Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 950 din 8 iunie 2006  pentru modificarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 281/2004 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului 100 Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 950 din 8 iunie 2006 pentru modificarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 281/2004 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului 100 "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat", cod 14.13.01.01/a, cu modificările şi completările ulterioare

EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 512 din 13 iunie 2006
    În temeiul prevederilor art. 11 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
    în baza prevederilor art. 196 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 176 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2006, şi ale art. 363 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
    ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
    ART. I
    Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 281/2004 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului 100 "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat", cod 14.13.01.01/a, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 23 februarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Textul de la litera B4 a secţiunii B "Date privind obligaţia bugetară" din anexa nr. 2 va avea următorul cuprins:
    "B4. Pentru accizele cuprinse la poziţiile 8-16, 60, 64 şi 65 şi pentru impozitul la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă, prevăzut la poziţia 17 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul general consolidat, formularul se completează de către persoanele care datorează bugetului de stat sumele cu acest titlu, potrivit titlului VII din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
    Agenţii economici importatori de produse accizabile nu vor cuprinde în declaraţie accizele aferente produselor provenite din import, care se declară în Declaraţia vamală de import.
    Rd. 1 ”Suma datorată”: se completează cu suma datorată în perioada de raportare.
    Nu se cuprind accizele aferente produselor provenite din import, care se declară în Declaraţia vamală de import.
    Rd. 2 ”Suma deductibilă”: se completează, dacă este cazul, înscriindu-se, după caz:
    a) suma rezultată din aplicarea cotei procentuale asupra accizelor datorate bugetului de stat pentru ţigarete, ţigări şi băuturi alcoolice, potrivit art. 70 alin. (1) lit. c) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) contravaloarea marcajelor aferente produselor accizabile supuse marcării, exclusiv TVA, pentru care se calculează acciza datorată în perioada de raportare, potrivit prevederilor titlului VII din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
    c) contribuţiile prevăzute la art. 363 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, datorate Ministerului Sănătăţii Publice, cuprinse în accizele datorate în perioada de raportare înscrise la rd. 1.
    Rd. 3 ”Suma de plată”: se înscrie suma reprezentând diferenţa dintre suma datorată şi suma deductibilă, respectiv dintre suma înscrisă la rd. 1 şi suma înscrisă la rd. 2.
    Rd. 4 ”Suma de restituit”: se înscrie suma reprezentând acciza de restituit, potrivit legii, rezultată în perioada de raportare."

    2. Anexa nr. 3 "Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul general consolidat" se modifică după cum urmează:
    - "Taxa din veniturile instituţiilor de învăţământ superior" prevăzută la rândul 52 se elimină.
    – După rândul 65 se introduc opt noi rânduri, rândurile 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72 şi 73, cu următorul cuprins:
    "

┌────┬───────────────┬─────────────────┐
│Nr. │Denumire │ │
│crt.│obligaţie │Temei legal │
│ │bugetară │ │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│ │Contribuţia │ │
│ │pentru │art. 363 alin. │
│ │finanţarea unor│(1) lit. a) din │
│ │cheltuieli de │Legea nr. 95/2006│
│66. │sănătate │privind │
│ │pentru │reforma în │
│ │produsele din │domeniul │
│ │tutun din │sănătăţii │
│ │producţia │ │
│ │internă │ │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│ │Contribuţia │ │
│ │pentru │art. 363 alin. │
│ │finanţarea unor│(1) lit. a) din │
│ │cheltuieli de │Legea nr. 95/2006│
│67. │sănătate │privind │
│ │pentru │reforma în │
│ │produsele din │domeniul │
│ │tutun din │sănătăţii │
│ │import │ │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│ │Contribuţia │ │
│ │pentru │art. 363 alin. │
│ │finanţarea unor│(1) lit. b) din │
│ │cheltuieli de │Legea nr. 95/2006│
│68. │sănătate │privind │
│ │pentru │reforma în │
│ │băuturile │domeniul │
│ │alcoolice din │sănătăţii │
│ │producţia │ │
│ │internă │ │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│ │Contribuţia │ │
│ │pentru │art. 363 alin. │
│ │finanţarea unor│(1) lit. b) din │
│ │cheltuieli de │Legea nr. 95/2006│
│69. │sănătate │privind │
│ │pentru │reforma în │
│ │băuturile │domeniul │
│ │alcoolice din │sănătăţii │
│ │import │ │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│ │ │art. 38 alin. (1)│
│ │Impozit pe │din Legea nr. 571│
│ │profit scutit, │/2003 privind │
│70. │conform art. 38│Codul │
│ │alin. (1) din │fiscal, cu │
│ │Codul fiscal │modificările şi │
│ │ │completările │
│ │ │ulterioare │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│ │ │art. 38 alin. (3)│
│ │Impozit pe │din Legea nr. 571│
│ │profit scutit, │/2003 privind │
│71. │conform art. 38│Codul │
│ │alin. (3) din │fiscal, cu │
│ │Codul fiscal │modificările şi │
│ │ │completările │
│ │ │ulterioare │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│ │ │art. 38 alin. │
│ │Impozit pe │(8), (9) sau (11)│
│ │profit scutit, │din Legea nr. 571│
│ │conform art. 38│/2003 │
│72. │alin. (8), (9) │privind Codul │
│ │sau (11) din │fiscal, cu │
│ │Codul fiscal │modificările şi │
│ │ │completările │
│ │ │ulterioare │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│ │Cota │art. 38 alin. │
│ │suplimentară de│(13) din Legea │
│ │20% din │nr. 571/2003 │
│ │valoarea │privind Codul │
│73. │investiţiilor │fiscal, cu │
│ │prevăzute de │modificările şi │
│ │art. 38 alin. │completările │
│ │(13) din Codul │ulterioare │
│ │fiscal │ │
└────┴───────────────┴─────────────────┘

"



    ART. II
    (1) Contribuţiile prevăzute la rândurile 66, 67, 68 şi 69 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul general consolidat se declară de către plătitori, lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc livrarea produselor accizabile, în conformitate cu normele de aplicare a prevederilor titlului XI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi instrucţiunile de completare prevăzute la lit. B1 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 281/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Contribuabilii care beneficiază de facilităţi fiscale, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (1), (3), (8), (9), (11) şi (13) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, declară trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor, indicatorii prevăzuţi la rândurile 70, 71, 72 sau 73, după caz, din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul general consolidat. Sumele se înscriu la rândul 1 din formularul 100 "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat", fără completarea rândului 3 din formular.

    ART. III
    (1) În situaţia în care în formularul 100 "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat", depus la organul fiscal competent pentru perioada de raportare, nu au fost cuprinse toate impozitele, taxele şi contribuţiile sociale pentru care există obligaţia declarării, conform legii, plătitorul are obligaţia completării şi depunerii unui nou formular 100 pentru impozitele, taxele şi contribuţiile sociale nedeclarate. Data declarării impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale cuprinse în formularul depus ulterior este data înregistrării acestuia la organul fiscal competent sau data depunerii acestuia la poştă, după caz, conform legii.
    (2) Corectarea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale declarate eronat se face prin depunerea unei declaraţii fiscale rectificative, în condiţiile legii.

    ART. IV
    Direcţia generală de gestiune a impozitelor şi contribuţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţia generală a tehnologiei informaţiei din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi, după caz, direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

    ART. V
    Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    p. Ministrul finanţelor publice,
                    Doina-Elena Dascălu,
                    secretar de stat

    Bucureşti, 8 iunie 2006.
    Nr. 950.

    ----------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016