Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 900 din 10 aprilie 2023  privind instituirea unor măsuri preventive de urgenţă în vederea îmbunătăţirii siguranţei feroviare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 900 din 10 aprilie 2023 privind instituirea unor măsuri preventive de urgenţă în vederea îmbunătăţirii siguranţei feroviare

EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 303 din 11 aprilie 2023
    Având în vedere prevederile art. 5 pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările ulterioare, ale art. 3 alin. (2) lit. m) din anexa nr. 1 - Regulamentul de organizare şi funcţionare al Autorităţii de Siguranţă Feroviară Române - ASFR la Regulamentul de organizare şi funcţionare al Autorităţii Feroviare Române - AFER, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Feroviare Române, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 8 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 73/2019 privind siguranţa feroviară,
    în temeiul art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările ulterioare,
    viceprim-ministrul, ministrul transporturilor şi infrastructurii, emite următorul ordin:
    ART. 1
    (1) În scopul îmbunătăţirii siguranţei feroviare se dispun următoarele măsuri preventive de urgenţă:
    a) verificarea cunoştinţelor personalului feroviar cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei feroviare aparţinând administratorului/gestionarilor de infrastructură feroviară şi operatorilor de transport feroviar, încadrat în funcţiile cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei prevăzute în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 815/2010 pentru aprobarea Normelor privind implementarea şi dezvoltarea sistemului de menţinere a competenţelor profesionale pentru personalul cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei şi pentru alte categorii de personal care desfăşoară activităţi specifice în operaţiunile de transport pe căile ferate din România şi pentru actualizarea Listei funcţiilor cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei, care se formează-califică, perfecţionează şi verifică profesional periodic la CENAFER, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) efectuarea de către Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română, denumită în continuare ASFR, în perioada mai-august 2023, a unor acţiuni de supraveghere prin inspecţii de stat privind:
    (i) verificarea modului de menţinere şi dezvoltare a competenţelor profesionale ale personalului cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei în scopul respectării cerinţelor privind siguranţa feroviară;
    (ii) verificarea modului de derulare a programelor de formare profesională continuă din domeniul feroviar;
    (iii) verificarea modului de respectare a prevederilor legale în vigoare referitoare la formarea mecanicilor de locomotivă privind cunoştinţele profesionale referitoare la materialul rulant pe care mecanicul de locomotivă îl va conduce/infrastructura feroviară pe care va conduce şi a modului în care este asigurată dobândirea competenţelor profesionale.


    (2) Verificările prevăzute la alin. (1) lit. a) se efectuează de către o comise alcătuită dintr-un reprezentant al ASFR, în calitate de preşedinte, şi un reprezentant al operatorului economic menţionat la alin. (1) lit. a), în calitate de membru, atestat în conformitate cu prevederile art. 15 din Regulamentul de exploatare tehnică feroviară nr. 002, aprobat prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 1.186/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Verificarea cunoştinţelor se desfăşoară în perioada 25 aprilie 2023-11 august 2023, în centrele de instruire proprii ale administratorului/gestionarilor de infrastructură feroviară şi operatorilor de transport feroviar.
    (4) Metodologia, bibliografiile şi tematicile aferente acestor verificări se întocmesc de către ASFR şi se publică pe site-ul instituţiei până la data de 13 aprilie 2023.
    (5) Pentru activităţile desfăşurate, ASFR nu percepe tarife.

    ART. 2
    Tematica utilizată pentru acţiunile de supraveghere prin inspecţii de stat prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) se întocmeşte de către ASFR.

    ART. 3
    (1) Până la data de 13 aprilie 2023, administratorul/ gestionarii de infrastructură feroviară şi operatorii de transport feroviar vor comunica către ASFR numărul de personal, pe funcţii, ce urmează să fie verificat, precum şi repartizarea acestuia pe centre de instruire.
    (2) Până la data de 20 aprilie 2023, ASFR va transmite către operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) programarea aferentă desfăşurării acestor verificări.
    (3) Operatorii economici prevăzuţi la art. 1 alin. (1) lit. a) vor asigura participarea personalului propriu la verificarea cunoştinţelor conform planificării transmise de către ASFR.

    ART. 4
    (1) Rezultatele verificărilor se vor centraliza de către ASFR până la data de 31 august 2023 şi se vor prezenta, împreună cu concluziile aferente, conducerii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
    (2) Personalul care nu promovează verificarea cunoştinţelor poate solicita participarea la o nouă verificare, ce poate fi programată după minimum 10 zile de la data desfăşurării verificării iniţiale, dar nu mai mult de 20 de zile, perioadă în care nu va fi utilizat în funcţii cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei.
    (3) În intervalul de timp cuprins între data nepromovării primei verificări şi data prezentării la o nouă verificare, operatorii economici prevăzuţi la art. 1 alin. (1) lit. a) vor organiza şi desfăşura cu prioritate activităţi de reinstruire profesională teoretică, cu o durată corespunzătoare necesară însuşirii cunoştinţelor aferente domeniilor constatate ca fiind deficitare.
    (4) În situaţia în care personalul nu a promovat nici a doua verificare, prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (1) din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.262/2005 privind autorizarea personalului cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei care urmează să desfăşoare pe propria răspundere activităţi specifice transportului feroviar, cu modificările şi completările ulterioare, şi de la prevederile art. 28 alin. (2) din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor nr. 615/2015 privind aprobarea Procedurii pentru obţinerea permisului de mecanic de locomotivă, Cerinţelor privind procedurile de eliberare şi actualizare a certificatului şi Cerinţelor şi procedurii de recunoaştere a persoanelor şi organismelor, cu modificările şi completările ulterioare, autorizaţiile/permisele deţinute se suspendă până la promovarea unui nou examen de reautorizare/ obţinere a unui nou permis de mecanic de locomotivă, conform prevederilor legale în vigoare.
    (5) În înţelesul prezentului ordin, autorizaţiile personalului cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei reprezintă autorizaţiile deţinute de acesta pentru exercitarea funcţiei ocupate în cadrul operatorului economic.
    (6) Personalul care nu a promovat verificarea cunoştinţelor desfăşurată în perioada 1 august 2023-11 august 2023 poate solicita participarea la o nouă verificare în perioada 21 august 2023-30 august 2023, iar în caz de nepromovare se vor aplica prevederile alin. (4).
    (7) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (1) din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.262/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi de la prevederile art. 28 alin. (2) din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor nr. 615/2015, cu modificările şi completările ulterioare, personalului programat în perioada prevăzută la art. 1 alin. (3) care nu se prezintă la verificarea cunoştinţelor i se vor suspenda autorizaţiile de exercitare a funcţiei/permisele de mecanic de locomotivă deţinute, până la promovarea unui nou examen de reautorizare/obţinere a unui nou permis de mecanic de locomotivă, conform prevederilor legale în vigoare.
    (8) Se exceptează de la verificarea cunoştinţelor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) personalul care a fost autorizat într-o funcţie cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei sau care a obţinut permisul de mecanic de locomotivă în cursul anului 2023 până la data intrării în vigoare a prezentului ordin, precum şi cel care solicită şi obţine autorizaţia necesară exercitării funcţiei sau permisul de mecanic de locomotivă până la data de 11 august 2023.

    ART. 5
    ASFR şi operatorii economici prevăzuţi la art. 1 alin. (1) lit. a) vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

    ART. 6
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    p. Viceprim-ministru, ministrul transporturilor şi infrastructurii,
                    Bogdan-Stelian Mîndrescu,
                    secretar de stat

    Bucureşti, 10 aprilie 2023.
    Nr. 900.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016