Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 107 din 1 iulie 2020  privind modificarea art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi pentru prorogarea unor termene    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 107 din 1 iulie 2020 privind modificarea art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi pentru prorogarea unor termene

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 579 din 1 iulie 2020
    Având în vedere instituirea stării de urgenţă prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, prelungită prin Decretul nr. 240/2020,
    în considerarea faptului că măsurile instituite de autorităţile publice în contextul pandemiei de COVID-19 sunt de natură a restrânge, pe perioada pentru care a fost instituită starea de urgenţă, unele drepturi şi libertăţi fundamentale, printre care se regăsesc şi dreptul la liberă circulaţie şi libertatea economică,
    având în vedere urgenţa impusă de circumstanţele excepţionale cauzate de pandemia de COVID-19, de criza de sănătate publică aferentă şi de consecinţele sociale şi economice ale acesteia, fiind oportună adoptarea unor măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri,
    luând în considerare că perturbările grave cauzate de pandemia de COVID-19 atât asupra activităţii instituţiilor publice, cât şi asupra activităţii persoanelor/întreprinderilor responsabile cu raportarea aranjamentelor transfrontaliere care fac obiectul raportării îngreunează îndeplinirea la timp a obligaţiilor care le revin acestora în temeiul Directivei 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal şi de abrogare a Directivei 77/799/CEE,
    ţinând seama de faptul că este necesar un răspuns coordonat la nivelul statelor membre privind amânarea termenelor de raportare şi de schimb de informaţii instituite prin Directiva (UE) 2018/822 a Consiliului din 25 mai 2018 de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce priveşte schimbul automat obligatoriu de informaţii în domeniul fiscal cu privire la modalităţile transfrontaliere care fac obiectul raportării, pentru a nu crea operatorilor economici costuri suplimentare de conformare şi pentru a nu adăuga autorităţilor fiscale competente sarcini administrative suplimentare,
    luând în considerare faptul că operatorii economici responsabili cu raportarea se confruntă cu perturbări grave legate de muncă, cauzate în principal de condiţiile de muncă la distanţă, ca urmare a măsurilor de limitare a mişcării persoanelor din majoritatea statelor membre,
    în scopul de a evita riscul neconformării de către anumite categorii de contribuabili, în sensul ca aceştia să nu îşi poată îndeplini noile obligaţii de raportare şi să le fie aplicate sancţiuni prevăzute de lege, deşi nerespectarea obligaţiilor de raportare nu este imputabilă acestora, ţinând seama de limitările privind deplasarea persoanelor,
    luând în considerare faptul că termenul de raportare a aranjamentelor fiscale nu poate fi respectat de către contribuabili ca urmare a unor motive obiective determinate de imposibilitatea finalizării în timp util a procedurilor de raportare şi a aplicaţiilor informatice necesare comunicării acestor informaţii,
    având în vedere că măsura prorogării pentru anul 2020 trebuie să fie adoptată anterior expirării perioadei până la care administraţia fiscală trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile privind schimbul de informaţii,
    ţinând seama de faptul că operatorii economici nu au experienţa raportării în ceea ce priveşte aranjamentele transfrontaliere care fac obiectul raportării instituite prin Directiva (UE) 2018/822 şi de faptul că măsura amânării termenelor trebuie adoptată anterior instituirii obligaţiei de raportare, respectiv începând cu data de 1 iulie,
    având în vedere iminenţa primelor raportări în conformitate cu prevederile art. 291^4 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
    în considerarea faptului că aceste situaţii aduc atingere interesului public general şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată şi impune adoptarea unor măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. I
    Alineatul (1) al articolului II din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 31 ianuarie 2020, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. II
    (1) Intermediarii sau contribuabilii relevanţi, după caz, raportează până la data de 28 februarie 2021, potrivit prevederilor art. 291^4 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, informaţiile prevăzute la art. 291^4 alin. (19) din aceeaşi lege cu privire la aranjamentele transfrontaliere care fac obiectul raportării al căror prim pas în demersul de implementare a fost efectuat în perioada 25 iunie 2018-30 iunie 2020."


    ART. II
    (1) Termenul de 30 de zile prevăzut la art. 291^4 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală, se prorogă şi începe să curgă cel târziu de la 1 ianuarie 2021 pentru aranjamentele transfrontaliere care fac obiectul raportării puse la dispoziţie în vederea implementării sau care sunt pregătite pentru implementare sau pentru care primul pas în demersul de implementare este făcut în perioada 1 iulie 2020-31 decembrie 2020.
    (2) Termenul de 30 de zile prevăzut la art. 291^4 alin. (3) din Codul de procedură fiscală se prorogă şi începe să curgă cel târziu de la 1 ianuarie 2021 în cazul în care intermediarii prevăzuţi la al doilea paragraf al art. 286 lit. v) din Codul de procedură fiscală furnizează, direct sau prin intermediul altor persoane, ajutor, asistenţă sau consiliere în perioada 1 iulie 2020-31 decembrie 2020.
    (3) Intermediarul întocmeşte primul raport prevăzut la art. 291^4 alin. (4) din Codul de procedură fiscală până la data de 30 aprilie 2021.
    (4) Termenul de 30 de zile prevăzut la art. 291^4 alin. (10) din Codul de procedură fiscală se prorogă şi începe să curgă cel târziu de la 1 ianuarie 2021 pentru aranjamentele transfrontaliere care fac obiectul raportării puse la dispoziţie în vederea implementării sau care sunt pregătite pentru implementare sau pentru care primul pas în demersul de implementare este făcut în perioada 1 iulie 2020-31 decembrie 2020.
    (5) Termenul prevăzut la art. 291^4 alin. (21) din Codul de procedură fiscală în interiorul căruia Agenţia Naţională de Administrare Fiscală comunică prin intermediul schimbului automat primele informaţii se prelungeşte până la data de 30 aprilie 2021.

    *
    Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune prevederile Directivei (UE) 2020/876 a Consiliului din 24 iunie 2020 de modificare a Directivei 2011/16/UE în vederea soluţionării nevoii urgente de amânare a anumitor termene pentru depunerea şi schimbul de informaţii în domeniul fiscal ca urmare a pandemiei de COVID-19, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 204 din 26 iunie 2020.


                    PRIM-MINISTRU
                    LUDOVIC ORBAN
                    Contrasemnează:
                    Ministrul finanţelor publice,
                    Vasile-Florin Cîţu
                    Ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri,
                    Virgil-Daniel Popescu
                    p. Ministrul afacerilor externe,
                    Cornel Feruţă,
                    secretar de stat

    Bucureşti, 1 iulie 2020.
    Nr. 107.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016