Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 63 din 12 septembrie 2019  pentru completarea art. 61 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 63 din 12 septembrie 2019 pentru completarea art. 61 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 745 din 12 septembrie 2019
    Având în vedere faptul că practica recentă a generat un blocaj în funcţionarea ministerelor şi, implicit, a Guvernului prin nefinalizarea procedurii de constatare a vacanţei funcţiei de ministru şi numire a unui nou ministru,
    luând în considerare faptul că la nivelul a 3 ministere portofoliile de ministru nu sunt ocupate, ceea ce conduce la blocarea activităţii acestor instituţii, precum şi a organelor de specialitate din subordinea acestora, cu impact negativ asupra cetăţenilor şi mediului de afaceri,
    ţinând seama de faptul că neadoptarea acestor măsuri în regim de urgenţă generează unele urmări cu impact negativ cu privire la activitatea acestor ministere, cum ar fi neachitarea drepturilor salariale ale angajaţilor, nerespectarea obligaţiilor financiare prevăzute în contracte cu operatori economici, inclusiv neplata facturilor, nerealizarea rambursărilor şi a plăţilor aferente implementării proiectelor cu finanţare europeană/internaţională, situaţii de natură a determina acumularea unor penalităţi, generarea unor acţiuni în justiţie pentru neîndeplinirea unor obligaţii ale acestor ministere, rezilierea unor contracte necesare bunei funcţionări a acestora,
    pentru evitarea unor disfuncţionalităţi majore pentru administraţia publică şi preîntâmpinarea apariţiei pe viitor a unor situaţii similare este imperios necesară crearea unor prevederi legale care să remedieze aceste situaţii, prin consolidarea atribuţiilor secretarului general al ministerului, înalt funcţionar public cu rol de a asigura continuitatea activităţii ministerului, care, în situaţia vacanţei funcţiei de ministru sau pe perioada în care ministrul se află în imposibilitatea exercitării atribuţiilor, dobândeşte atribuţia de ordonator principal de credite.
    În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ARTICOL UNIC
    La articolul 61 alineatul (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1), cu următorul cuprins:
    "c^1) îndeplineşte, prin excepţie de la prevederile art. 56 alin. (1) lit. d), calitatea de ordonator principal de credite, pe perioada vacanţei funcţiei de ministru sau în situaţia în care acesta se află în imposibilitatea absolută a exercitării atribuţiilor;"




                    PRIM-MINISTRU
                    VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
                    Contrasemnează:
                    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,
                    Vasile-Daniel Suciu
                    Secretarul general al Guvernului,
                    Toni Greblă
                    Ministrul finanţelor publice,
                    Eugen Orlando Teodorovici

    Bucureşti, 12 septembrie 2019.
    Nr. 63.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016