Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 26 din 30 iunie 2015  pentru completarea art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 26 din 30 iunie 2015 pentru completarea art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 30 iunie 2015

    Având în vedere că legislaţia specifică aplicabilă personalului din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională implică portul obligatoriu al uniformei, precum şi dreptul, în timp de pace, la hrană gratuită,
    ţinând cont de obligaţiile legale care revin instituţiilor din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională de a asigura drepturile instituite prin dispoziţiile legale pentru personalul propriu,
    având în vedere faptul că, începând cu anul 2010 şi până în prezent, aceste drepturi au fost menţinute la aceeaşi valoare, nefiind actualizate, aspect care, în contextul evoluţiei preţurilor de consum, creează dificultăţi în echiparea şi hrănirea corespunzătoare a efectivelor şi conduce la disfuncţionalităţi în efectuarea misiunilor operative specifice,
    având în vedere faptul că desfăşurarea anumitor acţiuni şi misiuni specifice împiedică asigurarea hrănirii în natură, neactualizarea alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană fiind de natură a afecta semnificativ desfăşurarea în condiţii optime a misiunilor încredinţate,
    în scopul asigurării unui cadru unitar de aplicare a unor dispoziţii referitoare la acordarea unor drepturi specifice, respectiv asigurării unui tratament egal şi nediscriminatoriu personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională care participă la misiuni comune pe teritoriul naţional, precum şi în misiuni şi operaţii ale UE sau sub mandatul ONU, NATO şi, respectiv al OSCE,
    ţinând seama de faptul că interoperaţionalizarea misiunilor comune, inclusiv a celor desfăşurate pe teritoriul României implică stabilirea unui raport optim între resursele logistice şi financiare alocate, în funcţie de volumul şi complexitatea activităţii şi rezultatele aşteptate,
    luând în considerare necesitatea armonizării dispoziţiilor legale referitoare la modul de acordare al unor drepturi specifice, precum şi necesitatea motivării personalului în vederea îndeplinirii în condiţii optime a atribuţiilor instituţionale,
    având în vedere faptul că toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, necesitând adoptarea de măsuri imediate,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    ARTICOL UNIC
    După alineatul (1) al articolului 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), începând cu data de 1 iulie 2015, cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană şi, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum şi valoarea financiară a drepturilor de echipament se acordă la valoarea actualizată, potrivit normelor legale în vigoare, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget."


                            PRIM-MINISTRU INTERIMAR
                                 GABRIEL OPREA

                                Contrasemnează:
                                ---------------
                             p. Viceprim-ministru,
                         ministrul afacerilor interne,
                                  Ilie Botoş,
                                secretar de stat

                         Ministrul apărării naţionale,
                                  Mircea Duşa

                              Ministrul justiţiei,
                            Robert Marius Cazanciuc

                           p. Directorul Serviciului
                              Român de Informaţii,
                             George Viorel Voinescu

                          p. Directorul Serviciului de
                              Informaţii Externe,
                                 Silviu Predoiu

                           Directorul Serviciului de
                           Telecomunicaţii Speciale,
                                  Marcel Opriş

                           p. Directorul Serviciului
                             de Protecţie şi Pază,
                                 Gabriel Creţu

                         Ministrul finanţelor publice,
                           Eugen Orlando Teodorovici

    Bucureşti, 30 iunie 2015.
    Nr. 26.
                                     -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016