Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 14 din 11 mai 2016  pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 14 din 11 mai 2016 pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 368 din 12 mai 2016

    Reglementările în vigoare cuprinse în Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, referitoare la vârsta maximă a copilului până la care se poate acorda stimulentul educaţional sub forma tichetelor de grădiniţă sunt limitative şi discriminatorii. Astfel, copilul care împlineşte vârsta de 6 ani şi urmează învăţământul preşcolar nu mai poate primi tichetul de grădiniţă deşi el urmează această formă de învăţământ.
    De asemenea, se blochează accesul la acest program de interes naţional al copiilor cu dizabilităţi şi/sau dificultăţi de învăţare pentru care recomandările specialiştilor sunt de continuare a procesului educaţional într-o unitate de învăţământ preşcolar cu depăşirea vârstei de 6-8 ani.
    Prin aceste limitări sunt afectaţi aproximativ 29.000 de copii din familii defavorizate, care astfel vor abandona cursurile învăţământului preşcolar, cu şanse mici de integrare la cursurile învăţământului gimnazial, pentru care riscul de excluziune socială se accentuează determinând noi probleme sociale.
    În considerarea faptului că elementele sus-menţionate vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă.
    În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    ART. I
    Articolul 2 din Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 813 din 2 noiembrie 2015, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 2. - Stimulentele educaţionale se acordă copiilor din familii defavorizate în condiţiile în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele criterii:
    a) copilul este înscris într-o unitate de învăţământ preşcolar, conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) venitul lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură, prevăzut de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare."

    ART. II
    (1) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică şi copiilor înscrişi în învăţământul preşcolar, precum şi celor care urmează să se înscrie în anul şcolar 2015-2016.
    (2) Pentru copiii înscrişi în învăţământul preşcolar în anul şcolar 2015-2016, termenul de depunere a cererilor de solicitare a stimulentului educaţional sub forma tichetelor sociale de grădiniţă este de maximum 30 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

                           PRIM-MINISTRU
                        DACIAN JULIEN CIOLOŞ

                          Contrasemnează:
                          ---------------
                     Ministrul muncii, familiei,
                        protecţiei sociale
                     şi persoanelor vârstnice,
                      Dragoş-Nicolae Pîslaru

                        Viceprim-ministru,
                 ministrul dezvoltării regionale
                   şi administraţiei publice,
                         Vasile Dîncu

                   Ministrul educaţiei naţionale
                     şi cercetării ştiinţifice,
                            Adrian Curaj

                   p. Ministrul finanţelor publice,
                          Daniela Pescaru,
                          secretar de stat

    Bucureşti, 11 mai 2016.
    Nr. 14.

                                -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016