăţii pacienţilor, în lipsa unor măsuri compensatorii care să fie stabilite şi implementate după o analiză temeinică de impact,
    ţinând cont de prevederile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior, situaţie în care se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum şi durata ei determinată,
    ţinând seama de faptul că neadoptarea de măsuri imediate, prin ordonanţă de urgenţă, ar conduce la dificultăţi în ceea ce priveşte o funcţionare optimă, la cel mai înalt nivel, a mecanismelor necesare sistemului de urgenţă, cu consecinţe directe asupra vieţii şi sănătăţii pacienţilor, reprezentând o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
    având în vedere existenţa unor dificultăţi în aplicarea Legii nr. 5/2021, respectiv lipsa unor instrumente legale şi a unor mecanisme compensatorii adecvate care să permită funcţionarea sistemului de urgenţă în condiţii optime,
    ţinând cont că promovarea şi adoptarea unei legi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 5/2021 implică o procedură îndelungată, iar o astfel de soluţie juridică presupune ca pe tot parcursul acestei proceduri activitatea Sistemului naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat să fie afectată şi să nu poată fi desfăşurată în condiţii corespunzătoare,
    ţinând seama că elementele sus-menţionate constituie premisele unei situaţii urgente şi extraordinare care impune adoptarea de măsuri imediate în vederea stabilirii cadrului normativ adecvat, iar neadoptarea acestora cu celeritate poate avea consecinţe negative asupra capacităţii administrative a Sistemului naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat şi asupra interesului public,
    întrucât aspectele vizate constituie o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă, extraordinară, independentă de voinţa Guvernului, care pune în pericol interesul public şi a cărei reglementare nu poate fi amânată,
    reţinându-se că în cazul în care nu sunt adoptate măsurile propuse, există riscul unor blocaje sau disfuncţionalităţi instituţionale şi nu se poate asigura punerea în aplicare în mod eficient şi cu celeritate a demersurilor de desfăşurare a activităţii Sistemului naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat în parametri adecvaţi, având în vedere că aspectele prezentate reprezintă elemente care vizează interesul public general şi constituie situaţii extraordinare care reclamă adoptarea de măsuri urgente pe calea ordonanţei de urgenţă,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. I
    Aplicarea prevederilor Legii nr. 5/2021 privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul serviciilor civile care asigură asistenţă publică medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 11 ianuarie 2021, se suspendă începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv.

    ART. II
    Cererile privind acordarea unor drepturi prevăzute de Legea nr. 5/2021 nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se soluţionează cu aplicarea prevederilor Legii nr. 5/2021, cu modificările şi completările ulterioare.



                    PRIM-MINISTRU
                    FLORIN-VASILE CÎŢU
                    Contrasemnează:
                    Viceprim-ministru,
                    Ilie-Dan Barna
                    Ministrul afacerilor interne,
                    Lucian Nicolae Bode
                    Ministrul sănătăţii,
                    Ioana Mihăilă
                    p. Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
                    Mihnea-Claudiu Drumea,
                    secretar de stat
                    Ministrul finanţelor,
                    Alexandru Nazare

    Bucureşti, 29 iunie 2021.
    Nr. 69.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016