Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 964 din 13 septembrie 2018  pentru modificarea şi completarea Ghidului de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2017-2019, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 660/2017     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 964 din 13 septembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Ghidului de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2017-2019, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 660/2017

EMITENT: Ministerul Mediului
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 791 din 14 septembrie 2018
    Luând în considerare Referatul de aprobare al Administraţiei Fondului pentru Mediu nr. 1.216/CB/10 septembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Ghidului de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2017-2019, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 660/2017, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul prevederilor art. 13 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 19/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,
    viceprim-ministrul, ministrul mediului, emite prezentul ordin.
    ART. I
    Ghidul de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2017-2019, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 660/2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 25 aprilie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 2 alineatul (1), literele g) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "g) autovehicul electric hibrid - autovehicul hibrid care, pentru a-şi asigura propulsia mecanică, preia energie din două surse de energie stocată, montate pe vehicul: un combustibil consumabil, respectiv un dispozitiv de stocare a energiei electrice (de exemplu: baterie, condensator, volant/generator etc.) care are o sursă de alimentare externă - Plug-in şi care generează o cantitate de emisii de CO_2 de maximum 50 g/km NEDC, în regim de funcţionare mixt. În cazul în care în COC este înscrisă cantitatea de emisii de CO_2 conform standardului WLTP, cantitatea de emisii generată de autovehiculul nou trebuie să fie de maximum 70 g CO_2/km NEDC, în regim de funcţionare mixt;
h) autovehicul pur electric - orice autoturism, autoutilitară uşoară, autospecială/autospecializată uşoară sau cvadriciclu, propulsat/propulsată de un motor electric cu energie furnizată de baterii reîncărcabile, alimentate de o sursă externă de energie electrică, clasificat ca vehicul cu emisii poluante zero NEDC;"

    2. La articolul 2 alineatul (3), după litera e) se introduc trei noi litere, literele f)-h), cu următorul cuprins:
    "f) COC - certificatul de conformitate al autovehiculului;
g) NEDC - New European Drive Cycle, utilizat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei;
h) WLTP - World Harmonised Light Vehicles Test Procedure, stabilită în Regulamentul (UE) 2017/1.151 al Comisiei."

    3. La articolul 3, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(1) Obiectul programului îl reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu, acordată sub forma ecotichetului, pentru achiziţionarea autovehiculelor noi pur electrice sau autovehiculelor noi electrice hibride."

    4. La articolul 7 alineatul (1), literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "a) 45.000 lei, dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare, calculat conform alin. (4), pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric NEDC;
b) 20.000 lei, dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare, calculat conform alin. (4), pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, care generează o cantitate de emisii de CO_2 de maximum 50 g/km NEDC, în regim de funcţionare mixt, conform informaţiilor înscrise în COC."

    5. La articolul 7 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:
    "c) în cazul în care în COC este înscrisă cantitatea de emisii de CO_2 conform standardului WLTP, se acordă pentru autovehiculul nou electric hibrid care generează maximum 70 g CO_2/km NEDC, în regim de funcţionare mixt, 20.000 lei, dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare, calculat conform alin. (4)."

    6. La articolul 7, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(6) Cumulul ecotichetului cu prima de casare se poate efectua doar în cazul în care solicitantul îndeplineşte condiţiile prevăzute în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic 2017-2019 şi în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2017-2019. Programul nu se cumulează cu niciun alt program care finanţează achiziţionarea autovehiculelor noi pur electrice sau autovehiculelor noi electrice hibride cu sursă de alimentare externă, cu excepţia Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional."

    7. La articolul 19 alineatul (2), literele d), e) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "d) certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele producătorului validat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii acestuia la Autoritate, în original, în copie legalizată sau emis în Spaţiul Privat Virtual;
e) certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele producătorului validat de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul social producătorul, în termen de valabilitate la data depunerii acestuia la Autoritate, în original sau în copie legalizată;
f) certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, eliberat pe numele producătorului validat de către Autoritate, în termen de valabilitate la data depunerii acestuia la Autoritate, în original sau în copie legalizată;"

    8. La articolul 19, alineatul (10) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(10) În cazul în care achiziţionarea autovehiculului nou nu se realizează din culpa exclusivă a producătorului validat, acesta are obligaţia de a oferi solicitantului înscris, în maximum 90 de zile de la data expirării notei de înscriere, posibilitatea achiziţionării unui autovehicul nou, din al cărui preţ de comercializare se va scădea cuantumul ecotichetului."

    9. La articolul 22 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, eliberat de autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa solicitantul, în termen de valabilitate la data prezentării la producătorul validat, în original sau copie legalizată."

    10. Articolul 49 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 49
    Responsabilităţi privind gestionarea datelor cu caracter personal
    (1) Administraţia Fondului pentru Mediu pune în aplicare prevederile Regulamentului 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (GDPR). Datele cu caracter personal ale beneficiarilor şi ale terţilor sunt prelucrate respectând prevederile legale. Autoritatea răspunde, în condiţiile legii, pentru gestionarea datelor cu caracter personal aparţinând persoanelor participante în cadrul programului, pe care aceasta le prelucrează. Prin înscrierea la producătorul validat sau depunerea cererii de finanţare, beneficiarul declară că este de acord cu privire la prelucrarea de către Autoritate şi producătorul validat a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate, precum şi cu privire la transmiterea şi obţinerea acestora către şi de la terţe instituţii sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligaţiilor şi clauzelor prevăzute în prezentul ghid sau în scopul elaborării de situaţii şi statistici.
    (2) Prin depunerea cererii de validare şi încheierea contractului de finanţare, producătorul se obligă să prelucreze datele cu caracter personal ale participanţilor în cadrul programului, în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile, inclusiv cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE.
    (3) În vederea verificării corectitudinii şi realităţii datelor vizând solicitanţii participanţi la program, Autoritatea poate încheia, în condiţiile legii, protocoale de colaborare cu alte instituţii sau autorităţi publice, competente material şi teritorial."

    11. Articolul 53 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 53
    Raportul ghidului cu alte acte normative
    (1) Unde prezentul ghid nu dispune se aplică prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi ale altor acte normative de nivel superior.
    (2) Finanţarea acordată prin program nu se cumulează cu alte programe finanţate din fonduri publice/comunitare care finanţează achiziţionarea autovehiculelor noi pur electrice sau autovehiculelor noi electrice hibride cu sursă de alimentare externă, cu excepţia Programului de stimulare a Parcului auto naţional."

    12. La anexa nr. 1 „Cererea de validare a producătorului“, la punctul 3, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:
    "h) mă oblig să păstrez confidenţialitatea tuturor informaţiilor la care am acces, să respect prevederile legale de prelucrare şi protecţie a datelor cu caracter personal în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile, cu prevederile Regulamentului 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE şi voi lua toate măsurile necesare pentru a păstra confidenţialitatea şi securitatea datelor şi informaţiilor prelucrate."

    13. La anexa nr. 3 „Contract de finanţare nerambursabilă“, la articolul 1, punctul 1.3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "1.3. Cuantumul unitar al ecotichetului este de până la:
    a) 45.000 lei, dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare, calculat conform art. 7 alin. (4) din ghid, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric NEDC;
    b) 20.000 lei, dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare, calculat conform art. 7 alin. (4) din ghid, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, care generează o cantitate de emisii de CO_2 de maximum 50 g/km NEDC, în regim de funcţionare mixt, conform informaţiilor înscrise în COC. În cazul în care în COC este înscrisă cantitatea de emisii de CO_2 conform standardului WLTP, cantitatea de emisii generată de autovehiculul nou electric hibrid trebuie să fie de maximum 70 g CO_2/km NEDC, în regim de funcţionare mixt."

    14. La anexa nr. 3 „Contract de finanţare nerambursabilă“, la articolul 4 punctul 4.1, litera ş) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ş) să prelucreze, în condiţiile legii, datele cu caracter personal aparţinând solicitanţilor participanţi în cadrul programului şi să păstreze în condiţii de maximă siguranţă documentele depuse de către aceştia;"

    15. La anexa nr. 4.1 „Nota de înscriere a solicitantului - persoană fizică“ - Declaraţia proprietarului înscris, după ultimul paragraf se introduce un nou paragraf, cu următorul cuprins:
    "Sunt de acord cu privire la prelucrarea de către Autoritate şi producătorul validat a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate, precum şi cu privire la transmiterea şi obţinerea acestora către şi de la terţe instituţii sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligaţiilor şi clauzelor prevăzute în ghidul de finanţare sau în scopul elaborării de situaţii şi statistici."

    16. La anexa nr. 4.2 „Nota de înscriere a solicitantului persoană juridică, de drept public ori de drept privat, sau entitate juridică fără personalitate juridică“ - Declaraţia proprietarului înscris, după ultimul paragraf se introduce un nou paragraf, cu următorul cuprins:
    "Sunt de acord cu privire la prelucrarea de către AFM şi producătorul validat a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate, precum şi cu privire la transmiterea şi obţinerea acestora către şi de la terţe instituţii sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligaţiilor şi clauzelor prevăzute în ghidul de finanţare sau în scopul elaborării de situaţii şi statistici."

    17. La anexa nr. 5 „Cerere de decontare“, punctul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "5. certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului persoană juridică de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de decontare, în original, în copie legalizată sau emis în Spaţiul Privat Virtual;"

    18. La anexa nr. 6 „Cerere de finanţare“, la punctul 1, literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "a) un număr de ..................... autovehicule noi electrice hibride ale căror motoare generează o cantitate de emisii CO_2 de maximum 50 g/km NEDC, în regim de funcţionare mixt, conform informaţiilor înscrise în COC. În cazul în care în COC este înscrisă cantitatea de emisii de CO_2 conform standardului WLTP, autovehiculele noi pentru care solicit finanţare vor genera maximum 70 g CO_2/km NEDC, în regim de funcţionare mixt, potrivit menţiunilor înscrise în certificatul de conformitate;
b) un număr de ........ autovehicule noi cu sistem de propulsie electric NEDC."

    19. La anexa nr. 6 „Cerere de finanţare“, la punctul 2, după litera o) se introduce o nouă literă, litera p), cu următorul cuprins:
    "p) sunt de acord cu privire la prelucrarea de către Administraţia Fondului pentru Mediu şi producătorul validat a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate, precum şi cu privire la transmiterea şi obţinerea acestora către şi de la terţe instituţii sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligaţiilor şi clauzelor prevăzute în ghidul de finanţare sau în scopul elaborării de situaţii şi statistici."



    ART. II
    Prevederile art. 7 alin. (1) lit. c) se aplică pentru autovehiculele noi achiziţionate prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2017-2019, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 660/2017, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror facturi au fost emise ulterior intrării în vigoare a prezentului ordin.

    ART. III
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Viceprim-ministru, ministrul mediului,
                    Graţiela Leocadia Gavrilescu


    Bucureşti, 13 septembrie 2018.
    Nr. 964.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016