Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 126 din 15 decembrie 2021  pentru modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru acordarea unei indemnizaţii compensatorii pentru persoanele cu handicap    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 126 din 15 decembrie 2021 pentru modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru acordarea unei indemnizaţii compensatorii pentru persoanele cu handicap

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1189 din 15 decembrie 2021
    Având în vedere faptul că fundamentarea bugetului anual are în vedere prevederile actelor normative în vigoare şi categoriile de cheltuieli reglementate de acestea,
    luând în considerare faptul că în sarcina Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale revin majorarea alocaţiilor de stat pentru copii începând cu drepturile lunii ianuarie 2022, precum şi acordarea, în mod extraordinar, a celei de-a 13-a indemnizaţii persoanelor cu dizabilităţi în luna ianuarie 2022,
    ţinând cont de creşterea inflaţiei şi majorarea preţurilor pentru toate categoriile de bunuri şi de servicii, care conduc la scăderea puterii de cumpărare a veniturilor familiilor cu copii şi persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv a transferurilor sociale, respectiv beneficiile de asistenţă socială printre care se numără şi alocaţia de stat pentru copii, precum şi prestaţiile sociale acordate persoanelor cu dizabilităţi,
    luând în considerare faptul că pentru acordarea măsurilor menţionate anterior sunt necesare atât aprobarea cadrului legal, cât şi asigurarea fondurilor necesare pentru plata acestora,
    având în vedere faptul că alocaţia de stat este destinată unui număr de 3,6 milioane copii, iar acordarea celei de-a 13-a indemnizaţii se va efectua pentru un număr de 825.000 de persoane cu handicap adulţi şi copii, ceea ce necesită şi asigurarea elementelor administrative destinate deschiderilor de credite bugetare şi plăţii efective, întârzierea acordării acestor drepturi, în absenţa cadrului legal necesar, va conduce la nemulţumiri sociale din partea familiilor cu copii şi a persoanelor cu handicap.
    Întrucât aceste aspecte vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată şi impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. I
    Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. La articolul 1, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
    "(3) Alocaţia de stat pentru copii se acordă şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora, precum şi tinerilor cu handicap care urmează o formă de învăţământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani."

    2. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
    "ART. 3
    (1) Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2022, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:
    a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
    b) 243 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3);
    c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
    (2) Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflaţiei. Rata medie anuală a inflaţiei este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
    (3) Titulari ai dreptului la alocaţie pentru copii sunt copiii şi tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (2) şi (3).
    (4) Alocaţia de stat pentru copii prevăzută la alin. (1) lit. a) se cumulează cu indemnizaţia lunară, stimulentul lunar sau stimulentul de inserţie, prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
    (5) Dacă din calculul cuantumului alocaţiei de stat pentru copii prevăzut la alin. (2) rezultă fracţiuni în bani, cuantumul se rotunjeşte la leu în favoarea beneficiarului. În situaţia în care în urma indexării rezultă un cuantum mai mic decât cel acordat, atunci se menţine cuantumul în plată."



    ART. II
    (1) Prin excepţie de la prevederile art. 58 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în luna ianuarie 2022 persoanele cu dizabilităţi beneficiază în mod excepţional de o indemnizaţie compensatorie.
    (2) Pentru persoanele adulte cu handicap, indemnizaţia compensatorie se acordă după cum urmează:
    a) în valoare de 350 lei pentru persoana cu handicap grav;
    b) în valoare de 265 lei pentru persoana cu handicap accentuat;
    c) în valoare de 60 lei pentru persoana cu handicap mediu.

    (3) Pentru copilul cu handicap indemnizaţia compensatorie se acordă după cum urmează:
    a) în valoare de 300 lei pentru copilul cu handicap grav;
    b) în valoare de 175 lei pentru copilul cu handicap accentuat;
    c) în valoare de 60 lei pentru copilul cu handicap mediu.

    (4) Indemnizaţia compensatorie se plăteşte fie persoanei cu handicap, dacă aceasta are capacitate deplină de exerciţiu al drepturilor, fie reprezentantului legal al acesteia, stabilit în condiţiile legii.
    (5) Indemnizaţia compensatorie se acordă din oficiu persoanelor prevăzute la alin. (2)-(4) pentru care s-au acordat în luna decembrie 2021 prestaţiile sociale prevăzute de art. 58 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (6) Indemnizaţia compensatorie nu se recuperează, nu se urmăreşte silit şi nici nu se ia în calcul la stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.
    (7) Plata indemnizaţiei compensatorii se suportă din bugetul de stat alocat Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale prin Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

    ART. III
    Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.



                    PRIM-MINISTRU
                    NICOLAE-IONEL CIUCĂ
                    Contrasemnează:
                    Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,
                    Marius-Constantin Budăi
                    Ministrul familiei, tineretului şi egalităţii de şanse,
                    Gabriela Firea
                    Ministrul finanţelor,
                    Adrian Câciu

    Bucureşti, 15 decembrie 2021.
    Nr. 126.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016