Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 93 din 11 octombrie 2017  privind modificarea şi completarea Regulamentului pentru autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 98/2015     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 93 din 11 octombrie 2017 privind modificarea şi completarea Regulamentului pentru autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 98/2015

EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 847 din 26 octombrie 2017
    Având în vedere prevederile art. 121 alin. (2) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul prevederilor art. 10 alin. (1) lit. e) şi f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,
    preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.
    ART. I
    Regulamentul pentru autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 98/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 6 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 1, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 1
    (1) Prezentul regulament are ca scop stabilirea condiţiilor, termenelor şi procedurilor de acordare, prelungire, echivalare, modificare, suspendare şi retragere a autorizaţiilor pentru activităţile de proiectare, execuţie şi exploatare a obiectivelor/sistemelor/instalaţiilor din domeniul gazelor naturale, conform tabelului nr. 1.
    (2) Prevederile prezentului regulament se aplică operatorilor economici care solicită acordarea/prelungirea/echivalarea/ modificarea/suspendarea/retragerea autorizaţiilor pentru activităţile de proiectare, execuţie şi exploatare a obiectivelor/sistemelor/instalaţiilor din domeniul gazelor naturale."

    2. La capitolul I, tabelul nr. 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Tabelul nr. 1

┌──────────┬──────────────┬────────────┐
│ │Tipul │ │
│Activitate│obiectivului/ │Tipul │
│ │sistemului/ │autorizaţiei│
│ │instalaţiei │ │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│ │Conducte de │ │
│ │alimentare din│ │
│ │amonte │ │
│ ├──────────────┤ │
│ │Instalaţii │ │
│ │tehnologice de│PPI │
│ │suprafaţă │ │
│ │aferente │ │
│ │înmagazinării │ │
│ │de gaze │ │
│ │naturale │ │
│ ├──────────────┼────────────┤
│ │Sisteme de │ │
│ │transport al │ │
│ │gazelor │ │
│ │naturale │ │
│ ├──────────────┤ │
│ │Sisteme de │ │
│ │distribuţie a │ │
│ │gazelor │ │
│ │naturale, │ │
│ │sisteme de │ │
│ │distribuţie │ │
│ │închise, │ │
│ │precum şi │ │
│ │instalaţii │ │
│ │aferente │ │
│ │activităţii de│PT │
│ │producere/ │ │
│ │stocare biogaz│ │
│ │/biometan ce │ │
│ │funcţionează │ │
│ │în regim de │ │
│ │înaltă │ │
│ │presiune │ │
│ ├──────────────┤ │
│ │Instalaţii de │ │
│ │utilizare a │ │
│ │gazelor │ │
│ │naturale ce │ │
│ │funcţionează │ │
│ │în regim de │ │
│ │înaltă │ │
│Proiectare│presiune │ │
│ ├──────────────┼────────────┤
│ │Sisteme de │ │
│ │distribuţie a │ │
│ │gazelor │ │
│ │naturale, │ │
│ │sisteme de │ │
│ │distribuţie │ │
│ │închise, │ │
│ │precum şi │ │
│ │instalaţii │ │
│ │aferente │PDSB │
│ │activităţii de│ │
│ │producere/ │ │
│ │stocare biogaz│ │
│ │/biometan ce │ │
│ │funcţionează │ │
│ │în regim de │ │
│ │medie, redusă │ │
│ │şi joasă │ │
│ │presiune │ │
│ ├──────────────┼────────────┤
│ │Instalaţii de │ │
│ │utilizare a │ │
│ │gazelor │ │
│ │naturale având│PDIB │
│ │regimul de │ │
│ │medie, redusă │ │
│ │şi joasă │ │
│ │presiune │ │
│ ├──────────────┼────────────┤
│ │Instalaţii │ │
│ │aferente │ │
│ │activităţii de│ │
│ │producere/ │ │
│ │stocare a │ │
│ │gazelor │ │
│ │naturale │PGNC │
│ │comprimate/ │ │
│ │gazelor │ │
│ │naturale │ │
│ │comprimate │ │
│ │pentru │ │
│ │vehicule GNC/ │ │
│ │GNCV │ │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│ │Conducte de │ │
│ │alimentare din│ │
│ │amonte │ │
│ ├──────────────┤ │
│ │Instalaţii │ │
│ │tehnologice de│EPI │
│ │suprafaţă │ │
│ │aferente │ │
│ │înmagazinării │ │
│ │de gaze │ │
│ │naturale │ │
│ ├──────────────┼────────────┤
│ │Sisteme de │ │
│ │transport al │ │
│ │gazelor │ │
│ │naturale │ │
│ ├──────────────┤ │
│ │Sisteme de │ │
│ │distribuţie a │ │
│ │gazelor │ │
│ │naturale, │ │
│ │sisteme de │ │
│ │distribuţie │ │
│ │închise, │ │
│ │precum şi │ │
│ │instalaţii │ │
│ │aferente │ │
│ │activităţii de│ET │
│ │producere/ │ │
│ │stocare biogaz│ │
│ │/biometan ce │ │
│ │funcţionează │ │
│ │în regim de │ │
│ │înaltă │ │
│ │presiune │ │
│ ├──────────────┤ │
│ │Instalaţii de │ │
│ │utilizare a │ │
│ │gazelor │ │
│ │naturale ce │ │
│ │funcţionează │ │
│ │în regim de │ │
│ │înaltă │ │
│ │presiune │ │
│ ├──────────────┼────────────┤
│ │Sisteme de │ │
│ │distribuţie a │ │
│Execuţie │gazelor │ │
│ │naturale, │ │
│ │sisteme de │ │
│ │distribuţie │ │
│ │închise, │ │
│ │precum şi │ │
│ │instalaţii │ │
│ │aferente │EDSB │
│ │activităţii de│ │
│ │producere/ │ │
│ │stocare biogaz│ │
│ │/biometan ce │ │
│ │funcţionează │ │
│ │în regim de │ │
│ │medie, redusă │ │
│ │şi joasă │ │
│ │presiune │ │
│ ├──────────────┼────────────┤
│ │Instalaţii de │ │
│ │utilizare a │ │
│ │gazelor │ │
│ │naturale având│EDIB │
│ │regimul de │ │
│ │medie, redusă │ │
│ │şi joasă │ │
│ │presiune │ │
│ ├──────────────┼────────────┤
│ │Instalaţii │ │
│ │aferente │ │
│ │activităţii de│ │
│ │producere/ │ │
│ │stocare a │ │
│ │gazelor │ │
│ │naturale │EGNC │
│ │comprimate/ │ │
│ │gazelor │ │
│ │naturale │ │
│ │comprimate │ │
│ │pentru │ │
│ │vehicule GNC/ │ │
│ │GNCV │ │
│ ├──────────────┼────────────┤
│ │Racordare │ │
│ │aparate │ │
│ │consumatoare │RPFA“ │
│ │de │ │
│ │combustibili │ │
│ │gazoşi │ │
└──────────┴──────────────┴────────────┘

"

    3. La articolul 2 alineatul (2), litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "h) instalator autorizat - persoana fizică, titulară a unei legitimaţii emise de ANRE prin registrul electronic de evidenţă a legitimaţiilor, autorizată în condiţiile regulamentului pentru autorizarea persoanelor fizice care desfăşoară activităţi în sectorul gazelor naturale pentru a desfăşura, conform competenţelor acordate, activităţi de proiectare, execuţie şi exploatare a obiectivelor/sistemelor/instalaţiilor din domeniul gazelor naturale;"

    4. La articolul 2 alineatul (2), litera k) se abrogă.
    5. La articolul 3, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 3
    (1) În vederea acordării, prelungirii, echivalării, modificării, suspendării şi retragerii autorizaţiilor pentru operatorii economici din domeniul gazelor naturale, ANRE emite decizii."

    6. La articolul 4 alineatul (1), literele b), c), e), f) şi i) se abrogă.
    7. La articolul 4 alineatul (1), literele d) şi g) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "d) organigrama operatorului economic cu precizarea compartimentelor responsabile pentru desfăşurarea activităţilor în domeniul pentru care solicită autorizarea, în copie, datată şi asumată prin semnătură de către reprezentantul legal al operatorului economic/persoana împuternicită în acest sens;
    ....................................
g) declaraţie pe propria răspundere, în original, a reprezentantului legal al operatorului economic, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic cu privire la deţinerea dotării tehnico-materiale şi asigurarea structurii minime de personal autorizat, la momentul încheierii de contracte pentru desfăşurarea unei/unor activităţi permise conform tipului de autorizaţie deţinut şi pe toată durata desfăşurării efective a acestor activităţi; declaraţia se întocmeşte în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 1;"

    8. La articolul 5, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic, prin care acesta angajează răspunderea operatorului economic, cu privire la întocmirea elementelor specifice din cadrul documentaţiei de proiectare de către un inginer specialist în automatizări, dacă este cazul, conform modelului din anexa nr. 1, în original."

    9. La articolul 6, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 6
    Pentru autorizaţia destinată proiectării sistemelor de transport, sistemelor de distribuţie a gazelor naturale, sistemelor de distribuţie închise, instalaţiilor aferente activităţii de producere/stocare biogaz/biometan, precum şi a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale care funcţionează în regim de înaltă presiune, tip PT, operatorii economici prezintă documentele prevăzute la art. 4, însoţite de următoarele:"

    10. La articolul 7, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 7
    Pentru autorizaţia destinată proiectării sistemelor de distribuţie a gazelor naturale, a sistemelor de distribuţie închise, precum şi a instalaţiilor aferente activităţii de producere/stocare biogaz/biometan ce funcţionează în regim de medie, redusă şi joasă presiune, tip PDSB, operatorii economici prezintă documentele prevăzute la art. 4, însoţite de următoarele:"

    11. La articolul 10, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "c) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic privind responsabilul cu tehnologia sudării atestat de către un organism abilitat, potrivit reglementărilor în vigoare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, în original;"

    12. La articolul 11, partea introductivă şi litera c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 11
    Pentru autorizaţia destinată execuţiei sistemelor de transport, sistemelor de distribuţie a gazelor naturale, sistemelor de distribuţie închise, instalaţiilor aferente activităţii de producere/stocare biogaz/biometan, precum şi a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale ce funcţionează în regim de presiune înaltă, tip ET, se prezintă documentele prevăzute la art. 4, însoţite de următoarele:
    .....................................
    c) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic privind responsabilul cu tehnologia sudării atestat de către un organism abilitat, potrivit reglementărilor în vigoare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, în original;"

    13. La articolul 12, partea introductivă şi litera d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 12
    Pentru autorizaţia destinată execuţiei sistemelor de distribuţie a gazelor naturale, a sistemelor de distribuţie închise, precum şi a instalaţiilor aferente activităţii de producere/stocare biogaz/biometan ce funcţionează în regim de medie, redusă şi joasă presiune, tip EDSB, se prezintă documentele prevăzute la art. 4, însoţite de următoarele:
    ....................................
    d) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic privind responsabilul cu tehnologia sudării atestat de către un organism abilitat, potrivit reglementărilor în vigoare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, în original;"

    14. La articolul 12, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "e) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic cu privire la executarea îmbinărilor nedemontabile şi la utilizarea echipamentelor de sudare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, în original;"

    15. La articolul 13, litera e) se abrogă.
    16. La articolul 14, după litera b) se introduce o nouă literă, litera b^1), cu următorul cuprins:
    "b^1) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic privind responsabilul cu tehnologia sudării atestat de către un organism abilitat, potrivit reglementărilor în vigoare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, în original;"

    17. La articolul 15, literele b), c) şi d) se abrogă.
    18. La articolul 17, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Indiferent de numărul şi tipurile de autorizaţii solicitate, documentele prevăzute la alin. (1) se transmit într-un singur exemplar, pe suport hârtie, redactate sau traduse în limba română în formă necertificată, semnate de reprezentantul legal al solicitantului pe fiecare pagină."

    19. La articolul 17, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Declaraţiile pe propria răspundere sunt datate şi semnate."

    20. La articolul 17, alineatul (4) se abrogă.
    21. La articolul 18 alineatul (7), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) operatorului economic aflat în procedura falimentului;"

    22. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 19
    Documentaţia anexată de titularul de autorizaţie cererii de prelungire a valabilităţii autorizaţiei/autorizaţiilor deţinute cuprinde:
    a) declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului economic, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 1, în original;
    b) certificatul constatator eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prevăzut la art. 4 alin. (1) lit. a) sau declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 1, în original."

    23. La articolul 20, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(6) În situaţia în care operatorul economic nu respectă termenul prevăzut la alin. (3), ANRE, prin direcţia de specialitate, notifică operatorul economic în acest sens în termen de 5 zile lucrătoare."

    24. La articolul 21, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 21
    (1) Acordarea, prelungirea, echivalarea sau modificarea unei autorizaţii, refuzul acordării unei/unor autorizaţii, suspendarea ori retragerea autorizaţiei/autorizaţiilor se face prin decizie a preşedintelui ANRE."

    25. La articolul 22, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 22
    (1) Durata de valabilitate a autorizaţiilor prevăzute în tabelul nr. 1 este de 5 ani."

    26. La articolul 24, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) ANRE examinează situaţia nou-creată şi eliberează autorizaţia care corespunde noilor circumstanţe, în termen de 10 zile lucrătoare de la data notificării însoţite de documentele justificative, respectiv certificatul constatator eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sau alte documente similare."

    27. La articolul 25, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) În cazul în care operatorul economic este cercetat în urma producerii unor accidente soldate cu victime umane şi/sau pagube materiale, ANRE poate decide, la solicitarea instituţiilor îndreptăţite ale statului român sau din oficiu, în baza propunerii făcute de direcţia generală control, suspendarea autorizaţiei/autorizaţiilor până la finalizarea cercetărilor şi stabilirea responsabilităţilor."

    28. La articolul 26 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) în cazul falimentului titularului; această situaţie se aduce la cunoştinţa ANRE de către titularul de autorizaţie în termen de 10 zile de la data apariţiei sale, împreună cu cererea de retragere a autorizaţiei şi documente care confirmă falimentul;"

    29. La articolul 26 alineatul (2), după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:
    "f) în cazul decăderii din drepturi a operatorului economic titular de autorizaţie ANRE."

    30. La articolul 26, alineatul (4) se abrogă.
    31. La articolul 26, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
    "(6) În situaţia radierii unui operator economic, decizia de acordare a autorizaţiei îşi încetează efectele."

    32. La articolul 28, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    "(3) Răspunderea asupra respectării legislaţiei în domeniul gazelor naturale, a cerinţelor privind calitatea în construcţii, precum şi a calităţii lucrărilor efectuate revine operatorilor economici autorizaţi ANRE."

    33. La articolul 30, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Echivalarea autorizaţiilor acordate de către ANRE în temeiul prevederilor anexei nr. 2 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 89/2009, cu modificările şi completările ulterioare, cu autorizaţiile prevăzute la art. 5-15 se realizează în conformitate cu prevederile tabelului nr. 2."

    34. La articolul 34, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) instalaţiilor de utilizare industrială a gazelor naturale se realizează de către operatori economici titulari ai autorizaţiilor tip EDIB sau ET, după caz;"

    35. La articolul 35^1, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:
    "(3) Deciziile de acordare/prelungire/echivalare/modificare/ prelungire/refuz de acordare a autorizaţiilor se comunică solicitantului, la cerere, prin fax sau e-mail; originalele se ridică de la sediul ANRE de către reprezentantul legal al operatorului economic sau de un împuternicit al acestuia sau contra cost, prin servicii poştale.
(4) Deciziile de suspendare/retragere a autorizaţiilor se comunică solicitantului prin fax sau e-mail, în cel mult 5 zile de la data aprobării; originalele se ridică de la sediul ANRE de către reprezentantul legal al operatorului economic sau de un împuternicit al acestuia sau contra cost, prin servicii poştale."

    36. Anexele nr. 1, 5, 6, 11, 14 şi 16 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1-6, care fac parte integrantă din prezentul ordin.
    37. La anexa nr. 7, punctul 25 se abrogă.
    38. La anexa nr. 8, punctul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "23. Titularul are dreptul să subcontracteze lucrări de execuţie pentru obiective/sisteme/instalaţii din domeniul gazelor naturale numai către un titular de autorizaţie ce are competenţe corespunzătoare tipurilor de lucrări pe care le subcontractează."

    39. La anexa nr. 8, punctul 27 se abrogă.


    ART. II
    Operatorii economici care desfăşoară activităţi în domeniul gazelor naturale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar direcţiile din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestora.

    ART. III
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,
                    Niculae Havrileţ

    Bucureşti, 11 octombrie 2017.
    Nr. 93.
    ANEXA 1

    (Anexa nr. 1 la regulament)
    - model -
    DECLARAŢIE
    Subsemnatul, ............................., cod numeric personal ...................., posesor al actului de identitate seria ....... nr. ............, eliberat la data de .................., în calitate de reprezentant legal al operatorului economic ......................., declar pe propria răspundere că pe toată durata de valabilitate a autorizaţiilor acordate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), respectiv la momentul încheierii de contracte pentru desfăşurarea unei/unor activităţi permise conform tipului de autorizaţie deţinut şi pe toată durata desfăşurării efective a acestor activităţi:
    1. mă angajez să asigur structura minimă de personal autorizat şi să deţin dotarea tehnico-materială necesară activităţilor pentru care solicit acordarea/prelungirea valabilităţii autorizaţiei/autorizaţiilor;
    2. mă angajez ca pentru executarea îmbinărilor nedemontabile să închei un contract de prestări servicii cu un operator economic autorizat, conform reglementărilor în vigoare, de către organismul abilitat sau să efectuez lucrările cu personalul propriu în baza autorizaţiilor emise conform reglementărilor în vigoare de către organismul abilitat; mă angajez că se vor utiliza echipamentele de sudare specifice tipului de material tubular utilizat, iar echipamentele utilizate vor îndeplini cerinţele esenţiale de calitate, conform legislaţiei în vigoare, şi vor deţine verificarea tehnică periodică în termen de valabilitate;
    3. mă angajez ca la întocmirea elementelor specifice din cadrul documentaţiei de proiectare care prevăd folosirea elementelor de automatizare să recurg la serviciile unui inginer specialist în automatizări pentru asigurarea cerinţelor de calitate şi siguranţă prevăzute de legislaţie;
    4. mă angajez să asigur în cadrul structurii de personal sau să închei un contract de prestări servicii, pentru lucrări care impun acest lucru, un responsabil cu tehnologia sudării atestat de către un organism abilitat, conform reglementărilor în vigoare;
    5. mă angajez ca în toate contractele de prestări servicii încheiate cu beneficiarii să acord acestora o garanţie pentru lucrările executate de minimum 2 ani;
    6. mă angajez să dispun verificarea îmbinărilor nedemontabile executate prin intermediul unui laborator autorizat pentru control nedistructiv al sudurilor, în scopul asigurării cerinţelor esenţiale de calitate şi de siguranţă prevăzute de legislaţia specifică, în conformitate cu specificaţiile din documentaţia tehnică de execuţie.

    Declar pe propria răspundere că:
    1. datele cuprinse în certificatul constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului depus la ANRE prin Adresa nr. ......../...................... nu au suferit modificări;
    2. toate dotările tehnico-materiale se află în proprietatea operatorului economic sau sunt închiriate şi pot fi verificate de ANRE;
    3. aparatele de măsurare, încercare şi verificare care sunt supuse controlului metrologic legal şi care fac parte din dotarea tehnico-materială a operatorului economic pe care îl reprezint respectă prevederile legale în domeniul metrologic.

    Totodată, declar pe propria răspundere următoarele:
    - informaţiile prezentate mai sus sunt conforme cu realitatea şi am luat cunoştinţă de prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declaraţii;
    – răspunderea asupra respectării legislaţiei în domeniul gazelor naturale, a cerinţelor privind calitatea în construcţii, precum şi a calităţii lucrărilor efectuate îmi revine;
    – neîndeplinirea şi/sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor impuse de legislaţia specifică domeniului gazelor naturale îmi revin/îmi revine.

    Data ........................
    Semnătura reprezentantului legal (în original)
    .................................
    N O T Ă:
    În declaraţia depusă la documentaţie, solicitanţii vor prelua tezele specifice, în conformitate cu cerinţele fiecărui articol, în funcţie de tipul de autorizaţie solicitat.


    ANEXA 2

    (Anexa nr. 5 la regulament)
    - model -
    DECLARAŢIE
    Subsemnatul, ........................, cod numeric personal ......................., posesor al actului de identitate seria ....... nr. ............., eliberat la data de .................., în calitate de instalator autorizat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), gradul ....., legitimaţia nr. .........., mă angajez:
    - să respect condiţiile de valabilitate aferente autorizaţiei tip RPFA;
    – să îmi desfăşor activitatea cu respectarea prevederilor legislaţiei specifice incidente domeniului gazelor naturale;
    – să deţin în momentul încheierii de contracte pentru desfăşurarea lucrărilor de demontare/înlocuire/montare a racordurilor flexibile pentru aparatele consumatoare de combustibili gazoşi cu un debit nominal de maximum 3 mc/h şi pe toată durata desfăşurării efective a acestor activităţi dotarea tehnico-materială necesară desfăşurării lucrărilor;
    – să notific Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei orice modificare ce ar putea să afecteze respectarea condiţiilor de valabilitate a autorizaţiei tip RPFA.

    Totodată, declar pe propria răspundere următoarele:
    - informaţiile prezentate mai sus sunt conforme cu realitatea şi am luat cunoştinţă de prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declaraţii;
    – răspunderea asupra respectării legislaţiei în domeniul gazelor naturale, a cerinţelor privind calitatea în construcţii, precum şi a calităţii lucrărilor efectuate îmi revine;
    – neîndeplinirea şi/sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor impuse de legislaţia specifică domeniului gazelor naturale îmi revin/îmi revine.

    În scopul comunicării cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, vă aduc la cunoştinţă că pot fi contactat la nr. telefon fix ..............., nr. de fax .................., nr. telefon mobil ..............., adresă de e-mail ................................ .
    Data:
    Semnătura (în original):

    ANEXA 3

    (Anexa nr. 6 la regulament)
    - model -
    CERERE
    Către
    Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE)
    Subsemnatul, .............................., cod numeric personal ........................, posesor al actului de identitate seria ....... nr. ........................, eliberat la data de .................., în calitate de reprezentant legal al .........(denumirea operatorului economic)......, înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. .................., CUI .........................., cu sediul în localitatea ........................, str. ........................ nr. ......., cod poştal ............, telefon ....................., fax .................., e-mail ..............................., adresă website ..........................., contul nr. .............. deschis la Banca ..............., Sucursala ....(denumirea/localizarea sucursalei băncii unde este deschis contul)....,
    în conformitate cu prevederile Regulamentului pentru autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul gazelor naturale, solicit .......(acordarea/prelungirea valabilităţii)... autorizaţiei pentru desfăşurarea
    următoarelor activităţi:
    1. autorizaţie tip ....., pentru ...............................;
    2. ..................................................
    (Se vor menţiona tipurile de autorizaţii solicitate.)

    Prezenta cerere este însoţită de documentele precizate în opisul anexat acesteia.
    În scopul comunicării cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, vă aduc la cunoştinţă că pot fi contactat la sediul operatorului economic, precum şi la nr. telefon fix ................., nr. de fax .................., nr. telefon mobil ....................... .
    Totodată, declar pe propria răspundere că documentele anexate prezentei cereri sunt conforme cu realitatea şi că am luat cunoştinţă de prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declaraţii.
    Data:
    Semnătura reprezentantului legal (în original):

    ANEXA 4

    (Anexa nr. 11 la regulament)
    - model -
    DECLARAŢIE
    Subsemnatul, .............................., cod numeric personal ................, posesor al actului de identitate seria ....... nr. ........................, eliberat la data de .................., în calitate de reprezentant legal al operatorului economic …………....………., declar pe propria răspundere că documentele depuse la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei în data de .................. şi înregistrate cu nr. ………… nu au suferit modificări şi pot fi luate în considerare pentru analizarea documentaţiei depuse pentru acordarea următoarelor autorizaţii:
    1. autorizaţie tip ....., pentru ...............................;
    2. .............................................................
    (Se vor menţiona tipurile de autorizaţii solicitate.)

    În scopul comunicării cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, vă aduc la cunoştinţă că pot fi contactat la sediul operatorului economic, precum şi la telefon fix ................., nr. de fax .................., nr. telefon mobil ....................... .
    Totodată, declar că am luat cunoştinţă de prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declaraţii.
    Data:
    Semnătura reprezentantului legal (în original):

    ANEXA 5

    (Anexa nr. 14 la regulament)
    LISTA
    lucrărilor realizate de titularul de autorizaţie în perioada [zz.ll.aaaa] - [zz.ll.aaaa]

┌────┬────────┬────────────┬─────────────┬─────────────┬────────────┬────────────┬────────────┐
│ │ │ │ │Instalatorul/│ │ │ │
│ │ │ │ │Instalatorii │ │ │ │
│ │ │Lucrări/ │ │autorizat/ │ │ │Apreciere │
│ │ │Servicii ce │ │autorizaţi │ │ │contract │
│Nr. │Contract│fac obiectul│Beneficiar │ANRE care a/ │Data │Data │finalizat │
│crt.│nr. ... │contractului│(parte a │au efectuat │încheierii │finalizării │(valoarea │
│ │ │(descriere │contractului)│lucrarea │contractului│contractului│gradului de │
│ │ │succintă) │ │(numele şi │ │ │satisfacţie)│
│ │ │ │ │prenumele, │ │ │ │
│ │ │ │ │CNP, tipul │ │ │ │
│ │ │ │ │legitimaţiei)│ │ │ │
├────┼────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ │1 │2 │3 │4 │5 │6 │7 │
├────┼────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│1 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│2 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│3 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│... │ │ │ │ │ │ │ │
├────┴────────┴────────────┴─────────────┴─────────────┴────────────┴────────────┴────────────┤
│Gradul de satisfacţie anual (media aritmetică a valorilor gradului de │
│satisfacţie al contractelor finalizate în perioada de referinţă): │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘


    N O T Ă:
    - În tabel se trec atât contractele încheiate de titularul de autorizaţie ANRE în perioada menţionată, cât şi cele încheiate anterior, care se finalizează în perioada respectivă.
    – Informaţiile prevăzute în coloana 4 se trimit la ANRE doar la cererea expresă a acesteia.

    Semnătura reprezentantului legal (în original):

    ANEXA 6

    (Anexa nr. 16 la regulament)
    Indicatori de referinţă pentru aprecierea activităţii unui titular de autorizaţie
    1. Pentru fiecare tip de autorizaţie deţinută de un titular de autorizaţie se calculează gradul de satisfacţie anual (pe perioade de 12 luni de la data acordării autorizaţiei) ca fiind media aritmetică a valorilor indicatorului grad de satisfacţie cuprins în formularele de apreciere primite de la beneficiarii contractelor care s-au finalizat pe durata acelui an (celor 12 luni).
    2. Gradul de satisfacţie anual trebuie să fie mai mare decât valorile-limită de referinţă din tabelul următor:

┌────────────┬─────────────────────────┐
│Tipul │Valoarea-limită a │
│autorizaţiei│gradului de satisfacţie │
│ │anual [puncte] │
├────────────┼─────────────────────────┤
│PPI │6 │
├────────────┼─────────────────────────┤
│PT │6 │
├────────────┼─────────────────────────┤
│PDSB │6 │
├────────────┼─────────────────────────┤
│PDIB │6 │
├────────────┼─────────────────────────┤
│PGNC │6 │
└────────────┴─────────────────────────┘



┌────────────┬─────────────────────────┐
│Tipul │Valoarea-limită a │
│autorizaţiei│gradului de satisfacţie │
│ │anual [puncte] │
├────────────┼─────────────────────────┤
│EPI │6,5 │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ET │6,5 │
├────────────┼─────────────────────────┤
│EDSB │6,5 │
├────────────┼─────────────────────────┤
│EDIB │6,5 │
├────────────┼─────────────────────────┤
│EGNC │6,5 │
├────────────┼─────────────────────────┤
│RPFA │6 │
└────────────┴─────────────────────────┘



    3. În baza gradului de satisfacţie anual, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei calculează gradul de satisfacţie global al unui titular de autorizaţie, prin cumularea şi medierea tuturor valorilor anuale ale acestuia, pentru toate tipurile de autorizaţii deţinute de acel titular.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016