Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN Nr. 88 din 24 martie 1992  privind procedura de contractare cu firme straine a asistentei de specialitate pentru privatizarea societatilor comerciale inainte de organizarea Fondurilor Proprietatii Private si a Fondului Proprietatii de Stat    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN Nr. 88 din 24 martie 1992 privind procedura de contractare cu firme straine a asistentei de specialitate pentru privatizarea societatilor comerciale inainte de organizarea Fondurilor Proprietatii Private si a Fondului Proprietatii de Stat

În baza art. 8 din Hotãrîrea Guvernului nr. 858/1991 privind reorganizarea Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 58/1991 privind privatizarea societãţilor comerciale, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii emite prezentul ordin.
În vederea contractãrii cu firme strãine a asistenţei de specialitate necesare pentru privatizare, societãţile comerciale cu capital de stat interesate urmeazã procedura de mai jos:

ART. 1
Societãţile comerciale, cu acordul consiliului imputernicitilor statului, identifica obiectivele asistenţei de specialitate, care pot include:
- întocmirea documentaţiei de prezentare a societãţii comerciale;
- întocmirea prospectului de emisiune;
- evaluarea societãţii comerciale sau a activelor supuse vinzarii;
- întocmirea documentaţiei juridice aferente vinzarii societãţii comerciale, în funcţie de modalitatea de vînzare aprobatã de Agenţia Nationala pentru Privatizare şi Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii;
- marketingul societãţii comerciale în vederea privatizãrii;
- alte domenii.
ART. 2
Agenţia Nationala pentru Privatizare şi Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii poate fi consultata în legatura cu propunerea de asistenta de specialitate necesarã societãţii comerciale.
ART. 3
Responsabilitatea pentru asigurarea fondurilor necesare asistenţei de specialitate aparţine societãţii comerciale.
ART. 4
În vederea contractãrii asistenţei de specialitate, societatea comercialã are obligaţia întocmirii caietului de sarcini pentru lansarea cererii de oferta.
Caietul de sarcini va face parte integrantã din contractul de asistenta de specialitate.
Caietul de sarcini are drept scop definirea obiectivelor asistenţei de specialitate şi a responsabilitãţilor consultantului.
Conţinutul-cadrul al caietului de sarcini este urmãtorul:
4.1. Date generale referitoare la societatea comercialã în contextul privatizãrii.
4.2. Obiectivele asistenţei de specialitate.
4.3. Sarcinile şi responsabilitãţile consultantului.
4.4. Organizarea şi finanţarea asistenţei de specialitate; se vor mentiona elemente privind:
- rapoartele datorate de consultant;
- graficul de desfãşurare a activitãţii de consultanţa;
- bugetul indicativ (dacã este cazul);
- profilul necesar al echipei de consultanţi.
4.5. Procedura şi criteriile de selectare a consultantului (dacã este cazul); în acest sens, se va consulta Agenţia Nationala pentru Privatizare şi Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii).
În anexa nr. 1 se prezintã un model orientativ de caiet de sarcini.
ART. 5
Cererea de oferta se poate adresa de cãtre societatea comercialã:
5.1. Unui numãr nelimitat de firme de consultanţa, în care caz societatea comercialã este obligatã sa publice un anunţ în cel puţin doua ziare de importanta nationala şi o publicaţie cu profil economic. În anunţul publicitar se vor cuprinde urmãtoarele informaţii:
1. obiectul general al asistenţei de specialitate solicitate;
2. locul şi persoana de la care se poate obţine caietul de sarcini, inclusiv data limita pentru aceasta şi alte informaţii legate de prezentarea ofertei (limba, numãr de exemplare etc.);
3. termenul de depunere în plic sigilat a ofertelor (ziua, ora, locul).
5.2. Unor consultanţi preselectionati, la recomandarea Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, în funcţie de obiectul asistenţei de specialitate.
În aceasta situaţie, cererea de oferta va consta într-o scrisoare de invitaţie, care va cuprinde elementele anunţului publicitar de la pct. 5.1. şi va fi adresatã unui numãr de minimum 5 firme de consultanţa.
În situaţia în care asistenta de specialitate presupune folosirea a maximum 10 om-zile de consultanţa, societatea comercialã poate discuta condiţiile contractului fãrã a parcurge intreaga procedura de publicitate şi selectare.
Înainte de semnarea contractului societatea comercialã va solicita acordul Agenţiei Naţionale de Privatizare şi Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, conform art. 11 din prezentul ordin.
ART. 6
Ofertele prezentate vor rãspunde cerinţelor cuprinse în caietul de sarcini şi vor cuprinde "curriculum vitae" a specialiştilor firmei care vor lucra efectiv la proiect.
Ofertele se vor prezenta în plicuri sigilate şi se vor pãstra la sediul societãţii comerciale pînã la data întrunirii comisiei de evaluare a ofertelor, de cãtre persoana menţionatã în anunţ sau în scrisoarea de invitaţie.
ART. 7
Comisia de evaluare a ofertelor se numeşte de cãtre consiliul de administraţie al societãţii comerciale şi va fi alcãtuitã din:
- directorul general - preşedintele comisiei;
- cel puţin un alt membru al comitetului de direcţie, în funcţie de specificul asistenţei de specialitate;
- un specialist de la Agenţia Nationala pentru Privatizare şi Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, desemnat de departamentul de specialitate al acesteia;
- consilierul juridic al societãţii comerciale;
- persoana din societatea comercialã, numita de directorul general, cara va rãspunde de derularea contractului de asistenta de specialitate (responsabil de proiect);
- un secretar (fãrã drept de vot).
ART. 8
Comisia de evaluare stabileşte data întrunirii membrilor sãi pentru analiza ofertelor şi alegerea consultantului.
Analiza ofertelor şi alegerea consultantului se realizeazã numai în situaţia în care s-au primit minimum 3 oferte.
ART. 9
Comisia de evaluare are urmãtoarele obligaţii:
1. stabileşte grila de evaluare a ofertelor (model anexa nr. 2);
2. verifica integritatea plicurilor care cuprind ofertele;
3. deschide plicurile şi verifica dacã ofertele sînt conforme cu cererea de oferta (conţinut, nr. de exemplare etc.);
4. în situaţiile în care ofertele prezentate nu îndeplinesc unele din condiţiile de forma (nr. exemplare, limba) din cererea de oferta, comisia, cu majoritate de voturi, poate hotãrî dacã oferta este sau nu acceptatã.
În cazul în care comisia de evaluare are un numãr par de membri, preşedintele comisiei are posibilitatea de decizie în situaţia în care nu se întruneşte majoritatea;
5. dupã acceptarea ofertelor care îndeplinesc condiţiile de prezentare solicitate, se va proceda la evaluarea ofertelor;
6. ofertele vor fi analizate şi punctate individual de fiecare membru al comisiei, conform grilei de evaluare a ofertelor;
7. secretarul comisiei totalizeazã rezultatele evaluãrilor individuale ale membrilor comisiei şi clasifica ofertele;
8. preşedintele comisiei verifica respectarea procedurii şi anunta firma cistigatoare;
9. secretarul comisiei redacteazã procesul-verbal de încheiere a evaluãrii ofertelor, care este semnat de toţi membrii comisiei şi de preşedinte.
ART. 10
Preşedintele comisiei informeazã firma cistigatoare şi o convoacã pentru negocierea clauzelor contractuale.
Anexa nr. 3 la prezentul ordin cuprinde un model de contract-cadru.
ART. 11
Societatea comercialã este obligatã, conform art. 64 lit. f) din Legea nr. 58/1991, sa solicite acordul Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, înainte de încheierea contractului de asistenta de specialitate cu firme de consultanţa strãine.
ART. 12
În vederea obţinerii acordului Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, societatea comercialã va prezenta acesteia urmãtoarele documente:
a) caietul de sarcini şi oferta firmei cistigatoare;
b) procesul-verbal al comisiei de evaluare, însoţit de punctajele individuale ale membrilor comisiei;
c) proiectul de contract negociat cu firma de consultanţa.
ART. 13
Agenţia Nationala pentru Privatizare şi Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, prin Departamentul Juridic sau Departamentul Vînzare Acţiuni, respectiv Departamentul Vînzare Active, comunica acordul sau observaţiile privind clauzele contractului de consultanţa, în termen de 5 zile.
ART. 14
Dupã obţinerea acordului final al Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, societatea comercialã semneazã contractul de consultanţa.
ART. 15
Coordonarea activitãţii consultantului se va realiza de cãtre responsabilul de proiect, cu consultarea specialistului Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, menţionat la art. 7 din prezentul ordin.
Rapoartele intermediare ale consultantului şi raportul final vor fi aprobate de societatea comercialã, cu avizul consultativ al Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.
ART. 16
Prevederile prezentului ordin pot fi utilizate orientativ de cãtre societãţile comerciale pentru:
- contractarea cu firme strãine a consultantei pentru alte obiective, care nu sînt legate de privatizarea societãţilor comerciale;
- contractarea cu firme romane a asistenţei de specialitate pentru privatizarea societãţilor comerciale.

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru
Privatizare şi Dezvoltarea Întreprinderilor
Mici şi Mijlocii,
Adrian Severin


ANEXA 1
ASISTENTA DE SPECIALITATE

pentru programul de privatizare initiat înainte de organizarea fondurilor
CAIET DE SARCINI*)

Model

Introducere
Guvernul României a initiat un program de reforma care are ca scop dezvoltarea noului cadru legislativ şi institutional necesar trecerii la economia de piata.
Un obiectiv major al acestui program îl constituie privatizarea societãţilor comerciale, în prezent proprietãţi de stat.
Procesul de reforma a început cu adoptarea Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitãţilor economice de stat ca regii autonome şi societãţi comerciale. Regiile urmeazã sa ramina în proprietatea statului, fiind în continuare administrate de acesta, iar societãţile comerciale urmeazã a fi privatizate progresiv. Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale asigura cadrul legal necesar apariţiei agenţilor economici privati.
Reglementarea legalã a procesului de privatizare este asigurata de Legea privatizãrii societãţilor comerciale nr. 58/1991, adoptatã la data de 16 august 1991, care prevede urmãtoarele:
- transferul gratuit cãtre cetãţenii îndreptãţiţi a 30% din capitalul social al fiecãrei societãţi comerciale cu capital de stat;
- vînzarea de acţiuni ale societãţilor comerciale cãtre investitori privati (persoane fizice sau juridice, romane sau strãine);
- vînzarea unor active aparţinînd societãţilor comerciale cãtre cumpãrãtori privati (persoane fizice sau juridice, romane sau strãine).
De asemenea, Legea privatizãrii societãţilor comerciale prevede înfiinţarea Fondurilor Proprietãţii Private şi a Fondurilor Proprietãţii de Stat, instituţii de administrare a 30%, respectiv 70% din capitalul societãţilor comerciale cu capital de stat.
Înainte de organizarea F.P.P./F.P.S., legea prevede realizarea unui program de "privatizare rapida", care va include vînzarea acţiunilor a aproximativ 30 de societãţi comerciale şi vînzarea de active aparţinînd unor societãţi comerciale cu capital de stat.
Prezentul caiet de sarcini are ca obiect asistenta de specialitate pentru privatizarea unei societãţi comerciale cu capital de stat, a carei descriere sumarã va fi prezentatã în anexa.
Obiective
Obiectivul acestei acţiuni îl constituie privatizarea cu succes a unei societãţi comerciale cu capital de stat.
În contextul prezentat, prin privatizare cu succes se înţelege realizarea, în mãsura posibilitãţilor, a unei vinzari care sa permitã funcţionarea ulterioara a societãţii comerciale privatizate fãrã datorii sau obligaţii, în mãsura sa îi afecteze nivelul performantelor viitoare, în condiţiile asigurãrii şi protecţiei intereselor statului, în calitatea sa de vinzator.
Sarcini
Faza 1: analiza
1. Analiza detaliatã a activitãţii societãţii comerciale, dupã cum urmeazã:
Istoric şi descriere sumarã a societãţii comerciale:
-----------------------------------------------------
- Descriere şi adresa.
- Numele directorului general sau al persoanei de contact.
- Istoric, schimbãri ale dreptului de proprietate.
- Descrierea sumarã a produselor, activitãţilor, instalaţiilor şi echipamentelor, performantelor financiare anterioare (3 ani).
- Alte subiecte de interes.
Produse, pieţe, concurenta:
----------------------------
- Descrierea produselor societãţii în termeni calitativi şi cantitativi; indentificarea aspectelor particulare în ce priveşte licentele şi patentele utilizate; aprecierea competitivitatii pe pieţele prezente şi viitoare.
- Identificarea pieţelor prezentate (cantitãţi, tendinte de creştere, cerinţe calitative etc.).
- Identificarea pieţelor viitoare, a cerinţelor şi mãsurilor necesare pentru a pãtrunde pe acestea.
- Identificarea principalilor concurenţi.
Procesul tehnologic, dotarea existenta:
----------------------------------------
- Descrierea clãdirilor, fabricilor şi a echipamentului (plan de situaţie, liste de echipamente etc.).
- Descrierea procesului tehnologic pentru principalele produse.
- Evaluarea modului în care dotãrile existente satisfac cerinţele calitative şi de eficienta.
- Estimarea necesarului de îmbunãtãţiri tehnologice şi modernizãri şi a costurilor necesare.
Organizare, management, forta de munca:
----------------------------------------
- Descrierea organizãrii existente şi în ce mãsura aceasta este adecvatã.
- Identificarea managerilor, a pregãtirii şi experienţei acestora.
- Identificarea forţei de munca pe niveluri de pregãtire, calificare, virsta, salarii etc.
- Comentarii asupra atitudinii conducerii şi a personalului în legatura cu privatizarea.
Situaţia şi performanţele financiare:
--------------------------------------
- Analiza bilanţului contabil şi rezultatele financiare pe ultimele 12 luni.
- Analiza performantelor financiare recente (profit, flux financiar).
- Analiza situaţiei financiare curente (structura capitalului, venitul net, plati de încasat, capital de lucru, stocuri, alte active financiare).
- Analiza capacitãţii de finanţare a necesarului de investiţii identificat anterior.
Evaluarea activitãţii societãţii comerciale:
---------------------------------------------
Avantajele societãţii comerciale, punctele slabe, trasaturi, tendinte, oportunitati.
- Evaluarea avantajelor şi a punctelor slabe ale societãţii în activitatea sa prezenta şi în cea viitoare (ca societate comercialã privatã actionind pe o piata libera).
- Identificarea tendinţelor ce ar putea ameninta existenta societãţii dupã privatizare.
- Oportunitati ale societãţii comerciale privatizate şi modalitãţi de a le folosi.
- Prevederi privitoare la viitoarele performanţe financiare.
Evaluarea şi propunerea preţului minim:
----------------------------------------
- Alegerea şi fundamentarea alegerii de metode de evaluare adecvate.
- Fundamentarea coeficienţilor utilizaţi în evaluare.
- Prezentarea aplicãrii metodelor alese în cazul societãţii comerciale şi a unei valori aproximative pentru societatea comercialã.
- Propunerea unui preţ minim care sa asigure viabilitatea financiarã a societãţii comerciale privatizate.
Materiale scrise pentru Faza 1
------------------------------
1. Documentaţia de prezentare a societãţii comerciale.
2. Prezentarea metodei de privatizare propuse.
Durata Fazei 1
--------------
30 de zile de la data începerii derulãrii contractului.
Faza a 2-a: implementarea
Sarcini
1. Planul de privatizare
- Pe baza propunerii aprobate se va elabora un plan detaliat cuprinzînd etapele privatizãrii şi planificarea termenelor pentru fiecare dintre acestea.
- Sugestii privind posibilitãţi de atragere a unor surse de finanţare pentru potentialii cumpãrãtori.
2. Studiul pieţei
- Publicarea şi sondarea intereselor potenţialilor cumpãrãtori.
- Sistem de evidenta şi estimare a interesului manifestat.
3. Documentaţia de vînzare
- Pregãtirea documentaţiei de vînzare în concordanta cu legislaţia şi modalitãţile specifice aprobate pentru privatizarea societãţii comerciale.
4. Negocieri
- Asistenta tehnica la negocierea vinzarii pachetelor de acţiuni conform planului aprobat.
5. Formalitãţi
- Asistenta tehnica pentru derularea tuturor formalitãţilor de efectuare a tranzacţiei de privatizare.
6. Publicitate
- Asistenta tehnica în elaborarea şi desfãşurarea programului pentru atragerea potenţialilor cumpãrãtori.
Durata Fazei a 2-a
------------------
3 luni de la începerea derulãrii contractului.
Evaluarea capabilitãţii ofertantului
----------------------------------
Prin oferta prezentatã consultantul va trebui sa demonstreze ca este capabil:
- sa formeze o echipa care sa înţeleagã rapid şi sa se adapteze la specificul cadrului legislativ şi al mediului economic romanesc şi sa aibã experienta în domeniul privatizãrii;
- sa poatã sa acţioneze în condiţiile absentei unui sistem de evidenta contabila compatibil cu sistemele occidentale şi unei lipse de experienta şi date în domeniul evaluãrii tehnice şi financiare a societãţilor comerciale;
- sa asigure traducerea materialelor prezentate;
- sa asigure logistica necesarã organizãrii în cele mai bune condiţii a derulãrii contractului.
Probleme administrative şi termene
------------------------------------
1. Ofertele se primesc pînã la data de ..................
2. Derularea contractului va începe la data de...........
3. Faza 1 se încheie la data de..........................
4. Faza a 2-a se încheie la data de......................
5. Condiţiile de finalizare a contractului se vor stabili de comun acord, în concordanta cu planul de privatizare adoptat.
6. Consultantul va fi rãspunzãtor în fata societãţii comerciale contractante pentru îndeplinirea sarcinilor ce-i revin conform contractului.
Componenta echipei de consultanţi
---------------------------------
Membrii echipei de consultanţi trebuie sa aibã experienta şi rezultate semnificative în urmãtoarele domenii:
- evaluare de afaceri şi stabilirea preţurilor de vînzare în domeniul de activitate a societãţii comerciale contractante;
- evaluarea tehnica a clãdirilor, maşinilor, utilajelor, proceselor tehnologice, în special în domeniul de activitate al societãţii comerciale contractante;
- analiza financiarã într-un mediu economic similar cu cel prezent în România;
- metode şi proceduri de privatizare;
- rezolvarea problemelor juridice într-un mediu legislativ similar cu cel existent în România;
- implementarea procedurii de privatizare într-un mediu legislativ şi economic asemãnãtor cu cel din România;
- publicitate adecvatã pentru programul de privatizare.
Echipa va trebui sa vorbeasca limbile engleza şi franceza, iar cunoaşterea limbii romane va fi un avantaj.
Finanţare
---------
Finanţarea contractului se va asigura din fondurile societãţii comerciale contractante.
*) Elementele cuprinse în [] sînt orientative.
ANEXA 2
GRILA DE EVALUARE

Model

A. Punctarea ofertelor

I. Evaluarea tehnica - max. 100 pct.

a) Analiza obiectivelor cuprinse în termenii
de referinta - max. 30 pct.
---------------
- abordarea obiectivelor - max. 8 pct.
- organizarea activitãţii - max. 7 pct.
- planul de lucru - max. 6 pct.
- suport logistic şi organizatoric - max. 2 pct.
- colaborarea cu firme din România şi/sau
transferul de cunoştinţe spre partenerul roman - max. 7 pct.
b) Experienta generalã a firmei în domeniul
obiectivelor cuprinse în caietul de sarcini - max. 30 pct.
---------------
- structuri instituţionale - max. 2 pct.
- aspecte juridice - max. 2 pct.
- management financiar - max. 5 pct.
- privatizare - max. 7 pct.
- management general - max. 7 pct.
- restructurare - max. 7 pct.
c) Echipa propusã de consultant pentru
proiectul specific - max. 35 pct.
---------------
- şeful echipei
- pregãtire profesionalã - max. 7 pct.
- experienta generalã - max. 4 pct.
- experienta în Europa de Est - max. 4 pct.
- membrii echipei
- pregãtire profesionalã - max. 4 pct.
- experienta generalã - max. 9 pct.
- experienta în Europa de Est - max. 7 pct.
d) Experienta firmei în România - max. 5 pct.

II. Evaluarea financiarã
- oferta care conţine preţul minim se puncteazã cu 100 puncte;
- punctajul pentru celelalte oferte se calculeazã astfel:
preţul minim
------------ . 100
preţul ofertei

B. Determinarea punctajului final
Se acorda evaluãrii tehnice o pondere de 80%, iar celei financiare de 20%, punctajul final fiind stabilit astfel:
(puncte evaluare tehnica) X 0,8 + (puncte evaluare financiarã) X 0,2 =
punctaj final.


C. Clasificarea ofertelor
Se clasifica ofertele în funcţie de punctajul final.


ANEXA 3

CONTRACT DE ASISTENTA TEHNICA

Model

1. Pãrţi contractante
---------------------
Numele şi adresa pãrţilor contractante.
2. Scurt istoric
----------------
Se fac referiri la scrisoarea de invitaţie, caietul de sarcini şi licitaţia cistigata de consultant.
3. Definiţii
------------
Sînt definiţi toţi termenii utilizaţi în contract.
4. Angajare
-----------
Angajare formala şi acceptarea angajãrii de cãtre consultant.
5. Obligaţiile consultantului
-----------------------------
Principalele obligaţii ale consultantului sînt cuprinse în caietul de sarcini, care va face parte din contract şi va fi anexat acestuia. În funcţie de cît de detaliat şi cuprinzator este caietul de sarcini se vor adauga date privind:
- rapoartele ce trebuie întocmite de consultant şi datele limita de raportare;
- limba contractualã;
- prezenta membrilor echipei de asistenta tehnica;
- graficul de livrare a asistenţei tehnice.
6. Condiţii de plata:
----------------------
- suma;
- eşalonarea plãţilor, în procente din suma totalã, la furnizarea rapoartelor;
- valuta contractualã;
- modalitãţi de plata;
- penalizãri.
7. Obligaţiile societãţii comerciale:
--------------------------------------
Exemple:
- asigurarea de servicii (secretariat, traducere etc.);
- disponibilitatea personalului propriu şi furnizarea datelor necesare consultantului.
8. Clauze asiguratorii
----------------------
(pentru cazul desfãşurãrii defectuoase a contractului)
Exemple:
- depãşirea termenelor contractuale;
- eventuala acceptare a acestor depasiri;
- întreruperea contractului;
- despãgubiri;
- reclamaţii şi arbitraj;
- forta majorã.
9. Diverse (generale sau specifice)
-----------------------------------
Exemplu:
- drepturi de autor;
- confidenţialitate;
- asigurãri;
- lege aplicabilã;
- contacte, adrese pentru notificãri.
----------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016