Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 114 din 4 octombrie 2021  pentru modificarea unor acte normative, precum şi reglementarea unor măsuri  în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu dizabilităţi    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 114 din 4 octombrie 2021 pentru modificarea unor acte normative, precum şi reglementarea unor măsuri în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu dizabilităţi

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 950 din 5 octombrie 2021
    Ţinând cont de nevoia simplificării administrative în procedura de înfiinţare a serviciilor sociale, pentru a elimina suprapunerile care creează confuzie referitoare la instrumentele de referinţă la care trebuie să se raporteze monitorizarea şi controlul asigurării calităţii în domeniul serviciilor sociale şi efortul birocratic nejustificat pentru furnizori publici şi privaţi de servicii sociale care înfiinţează servicii sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi,
    având în vedere faptul că dezinstituţionalizarea reprezintă un proces asumat odată cu ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi prin Legea nr. 221/2010 pentru ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 şi semnată de România la 26 septembrie 2007, cu modificările ulterioare,
    luând în considerare faptul că dezinstituţionalizarea presupune atât pregătirea, cât şi transferul persoanelor cu dizabilităţi spre servicii în comunitate, în conformitate cu nevoile specifice ale acestora,
    ţinând seama de faptul că persoanele cu dizabilităţi se află în centre rezidenţiale pe perioade îndelungate, astfel încât transferul acestora către alte instituţii implică o pregătire atentă şi îndelungată, astfel încât să se evite riscul de reinstituţionalizare a acestora, având în vedere faptul că grăbirea procesului de dezinstituţionalizare poate provoca tulburări comportamentale în rândul persoanelor cu dizabilităţi prin acordarea de servicii neadecvate, care nu se potrivesc întocmai nevoilor individuale fără a asigura cadrul pentru exercitarea deplină a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv la viaţă independentă şi integrare în comunitate, la respectarea demnităţii şi la nediscriminare, cu consecinţe negative grave,
    având în vedere necesitatea planificării tipurilor de servicii necesare în comunitate, a surselor de finanţare aferente şi a acţiunilor de pregătire în vederea transferurilor persoanelor cu dizabilităţi în siguranţă şi în conformitate cu nevoile individuale, se identifică necesitatea prelungirii în regim de urgenţă a termenului de restructurare a centrelor rezidenţiale cu capacitatea mai mare de 50 de locuri.
    Având în vedere faptul că implicarea administraţiei publice locale de la nivel de judeţ, municipiu, oraş sau comună în procesul de dezinstituţionalizare şi de prevenire a instituţionalizării este decisivă şi în considerarea dificultăţilor financiare cu care se vor confrunta furnizorii de servicii sociale publici şi privaţi în procesul de adaptare, reorganizare şi restructurare a centrelor pentru persoane adulte cu dizabilităţi, în sensul alocării, începând cu anul 2022, a resurselor financiare din bugetele consiliilor judeţene/locale exclusiv în vederea asigurării funcţionării serviciilor rezidenţiale vechi şi nu în sensul dezvoltării serviciilor sociale în comunitate, potrivit nevoilor persoanelor adulte cu dizabilităţi,
    dat fiind faptul că transferul persoanelor cu dizabilităţi aflate în centre rezidenţiale presupune o existenţă a unei diversităţi de servicii în comunitate astfel încât să răspundă nevoilor individuale ale acestora, existenţă care depinde de oportunităţile de finanţare programate în cadrul perioadei 2021-2027, fiind condiţionate şi de investiţii din bugetele consiliilor judeţene în complementaritatea fondurilor europene, se impune de urgenţă stabilirea modalităţii de finanţare a măsurilor de protecţie de tip centre de zi şi centre rezidenţiale, în condiţiile în care până la 31 decembrie 2021 nu a reuşit din motive obiective implementarea procesului de reorganizare şi restructurare a centrelor rezidenţiale cu capacitate mare.
    Luând în considerare necesităţile unei monitorizări mai eficiente şi mai aplicate cu privire la respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, pentru a îndeplini standardele minime de calitate obligatorii în ceea ce priveşte capacitatea, organizarea şi funcţionarea acestor servicii sociale,
    având în atenţie necesitatea adoptării unor măsuri care să asigure noile condiţii de prestare a serviciilor sociale în contextul restricţiilor impuse pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, care impun asigurarea protecţiei persoanelor adulte cu dizabilităţi beneficiare de servicii sociale rezidenţiale, se impune adoptarea în regim de urgenţă a cadrului legal care să asigure buna desfăşurare a procesului de înfiinţare a acestor servicii, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului persoanelor cu dizabilităţi.
    Având în vedere faptul că neasigurarea cadrului propus pentru eficientizarea înfiinţării de servicii sociale ar determina o serie de consecinţe negative, precum, pe de o parte, limitarea accesului persoanelor vulnerabile la acestea şi lipsa asigurării finanţării serviciilor sociale rezidenţiale pentru persoanele adulte cu dizabiltăţi şi, pe de altă parte, atât renunţarea furnizorilor de servicii sociale de a înfiinţa astfel de servicii, cât şi imposibilitatea accesării liniilor de finanţare propuse de programele cu finanţare europeană şi implicit întârzierea nejustificată a procesului de dezinstituţionalizare,
    întrucât este importantă fundamentarea bugetului pentru perioada imediat următoare, prezenta ordonanţă de urgenţă contribuie la planificarea bugetară pentru anul 2022 în sensul că finanţarea serviciilor sociale este asigurată, potrivit prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau al autorităţii administraţiei publice locale la nivel de municipiu, oraş sau comună, după caz, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată alocate cu această destinaţie, în proporţie de cel mult 90% din necesarul stabilit anual de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale la elaborarea bugetului de stat, în baza standardelor de cost calculate pentru beneficiari/tipuri de servicii sociale, diferenţa urmând a fi acoperită din bugetele proprii ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pe a căror rază teritorială funcţionează centrele, iar bugetul de stat şi implicit bugetele proprii ale judeţelor pentru anul 2022 sunt în curs de fundamentare, urmând ca, în condiţiile prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, finalizarea bugetului de stat să se efectueze la 1 noiembrie 2021; neasigurarea cadrului propus ar împiedica elaborarea acestor bugete de către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene/ale sectoarelor municipiului Bucureşti, cu consecinţe negative grave asupra asigurării finanţării serviciilor sociale rezidenţiale pentru persoanele cu dizabilităţi pentru anul 2022.
    În considerarea faptului că toate aceste elemente vizează interesul public general şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea în regim de urgenţă a unor măsuri pentru eliminarea efectelor negative pe care acestea le pot avea asupra calităţii vieţii.
    În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. I
    Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. La articolul 51, partea introductivă a alineatului (6) va avea următorul cuprins:
    "(6) Centrele de zi şi centrele rezidenţiale publice pentru persoane adulte cu handicap se înfiinţează ca structuri cu sau fără personalitate juridică, astfel:"

    2. La articolul 51, alineatul (7) va avea următorul cuprins:
    "(7) Centrele de zi şi centrele rezidenţiale private pentru persoanele adulte cu handicap se înfiinţează ca structuri cu sau fără personalitate juridică."

    3. La articolul 100 alineatul (1), litera e) va avea următorul cuprins:
    "e) nerespectarea standardelor specifice de calitate, cu amendă de la 10.000 lei la 25.000 lei;"



    ART. II
    (1) Centrele rezidenţiale, publice sau private, care nu s-au reorganizat în termenul prevăzut la art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobată prin Legea nr. 92/2021, au obligaţia să se reorganizeze, până la data de 31 decembrie 2021, ţinând cont de nevoile individuale ale beneficiarilor corelate cu standardele specifice de calitate în vigoare.
    (2) Reorganizarea prevăzută la alin. (1) se realizează fără avizul Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii.
    (3) Pentru solicitările de obţinere a avizului Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică procedura de avizare.

    ART. III
    (1) Direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi furnizorii de servicii sociale privaţi acreditaţi care nu au elaborat planurile de restructurare a centrelor rezidenţiale cu capacitate mai mare de 50 de locuri în termenul prevăzut la art. II alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă nr. 69/2018, aprobată prin Legea nr. 92/2021, au obligaţia să elaboreze şi să prezinte Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii planurile de restructurare a centrelor rezidenţiale cu capacitate mai mare de 50 de locuri până la data de 31 decembrie 2021.
    (2) Planul de restructurare a centrului, prevăzut la alin. (1), reprezintă documentul avizat de către Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii şi aprobat de consiliul judeţean, respectiv local al sectorului municipiului Bucureşti, care cuprinde acţiuni planificate pentru a fi implementate în perioada 2021-2023, cu scopul de a asigura tranziţia persoanelor cu handicap beneficiare de servicii sociale în instituţii rezidenţiale de tip vechi, în alternativele de tip familial sau rezidenţial nou-înfiinţate.
    (3) Planurile de restructurare elaborate şi aprobate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămân valabile, cu excepţia situaţiilor în care direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului solicită revizuirea acestora.

    ART. IV
    (1) Finanţarea de la bugetul de stat a centrelor rezidenţiale a căror capacitate este mai mare de 50 de locuri şi pentru care nu au fost îndeplinite obligaţiile prevăzute la art. III alin. (1) din prezenta ordonanţă de urgenţă se diminuează anual, începând cu data de 1 ianuarie 2022 cu 25%, începând cu data de 1 ianuarie 2023 cu 50%, urmând ca de la data de 1 ianuarie 2024 aceasta să se asigure exclusiv din bugetul judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti.
    (2) Începând cu data de 1 ianuarie 2024, finanţarea centrelor rezidenţiale a căror capacitate este mai mare de 50 de locuri şi pentru care nu au fost implementate planurile de restructurare aprobate se asigură exclusiv din bugetul judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti.

    ART. V
    (1) Articolul III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 19 iulie 2018, aprobată prin Legea nr. 92/2021, se abrogă.
    (2) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată alocate prin Legea bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15/2021, cu modificările şi completările ulterioare, pentru centrele rezidenţiale a căror capacitate este mai mare de 50 de locuri rămân diminuate.

    ART. VI
    În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. 1.002/2019 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii se vor modifica în mod corespunzător.



                    PRIM-MINISTRU
                    FLORIN-VASILE CÎŢU
                    Contrasemnează:
                    Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
                    Raluca Turcan
                    Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
                    Cseke Attila Zoltán
                    Ministrul finanţelor,
                    Dan Vîlceanu


    Bucureşti, 4 octombrie 2021.
    Nr. 114.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016