Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 39 din 8 august 2025 pentru asigurarea finanţării obiectivului de investiţii "Sediu nou pentru Spitalul de Urgenţă «Prof. Dr. Dimitrie Gerota»"
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 746 din 8 august 2025
Având în vedere obligaţiile statului de a garanta şi de a asigura cadrul legislativ pentru exercitarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor stabilite prin Constituţia României, republicată, obligaţii care se realizează prin toate structurile sale administrative şi prin instrumentele instituite în vederea sprijinirii autorităţilor administraţiei publice în dezvoltarea infrastructurii de sănătate,
ţinând cont că prin Strategia naţională de sănătate pentru perioada 2023-2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.004/2023, se urmăreşte îmbunătăţirea calităţii serviciilor de sănătate prin investiţii în imobile noi, modernizarea sau extinderea imobilelor existente, dotări cu aparatură medicală şi alte dotări funcţionale în cel puţin 100 de unităţi sanitare publice, este imperios necesară susţinerea realizării obiectivelor de investiţii care permit asigurarea în cel mai scurt timp a unor servicii medicale esenţiale pentru creşterea calităţii vieţii în toate oraşele, municipiile şi judeţele din România.
Luând în considerare faptul că, drept urmare a restricţiilor normative care au ca obiect, printre altele, limitarea unor cheltuieli bugetare, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne se înregistrează o disfuncţionalitate pe palierul asigurării asistenţei medicale prin reţeaua sanitară a Ministerului Afacerilor Interne,
în considerarea faptului că prin Programul naţional de investiţii în infrastructura unităţilor spitaliceşti, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2024 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii în infrastructura unităţilor spitaliceşti şi pentru abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2023 privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor de infrastructură publică de sănătate cu finanţare din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Sănătate şi din împrumuturi contractate cu instituţiile financiare internaţionale, aprobată prin Legea nr. 227/2024, s-au iniţiat o serie de obiective de investiţii în domeniul infrastructurii publice a spitalelor de urgenţă, este nevoie de continuarea investiţiilor în structura spitalicească a Ministerului Afacerilor Interne în vederea asigurării de servicii medicale de calitate pentru toată populaţia României, pentru a putea recupera discrepanţele din sistemul de sănătate publică şi a asigura creşterea calităţii serviciilor medicale publice la care să aibă acces cetăţenii.
Având în vedere că este necesară identificarea urgentă a unei soluţii pentru asigurarea finanţării obiectivelor de investiţii din reţeaua sanitară proprie a Ministerului Afacerilor Interne incluse în Programul naţional de investiţii în infrastructura de sănătate, aferent ţintei 377, componenta 12 - Sănătate din anexa Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de redresare şi rezilienţă al României,
luând în considerare necesitatea evitării apariţiei unor blocaje în finanţarea obiectivului de investiţii „Sediu nou pentru Spitalul de Urgenţă «Prof. Dr. Dimitrie Gerota»“, precum şi a finalizării în bune condiţii a proiectelor finanţate din Planul naţional de redresare şi rezilienţă al României, determinată de asigurarea cheltuielilor neeligibile şi a cofinanţării naţionale, existând riscul aplicării de corecţii financiare la nivelul programelor operaţionale aferente perioadei de programare,
ţinând cont de necesitatea luării unor măsuri urgente care să asigure o mai bună distribuţie a infrastructurii de sănătate, creşterea accesului populaţiei la servicii medicale de calitate, creşterea eficacităţii serviciilor medicale, o mai bună adaptare a infrastructurii la noile cerinţe tehnologice şi de asigurare a unor circuite funcţionale şi eficiente,
luând în considerare faptul că neadoptarea în regim de urgenţă a prezentei ordonanţe de urgenţă ar conduce la imposibilitatea continuării realizării obiectivului de investiţii „Sediu nou pentru Spitalul de Urgenţă «Prof. Dr. Dimitrie Gerota»“, se impune intervenţia legislativă de urgenţă pentru crearea unui cadru legislativ care să permită finanţarea obiectivului de investiţii „Sediu nou pentru Spitalul de Urgenţă «Prof. Dr. Dimitrie Gerota»“, astfel încât să se poată asigura accesul întregii populaţii la servicii medicale esenţiale, creşterea calităţii vieţii şi atingerea standardelor din ţările europene.
În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. 1
Se autorizează Ministerul Afacerilor Interne, prin Spitalul de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota“, să asigure, în anul 2025, finanţare publică naţională reprezentând contribuţia proprie a beneficiarului obiectivului de investiţii „Sediu nou pentru Spitalul de Urgenţă «Prof. Dr. Dimitrie Gerota»“ din sume provenite din excedentul activităţii finanţate integral din venituri proprii de confecţionare şi valorificare a plăcilor cu numere de înmatriculare cu fond reflectorizant, precum şi aprovizionarea cu acestea în formă brută, înfiinţată pe lângă Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări, în limita sumei de 250.000 mii lei.
ART. 2
În termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin derogare de la prevederile art. 68 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări virează suma prevăzută la art. 1, din contul de excedent al anilor precedenţi al activităţii finanţate integral din venituri proprii de confecţionare şi valorificare a plăcilor cu numere de înmatriculare cu fond reflectorizant, precum şi aprovizionarea cu acestea în formă brută în contul de venituri bugetare al Spitalului de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota“, corespunzător subdiviziunii de venituri bugetare 40.15.03 „Sume utilizate de alte instituţii din excedentul anului precedent“.
ART. 3
Sumele rămase neutilizate la sfârşitul anului 2025 se reportează în anul următor la nivelul Spitalului de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota“ şi se utilizează potrivit destinaţiei de la art. 1.
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Marian-Cătălin Predoiu
Ministrul sănătăţii,
Alexandru-Florin Rogobete
Ministrul finanţelor,
Alexandru Nazare
Bucureşti, 8 august 2025.
Nr. 39.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: