Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În vederea protejării surselor bugetare ale statului prin asigurarea colectării creanţelor fiscale/bugetare în ceea ce priveşte situaţiile vizând modificarea deţinerii controlului, prin cesiune de părţi sociale, în cadrul unei societăţi cu răspundere limitată,
în scopul prevenirii utilizării mecanismului de cesionare a părţilor sociale ca mijloc de evitare a achitării obligaţiilor fiscale/bugetare, prin ieşirea formală dintr-o societate cu datorii a asociatului care deţine controlul,
ţinând cont că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, au fost instituite măsuri ce au avut ca obiectiv principal reducerea riscului privind neplata accizelor şi TVA, datorate bugetului de stat, de către operatorii economici care desfăşoară activitate în domeniul comercializării produselor accizabile, cu preponderenţă produse energetice, se impune efectuarea unor modificări în scopul asigurării aplicării efective şi al conferirii eficacităţii prevederilor nou-introduse.
Având în vedere necesitatea asigurării continuităţii desfăşurării activităţii economice de către noile categorii de operatori economici introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89/2025, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv importator autorizat, exportator înregistrat şi distribuitor de produse energetice, se impune adoptarea unei dispoziţii tranzitorii în acest sens.
Ţinând cont de faptul că situaţia prezentată impune adoptarea de măsuri imediate în vederea clarificării cadrului normativ potrivit, neadoptarea acestor măsuri, cu celeritate, putând avea consecinţe negative, în sensul blocării activităţilor economice cu produse accizabile desfăşurate de operatorii economici în domeniu cu impact în aprovizionarea pieţei cu produse accizabile şi, implicit, în desfăşurarea altor activităţi economice ale beneficiarilor acestor produse şi, totodată, cu consecinţa neasigurării încasărilor veniturilor la bugetul de stat,
în considerarea faptului că aspectele sus-menţionate vizează interesul general public şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. I
La articolul V din Legea nr. 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1160 din 15 decembrie 2025, cu modificările şi completările ulterioare, partea introductivă a alineatului (1) şi alineatul (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(1) Cesiunea părţilor sociale ale asociatului unei societăţi cu răspundere limitată este opozabilă organului fiscal central în următoarele condiţii:
.........................
(3) Condiţiile prevăzute la alin. (1) se verifică la înregistrarea în registrul comerţului a cesiunii. Pentru verificarea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. c), Oficiul Naţional al Registrului Comerţului solicită certificatul de atestare fiscală de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în condiţiile art. 70^1 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare."
ART. II
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1203 din 24 decembrie 2025, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul I punctul 9, punctele 1^1 şi 1^2 ale articolului 336 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"1^1. angrosist de produse energetice cu depozitare este un operator economic care achiziţionează produse energetice prevăzute la art. 435 alin. (3) de la un antrepozit fiscal, destinatar înregistrat, importator autorizat, destinatar certificat, distribuitor, în vederea comercializării angro din spaţiile proprii de depozitare către distribuitori, angrosişti de produse energetice fără depozitare, consumatori finali sau staţii de distribuţie carburanţi;
1^2. angrosist de produse energetice fără depozitare este un operator economic care achiziţionează produse energetice prevăzute la art. 435 alin. (3) de la un antrepozit fiscal, destinatar înregistrat, importator autorizat, destinatar certificat, distribuitor, angrosist de produse energetice cu depozitare, în vederea comercializării angro către consumatori finali sau staţii de distribuţie carburanţi;"
2. La articolul I punctul 10, punctele 3^1 şi 3^2 ale articolului 336 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"3^1. atestat de comercializare angro de produse energetice cu depozitare reprezintă documentul care permite achiziţionarea de produse energetice prevăzute la art. 435 alin. (3) de la un antrepozit fiscal, destinatar înregistrat, importator autorizat, destinatar certificat, distribuitor, în vederea comercializării către distribuitori, angrosişti de produse energetice fără depozitare, consumatori finali sau staţii de distribuţie carburanţi;
3^2. atestat de comercializare angro de produse energetice fără depozitare reprezintă documentul care permite achiziţionarea de produse energetice prevăzute la art. 435 alin. (3) de la un antrepozit fiscal, destinatar înregistrat, importator autorizat, destinatar certificat, distribuitor, angrosist de produse energetice cu depozitare, în vederea comercializării angro către consumatori finali sau staţii de distribuţie carburanţi;"
3. La articolul I, punctul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"13. La articolul 336, după punctul 6 se introduce un nou punct, pct. 6^1, cu următorul cuprins:
6^1. distribuitor de produse energetice este operatorul economic afiliat, în sensul art. 7 pct. 26, unui antrepozitar autorizat, care achiziţionează produse prevăzute la art. 435 alin. (3), în vederea comercializării către distribuitori, angrosişti de produse energetice cu depozitare, angrosişti de produse energetice fără depozitare, consumatori finali sau staţii de distribuţie carburanţi;."
4. La articolul I, punctul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"14. La articolul 336, punctul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:
13. importator autorizat înseamnă persoana fizică sau juridică autorizată de autoritatea competentă să importe, în cadrul activităţii sale, produse accizabile prevăzute la art. 435 alin. (3);."
5. La articolul I, punctul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"15. La articolul 336, după punctul 13 se introduce un nou punct, pct. 13^1, cu următorul cuprins:
13^1. exportator înregistrat înseamnă persoana fizică sau juridică înregistrată la autoritatea competentă să exporte, în cadrul activităţii sale, produse energetice prevăzute la art. 435 alin. (3);."
6. La articolul I punctul 18, alineatul (4) al articolului 359 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), autorizarea antrepozitelor fiscale pentru producţia exclusivă de vinuri realizată de către contribuabili, alţii decât contribuabilii mari şi mijlocii stabiliţi conform reglementărilor în vigoare, micile distilerii prevăzute la art. 353, precum şi micii producători independenţi de bere prevăzuţi la art. 349 se face de către autoritatea vamală teritorială potrivit procedurii stabilite prin ordin al ministrului finanţelor la propunerea preşedintelui Autorităţii Vamale Române."
7. La articolul I punctul 20, punctul 5 al alineatului (1^3) de la articolul 367 se abrogă.
8. La articolul I punctul 20, litera b) de la punctul 7 al alineatului (1^3) de la articolul 367 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) care în ultimele 12 luni au depus declaraţiile de impunere cu o întârziere mai mare de 15 zile de la termenul legal;"
9. La articolul I punctul 20, alineatul (1^4) al articolului 367 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(1^4) Operatorii economici despre care în procesul de autorizare sau ulterior, ca urmare a unei sesizări a organelor fiscale, se constată că se încadrează în cel puţin unul dintre criteriile prevăzute la alin. (1^3) sunt notificaţi de către Comisie sau de către autoritatea vamală teritorială competentă pentru autorizare în cazul antrepozitelor fiscale pentru producţia exclusivă de vinuri realizată de către contribuabili, alţii decât contribuabilii mari şi mijlocii stabiliţi conform reglementărilor în vigoare, micile distilerii prevăzute la art. 353, precum şi micii producători independenţi de bere prevăzuţi la art. 349, în vederea respectării prevederilor alin. (1^1) şi (1^2) şi ale art. 348 alin. (1^4)."
10. La articolul I, după punctul 21 se introduce un nou punct, pct. 21^1, cu următorul cuprins:
"21^1. La articolul 369, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (4^1), cu următorul cuprins:
(4^1) Decizia prin care autoritatea vamală teritorială competentă pentru autorizare a hotărât suspendarea, revocarea sau anularea autorizaţiei de antrepozit fiscal se comunică şi antrepozitarului deţinător al autorizaţiei prin remitere la domiciliul fiscal al antrepozitarului autorizat, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (8)-(10) din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare. În situaţia în care antrepozitarul autorizat refuză primirea sau nu este găsit la domiciliul fiscal se afişează pe uşa acestuia o înştiinţare potrivit art. 47 alin. (9) din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi decizia se consideră comunicată la data afişării înştiinţării."
11. La articolul I punctul 25, articolul 385^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 385^1
Reguli generale
(1) Persoana fizică sau juridică care intenţionează să exporte produse energetice prevăzute la art. 435 alin. (3) trebuie să se înregistreze în calitate de exportator înregistrat la autoritatea competentă potrivit prevederilor stabilite prin ordin al preşedintelui Autorităţii Vamale Române.
(2) Operatorii economici care deţin calitatea de antrepozitari autorizaţi nu intră sub incidenţa alin. (1)."
12. La articolul I, punctul 26 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"26. La articolul 386, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(1) Persoana fizică sau juridică care intenţionează să importe produse accizabile prevăzute la art. 435 alin. (3) trebuie să se autorizeze în calitate de importator."
13. La articolul I, punctul 27 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"27. La articolul 386, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1) Operatorii economici care deţin calitatea de antrepozitari autorizaţi şi/sau expeditori înregistraţi nu intră sub incidenţa alin. (1) şi nu au obligaţia depunerii garanţiei prevăzute la art. 391 alin. (1)."
14. La articolul I, punctul 36 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"36. Articolul 393^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
ART. 393^1
Activitate de monitorizare şi control
Activitatea de monitorizare şi control al respectării de către Comisie sau de către autorităţile vamale teritoriale competente, după caz, a condiţiilor legale privind autorizarea antrepozitarilor autorizaţi, a destinatarilor înregistraţi, a expeditorilor înregistraţi şi a importatorilor autorizaţi se efectuează de către Ministerul Finanţelor, potrivit procedurii aprobate prin ordin al ministrului finanţelor."
15. La articolul I punctul 41, alineatul (3) al articolului 435 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Operatorii economici care doresc să distribuie şi să comercializeze angro băuturi alcoolice, tutun prelucrat şi produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat, păcură şi biocombustibili - pot să îşi desfăşoare activitatea în această calitate numai în baza atestatului valabil emis de Comisia prevăzută la art. 359 alin. (1). Condiţiile pentru obţinerea atestatului de distribuţie şi comercializare angro băuturi alcoolice, tutun prelucrat şi produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat, păcură şi biocombustibili - se stabilesc prin ordin comun al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al preşedintelui Autorităţii Vamale Române. Procedura de înregistrare nu intră sub incidenţa prevederilor legale privind procedura aprobării tacite."
16. La articolul I, punctul 42 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"42. La articolul 435, după alineatul (3^13) se introduc patru noi alineate, alin. (3^14)-(3^17), cu următorul cuprins:
(3^14) În vederea obţinerii atestatului de comercializare angro cu depozitare de produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, biocombustibili - şi a atestatului de comercializare angro fără depozitare de produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, biocombustibili -, angrosiştii au următoarele obligaţii:
a) să constituie o garanţie de 2.500.000 lei, sub forma prevăzută la art. 348 alin. (1). În situaţia în care organele competente constată indiciile săvârşirii unei infracţiuni şi evaluează prejudiciul, operatorul economic are obligaţia de a reîntregi garanţia la nivelul prejudiciului, cu excepţia situaţiei în care garanţia este îndestulătoare;
b) să deţină în proprietate active corporale fixe în valoare de minimum 2.500.000 lei, stabilite printr-un raport de expertiză/ evaluare.
(3^15) În vederea obţinerii atestatului de comercializare angro, operatorii economici prevăzuţi la alin. (3) care doresc să distribuie şi să comercializeze angro produse energetice - gaz petrolier lichefiat, păcură, băuturi alcoolice şi tutun prelucrat au obligaţia să constituie o garanţie de 250.000 lei, sub forma prevăzută la art. 348 alin. (1). In situaţia în care organele competente constată indiciile săvârşirii unei infracţiuni şi evaluează prejudiciul, operatorul economic are obligaţia de a reîntregi garanţia la nivelul prejudiciului, cu excepţia situaţiei în care garanţia este îndestulătoare.
(3^16) Este interzisă comercializarea de către angrosistul de produse energetice fără depozitare către alţi cumpărători decât consumatori finali sau staţii de distribuţie carburanţi.
(3^17) Fac excepţie de la alin. (3^15) operatorii economici cărora le revin obligaţiile prevăzute la alin. (3^14)."
17. După articolul V se introduce un nou articol, art. V^1, cu următorul cuprins:
"ART. V^1
(1) Operatorii economici care la data de 31 martie 2026 desfăşoară activităţi economice cu produse accizabile pentru care trebuie să se autorizeze/înregistreze ca operator economic care distribuie şi comercializează angro păcură, operator economic care comercializează în sistem en detail păcură, exportator înregistrat, importator autorizat de produse accizabile prevăzute la art. 435 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, altele decât cele supuse marcării conform art. 421 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, distribuitor de produse energetice au obligaţia de a solicita autorizarea/înregistrarea începând cu data de 31 martie 2026 şi cel târziu până la data de 30 aprilie 2026 inclusiv.
(2) Operatorii economici pot desfăşura în continuare activităţile economice cu produse accizabile prevăzute la alin. (1) până la data autorizării/înregistrării sau respingerii solicitării de autorizare/înregistrare, sub rezerva solicitării autorizării/înregistrării până la data de 30 aprilie 2026 inclusiv.
(3) Operatorii economici care nu au solicitat autorizarea sau înregistrarea în perioada 31 martie 2026-30 aprilie 2026 inclusiv nu mai pot desfăşura activităţile economice cu produse accizabile prevăzute la alin. (1) începând cu data de 1 mai 2026."
ART. III
Titlul VIII din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 345 alineatul (3^5), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3^5) În cazul antrepozitarilor autorizaţi începând cu data de 1 ianuarie 2024, în primele 36 de luni de la obţinerea pentru prima dată a autorizaţiei:"
2. La articolul 435, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(5) Nu intră sub incidenţa alin. (3) antrepozitarii autorizaţi pentru locurile autorizate ca antrepozite fiscale, destinatarii înregistraţi şi destinatarii certificaţi pentru locurile declarate pentru recepţia produselor accizabile, respectiv micii producători independenţi de vinuri liniştite pentru spaţiile de producţie declarate."
3. La articolul 435, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (5^1), cu următorul cuprins:
"(5^1) Micii producători independenţi de vinuri liniştite, indiferent de numărul punctelor de lucru înregistrate în vederea valorificării producţiei proprii, au obligaţia de a obţine atestatul de distribuţie şi comercializare angro numai în cazul în care comercializează produse accizabile, altele decât cele din producţia proprie."
ART. IV
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2024 privind unele măsuri de implementare şi utilizare a decontului precompletat RO e-TVA şi valorificarea datelor şi informaţiilor prin implementarea unui sistem de guvernanţă specific, precum şi alte măsuri fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 iunie 2024, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolele 5, 8 şi 16 se abrogă.
2. La articolul 14 alineatul (2), litera h) se abrogă.
ART. V
Aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (10) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă până la data de 31 decembrie 2026.
ART. VI
(1) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, la propunerea preşedintelui Autorităţii Vamale Române, se emite ordinul ministrului finanţelor prevăzut la art. 359 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se emite ordinul comun al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al preşedintelui Autorităţii Vamale Române, prevăzut la art. 435 alin. (3) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. VII
Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. II pct. 1-16 şi art. III intră în vigoare la data de 31 martie 2026.
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
Ministrul finanţelor,
Alexandru Nazare
Bucureşti, 5 martie 2026.
Nr. 13.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: