Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 68 din 21 octombrie 2014 privind modificarea şi completarea unor acte normative
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 68 din 21 octombrie 2014  privind modificarea şi completarea unor acte normative    Twitter Facebook
Cautare document

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 68 din 21 octombrie 2014 privind modificarea şi completarea unor acte normative

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 4 noiembrie 2014

    În prezent, un număr de 473 de persoane din cadrul a şase culte religioase recunoscute din România, încadrate în unităţile aparţinând cultelor religioase, precum şi unităţile şi instituţiile de învăţământ teologic autorizate şi acreditate potrivit legii, aflate în subordinea acestora şi neintegrate în învăţământul de stat, înfruntă riscul de excluziune socială. În vederea recuperării sumelor acordate cu titlu de contribuţii de la bugetele locale pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult din ţară în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001, ca urmare a constatărilor Curţii de Conturi sau ale altor instituţii cu atribuţii de control, autorităţile administraţiei publice locale au luat măsura de a bloca acordarea contribuţiilor cuvenite personalului neclerical pentru lunile octombrie-decembrie 2014.
    În considerarea prevederilor art. 47 alin. (1) din Constituţia României, republicată, potrivit căruia statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent,
    ţinând cont de nevoia desfăşurării în bune condiţii a activităţii la nivelul unităţilor administrative-teritoriale, care implică existenţa unor autorităţi executive, se impune ca funcţiile de primar şi viceprimar să fie asigurate şi în condiţiile vacantării postului, respectiv ale suspendării titularului. În vederea asigurării echităţii între activitatea depusă de către consilierul local desemnat, în situaţiile prevăzute de lege, de consiliul local să îndeplinească funcţia de primar sau de viceprimar, precum şi de viceprimarul desemnat, în situaţiile prevăzute de lege, de către consiliul local să îndeplinească funcţia de primar şi indemnizaţia primită, este necesar a se asigura posibilitatea indemnizării la nivelul aferent funcţiei îndeplinite.
    Neluarea de urgenţă a măsurilor necesare pentru exonerarea de la plată a personalului neclerical încadrat în unităţile aparţinând cultelor religioase, precum şi în unităţile şi instituţiile de învăţământ teologic autorizate şi acreditate potrivit legii, aflate în subordinea acestora şi neintegrate în învăţământul de stat, are efecte negative în ceea ce priveşte nivelul de trai al acestei categorii de personal.
    Situaţia extraordinară este determinată de apariţia multor cazuri în care au fost înregistrate dificultăţi în preluarea atribuţiilor la vacantarea sau suspendarea funcţiilor de primar, viceprimar, ce afectează unităţi administrativ-teritoriale a căror populaţie însumată depăşeşte 1,5 milioane de locuitori, fiind necesară adoptarea de urgenţă a unei reglementări în acest sens.
    Astfel, neluarea măsurilor adecvate în asigurarea indemnizaţiei aferente funcţiei îndeplinite în situaţia de vacanţă a funcţiei de primar sau de suspendare din funcţie a primarului, respectiv a viceprimarului creează sincope cu efecte negative referitoare la desfăşurarea în bune condiţii a activităţii specifice de la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale, fiind necesară păstrarea continuităţii activităţii autorităţii publice, lucru posibil doar în măsura în care consiliul local adoptă hotărâri pentru delegarea atribuţiilor în condiţiile legii.
    Luând în considerare interesul naţional pentru gestionarea eficientă a resurselor financiare şi materiale,
    ţinând seama de faptul că proiectele tehnice realizate în cadrul Programului naţional de dezvoltare a infrastructurii au fost decontate deja din fonduri publice, este necesară reglementarea în regim de urgenţă a posibilităţii de transmitere a acestora către autorităţile publice locale, astfel încât aceste proiecte să poată fi utilizate în conformitate cu necesităţile de dezvoltare locală a unităţilor administrativ-teritoriale şi să poată fi implementate cu respectarea normelor finanţelor publice.
    Neadoptarea acestor măsuri va creşte costurile finale ale investiţiilor promovate de către autorităţile administraţiei publice locale prin alte programe. De asemenea, dacă aceste proiecte nu vor fi executate îşi vor pierde valabilitatea faţă de normativele şi standardele tehnice în vigoare.
    Faptul că aspectele prezentate constituie o situaţie de urgenţă, vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,
    având în vedere avizele motivate ale Comisiei Europene transmise autorităţilor române în cauzele 2014/0188 şi 2012/0399 care vizează acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiei de comunicare a măsurilor naţionale de transpunere a Directivei 2011/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere, publicată în JOUE seria L nr. 88 din 4 aprilie 2011, pag. 45-65, şi a Directivei 2010/41/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 iulie 2010 privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţii şi femeile care desfăşoară o activitate independentă şi de abrogare a Directivei 86/613/CEE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 180 din 15 iulie 2010, fiind indicate articolele din directive pentru care obligaţia României este considerată neîndeplinită,
    ţinând cont că acţiunile se află în a doua şi ultima etapă a fazei precontencioase şi orice amânare a intrării în vigoare a actelor normative de transpunere creşte riscul sesizării Curţii,
    ţinând cont de faptul că la sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cazul unei acţiuni pe necomunicare, de la prima pronunţare a hotărârii Curţii se impun sancţiuni în sumă minimă forfetară de 1.710.000 euro la care se pot adăuga penalităţi cominatorii cuprinse între aproximativ 2.000 şi 130.000 euro/zi de întârziere, de la data transmiterii avizului motivat până la data conformării de către statul român, ceea ce ar putea avea un impact important asupra bugetului de stat,
    având în vedere jurisprudenţa constantă a CJUE, potrivit căreia cauzele privind neîndeplinirea obligaţiilor de comunicare a măsurilor naţionale de transpunere sunt soluţionate cu celeritate, precum Cauza C-202/09, Comisia/Irlanda, în care Comisia a sesizat CJUE la data de 5 iunie 2009, iar Curtea a pronunţat hotărârea sa la data de 26 noiembrie 2009, aşadar în mai puţin de 6 luni,
    luând în considerare faptul că transpunerea urgentă a Directivei 2011/24/UE va crea pentru pensionarii şi membrii lor de familie care au reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru al UE şi pentru care, conformRegulamentului (CE) nr. 883/2004 şi al Regulamentului (CE) nr. 987/2009, România este responsabilă pentru rambursarea costurilor asistenţei medicale, premisele beneficierii pe teritoriul României de asistenţă medicală acordată în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în aceleaşi condiţii ca în cazul în care pensionarii şi membrii lor de familie şi-ar avea reşedinţa în România,
    având în vedere faptul că transpunerea, în regim de urgenţă, a dispoziţiilor Directivei 2011/24/UE oferă garanţia respectării criteriilor de obiectivitate, nediscriminare şi proporţionalitate cu obiectivul urmărit, în aplicarea procedurilor administrative privind accesul la asistenţa medicală transfrontalieră, precum şi privind rambursarea contravalorii asistenţei medicale transfrontaliere acordate într-un alt stat membru,
    având în vedere faptul că netranspunerea, în regim de urgenţă, a dispoziţiilor Directivei 2010/41/UE conduce la continuarea nerespectării principiului egalităţii de tratament între bărbaţii şi femeile care desfăşoară o activitate independentă, aşa cum este acesta enunţat în Directivă, şi care trebuia respectat de la împlinirea termenului-limită de transpunere a directivei,
    dorind să reglementeze de urgenţă prezenta situaţie prin măsuri privind diferenţele de gen în domeniul antreprenorial şi de a îmbunătăţi concilierea vieţii private cu viaţa profesională şi pentru a facilita exercitarea unei activităţi independente de către persoanele de sex feminin sau pentru a preveni sau compensa dezavantaje în cariera profesională,
    având în vedere politica de toleranţă "0" adoptată de Comisie pentru cazurile de netranspunere şi faptul că, potrivit jurisprudenţei, un stat membru nu poate invoca, în apărare, situaţiile interne pentru a justifica neîndeplinirea obligaţiilor şi nerespectarea termenelor prevăzute de normele Uniunii, precum cauzele C-191/95, Comisia/Germania, pct. 68; C-374/89, Comisia/Belgia, pct. 10; C-45/91, Comisia/Grecia, pct. 21; C-207/94 şi C-225/94, Comisia/Grecia, pct. 11,
    în considerarea notelor ministrului afacerilor externe nr. K2/2.700 şi nr. K1/161, prin care a solicitat autorităţilor competente adoptarea cu celeritate a actelor normative pentru transpunerea actului european,
    având în vedere că în baza art. 2 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Bulgaria şi România privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005, este necesară ducerea la îndeplinire a obligaţiilor României rezultate din actul aderării şi din prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi din celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu,
    ţinând cont de preocuparea constantă a României pentru îndeplinirea obligaţiilor care îi revin ca stat membru al Uniunii Europene, necesitatea transpunerii acestei directive europene vizând interesul public şi constituind situaţie de urgenţă extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,
    totodată luând în considerare:
    - necesitatea asigurării cadrului juridic pentru efectuarea plăţilor reprezentând prefinanţarea, cofinanţarea şi finanţarea cheltuielilor neeligibile aferente Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, denumit în continuare FEADR;
    - criza financiară existentă la nivel global care a afectat şi continuă să afecteze şi fermierii români beneficiari ai fondurilor nerambursabile acordate în conformitate cu obiectivele politicii agricole comune;
    - faptul că producătorii agricoli se află în prezent sub presiunea limitării posibilităţilor de creditare generată de criza financiară şi sunt din ce în ce mai afectaţi de lipsa de lichidităţi din economie;
    - necesitatea realizării de investiţii în agricultură, a introducerii şi dezvoltării de tehnologii noi, a diversificării producţiei, a adaptării exploataţiilor la standardele comunitare;
    - necesitatea adoptării de urgenţă a unor măsuri pentru optimizarea fluxurilor financiare din cadrul Programului naţional de dezvoltare rurală 2007-2013, denumit în continuare PNDR, finanţate din FEADR şi din bugetul de stat, şi asigurarea capacităţii de absorbţie a acestor fonduri, în vederea evitării dezangajării automate a fondurilor alocate României de către Comisia Europeană, precum şi pentru îndeplinirea obiectivelor proiectelor eligibile şi selectate pentru finanţare, evitându-se astfel întârzierile majore în implementarea acestora şi neatingerea obiectivelor proiectelor,
    având în vedere:
    - prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanţarea politicii agricole comune, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 209 din 11 august 2005, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 277 din 21 octombrie 2005, ale Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1.974/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 368 din 23 decembrie 2006, ale Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii şi de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1.605/2002 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 298 din 26 octombrie 2012, ale Regulamentului (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 223 din 15 august 2006, ale Regulamentului (CE) nr. 498/2007 al Comisiei din 26 martie 2007 de stabilire a unor norme detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 120 din 10 mai 2007, ale Regulamentului (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013, ale Regulamentului (UE) nr. 1.310/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a anumitor dispoziţii tranzitorii privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte resursele şi repartizarea acestora pentru anul 2014 şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului şi a Regulamentelor (UE) nr. 1.307/2013, (UE) nr. 1.306/2013 şi (UE) nr. 1.308/2013 ale Parlamentului European şi ale Consiliului în ceea ce priveşte aplicarea acestora în anul 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013, şi ale Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2008) 3.831 din 16 iulie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;
    - luând în considerare faptul că neadoptarea proiectului de act normativ în regim de urgenţă poate avea drept consecinţă creşterea ratei de rezilieri a proiectelor din PNDR; astfel, dintr-un număr de 6.440 de contracte de finanţare încheiate cu beneficiari privaţi, cu o valoare contractată de 6.276.198.901 lei, aproximativ 4.649 dintre acestea riscă a fi reziliate, cu consecinţe nefavorabile atât în plan financiar pentru beneficiarii aflaţi în această situaţie ce trebuie să returneze întregul sprijin financiar acordat, în plan social prin pierderea locurilor de muncă create sau propuse a fi realizate prin proiect;
    - având în vedere necesitatea evitării pierderii finanţării europene - de cca 3.824.521.360 lei - prin dezangajarea alocării aferente măsurilor din PNDR 2007-2013, în contextul finalizării perioadei de programare, când nu se mai pot încheia contracte noi cu finanţare nerambursabilă europeană în situaţia angajării totale a alocării financiare aferente măsurilor din PNDR.
    Având în vedere Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 463/2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. IV alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobată prin Legea nr. 3/2013, cu modificările şi completările ulterioare, se impune modificarea datei de la care se acordă indicii de corecţie, luând în considerare necesitatea protejării veniturilor din pensii pentru pensionari,
    întrucât Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, cu modificările ulterioare, prevede că asigurarea serviciul public de alimentare cu energie termică se realizează prin intermediul infrastructurii tehnico-edilitare specifice aparţinând domeniului public sau privat al autorităţii administraţiei publice locale, care formează sistemul de alimentare centralizată cu energie termică al localităţii,
    având în vedere că în prezent alimentarea cu energie termică a unor localităţi nu se realizează în sistem centralizat, iar centralele electrice de termoficare sunt în proprietatea unor operatori economici cu capital majoritar de stat, pentru realizarea unui sistem de alimentare centralizată cu energie termică al localităţii apare ca necesar transferul de participaţii ale statului la operatorii economici menţionaţi către unităţile administrativ-teritoriale, în domeniul privat al acestora,
    întrucât posibilitatea realizării unor asemenea transferuri nu este în prezent reglementată de lege,
    luând în considerare faptul că neadoptarea de urgenţă a unor asemenea măsuri poate conduce la disfuncţionalităţi în producţia, transportul şi distribuţia energiei termice, dat fiind că aceste activităţi sunt gestionate de entităţi diferite, cu consecinţe negative atât în alimentarea cu energie termică, cât şi la nivelul costurilor suportate de consumatorii finali - populaţie, instituţii publice, obiective socioculturale şi operatori economici,
    întrucât aceste elemente constituie o situaţie extraordinară a căreia reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de norme imediate pe cale ordonanţei de urgenţă în sensul completării măsurilor ce pot fi luate de Guvern în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice reglementate de Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006,
    întrucât elementele menţionate anterior vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    ART. I
    Se aprobă exonerarea de la plată a instituţiilor publice care trebuiau să asigure finanţarea potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu completările ulterioare, pentru sumele reprezentând contribuţii pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult din ţară, acordate în anii 2011-2014, ce trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control.
    ART. II
    La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă încetează restituirea sumelor reprezentând contribuţii pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult din ţară, pentru care Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control au constatat că au fost acordate cu crearea de prejudicii.
    ART. III
    Articolul 72 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 72. - (1) În caz de vacanţă a funcţiei de primar, precum şi în caz de suspendare din funcţie a acestuia, atribuţiile ce îi sunt conferite prin prezenta lege vor fi exercitate de drept de viceprimar sau, după caz, de unul dintre viceprimari, desemnat de consiliul local cu votul secret al majorităţii consilierilor locali în funcţie, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor corespunzătoare funcţiei, şi care va primi o indemnizaţie lunară unică egală cu cea a funcţiei de primar pe perioada exercitării funcţiei.
    (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), consiliul local poate delega, prin hotărâre, din rândul membrilor săi, un consilier local care va îndeplini temporar atribuţiile viceprimarului, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor corespunzătoare funcţiei, şi care va primi o indemnizaţie lunară unică egală cu cea a funcţiei de viceprimar pe perioada exercitării funcţiei.
    (3) În situaţia în care sunt suspendaţi din funcţie, în acelaşi timp, atât primarul, cât şi viceprimarul, consiliul local deleagă un consilier local care va îndeplini atât atribuţiile primarului, cât şi pe cele ale viceprimarului, până la încetarea suspendării, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor corespunzătoare funcţiei de primar, şi care va primi o indemnizaţie lunară unică egală cu cea a funcţiei de primar."
    ART. IV
    Proiectele tehnice realizate prin derularea unor contracte de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în cadrul Programului naţional de dezvoltare a infrastructurii, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se pot transmite cu titlu gratuit către unităţile administrativ-teritoriale beneficiare.
    ART. V
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. La articolul 1 alineatul (2), după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:
    "f) soţia/soţul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate care, fără a fi înregistrată/înregistrat în registrul comerţului şi autorizată/autorizat să funcţioneze ea însăşi/el însuşi ca titular a/al întreprinderii individuale/persoană fizică autorizată sau fără a fi salariată/salariat, participă în mod obişnuit la activitatea întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate, îndeplinind fie aceleaşi sarcini, fie sarcini complementare."

    2. La articolul 4, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii, destinată exclusiv finanţării cheltuielilor cu plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, pentru persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), este prevăzută la art. 296^18 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2), cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii, destinată exclusiv finanţării cheltuielilor cu plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, este de 0,85% şi se aplică asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, pentru persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a), c) şi d), asupra veniturilor cuprinse în contractul de asigurări sociale încheiat de persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. e) sau asupra veniturilor declarate la casele de asigurări de sănătate de persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. f) şi se achită la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate."

    3. La articolul 6, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(6) Pentru a beneficia de concedii şi indemnizaţii, persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2) sunt obligate să depună declaraţia de asigurare pentru concedii şi indemnizaţii la casa de asigurări de sănătate la care sunt luate în evidenţă ca plătitori de contribuţie de asigurări sociale de sănătate. Cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii de 0,85% se datorează asupra veniturilor supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, asupra veniturilor declarate în contractele de asigurare socială, pentru persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. e), sau asupra veniturilor declarate la casele de asigurări de sănătate de persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. f)."

    4. La articolul 23, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) De aceleaşi drepturi beneficiază şi femeile care nu se mai află, din motive neimputabile lor, în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1), dacă nasc în termen de 9 luni de la data pierderii calităţii de asigurat. Faptul că pierderea calităţii de asigurat nu s-a produs din motive imputabile persoanei în cauză se dovedeşte cu acte oficiale eliberate de către angajatori sau asimilaţii acestora, iar indemnizaţia se achită din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de către casele de asigurări de sănătate unde medicul de familie al asiguratului are încheiată convenţie."

    5. La articolul 32, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(1) În cazul în care, potrivit legii, angajatorul îşi suspendă temporar activitatea sau activitatea acestuia încetează prin divizare ori fuziune, dizolvare, reorganizare, lichidare, reorganizare judiciară, lichidare judiciară, faliment sau prin orice altă modalitate prevăzută de lege, drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1), care s-au născut anterior ivirii acestor situaţii, se achită din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de către casele de asigurări de sănătate unde medicul de familie al asiguratului are încheiată convenţie."

    6. Articolul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 34. - Durata concediilor pentru tuberculoză, neoplazii, SIDA, boli cardiovasculare, a concediilor pentru sarcină şi lăuzie, îngrijirea copilului bolnav, pentru reducerea timpului de muncă şi pentru carantină, precum şi pentru risc maternal nu diminuează numărul zilelor de concediu medical acordate unui asigurat pentru celelalte afecţiuni."

    7. La articolul 40, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(1) Indemnizaţiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2), art. 32 alin. (1), precum şi plătitorii prevăzuţi la art. 36 alin. (3) lit. a) şi b) erau în drept să le solicite."

    ART. VI
    Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:

    1. După articolul 873 se introduce un nou articol, articolul 873^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 873^1. - (1) Procedurile administrative privind accesul la asistenţa medicală transfrontalieră, precum şi rambursarea contravalorii asistenţei medicale transfrontaliere acordate într-un alt stat membru au la bază criterii obiective şi nediscriminatorii care sunt necesare şi proporţionale cu obiectivul urmărit.
    (2) Procedurile administrative prevăzute la alin. (1) sunt uşor accesibile şi informaţiile privind o astfel de procedură sunt puse la dispoziţia publicului la nivelul adecvat acestuia. O astfel de procedură permite asigurarea prelucrării solicitărilor în mod obiectiv şi imparţial."

    2. La articolul 874, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pensionarii şi membrii lor de familie care au reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru al UE şi pentru care, conform Regulamentului (CE) nr. 883/2004 şi Regulamentului (CE) nr. 987/2009, România este responsabilă pentru rambursarea costurilor asistenţei medicale, beneficiază pe teritoriul României de asistenţa medicală acordată în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în aceleaşi condiţii ca în cazul în care pensionarii şi membrii lor de familie şi-ar avea reşedinţa în România, cu excepţia:
    a) asistenţei medicale care, potrivit Directivei 2011/24/UE, este supusă autorizării prealabile în statul membru al UE de reşedinţă, pentru pensionarii şi membrii lor de familie care şi-au stabilit reşedinţa în statul membru respectiv şi în cazul în care acest stat membru a optat pentru o rambursare de sume fixe;
    b) asistenţei medicale furnizate în conformitate cu cap. I al titlului III din Regulamentul (CE) nr. 883/2004;
    c) serviciilor prevăzute la art. 864 alin. (3) din prezentul titlu."

    ART. VII
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit şi Fondul european pentru garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 25 iunie 2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. La articolul 18^1, alineatele (1) şi (15) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(1) După efectuarea verificărilor cererilor de plată, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) virează beneficiarului, care are calitatea de ordonator de credite al bugetului local, contravaloarea taxei pe valoarea adăugată aferente cheltuielilor declarate eligibile, într-un cont de disponibil distinct, deschis pe numele acestui beneficiar la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului.
    ..................................................................
    (15) Pentru sumele virate şi nejustificate prin cereri de plată, AFIR notifică beneficiarilor în termen de 5 zile lucrătoare obligaţia restituirii acestora."

    2. La articolul 18^1 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) numărul, data şi valoarea facturii/facturilor care face/fac obiectul cererii de plată;".

    3. După articolul 18^1 se introduce un nou articol, articolul 18^2, cu următorul cuprins:
    "Art. 18^2. - (1) Beneficiarii măsurilor din cadrul PNDR 2007-2013, alţii decât cei prevăzuţi la art. 14-16, denumiţi în continuare beneficiari privaţi, la depunerea spre decontare a cererii de plată pot proceda după cum urmează:
    a) anexează documentele solicitate prin anexa nr. V «Instrucţiuni de plată» la contractul de finanţare, inclusiv ordinele de plată şi extrasele de cont sau alte documente cu valoare echivalentă care dovedesc efectuarea plăţilor atât pentru partea de contribuţie publică, cât şi pentru cea proprie; sau
    b) anexează documentele solicitate prin anexa nr. V «Instrucţiuni de plată» la contractul de finanţare, inclusiv cele care dovedesc plata integrală a taxei pe valoarea adăugată aferente fiecărei facturi, cu excepţia ordinelor de plată şi/sau a extraselor de cont ori a altor documente cu valoare echivalentă care dovedesc efectuarea plăţilor pentru partea de contribuţie publică.
    (2) Pentru situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b), beneficiarul privat trebuie să deschidă un cont distinct de disponibil la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului în raza căreia este înregistrat fiscal, derularea operaţiunilor specifice decontării cererilor de plată urmând a se efectua cu respectarea următoarelor etape:
    a) după efectuarea verificărilor dosarului cererii de plată şi autorizării plăţii, AFIR virează beneficiarului privat valoarea cheltuielilor rambursabile pentru cheltuielile eligibile, reprezentând contribuţia publică, în contul distinct de disponibil, deschis pe numele beneficiarului privat la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului;
    b) în ziua imediat următoare efectuării viramentului, AFIR notifică beneficiarul privat cu privire la efectuarea plăţii, iar o copie a notificării transmise beneficiarului privat se transmite unităţii teritoriale a Trezoreriei Statului la care acesta are deschis contul;
    c) beneficiarul privat prezintă la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la încasarea în cont a contribuţiei publice, pentru fiecare factură în parte, ordine de plată pentru suma reprezentând contribuţia publică, precum şi pentru sumele declarate neeligibile în urma verificării cererii de plată de către AFIR.
    (3) Notificarea prevăzută la alin. (2) lit. b) trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente, potrivit modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă:
    a) numărul şi data facturilor;
    b) codul de identificare fiscală şi denumirea furnizorilor de bunuri/prestatorilor de servicii/executanţilor de lucrări;
    c) suma aferentă fiecărei facturi, care trebuie să fie plătită de beneficiarul privat din suma primită de la AFIR, detaliată pe cheltuială eligibilă şi contravaloarea taxei pe valoarea adăugată, în cazul în care aceasta reprezintă o cheltuială eligibilă;
    d) suma aferentă fiecărei facturi care trebuie să fie plătită de beneficiarul privat din contribuţia acestuia reprezentând cheltuielile solicitate la plată şi declarate neeligibile în urma verificării cererii de plată de către AFIR, precum şi contravaloarea taxei pe valoarea adăugată, după caz.
    (4) Unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, la prezentarea ordinelor de plată de către beneficiarii privaţi aflaţi în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b), verifică existenţa următoarelor condiţii:
    a) concordanţa dintre denumirea furnizorului de bunuri/executantului de lucrări/prestatorului de servicii/codul de identificare fiscală şi suma înscrisă în notificare cu datele din ordinele de plată depuse de beneficiarii privaţi pentru facturi;
    b) concordanţa dintre numărul şi data facturii înscrise în notificare şi cele înscrise în rubrica «Reprezentând» din ordinul de plată;
    c) dacă suma din ordinele de plată este egală cu suma înscrisă în notificare, potrivit detalierilor prevăzute la alin. (3), pentru fiecare factură în parte;
    d) dacă suma totală din ordinele de plată este egală cu suma totală din notificarea prevăzută la alin. (2) lit. b).
    (5) Beneficiarii privaţi aflaţi în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b), care derulează operaţiuni aferente proiectului/proiectelor prin conturi deschise la bănci comerciale, au obligaţia de a-şi transfera contribuţia proprie în contul pe care aceştia au obligaţia să îl deschidă la unitatea Trezoreriei Statului în raza căreia sunt înregistraţi fiscal, reprezentând cheltuieli declarate neeligibile de AFIR.
    (6) După efectuarea verificărilor prevăzute la alin. (4), unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, în cazul constatării concordanţei de date, virează suma totală primită de la AFIR din contul prevăzut la alin. (2) în contul prevăzut la alin. (5).
    (7) Operaţiunile prevăzute la alin. (4) şi (5) se efectuează în aceeaşi zi în care s-au primit ordinele de plată de la beneficiari.
    (8) În cazul în care beneficiarul privat nu depune ordinele de plată conform cerinţelor şi termenului prevăzute la alin. (2) pentru toată suma prevăzută în notificare sau nu respectă condiţiile menţionate la alin. (4), unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului restituie integral, în conturile AFIR, sumele primite de acestea din contul prevăzut la alin. (2).
    (9) În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data încasării sumelor virate de către AFIR, beneficiarii privaţi au obligaţia de a depune la AFIR ordinele de plată şi extrasele de cont aferente plăţilor efectuate din contribuţia publică.
    (10) AFIR virează sumele prevăzute la alin. (8) şi restituite de trezorerie în conturile MADR din care s-au efectuat plăţile, deschise la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti."

    4. La articolul 20, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(6) Beneficiarul poate primi avansul după avizarea favorabilă de către AFIR a unei achiziţii, conform procedurilor de lucru ale acesteia, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, cu modificările ulterioare."

    5. Ordonanţa de urgenţă se completează cu o anexă, având cuprinsul prevăzut în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă.

    ART. VIII
    În cuprinsul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009, cu modificările şi completările ulterioare, denumirea "Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP)" se modifică şi se înlocuieşte cu denumirea "Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR)", în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, cu modificările ulterioare.
    ART. IX
    Alineatul (3) al articolului IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2013, aprobată prin Legea nr. 3/2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Drepturile de pensie, rezultate în urma aplicării indicilor de corecţie prevăzuţi la alin. (1), se cuvin începând cu data de 1 ianuarie 2013, în situaţia persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), respectiv de la data deschiderii drepturilor de pensie, în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. c)."
    ART. X
    După alineatul (4) al articolului 11 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 5 martie 2013, se introduc trei noi alineate, alineatele (5) - (7), cu următorul cuprins:
    "(5) În vederea constituirii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, astfel cum este acesta definit la art. 5 pct. 29 din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, cu modificările ulterioare, Guvernul poate aproba transferul de participaţii deţinute de stat la operatori economici în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale.
    (6) Transferul prevăzut la alin. (5) se poate face cu titlu gratuit şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
    a) să aibă ca scop reducerea nivelului arieratelor, restructurarea sau eşalonarea la plată a acestora;
    b) efectuarea unei analize tehnico-economice care să cuprindă justificarea operaţiunii şi efectele în plan economic şi social la nivel local;
    c) transferul se efectuează cu respectarea normelor naţionale şi comunitare în materie de ajutor de stat şi concurenţă;
    d) să fie exprimat acordul creditorilor în cazul în care acţiunile transferate sunt grevate de sarcini/garanţii;
    e) unitatea administrativ-teritorială să fi solicitat transferul participaţiilor deţinute de stat.
    (7) Prevederile alin. (5) şi (6) nu se aplică societăţilor de interes strategic, astfel cum sunt acestea definite la art. 3 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare."

                                       *

    Art. V din prezenta ordonanţă de urgenţă transpune art. 7 şi 8 din Directiva 2010/41/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 iulie 2010 privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţii şi femeile care desfăşoară o activitate independentă şi de abrogare a Directivei 86/613/CEE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 180 din 15 iulie 2010.
    Art. VI din prezenta ordonanţă de urgenţă transpune art. 7 alin. (2) lit. b) şi art. 9 alin. (1) şi (2) din Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 88 din 4 aprilie 2011, pag. 45-65.

                                 PRIM-MINISTRU
                              VICTOR-VIOREL PONTA

                                Contrasemnează:
                                ---------------
                               Viceprim-ministru,
                         ministrul afacerilor interne,
                                 Gabriel Oprea

                               Viceprim-ministru,
                        ministrul dezvoltării regionale
                           şi administraţiei publice,
                             Nicolae-Liviu Dragnea

                         Ministrul apărării naţionale,
                                  Mircea Duşa

                               Viceprim-ministru,
                             ministrul agriculturii
                             şi dezvoltării rurale,
                               Daniel Constantin

                              Ministrul economiei,
                                Constantin Niţă

                       Secretarul general al Guvernului,
                                   Ion Moraru

                       Ministrul delegat pentru energie,
                             Răzvan-Eugen Nicolescu

                      Secretariatul de Stat pentru Culte,
                                Victor Opaschi,
                                secretar de stat

                        p. Ministrul afacerilor externe,
                                 George Ciamba,
                                secretar de stat

                              Ministrul sănătăţii,
                               Nicolae Bănicioiu

                         Ministrul finanţelor publice,
                              Ioana-Maria Petrescu

                        Ministrul delegat pentru buget,
                              Darius-Bogdan Vâlcov

                          Ministrul muncii, familiei,
                  protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,
                                  Rovana Plumb

                         Ministrul fondurilor europene,
                           Eugen Orlando Teodorovici

    Bucureşti, 21 octombrie 2014.
    Nr. 68.


    ANEXĂ
    (Anexă la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009)


                                   NOTIFICARE
                    aferentă Cererii de plată nr. .........

    Beneficiar .....................
    Cod fiscal beneficiar .............
    Tel. .../fax ..../e-mail .............
    Nr. contract de finanţare ................
    Denumirea proiectului ......................
    Cheltuieli eligibile reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate/bunurilor achiziţionate/serviciilor prestate
┌────┬──────────┬───────────┬─────────┬─────────────────┬────────────┬─────────┬─────────────┬─────────────┬──────────────┐
│Nr. │Categorii │Descrierea │Contract │ Factura │ Denumirea │ Codul │ Valoarea │ Valoarea │ Valoarea │
│crt.│ de │activităţii│ de │ │furnizorului│ de │cheltuielilor│cheltuielilor│cheltuielilor │
│ │cheltuieli│ │achiziţie│ │ │identifi-│solicitate în│de plătit de │de plătit de │
│ │eligibile │ │nr. .... │ │ │ care │ baza │ către │ către │
│ │ [1] │ │ │ │ │ fiscală │ facturilor │ beneficiar │beneficiar din│
│ │ │ │ │ │ │ al │ acceptate │din fonduri │ fonduri │
│ │ │ │ │ │ │ furni- │la plată [2] │ virate de │ proprii │
│ │ │ │ │ │ │ zorului │ │ AFIR │ │
│ │ │ │ ├────────┬────────┤ │ ├──────┬──────┼────┬────────┼─────┬────────┤
│ │ │ │ │Numărul/│Valoarea│ │ │Valoa-│ TVA │Fără│ TVA │Fără │ TVA │
│ │ │ │ │ data │facturii│ │ │ rea │aferen│TVA │aferentă│ TVA │aferentă│
│ │ │ │ │ ├────┬───┤ │ │ fără │tă │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │Fără│TVA│ │ │ TVA │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ TVA│a- │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │fe │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ren│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │tă │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────┼───────────┼─────────┼────────┼────┼───┼────────────┼─────────┼──────┼──────┼────┼────────┼─────┼────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ 14 │
├────┼──────────┼───────────┼─────────┼────────┼────┼───┼────────────┼─────────┼──────┼──────┼────┼────────┼─────┼────────┤
│ │ ... │ ... │ │ ... │ ...│...│ ... │ ... │ ... │ ... │... │ ... │ ... │ ... │
├────┼──────────┼───────────┼─────────┼────────┼────┼───┼────────────┼─────────┼──────┼──────┼────┼────────┼─────┼────────┤
│ │ ... │ ... │ │ ... │ ...│...│ ... │ ... │ ... │ ... │... │ ... │ ... │ ... │
├────┼──────────┼───────────┼─────────┼────────┼────┼───┼────────────┼─────────┼──────┼──────┼────┼────────┼─────┼────────┤
│ │ Total: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴──────────┴───────────┴─────────┴────────┴────┴───┴────────────┴─────────┴──────┴──────┴────┴────────┴─────┴────────┘

    [1] Se vor prelua denumirile capitolelor bugetare şi liniilor bugetare din bugetul aprobat al proiectului.
    [2] Valoarea cheltuielilor solicitate de către beneficiarul privat în prezenta cerere de plată în baza facturilor
acceptate la plată de către beneficiari privaţi, inclusiv contravaloarea taxei pe valoarea adăugată, în cazul în care
reprezintă cheltuială eligibilă.

           [semnătura] [ştampila]


                                 --------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016