Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 35 din 6 aprilie 2022  pentru aprobarea măsurilor necesare realizării campaniei naţionale de împădurire şi reîmpădurire prevăzute în Planul naţional de redresare şi rezilienţă    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 35 din 6 aprilie 2022 pentru aprobarea măsurilor necesare realizării campaniei naţionale de împădurire şi reîmpădurire prevăzute în Planul naţional de redresare şi rezilienţă

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 340 din 7 aprilie 2022
    Având în vedere că, până la sfârşitul anului 2023, România are obligaţia să realizeze lucrări de împădurire şi reîmpădurire pe o suprafaţă de 25.000 ha, iar în perioada 2024-2026 are obligaţia să realizeze alte 31.000 ha de lucrări de împădurire şi reîmpădurire, în conformitate cu prevederile Planului naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR),
    ţinând cont că în perioada 1990-2020 s-au realizat lucrări de împăduriri la nivel naţional pe o suprafaţă de 387.000 ha, din care, în vederea creşterii suprafeţelor de pădure, s-au realizat 47.000 ha de împăduriri pe terenuri degradate şi perdele forestiere de protecţie, iar în ultimii ani suprafeţele de terenuri agricole degradate împădurite au scăzut constant, de la 2.355 ha în anul 2014 la mai puţin de 200 ha în anul 2020,
    luând în considerare necesitatea creşterii suprafeţei ocupate cu vegetaţie forestieră, în principal, pentru reabilitarea unor zone puternic afectate de fenomenele de eroziune de suprafaţă şi eoliană, ca urmare a restrângerii sub limitele acceptabile a suprafeţei ocupate de vegetaţie forestieră,
    apreciind că majorarea suprafeţelor de terenuri acoperite cu vegetaţie forestieră contribuie semnificativ la diminuarea efectului schimbărilor climatice, dar şi la adaptarea la acestea, prin sporirea stocării carbonului pe termen lung în structuri forestiere şi echilibrarea bilanţului naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră,
    având în vedere ţintele privind suprafeţele ce trebuie împădurite, precum şi faptul că lucrările de împădurire se realizează doar primăvara şi toamna în perioade relativ scurte de timp, iar pregătirea în vederea realizării plantaţiilor necesită durate mari, respectiv realizarea proiectului de împădurire care cuprinde analize de sol, cartări ale terenului, măsurători cadastrale şi altele asemenea,
    necesitatea adoptării prezentului act normativ în regim de urgenţă este determinată şi de faptul că pentru realizarea lucrărilor de împăduriri s-au elaborat două scheme de ajutor de stat care au fost transmise la prenotificare Comisiei Europene, pentru aprobare, iar după primirea deciziei favorabile este necesară adoptarea cadrului legal, astfel încât să se poată realiza lucrări de împăduriri începând cu anul 2022.
    Având în vedere ritmul scăzut de împădurire a terenurilor din afara fondului forestier naţional, respectiv mai puţin de 200 ha în anul 2020, şi necesitatea creşterii suprafeţelor acoperite cu vegetaţie forestieră în vederea realizării obiectivelor din Planul naţional de redresare şi rezilienţă, este obligatorie realizarea unor intervenţii legislative care să simplifice procedurile de împădurire a terenurilor din afara fondului forestier naţional.
    Considerând că neadoptarea prezentului act normativ în regim de urgenţă implică: amânarea corectării cadrului juridic existent şi implicit ratarea perioadei optime de împădurire din primăvară şi pregătirea campaniei de toamnă, precum şi blocarea împăduririi terenurilor din afara fondului forestier naţional, care vor conduce la extinderea fenomenelor de torenţializare şi la apariţia unor puternice degradări ale terenurilor, prin erodări şi alunecări, asociate şi cu alţi factori perturbatori în zonele de deal, iar în regiunile de câmpie, apariţia secetelor frecvente şi prelungite, a fenomenelor de deşertificare cu efecte negative asupra producţiei agricole şi asupra condiţiilor generale de mediu şi de viaţă şi, implicit, la nerealizarea obiectivelor de împădurire şi reîmpădurire înscrise în Planul naţional de redresare şi rezilienţă,
    în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. 1
    (1) Fondurile aprobate pentru împădurire şi reîmpădurire în Planul naţional de redresare şi rezilienţă se utilizează pentru finanţarea următoarelor categorii de servicii şi lucrări:
    a) întocmirea proiectelor, precum şi efectuarea lucrărilor de împădurire şi de întreţinere a plantaţiilor realizate pe terenurile agricole din categoriile de folosinţă teren arabil, pajişti permanente şi culturi permanente, la solicitarea persoanelor fizice şi juridice, precum şi a unităţilor administrativ-teritoriale;
    b) întocmirea documentaţiilor tehnico-economice, precum şi efectuarea lucrărilor de împădurire şi de întreţinere a plantaţiilor realizate pe terenuri degradate, apte pentru împădurire, constituite în perimetre de ameliorare, conform prevederilor Legii nr. 100/2010 privind împădurirea terenurilor degradate, cu modificările ulterioare;
    c) refacerea potenţialului forestier prin împădurirea terenurilor situate în fondul forestier naţional, care au fost afectate de incendii forestiere, fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamităţi naturale, de infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare şi de evenimente catastrofale, precum şi întreţinerea plantaţiilor, la solicitarea persoanelor fizice şi juridice, precum şi a unităţilor administrativ-teritoriale;
    d) întocmirea documentaţiilor tehnico-economice, precum şi efectuarea lucrărilor de instalare a perdelelor forestiere de protecţie şi de întreţinere a plantaţiilor, conform prevederilor Legii nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    (2) Schemele de ajutor de stat pentru finanţarea lucrărilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) se aprobă prin ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor, în termen de maximum 90 de zile de la primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene pentru acordarea ajutoarelor de stat, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (3) Pe baza schemelor prevăzute la alin. (2), autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului elaborează ghiduri de finanţare, care cuprind şi drepturile şi obligaţiile beneficiarilor finanţării acordate, aprobate prin ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor în termen de maximum 60 de zile de la publicarea schemelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (4) Prin ghidurile prevăzute la alin. (3) se reglementează modul de solicitare a finanţării, elaborarea proiectelor, realizarea lucrărilor de împădurire sau reîmpădurire, recepţia lucrărilor executate şi decontarea lucrărilor, astfel:
    a) în toate cazurile, recepţionarea lucrărilor efectuate se va realiza prin Gărzile forestiere, pentru terenurile situate în raza teritorială de competenţă, potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare al Gărzilor forestiere, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 456/2016;
    b) plata lucrărilor prevăzute la alin. (1) lit. a) se efectuează prin acordarea unor prime anuale fixe, pentru deţinătorii de terenuri agricole, care reprezintă costul mediu al lucrărilor prevăzute în proiect pentru fiecare an, stabilite prin schema de ajutor de stat prevăzută la alin. (2);
    c) plata lucrărilor în cazul prevăzut la alin. (1) lit. b)-d) acoperă costul serviciilor, materialelor şi lucrărilor la nivelul prevăzut în devizul general al obiectivelor de investiţii, care au fost realizate şi recepţionate;
    d) pentru terenurile aflate în proprietatea statului, decontarea lucrărilor se efectuează la nivelul prevăzut în devizul general al obiectivelor de investiţii pentru toate tipurile de servicii şi lucrări prevăzute la alin. (1) lit. b)-d), care au fost realizate şi recepţionate.


    ART. 2
    După epuizarea fondurilor alocate prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă pentru finanţarea serviciilor şi lucrărilor prevăzute la art. 1 alin. (1), prin derogare de la prevederile art. 3 alin. (3) lit. g) şi ale art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, finanţarea acestora se asigură din Fondul pentru mediu, din veniturile rezultate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 3
    (1) Pentru persoanele fizice şi juridice, precum şi pentru unităţile administrativ-teritoriale, pe ale căror terenuri se realizează serviciile şi lucrările prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) şi b), se acordă suplimentar o primă anuală, denumită primă de sechestrare forestieră, care reprezintă valoarea carbonului stocat în biomasă de către o plantaţie forestieră de la înfiinţare şi până la vârsta de 20 de ani.
    (2) Prima anuală prevăzută la alin. (1) se acordă în ultimul trimestru al fiecărui an, începând cu anul recepţionării lucrărilor de plantare, în cuantum de 456 euro/an/ha, pentru o perioadă de 20 de ani, la cursul Băncii Naţionale a României de la data de 1 ianuarie a anului în care se acordă, în baza unui raport care confirmă existenţa plantaţiei realizate, întocmit de către garda forestieră competentă teritorial.
    (3) Prima anuală prevăzută la alin. (1) se finanţează din Fondul pentru mediu, din veniturile prevăzute la art. 2, iar după epuizarea acestora, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate prin legea bugetară anuală.
    (4) Ghidul de finanţare pentru acordarea primei anuale prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a schemelor de ajutor de stat pentru finanţarea lucrărilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) şi c) şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. 4
    (1) Lucrările şi serviciile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b)-d), realizate şi recepţionate începând cu data de 1 februarie 2020, se decontează din fondurile aprobate pentru împădurire şi reîmpădurire în Planul naţional de redresare şi rezilienţă, după cum urmează:
    a) către autorităţile contractante, respectiv Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva pentru terenurile proprietate publică a statului pe care le administrează, şi Gărzile forestiere pentru celelalte categorii de terenuri, la nivelul cheltuielilor efectuate pentru lucrările şi serviciile realizate şi recepţionate prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) şi d), prin bugetul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor;
    b) către administratorul terenurilor proprietate a statului sau către persoanele fizice sau juridice, precum şi către unităţile administrativ-teritoriale care deţin terenul forestier, la nivelul cheltuielilor efectuate pentru lucrările şi serviciile realizate şi recepţionate prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c), prin bugetul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

    (2) Decontarea lucrărilor şi serviciilor prevăzute la alin. (1) se realizează cu respectarea prevederilor art. 37 alin. (3) şi alin. (5) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, cu îndeplinirea condiţiilor din descrierea ţintelor din anexa la CID şi realizarea acestora în condiţii de legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene.

    ART. 5
    Sumele necesare decontării lucrărilor şi serviciilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1 şi 2, aferente terenurilor aflate în proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale sau în proprietatea privată a persoanelor fizice şi juridice, se includ în bugetul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi se decontează potrivit prevederilor art. 37 alin. (3) şi alin. (5) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021.

    ART. 6
    (1) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului monitorizează permanent implementarea obiectivelor de împădurire şi reîmpădurire prevăzute în Planul naţional de redresare şi rezilienţă.
    (2) În cazul existenţei unor nereguli în utilizarea fondurilor acordate în baza prezentei ordonanţe de urgenţă, modalitatea de recuperare a sumelor de la beneficiari se regăseşte în ghidurile de finanţare prevăzute la art. 1 alin. (3) şi se va realiza potrivit prevederilor cap. VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021.

    ART. 7
    Modul de utilizare a sumelor rezultate din veniturile obţinute din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, prevăzute la art. 2, se raportează potrivit art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările şi completările ulterioare.



                    PRIM-MINISTRU
                    NICOLAE-IONEL CIUCĂ
                    Contrasemnează:
                    Viceprim-ministru,
                    Kelemen Hunor
                    Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
                    Tánczos Barna
                    Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
                    Adrian-Ionuţ Chesnoiu
                    Ministrul finanţelor,
                    Adrian Câciu
                    Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene,
                    Dan Vîlceanu

    Bucureşti, 6 aprilie 2022.
    Nr. 35.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016