Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 38 din 28 iunie 2016  pentru modificarea şi completarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 38 din 28 iunie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016

    Cadrul legal actual al gestionării ambalajelor şi al deşeurilor de ambalaje este stabilit prin Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje. Prevederile acestei legi prezintă mari neajunsuri în ceea ce priveşte realizarea obiectivelor de reciclare şi valorificare impuse prin Directiva 94/62/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 1994 privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, astfel încât este absolut necesară adoptarea unor măsuri care să asigure optimizarea sistemului de gestionare a deşeurilor de ambalaje.
    Având în vedere că creşterea cantităţilor de deşeuri valorificate constituie un obiectiv esenţial în creşterea economică durabilă, se impune adoptarea în regim de urgenţă a unor măsuri referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje în scopul prevenirii, reducerii şi înlăturării efectelor negative ale acestora asupra mediului, cât şi pentru evitarea consecinţelor negative rezultate din blocajul pieţei, precum imposibilitatea realizării obiectivelor naţionale anuale de reciclare.
    În contextul actual, blocajul pieţei a fost cauzat de incapacitatea organizaţiilor de transfer de responsabilitate (OTR) de a îndeplini ţintele de reciclare ale producătorilor de produse ambalate pentru anul 2015, în prezent unele având inclusiv conturile bancare blocate. Astfel, companiile producătoare de produse ambalate care şi-au transferat responsabilităţile privind valorificarea deşeurilor de ambalaje asupra acestor organizaţii se găsesc în imposibilitatea de a-şi îndeplini ţintele de valorificare prin intermediul lor şi pentru anul în curs, fiind nevoite să opteze pentru acoperirea în regim individual a ţintelor de reciclare, opţiune care este imposibil de realizat conform prevederilor prezentei legi, fiecare zi de întârziere până la finele anului contribuind la mărirea decalajului faţă de obiectivele asumate.
    Având în vedere faptul că în România cantitatea de deşeuri generată pe cap de locuitor este de 365 kg/an şi că aproximativ 30% din cantitatea totală de deşeuri municipale şi asimilabile este reprezentată de deşeurile de ambalaje, adică aproximativ 101 kg de deşeuri de ambalaje/loc/an, respectiv aproximativ 1.971 mil. kg/an,
    luând în considerare faptul că pentru diferenţa dintre fiecare kilogram de ambalaje puse pe piaţă şi fiecare kilogram de deşeuri de ambalaje nereciclate se plăteşte o taxă către Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) în valoare de 1,2 lei (respectiv 2 lei/kg pentru neatingerea ţintei de 60% de reciclare, valorificare), adică aproximativ 2.365 mil. lei sau, în echivalenţă, 6.500.000 lei pe zi de întârziere (în sumă netă, fără dobânzi şi penalităţi),
    ştiind că pe piaţa românească, conform AFM, funcţionează aproximativ 25.000 de producători, 10 OTR şi că aproximativ 50% din producători au transferat către OTR responsabilitatea ambalajelor puse pe piaţă,
    considerăm că urgenţa modificării este susţinută de impactul financiar imediat pe care îl are acest sector asupra societăţii şi economiei naţionale, de impactul asupra mediului înconjurător şi asupra sănătăţii populaţiei şi că lista propunerilor de modificare contribuie la remedierea rapidă a situaţiei existente, la atingerea obiectivelor naţionale asumate de România prin Tratatul de aderare, precum şi evitarea unui potenţial infringement,
    având în vedere faptul că aceste elemente vizează interesul public, constituind situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    ART. I
    Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 30 octombrie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. La articolul 13, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) În vederea încurajării reutilizării ambalajelor returnabile, producătorii şi comercianţii aplică sisteme-depozit de administrare a ambalajelor, potrivit procedurii de implementare, control şi monitorizare a sistemului-depozit, aprobată prin ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor."

    2. La articolul 16 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) individual, prin colectarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje provenite din activitatea proprie sau preluate de la generatori sau deţinători de deşeuri, staţii de sortare, colectori autorizaţi, administrate prin intermediul operatorilor economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje;"

    3. La articolul 16, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:
    "(5^1) Comisia de autorizare a operatorilor economici în vederea preluării responsabilităţii gestionării deşeurilor de ambalaje se constituie prin ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor."

    4. La articolul 16, alineatul (12) se abrogă.

    5. La articolul 18, alineatul (2) se abrogă.

    6. La articolul 26 alineatul (1) litera f), punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "1. nerespectarea prevederilor art. 5, art. 8 alin. (1), art. 10 alin. (4), art. 16 alin. (6), (7), (9), (11) şi (14);".

    7. La articolul 26, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) Licenţa de operare acordată unui operator economic prevăzut la art. 16 alin. (2) lit. b) se anulează de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a făcut constatarea, în cazul în care persoanele împuternicite prevăzute la art. 27 constată pentru al doilea an consecutiv că acesta nu a îndeplinit cel puţin obiectivele prevăzute la art. 16 alin. (4) sau în cazul în care operatorul economic nu respectă obligaţiile stabilite prin ordinul prevăzut la art. 16 alin. (5)."

    8. La articolul 26, alineatul (5) se abrogă.

    ART. II
    (1) Procedura de implementare, control şi monitorizare a sistemului-depozit, prevăzută la art. I pct. 1, se aprobă în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţate de urgenţă, prin ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor.
    (2) Comisia de autorizare a operatorilor economici în vederea preluării responsabilităţii gestionării deşeurilor de ambalaje, prevăzută la art. I pct. 3, se aprobă în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor.

                                 PRIM-MINISTRU
                              DACIAN JULIEN CIOLOŞ

                                Contrasemnează:
                                ---------------
                    Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
                             Cristiana Paşca Palmer

               Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale
                           şi administraţiei publice,
                                  Vasile Dîncu

               Viceprim-ministru, ministrul economiei, comerţului
                      şi relaţiilor cu mediul de afaceri,
                              Costin Grigore Borc

                         Ministrul afacerilor externe,
                                Lazăr Comănescu

    Bucureşti, 28 iunie 2016.
    Nr. 38.

                                    --------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016