Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 947 din 29 octombrie 2015  privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 1.851/2013    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 947 din 29 octombrie 2015 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 1.851/2013

EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 810 din 30 octombrie 2015

    Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, aprobată prin Legea nr. 89/2015, cu modificările şi completările ulterioare,
    ţinând cont de prevederile art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2015 pentru stabilirea unor măsuri financiare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,
    în temeiul art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice emite prezentul ordin.

    ART. I
    Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 1.851/2013, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 8 octombrie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. La articolul 8 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) cheltuieli pentru elaborarea fazelor de proiectare documentaţie tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire, proiect tehnic şi detalii de execuţie, verificarea tehnică a proiectării, conform prevederilor pct. B cap. 3 din anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 28/2008;".

    2. La articolul 9, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    "(3) Beneficiarii prevăzuţi la art. 3 în baza contractelor multianuale de finanţare încheiate, prevăzute la art. 13 alin. (1), cuprind în bugetul propriu credite bugetare estimate în funcţie de graficele de execuţie ale livrării de bunuri, prestări de servicii, execuţie de lucrări."

    3. La articolul 10, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 10. - (1) Pentru obiectivele de investiţii nou-propuse a fi incluse în Program, pentru obiectivele de investiţii în continuare finanţate din alte surse de finanţare şi care nu au fost incluse în Program, precum şi pentru cele incluse în Program, dar care nu au contracte de finanţare multianuale, în termen de 30 de zile de la aprobarea legii bugetului de stat pentru anul în curs, beneficiarii Programului transmit Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice solicitarea cuprinzând suma totală solicitată de la bugetul de stat în vederea realizării obiectivului de investiţii, eşalonată pe ani conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.
    (2) Beneficiarii Programului care au încheiate contracte de finanţare multianuale, în termen de 30 de zile de la aprobarea legii bugetului de stat pentru anul în curs, transmit Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice solicitarea cuprinzând sumele decontate anterior, defalcate pe surse de finanţare, sumele necesare pentru anul în curs, precum şi sumele estimate defalcate pe ani şi surse de finanţare până la finalizarea contractului de finanţare, reprezentând restul cheltuielilor necesare pentru finalizarea obiectivului de investiţii, în concordanţă cu graficele de execuţie ale livrării de bunuri, prestări servicii, execuţie lucrări, în limita contractului de finanţare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3."

    4. La articolul 10, alineatele (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(4) Criteriile prevăzute la alin. (3) se aplică unitar tuturor obiectivelor de investiţii propuse la finanţare prin solicitările prevăzute la alin. (1).
    (5) Pentru obiectivele de investiţii noi cuprinse în lista prevăzută la alin. (3), în vederea încheierii contractelor de finanţare multianuale, beneficiarii transmit Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii, întocmite la faza de proiectare, studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii, aprobate în condiţiile legii prin hotărâri ale consiliului local/judeţean de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, hotărâri ale consiliului local/judeţean de asigurare a finanţării pentru categoriile de cheltuieli care nu se finanţează de la bugetul de stat prin Program prevăzute la art. 8 alin. (3), însoţite de devizul general actualizat, defalcat pe categorii de lucrări şi categorii de cheltuieli, certificatul de urbanism însoţit de avizele şi acordurile stabilite prin acesta, după caz."

    5. La articolul 10, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (10), cu următorul cuprins:
    "(10) Valoarea aprobată prin ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice prevăzut la art. 10 alin. (3) se poate modifica în situaţia în care, după analiza de specialitate a documentelor prevăzute la alin. (5)-(7), se constată că aceasta cuprinde categorii de cheltuieli transmise iniţial care nu se pot finanţa prin Program de la bugetul de stat sau nu se încadrează în standardele de cost, conform prevederilor art. 8 şi/sau se constată că încalcă alte prevederi legale."

    6. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 12. - (1) Pentru obiectivele de investiţii nou-introduse în Program după analizarea documentaţiilor transmise, în sensul conformării cu prevederile art. 11, se încheie contracte de finanţare multianuale între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi beneficiari.
    (2) Contractele de finanţare multianuale încheiate între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi beneficiari au o durată de maximum 4 ani şi se încheie în limita creditelor de angajament aprobate şi a creditelor bugetare aprobate şi/sau estimate cu această destinaţie, fără eşalonarea anuală a creditelor bugetare, care se înscriu cumulat pentru toată perioada de finanţare.
    (3) În funcţie de prevederile bugetare aprobate anual cu această destinaţie, durata contractelor de finanţare prevăzută la alin. (2) poate fi prelungită până la maximum 2 ani.
    (4) După încheierea contractelor de achiziţie, beneficiarii actualizează corespunzător devizul general, rezultând valoarea de finanţare a obiectivului de investiţie, şi îl transmit Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, însoţit de contractele de achiziţii publice, în termen de 30 de zile calendaristice.
    (5) Valoarea de finanţare a obiectivului de investiţie, prevăzută la alin. (4), se aprobă prin hotărâre de consiliu local/judeţean şi, după emiterea autorizaţiei de construire, acestea se transmit la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în termen de 30 de zile calendaristice, în vederea modificării în mod corespunzător a ordinului ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi a contractului de finanţare."

    7. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 13. - (1) După încheierea contractelor de finanţare multianuale beneficiarii transmit Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice solicitarea privind transferul sumelor necesare pentru decontarea bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate, lucrărilor executate, corelat cu graficele de execuţie ale livrării de bunuri, prestării serviciilor, execuţiei lucrărilor, în funcţie de necesităţi, în limita contractelor de finanţare multianuale încheiate, solicitare întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 4.
    (2) Suma care se acordă de la bugetul de stat pentru finanţarea obiectivelor de investiţii prin Program se transferă beneficiarilor în limita creditului bugetar anual al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice aprobat cu această destinaţie, în ordinea cronologică de înregistrare a solicitării de transfer a sumelor necesare pentru decontarea bunurilor achiziţionate/serviciilor prestate/lucrărilor executate.
    (3) În situaţia în care documentaţiile transmise de beneficiari şi înregistrate la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în vederea decontării nu sunt complete şi conforme cu prevederile legale şi/sau necesită clarificări, se comunică beneficiarului, în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării, observaţiile şi/sau propunerile necesare modificării/completării acestora, cu precizarea că solicitarea de transfer revizuită cu modificările/completările ulterioare aduse documentaţiei iniţiale va primi un nou număr de înregistrare fiind considerată solicitare nouă.
    (4) În situaţia în care solicitările de transfer depăşesc 80% din creditele bugetare disponibile în anul în curs, prevăzute în buget, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice procedează astfel:
    a) notifică beneficiarii contractelor de finanţare prevăzute la alin. (1) cu privire la data-limită până la care aceştia mai pot depune solicitări de transferuri, data-limită fiind considerată data la care solicitarea de transfer s-a înregistrat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice;
    b) efectuează transferurile către beneficiari în limita creditelor bugetare disponibile, în ordinea cronologică depunerii solicitărilor;
    c) în situaţia în care, după solicitările depuse conform termenului prevăzut la lit. a), se constată că mai sunt sume disponibile pentru realizarea transferurilor, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prelungeşte termenul de depunere a solicitărilor până la utilizarea integrală a creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie;
    d) în cazul în care solicitările de transfer, depuse în termenele prevăzute la lit. a) şi c), depăşesc sumele aprobate în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice cu această destinaţie, acestea se restituie beneficiarilor.
    (5) După primirea notificării prevăzute la alin. (4) lit. a), beneficiarii dispun măsurile necesare evitării înregistrării de arierate, respectiv sistarea livrării de bunuri, prestarea de servicii, execuţia de lucrări sau continuarea acestora din surse proprii sau alte surse legal constituite, respectiv sistarea livrării de bunuri, prestarea de servicii, execuţia de lucrări sau continuarea acestora din surse proprii sau alte surse legal constituite sau continuarea acestora din surse proprii sau alte surse legal constituite.
    (6) În situaţia suplimentării creditelor bugetare, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice notifică beneficiarii cu privire la reluarea transferurilor de sume în condiţiile alin. (1)-(4).
    (7) În aplicarea prevederilor art. 10 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă, beneficiarii care au încheiate contracte de finanţare multianuale pot deconta din surse proprii sau alte surse legal constituite sumele aferente contribuţiei de la bugetul de stat şi pot solicita în scris recuperarea acestora de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în limita contractului de finanţare încheiat, numai pentru bunurile achiziţionate, serviciile prestate, lucrările executate, după data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2015 pentru stabilirea unor măsuri financiare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi după aprobarea listei prevăzute la art. 10 alin. (3).
    (8) Solicitarea de transfer pentru recuperarea sumelor decontate din surse proprii sau alte surse legal constituite, prevăzută la alin. (7), corespunzătoare bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate, lucrărilor executate, se întocmeşte conform modelului prevăzut în anexa nr. 4, care va fi însoţită de documente justificative prin care se va face dovada efectuării plăţii de la bugetul local sau alte surse legal constituite.
    (9) În aplicarea prevederilor art. 12 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, în vederea transferării sumelor pentru obligaţiile de plată neonorate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice din lipsa creditelor bugetare şi prevăzute în contractele de finanţare multianuale, beneficiarii pot solicita în scris Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice transferarea acestor sume, solicitare întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 4, precum şi în anexa nr. 5, prin care se justifică utilizarea acestora.
    (10) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice transferă sumele prevăzute la alin. (7) şi (9), în limita creditelor bugetare aprobate ulterior în buget cu această destinaţie.
    (11) Sumele care constituie transferuri pentru anul curent se virează în conturile de venituri deschise la Trezoreria Statului, conform clasificaţiei bugetare.
    (12) Sumele care constituie transferuri pentru anii precedenţi conform prevederilor alin. (11) se efectuează în conturile de cheltuieli bugetare corespunzătoare celor din care au fost efectuate plăţile în anii precedenţi, pe titlul de cheltuieli 85 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent».
    (13) Pentru obiectivele de investiţii incluse în Program, dar nefinanţate sau finanţate parţial din sume de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, se pot transfera sume şi pentru lucrările efectuate anterior închiderii contractului de finanţare multianual şi nedecontate de beneficiar, în limita creditelor bugetare aferente anului în curs, conform contractului de finanţare."

    8. La articolul 17, după alineatul (5) se introduc patru noi alineate, alineatele (6) - (9), cu următorul cuprins:
    "(6) Beneficiarii au obligaţia să transmită Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice o notă justificativă cu privire la orice modificare ulterioară a datelor transmise din anexa nr. 3, prevăzută la art. 10 alin. (1), precum şi orice modificare cu privire la datele transmise în baza cărora au fost încheiate contractele de finanţare.
    (7) În cazul în care beneficiarii utilizează sumele transferate cu nerespectarea prevederilor legale sau contractuale, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice notifică beneficiarii cu privire la prevederile încălcate, şi solicită restituirea în termen de 30 de zile calendaristice a sumelor decontate necuvenit.
    (8) În situaţia în care beneficiarii nu restituie sumele decontate necuvenit în termenul stabilit, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice solicită în scris Ministerului Finanţelor Publice sistarea alimentării atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât şi cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare, cu excepţia plăţilor pentru achitarea drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente atunci când nu pot fi asigurate din venituri proprii. Alocarea şi utilizarea cotelor defalcate din impozitul pe venit şi a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale care au fost sistate în condiţiile altor acte normative se menţin.
    (9) După recuperarea sumelor de la beneficiari, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice comunică în scris Ministerului Finanţelor Publice, care dispune încetarea restricţiilor prevăzute la alin. (8)."

    9. Anexele nr. 3 , 4 şi 5 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1-3, care fac parte integrantă din prezentul ordin.

    ART. II
    Ordinele ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, precum şi contractele de finanţare multianuale, încheiate prin Programul naţional de dezvoltare locală, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013, aprobată prin Legea nr. 89/2015, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentului ordin, se modifică în consecinţă.
    ART. III
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    ART. IV
    Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 1.851/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 8 octombrie 2015, cu modificările şi completările aduse prin prezentul ordin, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare, după republicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, aprobată prin Legea nr. 89/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

                       Ministrul dezvoltării regionale şi
                            administraţiei publice,
                                 Sevil Shhaideh

    Bucureşti, 29 octombrie 2015.
    Nr. 947.


    ANEXA 1
    (Anexa nr. 3 la normele metodologice)

    Judeţul.................
    Consiliul Judeţean ...../Primăria .........
    Nr. ............/data .........


                                   SOLICITARE
               de finanţare prin Programul naţional de dezvoltare
                      locală a obiectivului de investiţii
                 "...................." pentru anul .......


                                                                        - lei -
                                                   ┌───┬────┬─────────────┬────┐
  Tip obiectiv*1) │Nou│ │În continuare│ │
┌──────────────────────────────────────────────────┼───┴────┴─────────────┴────┤
│Amplasamentul obiectivului de investiţii propus │ ................ │
├──────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────┤
│Principalele capacităţi tehnice ale obiectivului │ │
│de investiţii (în unităţi fizice)*2) │ ................ │
├──────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────┤
│Valoarea totală a investiţiei (lei cu TVA)*3) │ │
│conform hotărârii consiliului local/hotărârii │ │
│consiliului judeţean │ ................ │
├──────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────┤
│Nr. hotărârii consiliului local/hotărârii │ │
│consiliului judeţean/data ............ │ ................ │
├──────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────┤
│Nr. contract de servicii (proiect tehnic)/ │ │
│data ........ │ ................ │
├──────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────┤
│Valoarea totală a contractului de servicii │ │
│(proiect tehnic), inclusiv acte adiţionale │ │
│(lei cu TVA) │ ................ │
├──────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────┤
│Nr. contract de lucrări/data ........ │ ................ │
├──────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────┤
│Valoarea totală a contractului de lucrări, │ │
│inclusiv acte adiţionale (lei cu TVA) │ ................ │
├──────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────┤
│Valoarea totală decontată pentru obiectivul de │ │
│investiţii (lei cu TVA) │ ................ │
│ ├───────────────────────────┤
│- buget de stat │ ................ │
│ ├───────────────────────────┤
│- buget local │ ................ │
├──────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────┤
│Valoarea totală necesară pentru finalizarea/ │ │
│realizarea obiectivului de investiţii (lei cu TVA)│ │
│din care: │ ................ │
├──────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────┤
│- buget de stat total, din care: │ ................ │
│ ├───────────────────────────┤
│Anul I │ ................ │
│ ├───────────────────────────┤
│Anul II │ ................ │
│ ├───────────────────────────┤
│Anul III │ ................ │
│ ├───────────────────────────┤
│Anul IV │ ................ │
│ ├───────────────────────────┤
│- buget local │ ................ │
│ ├───────────────────────────┤
│Stadiu fizic realizat (%) │ ................ │
├──────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────┤
│Termen PIF (conform contractului de lucrări şi │ │
│acte adiţionale) │ ................ │
└──────────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────┘


                             Beneficiar

                Unitatea administrativ-teritorială ..........
                  Preşedintele consiliului judeţean/Primar
                     Numele şi prenumele .........
                         Semnătura ..........
──────────
    *1) Se bifează în spaţiul corespunzător.
    *2) De exemplu: lungime drum (km), lungime reţea (m), suprafeţe pe care se realizează investiţia (mp) etc.
    *3) Valoarea totală a investiţiei este formată din valoarea totală decontată şi valoarea totală necesară pentru finalizarea obiectivului de investiţii (pentru obiectivele de investiţii în continuare este valoare totală a investiţiei actualizată).
──────────



    ANEXA 2
    (Anexa nr. 4 la normele metodologice)

    Judeţul ...........
    Consiliul Judeţean ......./Primăria ...........
    Nr. ....../data .................


                                    SITUAŢIE
           privind necesarul de la bugetul de stat pentru decontarea
         lucrărilor/serviciilor şi a altor cheltuieli pentru obiectivul
                       de investiţii "........." în baza
             Contractului de finanţare nr. ...../data ............


                                                                                                                                - lei -
┌──────┬──────────┬───────────────────────┬───────────────────────────┬────────────────────┬──────────────────────┬────────────┬────────┐
│ │ │ │ Valoarea totală │Situaţii de lucrări/│ │ │ │
│ Nr. │ Valoarea │ Valoarea totală │ nedecontată din │ servicii/alte │ │ Sume │ │
│ crt. │ totală a │ decontată din │ contractul de finanţare │ cheltuieli │ Factură │ solicitate │ │
│ │ contrac- │ contractul de │ (până la data prezentei │ solicitate la │ │ de la │ Stadiul│
│ │ tului de │ finanţare (până la │ solicitări) │ plată │ │ bugetul de │ fizic │
│ │ finanţare│ data prezentei │ │ │ │ stat, în │realizat│
│ │ de la │ solicitări) │ │ │ │ limita │ până │
│ │ bugetul ├─────────┬──────┬──────┼─────────┬─────────┬───────┼─────────┬──────────┼───────┬──────┬───────┤contractului│ la data│
│ │ de stat │ Total │buget │buget │ │ buget │ buget │Nr./data │ Valoarea │ │Număr/│Valoare│ de │ solici-│
│ │ (inclusiv│ │ de │local │ Total │ de │ local │ │ │Emitent│ dată │(inclu-│ finanţare │ tării │
│ │ TVA) │ │stat │ (in- │ │ stat │(inclu-│ │ │ │ │ siv │ (inclusiv │ % │
│ │ │ │ (in- │ clu- │ │(inclusiv│ siv- │ │ │ │ │ TVA) │ TVA) │ │
│ │ │ │ clu- │ siv │ │ TVA) │ TVA) │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ siv │ TVA) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ TVA) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┼──────────┼───────┼──────┼───────┼────────────┼────────┤
│ 0 │ 1 │2 = 3 + 4│ 3 │ 4 │5 = 6 + 7│6 = 1 - 3│ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ 14 │
├──────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┼──────────┼───────┼──────┼───────┼────────────┼────────┤
│ 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┼──────────┼───────┼──────┼───────┼────────────┼────────┤
│ 2 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────┼──────────┼─────────┼──────┼──────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┼──────────┼───────┼──────┼───────┼────────────┼────────┤
│ ... │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────┴──────────┴─────────┴──────┴──────┴─────────┴─────────┴───────┴─────────┴──────────┴───────┴──────┼───────┼────────────┼────────┤
│ TOTAL │ 0,00│ 0,00│ 0,00│
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┴────────────┴────────┘


    Subsemnatul, ................, în calitate de reprezentant al ................, având funcţia de ................, declar pe propria răspundere, sub sancţiunea legii penale, că lucrările/serviciile/alte cheltuieli pentru care solicit transferul de la buget de stat al sumei solicitate de ................. (lei cu TVA) sunt executate/prestate/efectuate şi recepţionate şi se încadrează în cheltuielile care se pot finanţa de la bugetul de stat conform art. 8 din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 1.851/2013, republicat cu modificările şi completările ulterioare, nu au fost decontate din alte surse de finanţare şi sunt responsabil pentru realitatea, exactitatea şi legalitatea datelor prezentate.

                                   Beneficiar
                 Unitatea administrativ-teritorială ...........
                    Preşedintele consiliului judeţean/Primar
                        Numele şi prenumele ............
                            Semnătura ..............


    ANEXA 3
    (Anexa nr. 5 la normele metodologice)

    Judeţul ....................
    Consiliul Judeţean/Primăria ..............
    Nr. ....../data ...............


                                    SITUAŢIE
           privind lucrările/serviciile/alte cheltuieli realizate şi
                   decontate pentru obiectivul de investiţii
       ".........." în baza contractului de finanţare nr. .../data......


                                                                                                                         - lei -
┌──────┬───────────────┬────────────────────┬────────────────────────────┬─────────────────────────┬─────────────────┬────────────┐
│ Nr. │ Valoarea │Contract de lucrări/│ Valoarea decontată │ Factură │ Ordin de plată │Stadiu fizic│
│ crt. │contractului de│ servicii/alte │ în baza ultimei solicitări │ │ │realizat (%)│
│ │finanţare de la│cheltuieli (inclusiv│ │ │ │ │
│ │bugetul de stat│ acte adiţionale) │ │ │ │ │
│ │(inclusiv TVA) ├─────────┬──────────┼────────┬─────────┬─────────┼───────┬────────┬────────┼────────┬────────┤ │
│ │ │Nr./data │ Valoarea │ Total │buget de │ buget │Emitent│Nr./data│Valoarea│Nr./data│Valoarea│ │
│ │ │ │ │ │ stat │ local │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │(inclusiv│(inclusiv│ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ TVA) │ TVA) │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────┼─────────┼──────────┼────────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │
├──────┼───────────────┼─────────┼──────────┼────────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────────┤
│ 1. │ │ ....... │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────┼─────────┼──────────┼────────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────────┤
│ 2. │ │ ....... │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────┼─────────┼──────────┼────────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────────┤
│ 3. │ │ ....... │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────┼─────────┼──────────┼────────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────────┤
│Total:│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└──────┴───────────────┴─────────┴──────────┴────────┴─────────┴─────────┴───────┴────────┴────────┴────────┴────────┴────────────┘



    Subsemnatul, ............., în calitate de reprezentant al ..........., având funcţia de .............., declar pe propria răspundere, sub sancţiunea legii penale, că lucrările/serviciile/alte cheltuieli sunt executate/prestate/efectuate, recepţionate şi decontate în suma de .............. şi se încadrează în cheltuielile care se pot finanţa de la bugetul de stat conform art. 8 din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 1.851/2013, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

                                  Beneficiar,

                 Unitatea administrativ-teritorială ..........
                    Preşedintele consiliului judeţean/Primar
                       Numele şi prenumele .............
                             Semnătura ...........



                                    ------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016