Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 54 din 24 iunie 2021  pentru modificarea şi completarea art. 230 şi 349 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 54 din 24 iunie 2021 pentru modificarea şi completarea art. 230 şi 349 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 627 din 25 iunie 2021
    Având în vedere faptul că în prezent Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că asiguraţii care optează să beneficieze de unele servicii medicale acordate de furnizorii privaţi care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate în regim de spitalizare continuă, ambulatoriu clinic de specialitate şi ambulatoriu paraclinic pot plăti o contribuţie personală pentru a acoperi diferenţa dintre tarifele serviciilor medicale acordate de furnizorii privaţi şi tarifele suportate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate,
    întrucât serviciile medicale pentru care asiguraţii plătesc contribuţie personală, modalitatea şi condiţiile acordării acestora, precum şi procedura de stabilire a nivelului contribuţiei personale urmează a fi stabilite prin contractul-cadru, aprobat prin hotărâre a Guvernului,
    în considerarea faptului că se impune identificarea pârghiilor necesare acoperirii costurilor reale ale serviciilor medicale, în special pentru segmentul ambulatoriului clinic de specialitate şi ambulatoriului paraclinic,
    se impune reglementarea de urgenţă a unui termen sustenabil pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 230 alin. (2^1)-(2^3) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât să poată fi decontate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate serviciile medicale acordate atât de furnizorii publici, cât şi de furnizorii privaţi, inclusiv cei care furnizează servicii medicale de specialitate în ambulatoriul clinic sau servicii de specialitate pentru specialităţile paraclinice, aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate,
    respectându-se dreptul asiguratului de a opta pentru furnizorul de servicii medicale, precum şi dreptul acestuia de a beneficia de aceste servicii medicale, în virtutea calităţii de persoană asigurată în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
    Ţinând cont de faptul că actualele reglementări privind modalitatea de acordare a serviciilor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt valabile până la data de 30 iunie 2021,
    pentru respectarea dreptului persoanelor asigurate de a beneficia de servicii medicale şi fără a plăti o contribuţie personală, având în vedere faptul că pentru furnizorii privaţi de servicii medicale spitaliceşti în regim de spitalizare continuă, care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate, este reglementată posibilitatea încasării unei contribuţii personale din partea asiguraţilor, şi pentru a asigura protecţia asiguraţilor faţă de costurile serviciilor medicale în caz de boală, potrivit principiilor sistemului asigurărilor sociale de sănătate,
    luând în considerare că este necesară adoptarea în regim de urgenţă a unui act normativ de nivel primar care să asigure temeiul juridic pentru punerea în practică a măsurilor propuse,
    în considerarea faptului că statul este garant al dreptului la ocrotirea sănătăţii publice şi trebuie să ia măsuri pentru asigurarea acestui drept,
    întrucât măsurile care se impun a fi luate nu suportă amânare, consecinţele negative ale lipsei intervenţiei legislative în regim de urgenţă constând în îngreunarea activităţii instituţiilor care au ca principal obiectiv protejarea asiguraţilor faţă de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident,
    ţinând cont de faptul că neluarea acestor măsuri urgente, cu caracter excepţional, ar aduce prejudicii cu efecte pe termen lung asupra sănătăţii populaţiei,
    întrucât aceste elemente vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată şi impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ARTICOL UNIC
    Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 230, alineatele (2^1) şi (2^2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(2^1) În situaţia în care asiguraţii optează să beneficieze de unele servicii medicale la furnizorii privaţi care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate, în regim de spitalizare continuă, ambulatoriu clinic de specialitate şi ambulatoriu paraclinic de specialitate, respectivii furnizori pot solicita acestor asiguraţi, pe baza consimţământului prealabil exprimat în scris, o contribuţie personală pentru a acoperi diferenţa dintre tariful practicat de furnizor pentru rezolvarea cazului sau, după caz, tarifele serviciilor medicale acordate şi tarifele corespondente suportate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, astfel cum va fi stabilită această diferenţă prin contractul-cadru, potrivit alin. (2^3).
(2^2) Contribuţia personală pentru fiecare categorie de serviciu medical prevăzută la alin. (2^1) este afişată pe pagina de internet şi la sediul furnizorilor privaţi de servicii medicale şi se plăteşte de către asiguraţi, în mod direct sau printr-o asigurare încheiată în baza unui contract cu o societate de asigurări."

    2. La articolul 230, după alineatul (2^5) se introduce un nou alineat, alineatul (2^6), cu următorul cuprins:
    "(2^6) Prin excepţie de la prevederile alin. (2^5), prevederile alin. (2^1)-(2^3) referitoare la contribuţia personală pe care o pot plăti asiguraţii care optează să beneficieze de unele servicii medicale acordate de furnizorii privaţi care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate, în ambulatoriu clinic de specialitate şi ambulatoriu paraclinic de specialitate, se aplică după 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii bugetului de stat pe anul 2022."

    3. La articolul 349, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Asigurările voluntare de sănătate de tip complementar suportă coplata şi contribuţia personală datorate de asigurat, în condiţiile legii."





                    PRIM-MINISTRU
                    FLORIN-VASILE CÎŢU
                    Contrasemnează:
                    p. Viceprim-ministru,
                    Elena Tudose,
                    secretar de stat
                    Ministrul sănătăţii,
                    Ioana Mihăilă
                    Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
                    Adrian Gheorghe
                    Ministrul finanţelor,
                    Alexandru Nazare

    Bucureşti, 24 iunie 2021.
    Nr. 54.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016