Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 65 din 30 decembrie 2015  pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 65 din 30 decembrie 2015 pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 986 din 31 decembrie 2015

    Având în vedere obligaţia angajatorilor care deţin avize de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, de a elabora planul de prevenire şi protecţie corespunzător locurilor de muncă încadrate în condiţii deosebite, revizuit, care să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor, cuprinzând măsuri şi acţiuni eşalonate şi distribuite trimestrial, pe perioada 1 ianuarie-1 decembrie 2015, astfel încât, până cel târziu la data de 31 decembrie 2015, locurile de muncă să se încadreze în condiţii normale,
    ţinând seama de controalele efectuate la nivelul Inspecţiei Muncii, în urma cărora s-a constatat că, în prezent, angajatorii sunt în curs de realizare a programelor de normalizare a condiţiilor de muncă,
    luând în considerare termenul de 31 decembrie 2015, prevăzut de legislaţia în vigoare, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 1.173/2014 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, se poate estima că, în contextul economic actual, măsurile propuse în planul de prevenire şi protecţie nu se pot realiza integral,
    ţinând seama de Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor, referitoare la un cadru strategic al UE privind sănătatea şi siguranţa la locul de muncă 2014-2020, cu referire la îmbunătăţirea prevenirii bolilor profesionale prin combaterea riscurilor existente, noi şi emergente, în sensul în care bolile profesionale, inclusiv cele provocate sau agravate de condiţiile de muncă defavorabile, reprezintă o povară grea pentru lucrători, întreprinderi şi sistemele de asigurări sociale,
    luând în considerare solicitările partenerilor sociali, precum şi faptul că lipsa cadrului juridic afectează un număr de peste 30.000 de lucrători încadraţi în condiţii deosebite,
    având în vedere faptul că, din analiza solicitării de reînnoire a avizelor de încadrare în condiţii deosebite în funcţie de clasificarea activităţilor din economia naţională, rezultă că pe primele locuri se situează sistemul de sănătate şi asigurări sociale, activitatea de extracţie a cărbunelui superior şi inferior urmată de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, iar pentru aceste locuri de muncă, din lipsa fondurilor angajatorilor necesare pentru a asigura măsurile de prevenire şi protecţie, există posibilitatea ca inspectorii de muncă, în urma controalelor, să dispună sistarea activităţii, cu implicaţii atât pe piaţa forţei de muncă, cât şi în bugetul asigurărilor de şomaj,
    în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    ARTICOL UNIC
    După alineatul (1) al articolului 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Locurile de muncă pot fi menţinute în condiţii deosebite, prin reînnoirea avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului, pentru o perioadă de maximum 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen până la care angajatorii au obligaţia de a normaliza condiţiile de muncă.
    (1^2) Perioada cuprinsă între data de 31 decembrie 2015 şi data reînnoirii avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite de muncă, pentru care angajatorii datorează, după caz, diferenţa dintre cota de contribuţie de asigurări sociale pentru condiţii deosebite de muncă şi cea declarată de către aceştia."

                        PRIM-MINISTRU
                     DACIAN JULIEN CIOLOŞ

                       Contrasemnează:
                       ---------------
                 Ministrul muncii, familiei,
                     protecţiei sociale
                  şi persoanelor vârstnice,
                      Claudia-Ana Costea

                 Ministrul afacerilor externe,
                       Lazăr Comănescu

    Bucureşti, 30 decembrie 2015.
    Nr. 65.

                           -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016