Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 105 din 20 decembrie 2017  pentru modificarea art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 105 din 20 decembrie 2017 pentru modificarea art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1017 din 21 decembrie 2017
    Având în vedere că prin aplicarea prevederilor art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se interzice păşunatul animalelor în perioada 6 decembrie-24 aprilie inclusiv pe terenurile deţinute de proprietarii animalelor sau pe cele pentru care au acordul scris al deţinătorilor acestora, impunându-se stabulaţia permanentă, fapt care determină îmbolnăviri ale ongloanelor, îmbâcsirea cojocului de lână care generează boli ale aparatului respirator, conducând astfel la pierderi majore în rândul efectivelor de animale,
    având în vedere că peste 80% din efectivele de ovine din România sunt reprezentate de rase autohtone, pentru care este obligatorie creşterea în sistem extensiv cu asigurarea furajelor prin păşunat şi mişcarea acestora, pe întreaga perioadă a anului, fapt ce conduce la protejarea patrimoniului zootehnic naţional,
    luând în considerare faptul că România deţine un efectiv important de animale prin care se asigură siguranţa alimentară pe plan intern şi care creează disponibilităţi pentru export şi ţinând cont că acest efectiv necesită un mare volum de hrană, neadoptarea prezentului act normativ conduce la producerea de însemnate pierderi de animale prin mortalităţi, ceea ce constituie o situaţie extraordinară.
    Prin aplicarea în continuare a interdicţiei de a păşuna pe terenul proprietate sau deţinut cu orice titlu se creează premisa renunţării la activitatea de creştere a animalelor, ceea ce conduce la depopularea spaţiului rural, la dispariţia locurilor de muncă şi la imposibilitatea asigurării hranei pentru populaţie, generând un impact social negativ.
    Aplicarea sancţiunilor contravenţionale pentru crescătorii de animale, pe de o parte, iar pe de altă parte, aşa cum s-a mai evidenţiat, pierderile importante în rândul efectivelor de animale şi reducerea veniturilor crescătorilor de animale determină consecinţe negative sociale şi economice.
    Ţinând cont de dreptul de utilizare a terenurilor de către deţinătorii acestora, care dă posibilitatea asigurării hranei animalelor domestice prin păşunat, a mişcării acestora în ferestrele iernii, pentru prevenirea degenerării genetice a populaţiilor de animale,
    având în vedere faptul că neadoptarea în regim de urgenţă a măsurilor de reglementare propuse prin prezenta ordonanţă de urgenţă va avea ca efect diminuarea efectivelor de animale şi pierderi economice însemnate pentru crescătorii de animale,
    ţinând cont că nepromovarea prezentului act normativ în regim de urgenţă poate avea consecinţe nefavorabile atât în plan economic, cât şi în plan social, în rândul crescătorilor de animale, cu impact deosebit de grav asupra sectorului zootehnic al României,
    întrucât agricultura reprezintă una dintre priorităţile majore ale Guvernului,
    deoarece toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ARTICOL UNIC
    La articolul 23 alineatul (1) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "c) păşunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie şi 24 aprilie, cu excepţia cazurilor în care proprietarul animalelor domestice este proprietar sau deţine cu orice titlu terenul agricol sau are acordul scris al deţinătorului de teren pe care se păşunează;"




                    PRIM-MINISTRU
                    MIHAI TUDOSE
                    Contrasemnează:
                    Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
                    Petre Daea
                    Ministrul apelor şi pădurilor,
                    Adriana-Doina Pană
                    Viceprim-ministru, ministrul mediului,
                    Graţiela-Leocadia Gavrilescu

    Bucureşti, 20 decembrie 2017.
    Nr. 105.

    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016