Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 151 din 19 decembrie 2007  pentru completarea destinaţiei unor părţi din imobile situate în municipiul Bucureşti    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 151 din 19 decembrie 2007 pentru completarea destinaţiei unor părţi din imobile situate în municipiul Bucureşti

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 882 din 21 decembrie 2007
    Situaţia extraordinară prevăzută la art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, se motivează prin necesitatea stringentă de asigurare a unui cadru adecvat pentru asigurarea locuinţelor pentru chiriaşii din imobile naţionalizate care, prin efectul legii sau datorită unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, sunt obligaţi să părăsească locuinţele pe care le deţin în prezent, având în vedere retrocedarea în natură a proprietăţilor preluate abuziv de către stat. Neadoptarea în regim de urgenţă a acestei măsuri ar avea consecinţe deosebit de grave asupra situaţiei chiriaşilor evacuaţi şi un impact social negativ asupra unui număr mare al acestora.
    În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. 1
    Etajele 1-13 ale imobilelor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă îşi completează destinaţia de locuinţe de necesitate, pentru cazarea temporară a persoanelor şi a familiilor pe perioada executării consolidărilor, stabilită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2002 privind măsuri pentru susţinerea şi urgentarea acţiunilor de reducere a riscului seismic al clădirilor de locuit multietajate, încadrate în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public, aprobată cu modificări prin Legea nr. 449/2002, cu modificările ulterioare, şi cu aceea de locuinţe sociale pentru chiriaşii din imobile naţionalizate care sunt obligaţi să părăsească locuinţele pe care le deţin în prezent, prin efectul legii şi/sau datorită unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, în vederea retrocedării în natură a proprietăţilor preluate abuziv de către stat, conform legislaţiei în vigoare.

    ART. 2
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 449/2002, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează în mod corespunzător.

    ART. 3
    Prin derogare de la art. 43 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, consiliile locale pot repartiza, cu prioritate, locuinţe sociale pentru familiile a căror situaţie este deosebit de gravă, pe baza anchetei sociale. Ancheta socială, organizată conform prevederilor legale în vigoare, se realizează în maximum 10 zile de la data sesizării situaţiei deosebit de grave în care se află o familie. Repartizarea locuinţei sociale se realizează în maximum 10 zile de la data încheierii anchetei sociale.



                    PRIM-MINISTRU
                    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
                    Contrasemnează:
                    Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor,
                    Laszlo Borbely
                    p. Ministrul economiei şi finanţelor,
                    Cătălin Doica,
                    secretar de stat

    Bucureşti, 19 decembrie 2007.
    Nr. 151.
    ANEXA 1

    LISTA imobilelor ale căror etaje 1-13 îşi completează destinaţia
    1. Bloc 108, Piaţa Naţiunilor Unite nr. 8 (fostă str. Străpungerea Mihai Vodă), sectorul 5 - structură cu suprafaţa construită desfăşurată de 9.046 mp şi teren aferent construcţiei în suprafaţă de 646 mp.
    2. Bloc 107, Piaţa Naţiunilor Unite nr. 9 (fostă str. Străpungerea Mihai Vodă), sectorul 5 - structură cu suprafaţa construită desfăşurată de 8.890 mp şi teren aferent construcţiei în suprafaţă de 621 mp.

    --------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016