Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 914 din 4 septembrie 2009  pentru aprobarea formei şi conţinutului documentelor de certificare a aeroporturilor civile internaţionale sau deschise traficului internaţional, a procedurilor specifice de acordare, respingere sau revocare a certificării, precum şi a formularului de cerere şi a documentaţiei aferente    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 914 din 4 septembrie 2009 pentru aprobarea formei şi conţinutului documentelor de certificare a aeroporturilor civile internaţionale sau deschise traficului internaţional, a procedurilor specifice de acordare, respingere sau revocare a certificării, precum şi a formularului de cerere şi a documentaţiei aferente

EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 613 din 10 septembrie 2009
    Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ca autoritate de stat în domeniul transporturilor,
    în aplicarea prevederilor art. 1 alin. (4) şi ale art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 791/2009 privind condiţiile pentru certificarea aeroporturilor civile internaţionale sau deschise traficului aerian internaţional, precum şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările ulterioare,
    ministrul transporturilor şi infrastructurii emite următorul ordin:
    ART. 1
    (1) În vederea obţinerii unui certificat de aeroport internaţional sau deschis traficului internaţional, administratorul aeroportului în cauză trebuie să depună o cerere în acest sens la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, adresată Direcţiei generale infrastructură şi transport aerian.
    (2) Formularul de cerere este prezentat în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

    ART. 2
    Cererea pentru acordarea certificatului va fi însoţită de următoarele documente:
    a) un raport de autoevaluare privind modul de îndeplinire a condiţiilor cuprinse, după caz, în anexa nr. 1 sau anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 791/2009 privind condiţiile pentru certificarea aeroporturilor civile internaţionale sau deschise traficului aerian internaţional; acesta va fi însoţit cel puţin de o copie după certificatul valabil de autorizare al aeroportului emis de Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" şi de o prezentare schematică a fluxurilor de pasageri şi marfă;
    b) copie după certificatul de înregistrare a aeroportului, ca operator economic, în registrul comerţului din România;
    c) dovada faptului că semnatarul cererii are calitatea de administrator al aeroportului;
    d) copie de pe cel mai recent raport managerial intern, care să conţină o prezentare detaliată a activităţilor specifice pe o perioadă de cel puţin un an, inclusiv date statistice privind traficul aeroportuar pe destinaţii;
    e) informaţii referitoare la asigurarea serviciilor de handling la sol; în acest scop, se va preciza, pentru fiecare serviciu de handling cuprins în anexa nr. 1 la Reglementarea aeronautică civilă română privind autorizarea agenţilor aeronautici de handling - RACR-AD-AAH, ediţia 1/2008, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.245/2008, dacă acesta este asigurat pe aeroport, iar în caz afirmativ se vor oferi detalii despre agentul/agenţii aeronautic/aeronautici de handling autorizaţi care îl prestează;
    f) traficul aeroportuar prognozat, detaliat pe rute, număr de pasageri, tone marfă, pe o perioadă de cel puţin 2 ani;
    g) planul de afaceri pe următorii 2 ani, cu accent pe programele de dezvoltare şi modernizare avute în vedere şi sursele de finanţare ale acestora, pe modul de furnizare şi dezvoltare a facilităţilor şi serviciilor oferite.


    ART. 3
    (1) Procesul de evaluare a aeroportului de către comisia de evaluare numită în acest scop include verificarea la sediul aeroportului a modului de îndeplinire a cerinţelor specifice.
    (2) Pe parcursul procesului de evaluare, administratorul aeroportului are următoarele obligaţii:
    - de a asigura spaţiile şi facilităţile necesare pentru buna desfăşurare a activităţii comisiei;
    – de a asigura accesul membrilor comisiei de evaluare în perimetrul aeroportuar, în zonele relevante pentru procesul de evaluare;
    – de a furniza toate informaţiile şi documentele relevante, solicitate de membrii comisiei.


    ART. 4
    În baza raportului întocmit de comisia de evaluare, ministrul transporturilor şi infrastructurii decide:
    a) certificarea aeroportului ca fiind aeroport internaţional sau deschis traficului internaţional, caz în care se emite în acest sens ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi reprezintă documentul de certificare;
    b) respingerea cererii de certificare ca aeroport internaţional sau deschis traficului internaţional, caz în care decizia va fi comunicată solicitantului în scris, însoţită de motivele care stau la baza ei, în termen de 5 zile de la luarea acesteia.


    ART. 5
    (1) Contestaţiile împotriva unei decizii de neacordare a certificatului de aeroport internaţional sau deschis traficului internaţional se adresează de către administratorul aeroportului în cauză ministrului transporturilor şi infrastructurii în termen de 5 zile de la data primirii deciziei.
    (2) În termen de 30 de zile de la data depunerii contestaţiei ministrul transporturilor şi infrastructurii comunică administratorului aeroportului modul de soluţionare a acesteia.

    ART. 6
    (1) În situaţia în care se decide reevaluarea unui aeroport internaţional sau deschis traficului internaţional, această decizie va fi comunicată administratorului aeroportului în cauză cu cel puţin 5 zile înaintea demarării procedurii de reevaluare.
    (2) Prevederile art. 3 se aplică şi procesului de reevaluare a unui aeroport.

    ART. 7
    (1) În situaţia în care se decide revocarea documentului de certificare, în baza prevederilor art. 10 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 791/2009, această decizie se comunică administratorului aeroportului în cauză în scris, însoţită de motivele care stau la baza ei, în termen de 5 zile de la luarea acesteia.
    (2) Prevederile art. 5 se aplică şi deciziei de revocare a documentului de certificare.
    (3) În situaţia menţinerii deciziei de revocare după expirarea termenelor prevăzute la art. 5, se emite ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii de revocare a certificării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. 8
    Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" va asigura publicarea în documentul de informare aeronautică AIP - ROMÂNIA a listei aeroporturilor certificate ca aeroporturi internaţionale sau deschise traficului internaţional, precum şi actualizarea acestei liste în mod operativ.

    ART. 9
    Toate aeroporturile civile, Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" şi Direcţia generală infrastructură şi transport aerian din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

    ART. 10
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Ministrul transporturilor
                    şi infrastructurii,
                    Radu Mircea Berceanu

    Bucureşti, 4 septembrie 2009.
    Nr. 914.
    ANEXA 1

    .....................................
    (antetul organizaţiei solicitantului)
    Nr. ......./.........
    CERERE
    pentru evaluarea aeroportului în scopul certificării ca aeroport
    internaţional sau deschis traficului internaţional
    1. Denumirea aeroportului, sediul, numerele de telefon, fax, e-mail
    ...................................................................
    ...................................................................
    2. Tipul de organizaţie
    ...................................................................
    (societate comercială pe acţiuni sau cu răspundere limitată, regie autonomă, instituţie publică)
    3. Numărul de înregistrare al operatorului economic în registrul comerţului
    ..........................................................................
    4. Numărul certificatului de autorizare emis de Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" şi data expirării acestuia
    ....................................................................
    Subsemnatul, ......., în calitate de administrator al ......., (denumirea aeroportului) solicit evaluarea aeroportului în vederea certificării acestuia ca fiind ......./(internaţional/deschis traficului internaţional)......... .
    Data ...........................
    Semnătura autorizată
    ____________

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016