Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 37 din 6 aprilie 2022  privind asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, a sumelor necesare acoperirii plăţii TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate în cadrul Programului ROU-T-MOH Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 37 din 6 aprilie 2022 privind asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, a sumelor necesare acoperirii plăţii TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate în cadrul Programului ROU-T-MOH "Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România" finanţat de Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei, aprobat pentru perioada 1 octombrie 2018-31 martie 2023, precum şi pentru abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 112/2020 pentru asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, a sumelor necesare acoperirii plăţii TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate în cadrul Programului ROU-T-MOH "Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România"

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 344 din 7 aprilie 2022
    Având în vedere:
    - Memorandumul pentru aprobarea desemnării Ministerului Sănătăţii ca instituţie responsabilă cu încheierea în numele Guvernului României a Acordului de finanţare nerambursabilă cu Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei, avizat de Ministerul Finanţelor Publice şi aprobat de Guvernul României în data de 30 ianuarie 2019;
    – Acordul de finanţare înregistrat cu nr. SP 1.799 din 14.02.2019, încheiat între Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei şi Ministerul Sănătăţii din România, în calitate de primitor principal, pentru implementarea Programului „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România“;
    – Acordul de colaborare înregistrat cu nr. RAA 79i/14.02.2019/MS SP1800 din 14.02.2019, încheiat între Ministerul Sănătăţii din România, în calitate de primitor principal, şi Fundaţia Romanian Angel Appeal - Apelul Îngerului Român, în calitate de subprimitor principal, în cadrul Programului „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România“;
    – Acordul de sub-subfinanţare înregistrat cu nr. RAA 105I/1.03.2019/42/1.03.2019, încheiat între Fundaţia Romanian Angel Appeal - Apelul Îngerului Român, în calitate de subprimitor principal, şi Asociaţia Română Anti-SIDA ARAS, în calitate de sub-subprimitor în cadrul Programului „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România“;
    – Scrisoarea de implementare nr. 3 din 25 ianuarie 2021, înregistrată cu nr. EECA/NM/177-25/01/2021 - Fondul Global şi nr. DGAMMUPSP 126/26.01.2021 - Ministerul Sănătăţii, emisă de Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei şi acceptată de Ministerul Sănătăţii, privind prelungirea perioadei de implementare, până la data de 31 decembrie 2021, a Grantului 1762 ROU-T-MoH „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România“;
    – Scrisoarea de implementare nr. 4 din 30 iulie 2021, înregistrată cu nr. EECA/NM/267-30/07/2021 - Fondul Global şi nr. DGAMMUPSP 1.508/30.07.2021 -Ministerul Sănătăţii, emisă de Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei şi acceptată de Ministerul Sănătăţii, privind suplimentarea cu suma de 1.459.397 de euro a Grantului 1762 ROU-T-MoH „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România“;
    – Scrisoarea de implementare nr. 5 din 24 noiembrie 2021, înregistrată cu nr. EECA/NM/306-24/11/2021 - Fondul Global şi nr. DGAMMUPSP 3.295/2.12.2021 - Ministerul Sănătăţii, emisă de Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei şi acceptată de Ministerul Sănătăţii, privind prelungirea perioadei de implementare, până la data de 31 martie 2022, a Grantului 1762 ROU-T-MoH „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România“;
    – Scrisoarea de implementare nr. 6 din 21 martie 2022, înregistrată cu nr. EECA/NM/028-21/03/2022 - Fondul Global şi nr. DGAMMUPSP 685/22.03.2022 - Ministerul Sănătăţii, emisă de Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei şi acceptată de Ministerul Sănătăţii, privind prelungirea perioadei de implementare până la data de 31 martie 2023, precum şi suplimentarea cu suma de 1.737.261 de euro a Grantului 1762 ROU-T-MoH „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România“,

    luând în considerare faptul că:
    - în conformitate cu Acordul de finanţare nr. SP 1.799 din 14.02.2019, primitorul principal este obligat să adopte toate măsurile pentru a se conforma Ghidului Fondului global de bugetare a granturilor, care la pct. 3.5(1) prevede ca principiu general că „achiziţia sau importul de bunuri şi servicii din fondurile aferente granturilor trebuie exceptate de la taxarea din ţările gazdă, inclusiv taxa pe valoarea adăugată“;
    – fondurile nerambursabile acordate prin grantul de tranziţie ROU-T-MOH, acordat în baza Acordului de finanţare înregistrat cu nr. SP 1.799 din 14.02.2019, vin în completarea resurselor naţionale necesare implementării Strategiei naţionale de control al tuberculozei în România 2022-2030 şi, respectiv, derulării Programului naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018, cu modificările şi completările ulterioare;
    – suma reprezentând valoarea TVA, pentru achiziţiile aferente programului finanţat de Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei în România, care se va asigura de la bugetul de stat, va fi direcţionată către achiziţia de medicamente pentru tratamentul tuberculozei multidrogrezistente şi, respectiv, pentru alte bunuri necesare pentru prevenirea şi controlul tuberculozei în rândul populaţiilor vulnerabile, între care menţionăm utilizatorii de droguri;
    – neadoptarea acestei măsuri poate conduce la întreruperea implementării programului, cu consecinţe directe asupra îndeplinirii obiectivelor din Strategia naţională de control al tuberculozei în România 2022-2030, dar şi asupra furnizării efective de servicii preventive şi curative către populaţie şi în special către populaţia vulnerabilă;
    – grantul în derulare reprezintă una dintre sursele de finanţare ale Strategiei naţionale de control al tuberculozei în România 2022-2030 şi, prin reorientarea de la îngrijirile spitaliceşti către cele ambulatorii şi susţinerea dezvoltării serviciilor comunitare, grantul actual are rol esenţial în implementarea Strategiei naţionale de sănătate 2022-2030, dar răspunde şi necesităţilor de urgenţă privind crearea capacităţii spitaliceşti pentru îngrijirea pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 şi controlul răspândirii acestei maladii,

    în vederea stabilirii în regim de urgenţă a mecanismului de acoperire din bugetul statului a plăţii TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate din ţară sau importate, care fac obiectul programului „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România“ privind combaterea tuberculozei în România, cu finanţare nerambursabilă de la Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei, ţinând cont că neadoptarea acestei măsuri conduce la întreruperea tratamentului pentru pacienţii cu tuberculoză multidrogrezistentă, respectiv la apariţia de noi cazuri de tuberculoză extrem de rezistentă la tratament şi având în vedere contagiozitatea extrem de înaltă, creând astfel o gravă problemă de sănătate publică, fapt ce constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. 1
    (1) Se aprobă plata de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, a sumei de 1.412.950,22 de lei, reprezentând contravaloarea totală a TVA estimată ca fiind aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii din Programul ROU-T-MOH „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România“, finanţat de Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei, aprobat pentru perioada 1 octombrie 2018-31 martie 2023 şi denumit în continuare Programul.
    (2) Suma prevăzută la alin. (1) va fi plătibilă astfel:
    a) 23.311,08 de lei reprezentând TVA aferentă cheltuielilor efectuate în cadrul Programului de către Ministerul Sănătăţii, direct şi prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, unităţile sanitare care derulează Programul, Fundaţia Romanian Angel Appeal - Apelul Îngerului Român şi Asociaţia Română AntiSIDA ARAS în anul 2020, plătibilă din bugetul aprobat pe anul 2022;
    b) 535.061,21 de lei reprezentând TVA aferentă cheltuielilor efectuate în cadrul Programului de către Ministerul Sănătăţii, direct şi prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, unităţile sanitare care derulează activităţile Programului, Fundaţia Romanian Angel Appeal - Apelul Îngerului Român şi Asociaţia Română Anti-SIDA ARAS în anul 2021 va fi plătită din bugetul aprobat pe anul 2022;
    c) 854.577,93 de lei reprezentând TVA aferentă cheltuielilor programate a se efectua în cadrul Programului de către Ministerul Sănătăţii, direct şi prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, unităţile sanitare care implementează activităţile Programului, Fundaţia Romanian Angel Appeal - Apelul Îngerului Român şi Asociaţia Română Anti-SIDA ARAS în anul 2022 va fi plătită din bugetul aprobat pe anul 2022.


    ART. 2
    (1) Plata sumelor prevăzute la art. 1 se va face pe bază de documente justificative depuse de entităţile care implementează efectiv activităţile Programului, în conformitate cu Acordul de grant între Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei şi Ministerul Sănătăţii din România, în calitate de primitor principal, pentru implementarea Programului „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România“, şi care au calitatea de solicitant, respectiv:
    a) Ministerul Sănătăţii, în calitate de primitor principal;
    b) Institutul Naţional de Sănătate Publică, în calitate de parte componentă a Unităţii de planificare şi implementare de politici;
    c) unităţile sanitare care implementează efectiv activităţile Programului;
    d) Fundaţia Romanian Angel Appeal - Apelul Îngerului Român, în calitate de subprimitor principal;
    e) Asociaţia Română Anti-SIDA ARAS, în calitate de subsubprimitor.

    (2) Plata sumelor prevăzute la art. 1 se va face în conformitate cu Metodologia de rambursare de către Ministerul Sănătăţii a sumelor aferente TVA pentru bunurile şi serviciile achiziţionate în cadrul programelor privind combaterea HIV/SIDA şi tuberculozei în România, finanţate din fonduri nerambursabile, aprobată prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 2.008/2008.
    (3) Documentele justificative pentru TVA aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate din ţară sau importate în nume propriu de către solicitanţii prevăzuţi la alin. (1) se depun la Ministerul Sănătăţii în termen de 30 de zile de la sfârşitul trimestrului în care s-a efectuat cheltuiala.
    (4) Documentele justificative pentru TVA aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate din ţară sau importate în nume propriu de către solicitanţii prevăzuţi la art. 2 alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se depun la Ministerul Sănătăţii conform Metodologiei de rambursare.

    ART. 3
    Eventualele diferenţe de curs valutar se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii.

    ART. 4
    La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 112/2020 pentru asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, a sumelor necesare acoperirii plăţii TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate în cadrul Programului ROU-T-MOH „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 10 iulie 2020, aprobată prin Legea nr. 42/2021.



                    PRIM-MINISTRU
                    NICOLAE-IONEL CIUCĂ
                    Contrasemnează:
                    Ministrul sănătăţii,
                    Alexandru Rafila
                    Ministrul finanţelor,
                    Adrian Câciu

    Bucureşti, 6 aprilie 2022.
    Nr. 37.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016