Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 88 din 22 noiembrie 2016  privind stabilirea unor măsuri pentru rezervarea capacităţii de transport în punctele de interconectare a Sistemului naţional de transport al gazelor naturale din România cu sistemele de transport al gazelor naturale din statele membre ale Uniunii Europene învecinate României    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 88 din 22 noiembrie 2016 privind stabilirea unor măsuri pentru rezervarea capacităţii de transport în punctele de interconectare a Sistemului naţional de transport al gazelor naturale din România cu sistemele de transport al gazelor naturale din statele membre ale Uniunii Europene învecinate României

EMITENT: AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 948 din 24 noiembrie 2016

    Având în vedere prevederile art. 99 lit. e), l) şi m), precum şi cele ale art. 130 alin. (1) lit. q) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi ale art. 10 alin. (1) lit. o) pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,

    preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:

    ART. 1
    (1) Rezervarea capacităţii de transport în punctele de interconectare a Sistemului naţional de transport al gazelor naturale din România cu sistemele de transport al gazelor naturale din statele membre ale Uniunii Europene, denumite în continuare punctele de interconectare, se va efectua prin intermediul licitaţiilor organizate în cadrul Platformei Regionale de Rezervare de Capacitate, denumită în continuare PRRC, operată de "Foldgazszallito Zartkoruen Mukodo Reszvenytarsasag" - FGSZ Ltd., cu respectarea Regulilor de operare a PRRC şi a calendarului de licitaţie publicat anual de către Reţeaua Europeană a Operatorilor de Transport şi de Sistem de Gaze Naturale - ENTSOG.
    (2) Prin derogare de la calendarul de licitaţie publicat anual de către Reţeaua Europeană a Operatorilor de Transport şi de Sistem de Gaze Naturale - ENTSOG, pentru anul gazier 2016-2017, licitaţiile pentru produsele de capacitate standard trimestriale, în punctul de interconectare Ruse-Giurgiu, se pot organiza conform calendarului de licitaţie publicat de operatorul de transport şi de sistem (OTS) pe pagina de internet www.transgaz.ro, la secţiunea "Informaţii clienţi", cu cel puţin 30 de zile anterior datei la care este organizată licitaţia.
    ART. 2
    (1) Produsele de capacitate standard oferite de Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş prin intermediul licitaţiilor organizate în cadrul PRRC în punctele de interconectare, pe ambele direcţii de transport al gazelor naturale, sunt cele definite la art. 9 alin. (2)-(5) din Regulamentul (UE) nr. 984/2013 al Comisiei din 14 octombrie 2013 de stabilire a unui cod al reţelei privind mecanismele de alocare a capacităţii în sistemele de transport al gazelor şi de completare a Regulamentului (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului.
    (2) Preţul de rezervă aferent fiecărui produs de capacitate standard licitat pe PRRC se obţine prin aplicarea factorilor de transformare între condiţiile de referinţă, conform SR ISO 13443 - "Gaz natural. Condiţii de referinţă standard", la tarifele de rezervare în vigoare în perioada de utilizare a capacităţii rezervate, aferente fiecărui produs de capacitate standard în punctele de interconectare, aprobate prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE.
    ART. 3
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 26 alin. (1) din Codul reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013, cu modificările şi completările ulterioare, contractul-cadru de transport al gazelor naturale încheiat în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctele de interconectare între Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi utilizatorii de reţea este cel prevăzut în anexa nr. 1 şi cuprinde următoarele documente:
    a) declaraţia pe propria răspundere, semnată de reprezentantul legal sau convenţional al utilizatorului reţelei, întocmită în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 2;
    b) mesajul electronic de confirmare a adjudecării licitaţiei organizate în cadrul PRRC, transmis de către operatorul PRRC.
    (2) În plus faţă de documentele prevăzute la alin. (1), în funcţie de tipul produsului standard oferit - pentru rezervarea de capacitate fermă/întreruptibilă anuală/trimestrială/lunară/ zilnică, contractul-cadru de transport al gazelor naturale încheiat între Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi utilizatorii de reţea ca urmare a derulării licitaţiilor în cadrul PRRC se completează, după caz, cu următoarele documente:
    a) "Termenii şi condiţiile specifice aferente contractelor anuale/trimestriale de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctele de interconectare", prevăzut în anexa nr. 3;
    b) "Termenii şi condiţiile specifice aferente contractelor lunare de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctele de interconectare", prevăzut în anexa nr. 4;
    c) "Termenii şi condiţiile specifice aferente contractelor zilnice de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctele de interconectare", prevăzut în anexa nr. 5;
    d) "Termenii şi condiţiile specifice aferente contractelor de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate întreruptibilă în punctele de interconectare", prevăzut în anexa nr. 6.
    ART. 4
    Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş are obligaţia de a publica pe pagina sa de internet, în limba română şi în limba engleză, prezentul ordin, Regulile de operare a PRRC, precum şi prevederile acordurilor de interconectare pentru punctele de interconectare, încheiate între Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi operatorii sistemelor de transport adiacente din statele membre ale Uniunii Europene învecinate României, relevante pentru derularea contractelor de transport.
    ART. 5
    Participarea unui utilizator de reţea în cadrul fiecărei licitaţii organizate în conformitate cu prevederile regulilor de operare a PRRC, în vederea alocării de capacitate în punctele de interconectare, este supusă procesului de validare de către Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş, în măsura în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele cerinţe:
    a) utilizatorul de reţea prezintă declaraţia pe propria răspundere, prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. a); declaraţia va fi depusă la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş odată cu depunerea garanţiei financiare prevăzute la lit. b);
    b) utilizatorul de reţea depune, cu cel puţin 24 de ore înainte de deschiderea licitaţiei, în cazul licitaţiilor pentru produsele de capacitate zilnice, respectiv cu cel puţin 5 zile înainte de deschiderea licitaţiei, în cazul celorlalte licitaţii, o garanţie financiară de participare, constituită în favoarea Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş, în vederea stabilirii limitei de credit ce urmează a fi acordată acestuia în vederea participării la licitaţia pentru rezervarea capacităţii.
    ART. 6
    (1) Nivelul garanţiei financiare de participare va fi apreciat, pe propria răspundere, de către utilizatorul de reţea, pe baza estimărilor sale referitoare la preţul de adjudecare a licitaţiei ce ar urma să fie asumat de către acesta, astfel:
    a) pentru produsul de capacitate standard zilnic/lunar, nivelul garanţiei este egal cu valoarea capacităţii solicitate;
    b) pentru produsul de capacitate standard trimestrial/anual, nivelul garanţiei este egal cu valoarea medie lunară a capacităţii solicitate.
    (2) Garanţia financiară de participare poate fi constituită în numerar, sub formă de cont garantat (depozit colateral) şi/sau de scrisoare de garanţie bancară, în lei sau echivalentul în euro la cursul Băncii Centrale Europene din ziua emiterii garanţiei.
    (3) Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş acceptă scrisori de garanţie bancară eliberate de către bănci care au rating emis de una dintre agenţiile de rating: Standard&Poors, Moody's sau Fitch, cel puţin la nivel de "investment grade". Echivalenţa dintre nivelurile de rating acordate de cele trei agenţii este publicată pe pagina de internet a OTS.
    (4) Garanţia financiară de participare este valabilă cel puţin 75 de zile calendaristice de la data de începere a perioadei de utilizare a capacităţii aferente produsului standard de capacitate solicitat.
    (5) Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş are dreptul de a reţine garanţia financiară de participare atunci când utilizatorul de reţea nu constituie garanţia financiară de plată în condiţiile menţionate în contractul-cadru şi în documentele prevăzute în anexele nr. 3-5, după caz.
    (6) Garanţia financiară de participare va fi returnată utilizatorului de reţea în termen de o zi lucrătoare de la data constituirii garanţiei financiare de plată sau de la data efectuării plăţii în avans, în cazul în care utilizatorul reţelei a optat pentru această modalitate de plată, respectiv în termen de o zi lucrătoare de la data încheierii licitaţiei pentru rezervarea de capacitate, în cazul în care, în urma licitaţiei, utilizatorului de reţea nu i-a fost alocată capacitate de transport.
    (7) Limita de credit acordată utilizatorului de reţea în vederea participării la licitaţie pentru rezervarea capacităţii este egală:
    a) cu valoarea garanţiei financiare prevăzute la alin. (1) lit. a), pentru produsul de capacitate standard zilnic/lunar;
    b) cu valoarea garanţiei financiare prevăzute la alin. (1) lit. b), multiplicată cu numărul de luni aferente produsului de capacitate standard solicitat, pentru produsul de capacitate standard trimestrial/anual.
    ART. 7
    Prin derogare de la prevederile art. 6, art. 49-53 şi art. 55-59 din Codul reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013, cu modificările şi completările ulterioare, contractele de transport al gazelor naturale încheiate între Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi utilizatorii de reţea ca urmare a derulării licitaţiilor în cadrul PRRC se vor derula în conformitate cu prevederile acordurilor de interconectare pentru punctele de interconectare, încheiate între Societatea Naţională de Transport al Gazelor Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi operatorii sistemelor de transport adiacente din statele membre ale Uniunii Europene învecinate României.
    ART. 8
    Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentul ordin.
    ART. 9
    La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 15/2016 privind stabilirea unor măsuri pentru rezervarea capacităţii de transport în punctul de interconectare a Sistemului naţional de transport al gazelor naturale din România cu sistemul de transport al gazelor naturale din Ungaria de la Csanadpalota, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 27 aprilie 2016.
    ART. 10
    Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi utilizatorii reţelei vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar direcţiile de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestora.
    ART. 11
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

                       Preşedintele Autorităţii Naţionale
                     de Reglementare în Domeniul Energiei,
                                Niculae Havrileţ

    Bucureşti, 22 noiembrie 2016.
    Nr. 88.


    ANEXA 1

                                 CONTRACT-CADRU
               de transport al gazelor naturale încheiat în urma
             derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate
              în punctele de interconectare a Sistemului naţional
                de transport al gazelor naturale din România cu
                 sistemele de transport al gazelor naturale din
            statele membre ale Uniunii Europene învecinate României

    Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş, cu sediul în Mediaş, piaţa Constantin I. Motaş nr. 1, judeţul Sibiu, tel. 0269-803333, 0269-839031, e-mail cabinet@transgaz.ro, număr de ordine J32/301/2000, cod de înregistrare fiscală RO13068733, cont virament IBAN RO 09 RNCB 0231 0195 2531 0001, deschis la B.C.R. Mediaş, în calitate de prestator al serviciului de transport, denumită în continuare operatorul de transport şi de sistem sau OTS, pe de o parte,
    şi
    Utilizatorul reţelei, denumit în continuare UR, cu datele de identificare menţionate în declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal sau convenţional al UR, în calitate de beneficiar al serviciului de transport, pe de altă parte,
denumite individual partea şi împreună părţile, au convenit încheierea prezentului contract de transport al gazelor naturale în baza mesajului electronic de confirmare a adjudecării licitaţiei organizate în cadrul Platformei Regionale de Rezervare de Capacitate operată de "Foldgazszallito Zartkoruen Mukodo Reszvenytarsasag" - FGSZ Ltd, denumită în continuare PRRC, pentru rezervarea de capacitate în punctul de interconectare ...... [Se completează cu denumirea şi codul EIC al punctului de interconectare a Sistemului naţional de transport al gazelor naturale din România cu alt sistem de transport al gazelor naturale dintr-un stat membru al Uniunii Europene învecinat României.], denumit în continuare punctul de interconectare.

    I. Terminologie; legislaţie şi alte documente aplicabile
    ART. 1
    (1) Termenii utilizaţi în contractul de transport al gazelor naturale, denumit în continuare Contract, sunt definiţi în Regulamentul (UE) nr. 984/2013 al Comisiei din 14 octombrie 2013 de stabilire a unui cod al reţelei privind mecanismele de alocare a capacităţii în sistemele de transport al gazelor şi de completare a Regulamentului (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului, în Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în Codul reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Codul reţelei.
    (2) Prevederile prezentului contract sunt completate cu prevederile din Regulamentul (UE) nr. 984/2013 al Comisiei din 14 octombrie 2013 de stabilire a unui cod al reţelei privind mecanismele de alocare a capacităţii în sistemele de transport al gazelor şi de completare a Regulamentului (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului, cu dispoziţiile din Codul civil, din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, din reglementările Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), inclusiv cu prevederile din Codul reţelei, cu prevederile Acordului de interconectare pentru punctul de interconectare, încheiat între Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi ...... [Se completează cu denumirea operatorului sistemului de transport adiacent din statul membru al Uniunii Europene învecinat României.], denumit în continuare Acordul de interconectare, precum şi cu prevederile Regulilor de operare ale Platformei Regionale de Rezervare de Capacitate, platformă denumită în continuare PRRC.
    (3) Declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal sau convenţional al utilizatorului reţelei şi mesajul electronic de confirmare a adjudecării licitaţiei organizate în cadrul PRRC fac parte integrantă din prezentul contract.
    (4) Prevederile prezentului contract se completează, după caz, cu termenii şi condiţiile specifice aferente contractelor de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctele de interconectare, prevăzute în anexele nr. 3-6 la Ordinul preşedintelui ANRE nr. 88/2016 privind stabilirea unor măsuri pentru rezervarea capacităţii de transport în punctele de interconectare a Sistemului naţional de transport al gazelor naturale din România cu sistemele de transport al gazelor naturale din statele membre ale Uniunii Europene învecinate României.

    II. Obiectul contractului
    ART. 2
    (1) Obiectul prezentului contract îl constituie prestarea serviciilor de transport al gazelor naturale, desemnând ansamblul de activităţi şi operaţiuni desfăşurate de OTS pentru sau în legătură cu rezervarea produselor de capacitate standard de transport în punctul de interconectare în conformitate cu prevederile Acordului de interconectare.
    (2) În situaţia în care produsul de capacitate standard de transport adjudecat în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctul de interconectare constă în rezervarea de capacitate de transport pe direcţia de ieşire din România, obiectul contractului prevăzut la alin. (1) se completează cu ansamblul de activităţi şi operaţiuni desfăşurate de OTS pentru sau în legătură cu transportul prin Sistemul naţional de transport (SNT) al cantităţilor de gaze naturale, exprimate în unităţi de energie, până la punctul de interconectare.
    (3) OTS şi UR iau act de faptul că, în baza prezentului contract, în punctul de interconectare se rezervă capacitate în condiţiile prevăzute de Regulile de operare ale PRRC.
    (4) Capacitatea de transport rezervată în punctul de interconectare este exprimată în kWh/h (25°C/0°C) sau în kWh/zi (25°C/0°C) şi este cea alocată UR în urma licitaţiilor desfăşurate conform Regulilor de operare ale PRRC, conform mesajului electronic de confirmare a adjudecării licitaţiei.
    (5) Procedurile de nominalizare/renominalizare şi alocare a cantităţilor de gaze naturale se realizează în conformitate cu prevederile Acordului de interconectare.
    (6) Echilibrarea comercială, facturarea dezechilibrelor, aplicarea tarifului de depăşire a capacităţii, a tarifului pentru neasigurarea capacităţii rezervate, precum şi alocarea către UR a diferenţei între cheltuielile şi veniturile rezultate din acţiunile de echilibrare întreprinse de către OTS se realizează în conformitate cu prevederile Codului reţelei.

    III. Durata contractului
    ART. 3
    (1) Prezentul contract se încheie pentru perioada cuprinsă între ........ şi ....... [datele specificate în mesajul electronic de confirmare a adjudecării licitaţiei organizate în cadrul PRRC, transmis de către operatorul PRRC, în funcţie de produsul de capacitate standard rezervat].
    (2) Data încheierii prezentului contract este ...... [data primirii mesajului electronic de confirmare a adjudecării licitaţiei organizate în cadrul PRRC].
    (3) OTS şi UR îşi exprimă în mod explicit acordul ca data încheierii contractului de rezervare de capacitate grupată pe partea română să coincidă cu data încheierii contractului corespondent de rezervare de capacitate grupată pe cealaltă parte a punctului de interconectare, începând cu momentul primirii mesajului electronic de confirmare a adjudecării licitaţiei.

    IV. Măsurarea gazelor naturale la punctele de intrare/ieşire în/din SNT
    ART. 4
    (1) Măsurarea cantităţilor de gaze naturale şi determinarea cantităţilor de energie intrate în/ieşite din SNT prin punctul de interconectare se fac în conformitate cu prevederile Acordului de interconectare.
    (2) Gazele naturale vehiculate prin punctul de interconectare trebuie să respecte condiţiile minime de calitate prevăzute în Acordul de interconectare.

    V. Tarife aplicabile. Modalităţi şi condiţii de facturare şi plată
    ART. 5
    (1) UR va plăti OTS contravaloarea capacităţii de transport rezervate, stabilită în baza tarifului de rezervare de capacitate aplicabil la momentul în care poate fi utilizată capacitatea rezervată plus eventualul comision de licitaţie rezultat în urma derulării licitaţiei. În situaţia prevăzută la art. 2 alin. (2), UR va plăti suplimentar OTS tariful aferent componentei volumetrice, aplicabil pentru cantitatea de gaze naturale transportată, stabilită în baza alocărilor finale, în perioada în care poate fi utilizată capacitatea rezervată.
    (2) După caz, UR va plăti suplimentar OTS tarifele prevăzute în Codul reţelei. Plata contravalorii facturilor emise în acest sens se realizează în termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii facturii. În cazul în care data scadenţei este zi nelucrătoare, termenul se socoteşte împlinit în următoarea zi lucrătoare.
    (3) Facturarea contravalorii serviciilor ferme de transport al gazelor naturale prestate se realizează în lei, în baza capacităţii rezervate, a numărului de ore din perioada de facturare şi a cantităţilor de gaze naturale stabilite în baza alocărilor finale, în conformitate cu prevederile Acordului de interconectare.
    (4) Facturarea contravalorii serviciilor întreruptibile de transport al gazelor naturale prestate se realizează în lei, în baza capacităţii rezervate, a numărului de ore din perioada de facturare în care serviciile de transport nu au fost limitate/întrerupte şi a cantităţilor de gaze naturale, stabilite în baza alocărilor finale, în conformitate cu prevederile Acordului de interconectare.
    (5) Modalitatea de plată, precum şi desemnarea băncilor agreate pentru derularea operaţiunilor bancare se stabilesc de comun acord, cu respectarea legislaţiei în vigoare.
    (6) Plata contravalorii facturilor emise în conformitate cu prevederile alin. (3) şi (4) se face în termenele prevăzute în documentele menţionate la art. 3 alin. (2) din Ordinul preşedintelui ANRE nr. 88/2016, după caz. În cazul în care data scadenţei este zi nelucrătoare, termenul se socoteşte împlinit în următoarea zi lucrătoare.
    (7) Plata în avans a contravalorii facturilor emise pentru prestarea serviciului de transport se realizează până la data de începere a prestării serviciului de transport în baza facturii de avans emise în acest sens.
    (8) Obligaţia de plată este considerată îndeplinită la data intrării sumelor respective totale în contul OTS.

    VI. Drepturile şi obligaţiile OTS
    ART. 6
    OTS are următoarele drepturi:
    a) să încaseze contravaloarea serviciilor prestate şi a majorărilor de întârziere;
    b) să execute garanţia financiară de plată depusă de UR în caz de neplată la scadenţă a facturilor emise;
    c) să limiteze sau, după caz, să întrerupă prestarea serviciilor de transport cu un preaviz de 3 zile calendaristice, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de plată la termenele şi în condiţiile prevăzute în prezentul contract;
    d) să limiteze sau să întrerupă prestarea serviciilor ferme de transport, în cazul în care UR nu respectă prevederile de la cap. VIII "Garanţii";
    e) să limiteze sau să întrerupă prestarea serviciilor de transport, în cazul în care UR nu respectă prevederile documentelor prevăzute la art. 1 alin. (2), cu notificarea UR cu cel puţin 3 zile anterior limitării/întreruperii;
    f) să refuze preluarea în SNT a gazelor naturale care nu respectă condiţiile minime de calitate prevăzute în legislaţia specifică;
    g) să factureze, cu respectarea dispoziţiilor şi tarifelor prevăzute în Codul reţelei, contravaloarea dezechilibrelor cu titlul "Deficit" înregistrate de către UR, inclusiv eventualele majorări de întârziere;
    h) să factureze UR contravaloarea serviciilor de transport prestate în conformitate cu obiectul prezentului contract, cu respectarea tarifului de rezervare de capacitate aplicabil la momentul în care poate fi utilizată capacitatea rezervată plus eventualul comision rezultat în urma derulării licitaţiei şi a tarifului volumetric aplicabil pentru perioada în care poate fi utilizată capacitatea rezervată, pentru cantitatea de gaze naturale transportată, inclusiv eventualele majorări de întârziere;
    i) să limiteze sau, după caz, să întrerupă prestarea serviciilor ferme de transport în scopul realizării lucrărilor de mentenanţă neplanificate, cu notificarea UR în maximum 6 ore;
    j) să limiteze sau, după caz, să întrerupă prestarea serviciilor ferme de transport în scopul realizării lucrărilor de mentenanţă planificate;
    k) toate celelalte drepturi, astfel cum acestea sunt prevăzute în documentele prevăzute la art. 1 alin (2).
    ART. 7
    OTS are următoarele obligaţii:
    a) să anunţe UR în legătură cu eventualele limitări sau, după caz, întreruperi în prestarea serviciilor de transport în caz de neîndeplinire a obligaţiilor de plată;
    b) să reia prestarea serviciilor de transport în termen de 24 de ore de la data îndeplinirii obligaţiilor de plată ale UR;
    c) să permită accesul UR la datele/documentele care au stat la baza emiterii facturii, în situaţia în care acesta contestă factura emisă;
    d) să preia, să transporte şi să predea UR cantităţile confirmate, exprimate în unităţi de energie, în conformitate cu Acordul de interconectare şi cu respectarea condiţiilor de calitate prevăzute în acesta;
    e) să răspundă şi să soluţioneze sesizările UR, referitoare la prestarea serviciilor de transport, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare;
    f) să plătească integral şi la termen facturile emise de UR, reprezentând contravaloarea dezechilibrelor cu titlul "Excedent" înregistrate de UR;
    g) să plătească UR tariful pentru neasigurarea capacităţii ferme rezervate;
    h) să iniţieze modificarea şi/sau completarea prezentului contract, în cazul modificării circumstanţelor care au stat la baza încheierii acestuia;
    i) toate celelalte obligaţii, astfel cum acestea sunt prevăzute în documentele prevăzute la art. 1 alin. (2).

    VII. Drepturile şi obligaţiile UR
    ART. 8
    UR are următoarele drepturi:
    a) să refuze preluarea la punctul de ieşire din SNT a gazelor naturale care nu respectă condiţiile de calitate prevăzute în legislaţia specifică;
    b) să conteste facturile emise de OTS şi să solicite acestuia accesul la datele/documentele care au stat la baza emiterii facturii;
    c) să factureze, cu respectarea dispoziţiilor şi tarifelor prevăzute în Codul reţelei, contravaloarea dezechilibrelor cu titlul "Excedent" înregistrate, inclusiv eventualele majorări de întârziere;
    d) să solicite OTS să modifice prezentul contract în cazul modificării circumstanţelor care au stat la baza încheierii acestuia;
    e) toate celelalte drepturi, astfel cum acestea sunt prevăzute în documentele prevăzute la art. 1 alin. (2).
    ART. 9
    UR are următoarele obligaţii:
    a) să plătească integral şi la termen facturile emise de OTS în concordanţă cu prevederile prezentului contract şi ale documentelor prevăzute la art. 1 alin. (2) ;
    b) să accepte limitarea/întreruperea serviciului de transport în condiţiile prevăzute de prezentul contract;
    c) să constituie întocmai garanţiile prevăzute la art. 10 şi 11;
    d) toate celelalte obligaţii, astfel cum acestea sunt prevăzute în documentele prevăzute la art. 1 alin. (2).

    VIII. Garanţii
    ART. 10
    (1) UR poate fi exceptat de la obligaţia de a constitui garanţia financiară de plată prevăzută la art. 11 în favoarea OTS dacă:
    a) face dovada unui rating de creditare, emis de una dintre agenţiile de rating: Standard&Poors, Moody's sau Fitch, cel puţin la acelaşi nivel cu cel acordat OTS, valabil pe perioada derulării prezentului contract;
    b) plăteşte în avans contravaloarea serviciilor de transport conform art. 5 alin. (8).
    (2) În situaţia în care, pe durata prezentului contract, se schimbă fie nivelul de rating acordat UR, fie agenţia emitentă a ratingului în raport cu prevederile alin. (1) lit. a), UR este obligat să notifice OTS în termen de 3 zile de la producerea modificării şi să facă dovada respectării prevederilor art. 2 din "Termenii şi condiţiile specifice aferente contractelor anuale/trimestriale de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctele de interconectare" (anexa nr. 3), a prevederilor din "Termenii şi condiţiile specifice aferente contractelor lunare de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctele de interconectare" (anexa nr. 4) sau a prevederilor din "Termenii şi condiţiile specifice aferente contractelor zilnice de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctele de interconectare" (anexa nr. 5), după caz, în termen de cel mult 30 de zile consecutive de la data producerii modificării.
    ART. 11
    (1) Garanţia financiară de plată este prezentată de către UR sub formă de:
    a) scrisoare de garanţie bancară în lei sau echivalentul în euro la cursul Băncii Centrale Europene din ziua emiterii garanţiei; şi/sau
    b) cont garantat (depozit colateral) în lei sau echivalentul în euro la cursul Băncii Centrale Europene din ziua emiterii garanţiei; şi/sau
    c) cont escrow în lei sau echivalentul în euro la cursul Băncii Centrale Europene din ziua emiterii garanţiei.
    (2) OTS acceptă scrisoare de garanţie bancară eliberată de către o bancă care are rating emis de una dintre agenţiile de rating: Standard&Poors, Moody's sau Fitch, cel puţin la nivel de "investment grade". Echivalenţa dintre nivelurile de rating acordate de cele trei agenţii este publicată pe pagina de internet a OTS.
    ART. 12
    (1) În situaţia în care UR face dovada bonităţii conform art. 10 alin. (1) lit. a), OTS poate cere, în anumite cazuri justificate, constituirea unei garanţii financiare de plată în conformitate cu prevederile art. 11 sau plata în avans a obligaţiilor de plată care decurg din relaţia comercială cu UR. Cerinţele pentru o garanţie sau plată în avans se vor solicita şi explica UR în formă scrisă.
    (2) Pentru serviciile de transport este considerat caz justificat situaţia în care UR este în întârziere de plată pentru o sumă de cel puţin 10% din valoarea ultimei facturi sau din valoarea obligaţiilor de plată parţiale, după ce a fost primită de la OTS o notificare în acest sens.
    ART. 13
    (1) OTS poate executa garanţiile prevăzute în prezentul capitol dacă UR nu îşi îndeplineşte integral sau parţial obligaţiile contractuale sau le îndeplineşte cu întârziere.
    (2) Anterior executării garanţiei, OTS are obligaţia de a notifica UR, precizând obligaţiile care nu au fost respectate.
    (3) Notificarea privind executarea garanţiei va fi transmisă pe fax de către OTS, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de plată a facturilor emise pentru prestarea serviciilor de transport.
    (4) În situaţia executării garanţiei parţial sau total, UR are obligaţia de a reconstitui garanţia conform art. 3 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din "Termenii şi condiţiile specifice aferente contractelor anuale/trimestriale de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctele de interconectare" (anexa nr. 3) sau din "Termenii şi condiţiile specifice aferente contractelor lunare de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctele de interconectare" (anexa nr. 4), după caz.

    IX. Clauza de confidenţialitate
    ART. 14
    (1) Părţile sunt obligate să păstreze confidenţialitatea datelor, documentelor şi a informaţiilor obţinute din derularea prezentului contract.
    (2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) următoarele date, documente şi informaţii care:
    a) au fost cunoscute părţii contractante înainte ca ele să fi fost primite de la cealaltă parte contractantă; sau
    b) au fost dezvăluite după ce a fost obţinut acordul scris al celeilalte părţi contractante pentru asemenea dezvăluire; sau
    c) fac obiectul unei obligaţii legale privind dezvăluirea.
    (3) Prevederile prezentului articol produc efecte pentru o perioadă de 5 ani de la încetarea raporturilor contractuale.
    (4) Nerespectarea obligaţiilor care decurg din alin. (1) -(3) atrage răspunderea părţii culpabile, stabilită în conformitate cu prevederile legale.

    X. Răspundere contractuală
    ART. 15
    Neîndeplinirea obligaţiei de plată a facturilor în termenul prevăzut la art. 5 alin. (2) atrage executarea garanţiei constituite în acest sens şi plata de majorări de întârziere, calculate asupra valorii neachitate, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor către bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenţei şi până la achitarea integrală.
    ART. 16
    (1) Ca efect al neîndeplinirii, în tot sau în parte, a obligaţiilor contractuale asumate de UR, altele decât obligaţia de plată, OTS are dreptul de a solicita, în raport cu eventualul prejudiciu înregistrat, daune-interese, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
    (2) Neîndeplinirea, în tot sau în parte, a obligaţiilor contractuale asumate de OTS, conferă dreptul UR de a solicita, în raport cu eventualul prejudiciu înregistrat, daune-interese, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
    (3) Debitorul obligaţiei este de drept în întârziere prin simpla împlinire a termenelor stabilite pentru executarea obligaţiilor contractuale, cu excepţia cazurilor anume stipulate în prezentul contract.

    XI. Forţa majoră/caz fortuit
    ART. 17
    (1) Forţa majoră este acel eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil, care exonerează părţile de răspundere, în condiţiile art. 1351 din Codul civil.
    (2) În situaţia în care forţa majoră nu încetează în termen de 15 zile, în cazul contractelor lunare, respectiv în termen de 30 de zile, în cazul contractelor trimestriale şi anuale, părţile au dreptul să invoce încetarea de plin drept a prezentului contract, fără ca vreuna din ele să aibă dreptul de a pretinde daune-interese.
    (3) Partea care invocă forţa majoră are obligaţia să o aducă la cunoştinţa celeilalte părţi, în scris, prin notificare în maximum două zile de la apariţie, iar dovada forţei majore se va comunica în maximum 15 de zile de la apariţie.
    ART. 18
    (1) Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către partea care ar fi fost chemată să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs în condiţiile art. 1351 din Codul civil.
    (2) Prevederile art. 17 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.

    XII. Încetarea contractului
    ART. 19
    (1) Prezentul contract încetează:
    a) prin ajungerea la termen a prezentului contract, conform prevederilor art. 3;
    b) de plin drept, prin încetarea contractului corespondent, încheiat între UR şi ...... [se completează cu denumirea operatorului sistemului de transport adiacent din statul membru al Uniunii Europene învecinat României], în cazul rezervării produselor de capacitate standard grupată;
    c) prin acordul tripartit al ...... [se completează cu denumirea operatorului sistemului de transport adiacent din statul membru al Uniunii Europene învecinat României], al Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi al UR, indiferent de motiv, în cazul rezervării produselor de capacitate standard grupată;
    d) prin acordul părţilor, în cazul rezervării produselor de capacitate standard negrupată;
    e) prin denunţare unilaterală, în caz de faliment, dizolvare sau lichidare, după caz, a partenerului contractual, în baza unei notificări prealabile;
    f) prin denunţare unilaterală, în condiţiile art. 17 şi 18;
    g) prin reziliere unilaterală, în condiţiile art. 1552 din Codul civil.
    (2) Încetarea prezentului contract nu are niciun efect asupra obligaţiilor contractuale născute în mod valabil pe parcursul derulării prezentului contract, indiferent de momentul scadenţei acestora.

    XIII. Notificări
    ART. 20
    (1) OTS şi UR sunt obligaţi ca pe parcursul derulării prezentului contract să îşi notifice reciproc, în scris, la sediul UR indicat în declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal sau convenţional al acestuia, respectiv la adresa indicată pe pagina de internet a Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş, orice modificare a circumstanţelor avute în vedere la data intrării în vigoare a prezentului contract.
    (2) În sensul prezentului contract, prin modificare de circumstanţe se înţelege intrarea în vigoare, modificarea sau abrogarea unui act normativ al cărui obiect de reglementare vizează, în tot sau în parte, prezentul contract sau termenii şi condiţiile specifice aferente acestuia.
    (3) Termenul de notificare este de maximum 3 zile calendaristice de la data producerii modificării de circumstanţe, dacă prin prezentul contract nu se prevede alt termen.
    (4) Notificările între OTS şi UR se pot face şi prin fax sau email, cu condiţia confirmării în scris a primirii comunicării.
    (5) Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii.

    XIV. Legea contractului şi soluţionarea litigiilor
    ART. 21
    (1) Prezentul contract este guvernat de legea română.
    (2) OTS şi UR convin că toate neînţelegerile privind valabilitatea, interpretarea, executarea şi încetarea prezentului contract să fie soluţionate pe cale amiabilă. În cazul în care nu se reuşeşte soluţionarea pe cale amiabilă, litigiile vor fi soluţionate de instanţele judecătoreşti competente de pe teritoriul României.

    XV. Cesionarea contractului
    ART. 22
    (1) În cazul contractului de transport având ca obiect prestarea serviciului de transport gaze naturale aferent produselor de capacitate standard grupată, niciuna dintre părţi nu va putea ceda unui terţ, în niciun mod, în tot sau în parte, drepturile şi/sau obligaţiile sale decurgând din prezentul contract decât cu acordul dat în mod expres, în scris, de către ...... [Se completează cu denumirea operatorului sistemului de transport adiacent din statul membru al Uniunii Europene învecinat României.], Societatea Naţională de Transport al Gazelor Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi UR, acord care nu poate fi refuzat nemotivat.
    (2) În cazul contractului de transport având ca obiect prestarea serviciului de transport gaze naturale aferent produselor de capacitate standard negrupată, niciuna dintre părţi nu va putea ceda unui terţ, în niciun mod, în tot sau în parte, drepturile şi/sau obligaţiile sale decurgând din prezentul contract decât cu acordul scris al celeilalte părţi, care nu poate fi refuzat nemotivat.
    (3) Notificarea intenţiei de cesionare se înaintează celorlalte părţi cu minimum 5 zile lucrătoare înaintea datei de cesionare planificate.
    (4) Părţile notificate au obligaţia de a răspunde motivat în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data înregistrării notificării.
    (5) În situaţia în care partea notificată în condiţiile alin. (3) nu răspunde sau, după caz, răspunde nemotivat, intenţia de cesionare se consideră:
    a) neacceptată, în situaţia cesionării prezentului contract, conform legislaţiei în vigoare;
    b) acceptată, în situaţia cesiunilor de creanţă/de datorie.

    XVI. Clauze finale
    ART. 23
    Prezentul contract se încheie în limba română.


    ANEXA 2

                                   DECLARAŢIE

    Subsemnatul, ...... [numele şi datele de identificare ale persoanei care completează declaraţia: CNP, seria şi numărul cărţii de identitate, adresă, telefon, e-mail], în calitate de reprezentant legal/convenţional*) al ....... [denumirea şi datele de identificare ale utilizatorului de reţea: sediul social, telefon, fax, e-mail, numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului, cod de înregistrare fiscală, cod unic de înregistrare, numărul contului bancar şi banca la care acesta este deschis],
──────────
    *) În cazul reprezentantului convenţional, la declaraţie se anexează procura specială/împuternicirea.
──────────

    declar pe propria răspundere următoarele:
    - cunosc şi sunt de acord în întregime cu prevederile Regulilor de operare ale Platformei Regionale de Rezervare de Capacitate operată de "Foldgazszallito Zartkoruen Mukodo Reszvenytarsasag" - FGSZ Ltd", în baza cărora urmează a se organiza, în data de ...... [Se va completa cu data organizării licitaţiei.], licitaţia pentru rezervarea produsului standard de capacitate ...... [Se va completa cu tipul produsului; direcţia de transport; grupat sau negrupat; anual, trimestrial, lunar sau zilnic.], oferit pentru perioada ...... [anul, trimestrul, luna sau ziua] în punctul de interconectare ...... [Se va completa cu denumirea şi codul EIC al punctului de interconectare a Sistemului naţional de transport al gazelor naturale din România cu alt sistem de transport al gazelor naturale dintr-un stat membru al Uniunii Europene învecinat României.];
    - cunosc şi sunt de acord în întregime cu prevederile Contractului-cadru de transport al gazelor naturale încheiat în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctul de interconectare şi cu prevederile termenilor şi condiţiilor specifice aferente contractelor de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctele de interconectare, aşa cum sunt acestea prevăzute în anexele nr. 1 şi nr. 3-6 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 88/2016 privind stabilirea unor măsuri pentru rezervarea capacităţii de transport în punctele de interconectare a Sistemului naţional de transport al gazelor naturale din România cu sistemele de transport al gazelor naturale din statele membre ale Uniunii Europene învecinate României.
    Prin prezenta declaraţie confirm cunoaşterea şi asumarea întocmai a dispoziţiilor art. 326 din Codul penal ("Falsul în declaraţii"), conform cărora "Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă".

                                                    Data: ........
    Utilizator de reţea
    ..............

    Ştampilă
    Reprezentant legal/convenţional*)
    .................................

    Semnătură:

──────────
    *) În cazul reprezentantului convenţional, la declaraţie se anexează procura specială/împuternicirea.
──────────


    ANEXA 3

                              TERMENI ŞI CONDIŢII
              specifice aferente contractelor anuale/trimestriale
               de transport al gazelor naturale încheiate în urma
                  derulării licitaţiilor pentru rezervarea de
                    capacitate în punctele de interconectare


    I. Modalităţi şi condiţii de facturare şi plată
    ART. 1
    (1) Plata contravalorii facturilor emise pentru prestarea serviciului de transport se face în termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii facturii. În cazul în care data scadenţei este zi nelucrătoare, termenul se socoteşte împlinit în următoarea zi lucrătoare.
    (2) Facturarea contravalorii serviciilor de transport se va realiza după cum urmează:
    a) în situaţia în care UR nu optează pentru plata în avans, OTS emite şi transmite UR, până la data de 15 a lunii următoare celei pentru care a prestat serviciul de transport, o factură aferentă serviciilor de transport prestate pentru luna precedentă, întocmită în conformitate cu prevederile prezentului contract;
    b) în situaţia în care UR optează pentru plata în avans, OTS emite şi transmite UR:
      (i) cu minimum 5 zile calendaristice anterior datei de începere a fiecărei luni de prestare a serviciilor, o factură de plată în avans, a cărei valoare este egală cu valoarea capacităţii rezervate calculată pentru perioada lunii de prestare a serviciilor, la care se adaugă, în situaţia prevăzută la art. 2 alin. (2) din contract, valoarea componentei volumetrice calculată la nivelul contractual al capacităţii pentru aceeaşi perioadă;
      (ii) în termen de 15 zile lucrătoare de la sfârşitul lunii de prestare a serviciilor, o factură de regularizare a plăţii, întocmită în baza alocării lunare.

    II. Garanţii
    ART. 2
    UR are obligaţia să prezinte OTS garanţia financiară de plată în suma prevăzută la art. 3, în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la data închiderii licitaţiei.
    ART. 3
    (1) Nivelul garanţiei financiare de plată constituite de UR va fi egal cu de două ori valoarea medie a facturilor lunare estimate pentru serviciile de transport aferente următoarei perioade de utilizare.
    (2) În cazul în care nivelul garanţiei financiare de plată:
    a) scade sub nivelul precizat la alin. (1), UR este obligat să suplimenteze nivelul garanţiei financiare în mod corespunzător;
    b) se situează peste nivelul precizat la alin. (1), OTS este obligat să restituie UR diferenţa dintre nivelul efectiv al garanţiei şi cel precizat la alin. (1).
    (3) Ajustarea nivelului garanţiei de plată se face în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data la care s-a înregistrat diminuarea/majorarea faţă de nivelul stabilit conform alin. (1).
    (4) Garanţia financiară de plată constituită conform alin. (1) este valabilă începând cu ziua bancară precedentă datei de început a prestării serviciului de transport şi îşi încetează valabilitatea în a 60-a zi calendaristică de la încetarea contractului prin ajungerea lui la termen.
    ART. 4
    (1) UR poate înlătura opţiunea de a constitui o garanţie pentru prestarea serviciului de transport prin efectuarea de plăţi în avans. În acest sens, UR declară OTS, în scris, în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la data închiderii licitaţiei, opţiunea de plată în avans.
    (2) Suma de plată în avans este egală cu contravaloarea facturii lunare pentru serviciile de transport aferente următoarei perioade de utilizare, emisă în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) lit. b) pct. (i).
    (3) Plata în avans/Factura de avans se compensează cu factura de regularizare a lunii pentru care s-a efectuat plata.
    (4) În cazul în care plata în avans respectivă nu acoperă valoarea facturii de regularizare a lunii respective, diferenţa este plătită de către UR la data scadentă a facturii.
    (5) UR poate renunţa la opţiunea privind plata în avans, condiţionat de constituirea unei garanţii financiare de plată în condiţiile art. 10 alin. (1) lit. a) sau art. 11 din contract.

    III. Răspundere contractuală
    ART. 5
    Neîndeplinirea obligaţiei de plată la termen a facturilor emise pentru prestarea serviciului de transport atrage:
    a) perceperea unei cote a majorărilor de întârziere, calculată asupra valorii neachitate, egală cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor către bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 16-a zi calendaristică de la data emiterii facturii până la achitarea integrală a acesteia, inclusiv ziua plăţii, în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată la data scadenţei;
    b) reţinerea, din garanţia financiară constituită, a sumei necesare pentru a acoperi neplata totală sau parţială a facturilor emise;
    c) limitarea/întreruperea prestării serviciului de transport, cu preaviz de 3 zile calendaristice, începând cu ziua imediat următoare expirării termenului de 15 zile calendaristice, în cazul neîndeplinirii integrale sau parţiale a obligaţiilor de plată.


    ANEXA 4


                              TERMENI ŞI CONDIŢII
             specifice aferente contractelor lunare de transport al
                  gazelor naturale încheiate în urma derulării
                licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în
                           punctele de interconectare


    I. Modalităţi şi condiţii de facturare şi plată
    ART. 1
    (1) Plata contravalorii facturilor emise pentru prestarea serviciului de transport se face în termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii facturii. În cazul în care data scadenţei este zi nelucrătoare, termenul se socoteşte împlinit în următoarea zi lucrătoare.
    (2) Facturarea contravalorii serviciilor de transport se va realiza după cum urmează:
    a) în situaţia în care UR nu optează pentru plata în avans, OTS emite şi transmite UR, până la data de 15 a lunii următoare celei pentru care a prestat serviciul de transport, o factură aferentă serviciilor de transport prestate pentru luna precedentă, întocmită în conformitate cu prevederile prezentului contract;
    b) în situaţia în care UR optează pentru plata în avans, OTS emite şi transmite UR:
      (i) cu minimum 5 zile calendaristice anterior datei de începere a fiecărei luni de prestare a serviciilor, o factură de plată în avans, a cărei valoare este egală cu valoarea capacităţii rezervate calculată pentru perioada lunii de prestare a serviciilor, la care se adaugă, în situaţia prevăzută la art. 2 alin. (2) din contract, valoarea componentei volumetrice calculată la nivelul contractual al capacităţii pentru aceeaşi perioadă;
      (ii) în termen de 15 zile lucrătoare de la sfârşitul lunii de prestare a serviciilor, o factură de regularizare a plăţii, întocmită în baza alocării lunare.

    II. Garanţii
    ART. 2
    UR are obligaţia să prezinte OTS garanţia financiară de plată în suma prevăzută la art. 3, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data închiderii licitaţiei.
    ART. 3
    (1) Nivelul garanţiei financiare de plată constituite de UR va fi egal cu valoarea facturii lunare estimate pentru serviciile de transport aferente următoarei perioade de utilizare.
    (2) În cazul în care nivelul garanţiei financiare de plată:
    a) scade sub nivelul precizat la alin. (1), UR este obligat să suplimenteze nivelul garanţiei financiare în mod corespunzător;
    b) se situează peste nivelul precizat la alin. (1), OTS este obligat să restituie UR diferenţa între nivelul efectiv al garanţiei şi cel precizat la alin. (1).
    (3) Ajustarea nivelului garanţiei financiare de plată se face în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data la care s-a înregistrat diminuarea/majorarea faţă de nivelul stabilit conform alin. (1).
    (4) Garanţia financiară de plată constituită conform alin. (1) este valabilă începând cu ziua bancară precedentă datei de început a prestării serviciului de transport şi îşi încetează valabilitatea în a 60-a zi calendaristică de la încetarea contractului prin ajungerea lui la termen.
    ART. 4
    (1) UR poate înlătura opţiunea de a constitui o garanţie pentru prestarea serviciului de transport prin efectuarea de plăţi în avans. În acest sens, UR declară OTS, în scris, în termen de maximum două zile lucrătoare de la data închiderii licitaţiei, opţiunea de plată în avans.
    (2) Suma de plată în avans este egală cu contravaloarea facturii lunare pentru serviciile de transport aferente următoarei perioade de utilizare, emisă în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) lit. b) pct. (i).
    (3) Plata în avans/Factura de avans se compensează cu factura de regularizare a lunii pentru care s-a efectuat plata.
    (4) În cazul în care plata în avans respectivă nu acoperă valoarea facturii de regularizare a lunii respective, diferenţa este plătită de către UR la data scadentă a facturii.

    III. Răspundere contractuală
    ART. 5
    Neîndeplinirea obligaţiei de plată la termen a facturilor emise pentru prestarea serviciului de transport atrage:
    a) perceperea unei cote a majorărilor de întârziere, calculată asupra valorii neachitate, egală cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor către bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 16-a zi calendaristică de la data emiterii facturii până la achitarea integrală a acesteia, inclusiv ziua plăţii, în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată la data scadenţei;
    b) reţinerea, din garanţia financiară constituită, a sumei necesare pentru a acoperi neplata totală sau parţială a facturilor emise.


    ANEXA 5

                              TERMENI ŞI CONDIŢII
              specifice aferente contractelor zilnice de transport
                al gazelor naturale încheiate în urma derulării
                licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în
                           punctele de interconectare

    I. Modalităţi şi condiţii de facturare şi plată
    ART. 1
    (1) Plata contravalorii facturilor emise conform alin. (2) se face în termen de 5 zile de la data emiterii facturii. În cazul în care data scadenţei este zi nelucrătoare, termenul se socoteşte împlinit în următoarea zi lucrătoare.
    (2) Facturarea contravalorii serviciilor de transport se va realiza după cum urmează:
    a) în ziua următoare celei pentru care a prestat serviciul de transport, OTS emite şi transmite UR o factură aferentă capacităţii rezervate, întocmită în conformitate cu prevederile prezentului contract;
    b) în termen de 15 zile lucrătoare de la sfârşitul lunii de prestare a serviciilor, OTS emite şi transmite UR o factură de regularizare aferentă serviciilor de transport prestate, întocmită în baza alocării finale.

    II. Garanţii
    ART. 2
    Garanţia financiară de participare la licitaţie devine garanţie financiară de plată.

    III. Răspundere contractuală
    ART. 3
    Neîndeplinirea obligaţiei de plată la termen a facturilor emise pentru prestarea serviciului de transport atrage:
    a) perceperea unei cote a majorărilor de întârziere, calculată asupra valorii neachitate, egală cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor către bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere, astfel:
      (i) începând cu a 6-a zi calendaristică de la data emiterii facturii pentru capacitatea rezervată, până la achitarea integrală a acesteia, inclusiv ziua plăţii, în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată la data scadenţei;
      (ii) începând cu a 16-a zi calendaristică de la data emiterii facturii de regularizare, până la achitarea integrală a acesteia, inclusiv ziua plăţii, în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată la data scadenţei;
    b) reţinerea, din garanţia financiară constituită, a sumei necesare pentru a acoperi neplata totală sau parţială a facturilor emise.


    ANEXA 6

                         TERMENI ŞI CONDIŢII SPECIFICE
             aferente contractelor de transport al gazelor naturale
                încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru
              rezervarea de capacitate întreruptibilă în punctele
                               de interconectare

    I. Condiţii de limitare/întrerupere a capacităţilor întreruptibile de transport
    ART. 1
    (1) OTS, acţionând corect şi prudent, are dreptul să limiteze/întrerupă capacitatea întreruptibilă de transport rezervată de UR, în scopul asigurării funcţionării SNT în condiţii de siguranţă şi de echilibru, în situaţia în care totalul nominalizărilor depăşeşte cantitatea de gaze naturale care poate trece prin punctul de interconectare.
    (2) Motivele întreruperilor pot include, fără a se limita la, următoarele: calitatea gazelor naturale, presiunea, temperatura, profilul de curgere, utilizarea contractelor ferme, lucrările de mentenanţă, restricţiile în amonte sau în aval.
    (3) OTS va notifica UR cu privire la limitarea/întreruperea capacităţii întreruptibile de transport, dispusă în condiţiile prevăzute la alin. (1) -(2) şi cu respectarea condiţiilor din Acordul de interconectare.

    II. Drepturile şi obligaţiile OTS
    ART. 2
    OTS are dreptul să limiteze sau, după caz, să întrerupă prestarea serviciilor întreruptibile de transport în condiţiile art. 1.

    III. Drepturile şi obligaţiile UR
    ART. 3
    UR are obligaţia să accepte necondiţionat limitarea/întreruperea capacităţii întreruptibile de transport dispusă în condiţiile prevăzute la art. 1.

                                    ----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016