Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 41 din 23 aprilie 2024  pentru susţinerea participării echipelor naţionale ale României la Jocurile Olimpice de Vară de la Paris 2024 şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 41 din 23 aprilie 2024 pentru susţinerea participării echipelor naţionale ale României la Jocurile Olimpice de Vară de la Paris 2024 şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 393 din 26 aprilie 2024
    Ţinând cont de necesitatea asigurării finanţării participării României la a XXXIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de Vară - Paris 2024,
    luând în considerare numărul activităţilor necesar a fi realizate până la acea dată, precum şi complexitatea acestora,
    în considerarea reglementărilor conform cărora Comitetul Olimpic şi Sportiv Român deţine competenţa pentru reprezentarea ţării la Jocurile Olimpice şi la celelalte programe organizate sub egida Comitetului Internaţional Olimpic sau a asociaţiilor olimpice continentale, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român este unicul deţinător pe teritoriul României al drepturilor de folosire a însemnelor şi a tuturor simbolurilor olimpice specificate în statutul propriu, în Carta Olimpică şi în alte documente normative ale mişcării olimpice.
    Având în vedere că nu există fonduri suficiente în vederea asigurării finanţării participării României la a XXXIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de Vară - Paris 2024 şi ţinând cont de intervalul temporal necesar derulării activităţilor aferente participării,
    în scopul eliminării oricărui risc de neparticipare, cu consecinţa prejudicierii imaginii României în plan internaţional,
    se impune identificarea unei soluţii imediate pentru asigurarea finanţării participării României la a XXXIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de Vară - Paris 2024, posibilă în contextul în care Compania Naţională Loteria Română - S.A. este implicată încă de la înfiinţare în susţinerea unor obiective de interes public naţional pe plan cultural, sportiv, medical sau educaţional.
    În contextul în care participarea României la a XXXIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de Vară - Paris 2024 presupune efectuarea unor activităţi pentru care sunt necesare fonduri de care persoanele juridice îndrituite nu dispun în prezent şi a căror lipsă poate pune în pericol participarea României,
    în scopul eliminării oricărui risc în legătură cu această situaţie şi al promovării echipelor naţionale ale României,
    pe de altă parte, având în vedere termenele stabilite în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, pentru operatorii economici aflaţi sub autoritatea autorităţilor administraţiei publice centrale, inclusiv a celor care au o structură organizatorică complexă, în care rolul integrator îl are aparatul central,
    ţinând cont de faptul că urmărirea modului de aplicare a cadrului normativ şi de derulare a programelor/proiectelor din portofoliul ministerelor de resort prin intermediul căruia statul este acţionar, precum şi a modalităţii de implementare a măsurilor financiar-fiscale dispuse de legiuitor şi stabilite de adunările generale ale acţionarilor aferente companiilor şi societăţilor ale căror filiale sunt localizate pe întreg teritoriul naţional le incumbă acestora şi este o activitate de maximă importanţă şi necesitate,
    luând în considerare constrângerile bugetare impuse de efectele crizei economice şi necesitatea implementării unor măsuri de adaptare a strategiilor economice ale unor operatori economici, în contextul dispoziţiilor legale incidente domeniilor de activitate specifice acestora, respectiv a unor măsuri pentru aceia dintre operatori a căror structură organizatorică cuprinde filiale doar integrat, prin stabilirea unor proceduri de reorganizare subsecvente strategiilor aferente domeniilor relevante,
    în scopul luării unor măsuri imediate având ca finalitate menţinerea, în raport cu structura societară definită prin actele de înfiinţare şi actele constitutive, a obligaţiilor filialelor faţă de societatea-mamă, precum şi a celor privind raportarea fiscală şi reglementările contabile, ori distribuirea vreunor fonduri conform destinaţiei legale, respectiv menţinerea obligaţiilor societăţii-mamă de a întocmi situaţii financiare consolidate şi a altor activităţi şi/sau măsuri stabilite statutar,
    ţinând seama de faptul că neadoptarea unei sau unor măsuri imediate ar conduce la perturbări semnificative în desfăşurarea obiectului de activitate al operatorilor economici cu statut de filială şi imposibilitatea stabilirii şi implementării în intervalul propus de legiuitor a aprobării bugetelor de venituri şi cheltuieli şi a vreunor măsuri optime de reorganizare/ restructurare, cu incidenţă chiar asupra punerii în aplicare a măsurilor stabilite în domeniul financiar-fiscal,
    având în vedere necesitatea raţionalizării cheltuielilor şi a diminuării costurilor, în scopul creşterii dividendelor cuvenite acţionarului stat,
    luând în considerare că elementele menţionate vizează interesul general public şi situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. I
    (1) Se aprobă lansarea de către Compania Naţională Loteria Română - S.A. a unei singure serii de loz intitulate „Team România“, în vederea strângerii fondurilor necesare finanţării participării României la cea de-a XXXIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de Vară - Paris 2024.
    (2) Seria de loz are o emisiune de 1.000.000 de bucăţi.

    ART. II
    Pentru participarea echipelor naţionale ale României calificate la Jocurile Olimpice de Vară - Paris 2024, un procent de 30% din sumele încasate din vânzarea lozurilor se constituie ca venit al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, ce se utilizează exclusiv în scopul prevăzut la art. I alin. (1).

    ART. III
    Sumele încasate de Compania Naţională Loteria Română - S.A. şi necesar a fi alocate Comitetului Olimpic şi Sportiv Român se virează într-un termen de maximum 30 de zile după ceremonia de închidere a ediţiei a XXXIII-a Jocurilor Olimpice de Vară - Paris 2024.

    ART. IV
    (1) Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului are obligaţia de a împuternici reprezentanţii legali ai acestuia în adunarea generală a acţionarilor la Compania Naţională Loteria Română - S.A., pentru a lua măsurile legale ce se impun în vederea ducerii la îndeplinire a prevederilor art. I şi II. Măsurile dispuse de reprezentanţii legali în adunarea generală a acţionarilor sunt obligatorii pentru membrii executivi/neexecutivi ai consiliului de administraţie.
    (2) Orice alte măsuri luate în considerarea unui interes public naţional sau interes esenţial de securitate, cu impact asupra bugetului de venituri şi cheltuieli al Companiei Naţionale Loteria Română - S.A., se aprobă în prealabil de Guvern, prin memorandum, şi se aplică potrivit hotărârilor organelor de conducere ale acesteia.

    ART. V
    La articolul 4 alineatul (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 29 august 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) prin ordin comun al ordonatorului principal de credite, al ministrului finanţelor şi al ministrului muncii şi solidarităţii sociale, pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 1 lit. c) la care persoanele juridice prevăzute la lit. a) sau instituţiile publice centrale sunt acţionari unici ori deţin direct sau indirect o participaţie majoritară, precum şi, prin excepţie de la prevederile art. 1 lit. a), pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 1 lit. a) al căror număr mediu de personal realizat în anul precedent este mai mic sau egal cu 50 de persoane şi, respectiv, pentru operatorii economici care au prin actul constitutiv statutul de filială a persoanelor juridice prevăzute la art. 1 lit. a);"




                    PRIM-MINISTRU
                    ION-MARCEL CIOLACU
                    Contrasemnează:
                    Viceprim-ministru,
                    Marian Neacşu
                    Secretarul general al Guvernului,
                    Mircea Abrudean
                    Ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului,
                    Ştefan-Radu Oprea
                    p. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport,
                    Laura Iftimie
                    p. Ministrul finanţelor,
                    Carmen Moraru,
                    secretar de stat

    Bucureşti, 23 aprilie 2024.
    Nr. 41.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016